ICCJ. Decizia nr. 3082/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 3082/2008
Dosar nr. 1184/84/2008
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 52 din 28 mai 2008 a Tribunalului Sălaj s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de condamnatul M.A. pentru revizuirea sentinţei penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj.
A fost obligat revizuientul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea sa, condamnatul M.A. a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj pronunţată în dosarul nr. 33/2004 prin care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe 3 ani, pedeapsă majorată prin Decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj la, 8 ani închisoare.
Condamnatul îşi motivează cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând că s-au descoperit fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Condamnatul arată că înainte de soluţionarea cauzei penale, lichidatorul SC S. SA Zalău a promovat acţiune civilă împotriva SC P.H. SRL Bucureşti pentru nerespectarea contractului iar între datoriile acestei societăţi comerciale se afla şi contravaloarea ţevii de inox livrată la 21 noiembrie 2001 de către SC S. SA în sumă de 3.601.138.416 lei. Prin sentinţa civilă nr. 1734 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului Sălaj SC P.H. SRL Bucureşti a fost obligată la plata către SC S. SA Zalău a sumei totale de 13.497.004.086 lei contravaloarea ţevii livrate şi 10.219.598.750 lei penalităţi de întârziere. Pentru acest motiv, consideră că obligarea sa prin sentinţă penală la plata contravalorii ţevii inox este eronată.
Examinându-se cererea condamnatului, actele existente la dosarul penal nr. 33/2004 al Tribunalului Sălaj, actele din dosarul civil nr. 2144/2004 al Tribunalului Sălaj în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1734/2004, precum şi concluziile procurorului în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 16 septembrie 2004 a Tribunalului Sălaj, inculpatul M.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290 C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) şi art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe 3 ani. Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile SC S. SA Zalău suma de 3.869.013.723 lei despăgubiri civile.
Prin Decizia penală nr. 29/ A din 27 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 8 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, menţinându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Apelul inculpatului a fost respins deşi acesta viza şi latura civilă a cauzei susţinând că a fost greşit obligat la despăgubiri întrucât o parte din contravaloarea ţevii livrate a fost recuperată.
În considerentele deciziei penale nr. 29/2005 a Curţii de Apel Cluj, se reţine că inculpatul M.A. şi-a însuşit din gestiunea unităţii cantitatea de 13.307 kg ţeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei, fapt ce rezultă din probele dosarului.
Inculpatul a formulat recurs atât în privinţa laturii penale a cauzei cât şi a laturii civile iar în motivele de recurs face referire şi la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în sensul că în cursul procedurii falimentului s-a promovat acţiune civilă împotriva SC P.H. SRL Bucureşti pentru recuperarea contravalorii ţevii livrate.
Recursul inculpatului a fost respins prin Decizia penală nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au mai fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
După cum rezultă din cele expuse anterior, condamnatul a invocat aceleaşi aspecte şi în căile ordinare de atac astfel că nu se poate reţine că există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei.
Sub acest aspect, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru revizuirea sentinţei penale nr. 121 din 16 septembrie 2004.
Pe de altă parte, a fost acvirat dosarul civil nr. 2144/2004 al Tribunalului Sălaj în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1734/2004 pe care condamnatul o invocă în cererea de revizuire.
Verificându-se susţinerile condamnatului, s-a constatat că deşi se P.H. SRL a fost obligată către SC S. SA Zalău la plata contravalorii mărfii livrate şi penalizări de întârziere, factura nr. 0982693 din 12 noiembrie 2001 în valoare de 3.601.138.416 lei figurează printre cele menţionate în anexele pentru care s-a solicitat plata. Prin urmare, contravaloarea acestei facturi nu a fost achitată de către SC P.H. SRL Bucureşti.
Cum din dosarul penal nr. 33/2004 al Tribunalului Sălaj rezultă că inculpatul M.A. şi-a însuşit din gestiune cantitatea de 13.307 kg ţeava inox în valoare de 3.601.138.416 lei fiind condamnat pentru infracţiunea de delapidare, în mod legal a fost obligat la plata acestei sume sub formă de despăgubiri civile.
Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a apelului de către revizuientul condamnat M.A.
În concret, s-a solicitat a se avea în vedere că prin sentinţa a cărei revizuire se solicită, condamnatul a fost obligat pe latură civilă să plătească aproximativ 3 miliarde lei, care în timpul procesului penal avea să fie recuperat din punct de vedere juridic de către lichidatorul judiciar în cadrul procesului de faliment. Având în vedere că, condamnatul a fost cercetat în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, acesta nu avea cunoştinţă de existenţa dosarului civil, astfel că acest aspect nu putea fi invocat în dosarul penal, deşi dacă ar fi fost avut în vedere, în opinia sa, hotărârea era alta. Cererea de revizuire formulată în cauză este motivată pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aceste prevederi au fost întregite de Protocolul nr. 7 C.E.D.O., în special de dispoziţiile art. 4 alin. (2), în sensul că nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă. Solicită a se avea în vedere că Protocolul nr. 7 prevede 3 excepţii, din care una este revizuirea. Apreciază că acest viciu care are referire strictă la latura civilă a cauzei, implică încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., privind respectarea drepturilor la un proces echitabil, la administrarea probelor şi la egalitatea armelor. În acest sens, solicită aplicarea nu doar a dreptului intern ci şi a prevederilor exprese ale Protocolului nr. 7, raportat la dispoziţiile art. 20 din Constituţie.
