ICCJ. Decizia nr. 3013/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3013/2008
Dosar nr. 297/64/2008
Şedinţa publică din 26 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nr. 565/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul V.F., pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 şi 289 C. pen.
Împotriva rezoluţiei procurorului a formulat plângere petentul C.E.E., plângere respinsă în baza art. 278 C. proc. pen., prin rezoluţia nr. 133/II/2/2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Conform art. 2781 C. proc. pen., petentul C.E.E. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neurmărire penală la Curtea de Apel Braşov.
Prin sentinţa penală nr. 41 din 18 aprilie 2008, Curtea de Apel Braşov a admis plângerea formulată de petiţionarul C.E.E. şi în baza art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a trimis cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de subcomisarul V.F. pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 şi 289 C. pen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, la 13 decembrie 2007, petentul C.E.E. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cu plângere penală împotriva subcomisarului V.F., şef al Biroului de circulaţie din cadrul Poliţiei municipiului Săcele, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen.
Petentul a motivat că, la 22 iunie 2007, în timp ce conducea autovehiculul în municipiul Săcele a fost implicat într-un accident de circulaţie, produs de S.G., care conducea autoturismul Ford Transit.
În urma coliziunii au fost avariate ambele autovehicule.
La locul accidentului au sosit poliţişti, iar subcomisarul V.F. a efectuat cercetarea locului faptei.
Petentul impută subcomisarului că a reţinut altă stare de fapt, potrivit căreia autoturismul petentului era perpendicular pe axul drumului, deşi era aproape paralel cu acesta; nu a înscris în procesul-verbal şi nu a măsurat urmele lăsate de autovehiculul petentului după impact, favorizându-l pe celălalt conducător auto.
Rezoluţia atacată a reţinut, în fapt, că autoturismul petentului a revenit pe sensul său de deplasare după impact, fiind împins de autoturismul cu care a intrat în coliziune ale cărui urme de frânare sunt vizibile până la axul drumului, în continuare observându-se urme de târâre.
Procurorul a apreciat că modul în care s-a desfăşurat cercetarea la faţa locului în prezenţa a doi asistenţi a fost conform normelor în materie, iar cele consemnate în procesul verbal întocmit de intimat corespund realităţii, neputându-se reţine săvârşirea unei infracţiuni.
Instanţa fondului a criticat declaraţiile luate de procuror, în sensul că nu cuprind referiri esenţiale cu privire la modul de producere a accidentului, că V.F. şi R.G. nu au fost întrebaţi despre atitudinea radical diferită a celor doi conducători auto referitoare la modul de producere a accidentului; că declaraţia luată agentului de poliţie este lacunară şi nu cuprinde referiri la condiţiile concrete în care au fost găsite autovehiculele.
Au fost considerate incomplete şi depoziţiile martorilor asistenţi K.E. şi B.I.
Împotriva sentinţei menţionate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi intimatul V.F., care au cerut casarea hotărârii recurate şi respingerea, ca nefondată, a plângerii petentului.
În motivarea recursurilor se apreciază că probatoriul administrat este suficient pentru a se stabili că V.F. nu a comis vreo infracţiune.
Susţine recursul procurorului că, potrivit actelor premergătoare efectuate în cauză, locul impactului se află la intersecţia B-dul G. Moroianu cu str. Oituz din municipiul Săcele; că în momentul în care s-a executat virajul spre stânga, petentul C.E.E. nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate, astfel încât conducătorul S.G., cu toate că a frânat brusc, nu a mai putut evita coliziunea care a avut loc pe sensul său de mers.
Recursul parchetului face apoi şi alte considerente cu privire la situaţia locului accidentului şi a modului în care acesta a fost stabilit.
În esenţă, consideră că sub-comisarul de poliţie intimat a stabilit corect mecanismul de producere a accidentului.
În acelaşi sens a dezvoltat motivele de recurs şi subcomisarul V.F. care se cantonează în modul de stabilire a producerii accidentului.
Recursurile petentului şi parchetului sunt fondate, pentru următoarele motive.
Înalta Curte observă că în adoptarea rezoluţiei de neurmărire penală faţă de subcomisarul de poliţie, nu este de esenţă faptul de a fi stabilit corect mecanismul de producere a accidentului.
De esenţă este faptul că dacă sub-comisarul V.F. a fost de bună-credinţă când a întocmit procesul verbal de cercetare a locului faptului sau de rea-credinţă, încercând în mod vădit să-l avantajeze pe unul din participanţii la trafic, sau încercând să falsifice realitatea, ca urmare a unei fapte de corupţie.
Ori, din examinarea actelor din prezenta cauză, nu rezultă elemente care să facă plauzibilă existenţa presupunerii rezonabile că subcomisarul de poliţie a comis vreo infracţiune de corupţie sau a stabilit cu rea-credinţă, cu intenţia de a defavoriza pe petent, reţinând o altă situaţie de fapt decât cea reală.
Dacă petentul în cauză consideră că în mod greşit s-a stabilit culpa lui în producerea accidentului, are posibilitatea să conteste procesul-verbal şi să probeze în justiţie că este greşit întocmit.
Acest lucru nu este admisibil în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Curtea va admite recursurile declarate de procuror şi făptuitor, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va respinge, ca nefondată, plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 565/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de făptuitorul V.F. împotriva sentinţei penale nr. 41/ P din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează sentinţa atacată şi rejudecând, respinge, ca nefondată, plângerea petiţionarului C.E.E. împotriva rezoluţiei nr. 565/P/2007 din 31 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2880/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3017/2008. Penal → |
|---|
