ICCJ. Decizia nr. 2880/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2880/2008
Dosar nr. 4925.6/30/2007
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 204/ PI din 14 martie 2008 a Tribunalului Timiş, în baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 99 şi urm. C. pen. şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul P.M., la un an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă calificată.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsă durata arestării preventive începând cu data de 28 martie 2007 şi până la zi.
A constatat că partea vătămată B.M.I., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite în favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt; pe baza probelor administrate şi anume, declaraţiile inculpatului P.M., declaraţia părţii vătămate B.I. şi a martorilor B.G., A.A., B.G., G.G., N.M., S.P. şi P.M., indicate în rechizitoriul din acest dosar, privind numai pe inculpatul minor P.M., părinţii inculpatului fiind, deja, condamnaţi, pentru aceleaşi infracţiuni, prin sentinţa penală nr. 720/ PI din 10 decembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, încă, nedefinitivă.
Inculpatul minor P.M. a cunoscut-o pe numita B.M.I., minoră de 17 ani, în prima jumătate a anului 2002 şi au început să trăiască în concubinaj, cei doi locuind în imobilul din Timişoara al familiei inculpatului.
Întrucât nu avea mijloace de subzistenţă, la data de 18 noiembrie 2002, B.M.I., concubinul său şi P.M., sora inculpatului, au părăsit ţara prin punctul de trecere al Frontierei Nădlac şi s-au deplasat spre localitatea Choissi Le Roi, de lângă Paris, unde se aflau mai multe rulote – caravane, în care, locuiau cetăţeni de etnie rromă, proveniţi din România.
Din depoziţiile martorilor audiaţi atât în cursul urmăririi penale, cât şi al judecăţii, din depoziţiile părţii vătămate B.M.I., precum şi a numitei A.A. dată în cursul urmăririi penale şi chiar a inculpaţilor, prin coroborarea acestora cu depoziţia martorului B.F., audiat în Franţa, prin comisie rogatorie, înscrisurile emise de autorităţile franceze, care, s-au deplasat în interiorul acestei caravane cu prilejul constatării săvârşirii unor fapte de furt de telefoane mobile, instanţa şi-a format părerea că, în interiorul acelei caravane, majoritatea cetăţenilor de etnie rromă nu aveau un loc de muncă şi pentru a-şi asigura traiul se ocupau de cerşit.
Iniţial, părinţii inculpatului au recunoscut în cursul urmăririi penale că se ocupau de cerşit, pentru ca, ulterior, să facă precizarea că ei numesc cerşit, activitatea de a vinde flori şi ziare, pe care le cumpărau la preţuri modice şi le revindeau, mai scump.
Aceeaşi poziţie au avut în cursul judecăţii şi martora A.A., cât şi martorii B.G. şi B.G., părinţii acesteia, martora P.M., sora inculpatului, martora G.G., martora N.M., martorul S.P.
Contrar susţinerilor acestor persoane, preocupate să convingă instanţa că se întreţin din vânzarea de flori sau ziare, instanţa a reţinut că inculpatul P.M. i-a cerut concubinei sale să meargă la cerşit, ca să câştige bani. De altfel, B.M.I. a susţinut că deşi nu a fost de acord să meargă la cerşit, ca urmare a ameninţărilor cu bătaia, la care a fost supusă, a cedat şi a fost la cerşit, împreună cu inculpatul şi cu părinţii acestuia, în principalele intersecţii şi magazine.
Partea vătămată a locuit în Franţa, în caravana în care locuia şi inculpatul aproximativ 3-4 luni de zile. După momentul reţinerii inculpatului, pentru sustragerea unor telefoane mobile, părinţii inculpatului au început să o agreseze şi să o oblige să meargă la cerşit, iar după ieşirea inculpatului de la închisoare, acesta a avut o conduită asemănătoare, celei anterioare. Aceasta nu a putut să ia legătura telefonic cu părinţii săi din România decât sub supravegherea inculpaţilor, iar în conţinutul convorbirilor era restricţionată libertatea de a descrie condiţiile de viată, fiind obligată de aceştia să le comunice părinţilor, că totul este bine.
Partea vătămată şi-a menţinut declaraţia dată atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, iar afirmaţiile sale sunt confirmate de mama sa, martora B.R., care a arătat că, în cele trei luni cât fiica sa a fost plecată, a avut discuţii scurte cu aceasta şi nu a primit detalii despre condiţiile de viaţă pe care fiica le avea, părinţii inculpatului inducându-i în eroare, prin afirmaţiile lor că acolo toţi lucrează şi câştigă bine.