S-a mai învederat instanţei că în cazul în care cererea de revizuire s-ar respinge, inculpatul s-ar afla în situaţia în care ar trebui să plătească o sumă de bani care a fost recuperată prin hotărâre civilă.
Din punct de vedere strict juridic, abordarea cererii de revizuire a condamnatului este delicată, dar conform dreptului comunitar este permisă o redeschidere a dosarului, cel puţin pe latură civilă. Faptul că până la această dată nu s-a executat hotărârea civilă nu poate fi imputat condamnatului. Mai mult, solicită a se avea în vedere că Codul de procedură penală nu impune condiţii speciale de admisibilitate a cererii de revizuire, dar prevede schimbarea soluţiei de condamnare măcar cu privire la suma la care condamnatul a fost obligat.
În subsidiar, se invocă autoritatea de lucru judecat, conform art. 44 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere sentinţa civilă pronunţată cu privire la suma de aproximativ 3 miliarde lei.
Prin Decizia penală nr. 87/ A din 22 iulie 2008 a Curţii de Apel Cluj. secţia penală şi de minori, a fost respins, ca nefondat, apelul revizuientului.
A fost obligat apelantul revizuient la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 121/2004 a Tribunalului Sălaj, M.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani, pedeapsă principală, pentru ca prin Decizia penală nr. 29/2005 a Curţii de Apel Cluj, această pedeapsă să-i fie majorată la 8 ani închisoare.
Învinuirile reţinute în sarcina acestuia şi pentru care a fost în final condamnat sunt încălcarea dispoziţiile art. 290, 2151 alin. (1) şi (2) şi art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, toate comise în stare de recidivă.
În latură civilă acesta a fost obligat la 3.869.013.723 lei despăgubiri civile. Motivul esenţial ce stă la baza revizuirii hotărârii de condamnare este acela că lichidatorul SC S. a promovat acţiune civilă împotriva SC T.H. SRL Bucureşti, iar prin sentinţa civilă nr. 1734/2004 a Tribunalului Sălaj, această din urmă societate a fost obligată la plata sumei totală de 13.497.004.086 lei contravaloare ţevi şi 10.219.598.750 lei penalităţi de întârziere.
De hotărârea respectivă revizuientul nu a avut cunoştinţă pe parcursul instrumentării cauzei penale şi astfel expres s-au invocat dispoziţiile interne din art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Motivul de revizuire susţinut de către revizuient nu poate fi primit, nu poate produce efectele juridice scontate şi în consecinţă apelul acestuia apare a fi nefondat.
Chiar luând în considerare susţinerile întărite ale revizuientului din apel, în sensul că efectiv nu a avut la cunoştinţă de existenţa sentinţei ci vile invocate, aspecte ce s-ar afla într-o anumită contradicţie cu cele prezentate de către instanţa Tribunalul Sălaj, cu ocazia instrumentării în primă fază a cererii de revizuire, redându-se de către organul judiciar că inculpatul a formulat recurs atât în privinţa laturii penale a cauzei cât şi a laturii civile iar în motivele de recurs face referire şi la aspectul invocat prin cererea de revizuire, în sensul că în cursul procedurii falimentului s-a promovat acţiune civilă împotriva SC P.H. SRL Bucureşti pentru recuperarea contravalorii ţevii livrate, cele invocate nu pot să conducă la incidenţa art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., expres invocat, şi la admiterea în consecinţă a cererii de revizuire.
Acceptând ideea necunoaşterii sentinţei civile respective, în nici un caz nu se poate ajunge la concluzia acoperirii textului legal de la art. 394 lit. a) şi să avem astfel de a face cu fapte sau împrejurări noi ce să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Trecând peste aspectele prezentate la nivelul Tribunalului Sălaj, în sensul că în mod legal inculpatul a fost obligat la plata sumei indicată de către instanţa de condamnare sub forma despăgubirilor civile, cu atât mai mult cu cât cauza a trecut prin toate gradele de jurisdicţie iar în cuprinsul căilor de atac ordinare au fost atacate şi analizate expres inclusiv aspectele ce ţin de modul de rezolvare al acţiunii civile, în speţă am avea de a face cel mult, cu o posibilă neconciliere a unor hotărâri judecătoreşti.
Ori, din acest punct de vedere, cazul de revizuire înscris la art. 394 lit. e) C. proc. pen., în sensul existenţei a două hotărâri judecătoreşti definitive ce nu se pot concilia, nu a fost prezentat şi dezvoltat, iar în esenţă nici nu poate fi consemnat atâta vreme cât rezolvarea situaţiilor ce ar putea apărarea în practică, în funcţie de derulările şi demersurile viitoare jurisdicţionale, pot fi rezolvate pe cale separată, într-un cadru procesual adecvat, ce tine de promovarea unei contestaţii la executare.
