ICCJ. Decizia nr. 195/2008. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 87 din 16 ianuarie 2009
Contestatorul A.N. a fost condamnat definitiv de către A.P.M. prin sentinţa penală nr. 94 din 25 octombrie 2002, la o pedeapsă rezultantă (prin cumul aritmetic) de 20 ani închisoare, dispunându-se în acelaşi timp şi transferarea în România, pentru a continua executarea.
S-a constatat că a început executarea de la 4 septembrie 2001 la zi.
Această hotărâre definitivă, de condamnare din Spania a fost recunoscută în România prin sentinţa penală nr. 154 din 6 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală. Totodată s-a admis şi cererea de transferare, formulată de condamnatul A.N., în România, pentru a continua executarea pedepsei de 20 ani închisoare.
În baza acestei hotărâri de recunoaştere, s-a şi emis mandatul de executare a pedepsei (de 20 ani închisoare) nr. 224 din 18 decembrie 2007.
În această situaţia ajuns, condamnatul a înţeles să introducă prezenta contestaţie la executare, socotind că poate benefica de conversiunea condamnării sale la 20 ani închisoare, după cum şi prevăd dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004 şi astfel s-a formatdosarul de faţă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 195 din 4 septembrie 2008, a admis contestaţia la executare formulată de persoana condamnată A.N.
A constatat îndeplinite condiţiile conversiunii pedepsei.
În baza art. 146 din Legea nr. 302/2004 şi art. 33 C. pen., a descontopit pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare şi în baza art. 323 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 329 C. pen., aplică condamnatului pedeapsa de 10 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., contopeşte aceste pedepse aplicate, condamnatul având de executat 15 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 224 din 18 decembrie 2007 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi emiterea unui nou mandat.
Deduce din pedeapsă, perioada executată de la 4 septembrie 2001 la zi.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, au declarat recurs, atât parchetul, precum şi persoana condamnată contestatoare.
Prin recursul declarat de parchet, sentinţa este criticată pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul aplicării eronate, a prevederilor art. 146 din Legea nr. 302/2004, ce reglementează conversiunea pedepsei, prin ignorarea art. 142 din aceeaşi lege şi care în speţă nu permit decât aplicarea art. 145, cum de altfel s-a şi procedat prin hotărârea de recunoaştere sentinţa penală nr. 154 din 6 august 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În consecinţă, s-a solicitat ca prin admiterea recursului parchetului să se caseze sentinţa atacată şi rejudecându-se să se, respingă contestaţia la executare.
Prin recursul declarat de persoana condamnată şi contestatoare, aceeaşi hotărâre este criticată pentru, nelegalitate, sub aspectul greşitei contopiri, a pedepselor aplicate, în cadrul operaţiei de conversiune a pedepsei, prevăzută de art. 146 din Legea nr. 302/2004. În cadrul acestei operaţii juridice, în mod nelegal s-a dispus să execute o pedeapsă mai mare decât i s-a aplicat pentru infracţiunea scop, violul şi pentru care în Spania a fost condamnat definitiv la 10 ani închisoare. În acest mod i s-a agravat situaţia, privind durata sancţiunii pronunţată în statul de condamnare pentru infracţiunea de viol, precum şi dispoziţiileart. 10 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Recursurile sunt fondate.
Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de criticile aduce, precum şi, din oficiu, faţă de dispoziţiile art. 142, 144, 146 şi 10 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 19883 şi ratificată de statul român, prin Legea nr. 76/1996, reţine următoarele:
În speţă, potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004, executarea pedepsei în continuare, de către persoana condamnată, este guvernată de „legea statului de executare" şi „autorităţile competente ale statului român sunt obligate":
a) fie, „să continue executarea condamnării în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile art. 145";
b) fie, „să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare, cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile art. 146".
Acestea fiind, efectele transferării persoanei condamnate A.N. (cetăţean român) din Spania, prezenta contestaţie la executare, a fost introdusă pe deplin justificat.
Pe lângă argumentele textului sus-menţionat, nu poate fi omisă nici împrejurarea că, „durata pedepsei aplicată în Spania, este incompatibilă cu legislaţia română" ce nu cunoaşte instituţia „cumulului aritmetic" ce s-a aplicat în cauză, după legea penală spaniolă.
Cum această situaţie este întocmai reglementată, prin prevăzută art. 146 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, Curtea apreciază şi pentru argumentele acestui text că, prezenta contestaţie la executare, este pe deplin fondată şi potrivit art. 461 lit. d) C. proc. pen., va trebui adoptată pedeapsa, la legea română.
Dacă prin cele analizate, s-a conturat cadrul legal, ce îndreptăţeşte persoana condamnată să solicite conversiunea pedepsei, instanţa de fond, prin hotărârea atacată, a adus la îndeplinire incomplet şi incorect cerinţele art. 144 lit. b) şi art. 146 din Legea nr. 302/2004 dar şi ale art. 10 din Convenţia Europeană.
Astfel, în cauză, lipseşte şi declaraţia, ce trebuia obţinută de la condamnat prin care să-şi fi „exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice, care decurg din transferarea sa în România" luată prin oficiul consular român competent şi prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, cerinţă expresă prevăzutăde art. 142 din Legea nr. 302/2004.
Apoi, în cadrul operaţiei de conversiune a pedepsei, instanţa de fond a omis cele 5 infracţiuni de agresiune sexuală (echivalent al infracţiunii de viol din legea penală română) şi pentru care instanţa spaniolă, l-a sancţionat definitiv la, câte 10 ani închisoare.
Din această cauză, prin hotărârea atacată s-a ajuns a se contopi, incomplet doar 2 pedepse şi anume cele aplicate (prin adoptare) doar pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 cu art. 33 lit. b) şi pentru art. 329 C. pen. român şi nu cea de a treia categorie de infracţiuni, a violului.
Tot datorită acestei omisiuni, în final, ca pedeapsă rezultantă, s-a dispus a se executa 15 ani închisoare, deşi pentru infracţiunea scop (violul) condamnatului i s-a aplicat o pedeapsă mai mică, şi anume de 10 ani închisoare.
Pentru cele analizate şi pentru aducerea la îndeplinire a tuturor omisiunilor, ce legea specială, le cere în mod obligatoriu, recursurile declarate urmează a fi admise, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare la instanţa de fond, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de recurentul contestator A.N. împotriva sentinţei penale nr. 195 din 4 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează în totalitate sentinţa atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Bucureşti, spre rejudecare.
Onorariul avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3756/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3037/2008. Penal → |
|---|
