ICCJ. Decizia nr. 3078/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3078/2008
Dosar nr. 3290/2/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 175 din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.C.
Au fost menţinute ca legale şi temeinice rezoluţiile din 6 mai 2008 şi 27 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată, la data de 4 iunie 2008, petentul T.C., a atacat rezoluţia nr. 835/11/2/2008 din 27 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a menţinut rezoluţia din 6 mai 2008 a aceleiaşi unităţi de parchet ce a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul T.M. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen.
A fost depus dosarul de urmărire penală nr. 1697/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările cauzei, Curtea de Apel a constatat că, prin rezoluţia din 6 mai 2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul T.M. sub aspectul infracţiunilor prevăzută de art. 246, 289 şi 291 C. pen., întrucât recursul promovat de aceasta împotriva sentinţei penale nr. 949 din 5 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care a fost admisă în parte plângerea petentului T.C., în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., desfiinţându-se în parte rezoluţiile nr. 5063/P/2006 şi nr. 81/11-1/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost exercitat în cadrul atribuţiilor de serviciu, de procuror de şedinţă.
Exercitarea legală a atribuţiilor de serviciu nu poate fi echivalentă cu săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 289 şi 291 C. pen., actele despre care s-a făcut vorbire în motivele de recurs existând la dosarul instanţei, fiind emise de către autorităţile publice şi nicidecum contrafăcute de procuror.
Soluţia procurorului de netrimitere în judecată fiind legală şi temeinică, pe drept cuvânt a fost menţinută de către procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, prin rezoluţia din 27 mai 2008.
Soluţiile de neurmărire penală împotriva procurorului de şedinţă fiind legale şi temeinice, în baza art. 2781 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea petentului ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul T.C. făcând referire la mai multe decizii civile şi înscrisuri care nu ar fi fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public. care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au participat, într-o formă sau alta, la soluţionarea cauzei.
Instanţele judecătoreşti, ca şi parchetele de pe lângă acestea, sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce, prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, intimata T.M. a reprezentat Ministerul Public în dosarul nr. 2954/299/2007 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ce a avut ca obiect plângerea formulată de petiţionarul Ţ.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 5063/P/2006 emisă la data de 3 noiembrie 2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 949 din 5 aprilie 2007 a Judecătoriei Sectorului 1, a fost admisă plângerea petentului, desfiinţată rezoluţia atacată şi trimisă cauza la Parchet în vederea completării cercetărilor.
Această sentinţă a fost atacată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, motivele de recurs fiind redactate de acelaşi procuror care a participat la judecată, respectiv intimata T.M.
Curtea reţine că potrivit art. 63 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Public, prin procurori, exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege.
În materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, hotărârea prin care judecătorul admite plângerea .desfiinţează rezoluţia atacată şi trimite cauza procurorului, poate fi atacată cu recurs de către acesta din urmă, astfel cum se prevede în art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
Rezultă aşadar că ori de câte ori apreciază că sentinţa ce cuprinde o asemenea soluţie, este nelegală şi /sau netemeinică. Procurorul poate să o atace la instanţa superioară, iar aceasta va cenzura hotărârea atacată nu doar prin prisma motivelor de recurs formulate de procuror, ci şi din oficiu sub toate aspectele, în condiţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen.
Cu alte cuvinte, procurorul este liber să exercite calea de atac şi să o motiveze în acord cu interpretarea pe care acesta o dă probatoriului administrat în cauză, fiind însă atributul exclusiv al instanţei de control judiciar de a verifica dacă aspectele şi probele invocate în susţinerea căii de atac sunt sau nu întemeiate.
În speţă, motivând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 împotriva unei sentinţe a acestei instanţe, favorabile petentului, intimata nu a făcut decât să exercite una dintre atribuţiile ce i-au fost conferite de legiuitor, iar această împrejurare nu se circumscrie infracţiunii de abuz în serviciu; tot astfel, trimiterea pe care motivarea recursului o face la anumite înscrisuri al căror conţinut este de asemenea contestat de petent, nu echivalează cu săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, cu atât mai mult cu cât respectivele înscrisuri emanau de la alte autorităţi şi se aflau deja la dosarul cauzei.
Pe de altă parte, Curtea constată că petentul şi-a motivat plângerea penală formulată împotriva intimatei făcând referire la mai multe înscrisuri şi hotărâri judecătoreşti civile şi tinzând, în realitate. la soluţionarea litigiului său civil, fapt ce excede cadrului procesual stabilit în art. 2781 C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea petentului, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului, că în cauză nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea reţine săvârşirea de către magistrat a infracţiunilor reclamate de petent, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.C. împotriva sentinţei penale nr. 175 din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3049/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3082/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
