ICCJ. Decizia nr. 2872/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2872/2008
Dosar nr. 88/44/2008
Şedinţa publică din 18 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 100/ F din 25 iunie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.L. împotriva rezoluţiei din 21 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 391/P/2007 şi a rezoluţiei din 21 decembrie 2007 dată în dosarul nr. 1459/11/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele: Prin plângerea formulată de petiţionar la procuror, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva procurorului N.M.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, pentru pretinsa săvârşire a două infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinându-se că, după ce la data de 19 martie 2007, a întocmit rechizitoriul, dispunând trimiterea sa în judecată, fără a mai fi competent, a emis ordonanţa prin care a admis cererea părţii vătămate D.V., dispunând restituirea autoturismului, cauzând astfel o vătămare intereselor sale, în condiţiile în care în cauză era pusă în discuţie însăşi proprietatea autoturismului, iar restituirea lui la acel moment era de natură să influenţeze determinant soluţia în proces. S-a mai motivat că procurorul se desesizase, astfel că cererea părţii vătămate trebuia înaintată instanţei, odată cu dosarul.
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2007, dată în dosarul nr. 391/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) şi a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de presupuşii făptuitori pentru pretinsa săvârşire a infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a reţinut, în esenţă, că, intimatul procuror a dispus prin ordonanţa din 26 martie 2007 restituirea autoturismului, obiect al infracţiunii pentru care fusese trimis petentul în judecată, iar, în urma verificării condicii de evidenţă a rezultat că dosarul a fost predat la grefă la data de 26 martie 2007, din verificarea condicii de corespondenţă a parchetului, reieşind faptul că dosarul a fost înaintat la judecătorie la data de 27 martie 2008. Faţă de aceste date, s-a reţinut că faptei sesizate îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume, latura subiectivă.
Referitor la trimiterea în judecată a petiţionarului, s-a reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, „procurorii sunt independenţi în condiţiile legii", iar, conform dispoziţiilor procedural penale, instanţa este cea care urmează să se pronunţe asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei persoanei vătămate.
Prin rezoluţia din 21 decembrie 2007, dată în dosarul nr. 1459/11/2/2007 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva ambelor rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, petiţionarul a formulat plângere la instanţă.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului şi a menţinut soluţiile procurorului, reţinând că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu, în speţă nerezultând că intimatul şi-ar fi încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, în scopul de a vătăma interesele legale ale petiţionarului. Totodată, s-a arătat că procurorul a respectat dispoziţiile art. 169 C. proc. pen., dispunând ca partea vătămată să păstreze autoturismul şi să nu îl înstrăineze şi că petiţionarul are posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată, conform art. 168 C. proc. pen., care va aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii dispuse.
S-a mai reţinut că procurorul ar fi putut să facă completările necesare în ceea ce priveşte admiterea plângerii şi să corecteze data rechizitoriului.
Referitor la trimiterea în judecată a petiţionarului, s-a apreciat că soluţia procurorului este corectă, întrucât fapta sesizată nu există, instanţa de judecată fiind cea care urmează să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată şi asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei petiţionarului.
Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat recurs.
Recursul declarat nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina procurorului intimat, care şi-a îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu.
Criticile petiţionarului nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistratului sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se în mod corect, că intimatul nu şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu.
Împrejurarea că, ulterior întocmirii rechizitoriului, dar înainte de înregistrarea acestuia la instanţă, procurorul a constatat, la cererea părţii vătămate, că se impune restituirea autoturismului care a făcut obiectul infracţiunii şi, drept urmare, a dispus prin ordonanţă, restituirea acestuia, nu relevă o intenţie infracţională abuzivă a procurorului, ci din contră, preocuparea acestuia de a soluţiona complet toate aspectele ce decurgeau din soluţionarea dosarului prin trimitere în judecată.
De altfel, actele şi măsurile procesuale dispuse de procuror, în exercitarea atribuţiilor sale, precum şi soluţiile de trimitere în judecată sunt supuse verificării procurorului ierarhic superior, în condiţiile art. 275 şi următoarele C. proc. pen. şi, respectiv, cenzurii instanţei legal investite cu judecarea cauzei, însă nu constituie prin ele însele o infracţiune.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar B.L. împotriva sentinţei penale nr. 100/ F din 25 iunie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2871/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2878/2008. Penal → |
|---|