La întoarcerea din închisoare, inculpatul s-a întâlnit cu numita A.A., tot minoră, care a venit din România în aceeaşi caravană, însoţită de părinţii săi. Aceasta s-a angajat într-o relaţie cu inculpatul. Părinţii martorei A.A., martorii B.G. şi B.G., confruntaţi cu faptul că membrii caravanei cerşeau, au plecat în ţară, dar la rugămintea fiicei lor, au lăsat-o pe aceasta împreună cu inculpatul P.M., întrucât intenţionau să se căsătorească.
După întâlnirea cu martora A.A., inculpatul a devenit agresiv cu partea vătămată B.M.I., conform spuselor acesteia. Faptul că inculpatul se raliase într-o relaţie cu altă femeie a ajuns la urechile părinţilor părţii vătămate. în aceste condiţii, aceştia au contactat pe părinţii inculpatului pentru a o aduce acasă pe fiica lor, apreciind că această conduită nu era normală şi presupunând că situaţia părţii vătămate in interiorul caravanei, nu era una pozitivă.
În data de 4 martie 2003, părinţii inculpatului P.M. au sosit în ţară cu partea vătămată B.M.I., care, a reclamat faptul că, anterior acestui moment, a fost agresată de inculpaţi datorită refuzului de a participa la cerşit şi datorită faptului că urmele de leziuni erau vizibile, a fost ţinută cu forţa în apartamentul inculpaţilor din Timişoara, vreme de o săptămână.
Existenta leziunilor a fost confirmată de certificatul medico-legal nr. 307 din 11 martie 2003 care atestă că leziunile pot data din 28 februarie 2003. Ele sunt susţinute de afirmaţia părţii vătămate, că a fost agresată de inculpaţi şi de afirmaţiile părţii vătămate, care a arătat cum partea vătămată a fost adusă acasă cu un taxi şi cum, datorită leziunilor avute, a trebuit să o ducă la un medic legist.
Martora A.A. a declarat, iniţial, că după plecarea părinţilor săi în România, inculpatul a obligat-o să cerşească, pe motiv că nu are cu ce să o întreţină şi că a cerşit, în localităţile Creteil şi Paris, prin intersecţii, pe străzi şi la semafoare.
Atât partea vătămată B.M.I., cât şi martora A.A. au arătat că actele de identitate le erau păstrate de inculpat şi părinţii săi, iar banii obţinuţi, câte 30-50 de euro şi, respectiv, câte 60 de euro, pe zi, erau cheltuiţi, în exclusivitate de inculpat.
Prin sentinţă, inculpatului i s-au aplicat dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 având în vedere că, în cursul urmăririi penale, inculpatul a denunţat şi facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni la aceeaşi lege.
S-a avut în vedere, astfel, reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 107 din 26 iunie 2008, a respins apelul inculpatului, ca fiind nefondat, şi a admis recursul Parchetului, majorând pedeapsa principală aplicată, de la un an şi 3 luni închisoare, la 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, în formă continuată, prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 99 şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001.
S-a înlăturat interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 lit. a) teza 1 C. pen.
În rest, au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, arestarea preventivă, în continuare.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei, s-a arătat că atât pedeapsa principală cât şi cea accesorie, n-au fost corect individualizate, impunându-se modificările ce li s-au adus.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M., susţinând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, deoarece n-ar fi comis fapta imputată.
Recursul este nefondat.
Contrar susţinerilor inculpatului, probele administrate, la care s-au făcut numeroase trimiteri, demonstrează comiterea de către inculpat a faptei imputate.
Faptul că inculpatul a întreţinut relaţii de concubinaj cu partea vătămată B.M.I., ca şi cu martora A.A., cu care, are şi un copil, nu este de natură să excludă caracterul infracţional al faptei de a le pune la cerşit, exercitând violenţe şi chiar limitându-le posibilităţile de comunicare, mai ales că, tot el era beneficiarul banilor obţinuţi din practicarea prostituţiei.
În raport cu cele arătate, Curtea urmează a privi recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, ca nefondat şi a-l respinge, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, Decizia atacată.
Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.M. împotriva deciziei penale nr. 107 din 26 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 martie 2007 la 19 septembrie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2878/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3013/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