În orice caz, mai mult decât forţate sunt susţinerile revizuientului în sensul că acceptând teza apariţiei unei hotărâri judecătoreşti separate de care instanţa penală nu a avut cunoştinţă, respectiv acea hotărâre civilă, s-ar impune aplicarea prevăzută art. 44 C. proc. pen., aceasta ar constitui o „chestiune prealabilă" în procesul penal iar hotărârea civilă ar avea autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale. Evident că o astfel de interpretare nu poate fi acceptată din punct de vedere juridic, impunându-se şi de această dată în a face trimitere la cadrul procesual în care ne aflăm, respectiv examinarea unei cereri având natura unei căi de atac extraordinare, aspect ce în niciun caz nu permite o abordare de o asemenea manieră a speţei.
Speţa nu comportă discuţii juridice deosebite, cele mai sus redate corespund realităţii juridice concrete, nimic nu opreşte revizuientul în a-şi clarifica separat problemele legate de debite, în măsura în care i se vor pretinde şi alte sume, iar hotărârea de condamnare penală a sa rămâne astfel în picioare.
Invocarea unor instituţii ce ar ţine de dreptul comunitar şi C.E., într-o notă de confuzie între ele, nu îşi găseşte locul, incidenţa art. 4 din Protocolul 7 la C.E.D.O. vizând aspectul că nimeni nu poate fi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă, nu are nicio legătură cu cauza.
Aşadar, în esenţă, este de reprodus că hotărârea atacată din punct de vedere al dispoziţiei luate, şi anume aceea a respingerii, ca nefondată, a cererii de revizuire, este una corectă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul M.A. invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi susţinând că instanţa care a dispus condamnarea revizientului nu a cunoscut că lichidatorul judiciar formulase o acţiune distinctă la secţia comercială a tribunalului, obţinând hotărâre irevocabilă de obligare a societăţii beneficiare a mărfii, la plata acesteia. Deşi obţinuse recuperarea prejudiciului, lichidatorul judiciar a continuat să figureze parte în procesul penal, fără a aduce la cunoştinţa instanţei soluţia din procesul civil.
A mai arătat că în cauză există două hotărâri ireconciliabile, respectiv a hotărârii penale prin care s-a dispus condamnarea revizuientului atât pe latură civilă cât şi pe latură penală, precum şi a sentinţei civile prin care lichidatorul judiciar a obţinut recuperarea sumelor, solicitând să se constate pe cale de revizuire existenţa autorităţii de lucru judecat.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele existente la dosar rezultă că revizuientul M.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 121/2004 a Tribunalului Sălaj, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 439 din 24 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 2151 şi 290 C. pen., respectiv art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Prin aceeaşi hotărâre a fost obligat la plata unor despăgubiri civile către partea civilă SC S. SA Zalău.
Cu ocazia motivării recursului îndreptat împotriva hotărârii de condamnare, inculpatul a invocat şi faptul că s-a promovat acţiune civilă împotriva SC P.H. SRL Bucureşti pentru recuperarea contravalorii unei cantităţi de ţevi livrate acestei societăţi de către SC S. SRL. (dosar 1382/2005 al I.C.C.J ).
Ulterior, condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii penale rămasă definitivă, invocând existenţa sentinţei civile nr. 1734/2004 a Tribunalului Sălaj, prin care SC P.H. SRL fusese obligată la plata contravalorii mărfurilor livrate (şi a penalităţilor de întârziere) către SC S. SRL., mărfuri pentru care el fusese condamnat, şi susţinând în esenţă că se află în situaţia de a plăti o sumă de bani cu titlu de despăgubiri civile, deşi aceasta a fost recuperată pe calea unui proces civil finalizat în sensul menţionat mai sus.
Deşi se referă la latura civilă a cauzei, condamnatul pune în discuţie nu doar cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, ci însuşi modul de soluţionare a acţiunii penale, arătând că sentinţa civilă reprezintă un înscris nou, care relevă împrejurări noi, de natură a influenţa soluţia (penală) de condamnare.
Curtea reţine că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba despre erori esenţiale de fapt care nu pot fi probate decât după rămânerea definitivă a hotărârii, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei.
În speţă, potrivit celor expuse anterior, susţinerile făcute de către condamnat în cererea de revizuire reprezintă în fapt o reiterare a unor aspecte invocate în motivarea recursului îndreptat împotriva hotărârii de condamnare şi, implicit, de obligare a sa la plata despăgubirilor civile.
Mai mult în cauză nu se poate reţine nici măcar imposibilitatea dovedirii faptelor probatorii invocate (la acea dată) de către inculpat, în condiţiile în care recursul s-a dezbătut în 24 ianuarie 2006,iar hotărârea civilă la care face referire fusese pronunţată în cursul anului 2004.
Pe de altă parte, existenţa sentinţei civile invocate în susţinerea cererii de revizuire nu reprezintă o chestiune prealabilă în sensul art. 44 C. proc. pen., aşa cum susţine condamnatul, hotărârea instanţei civile neavând autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia conform art. 22 alin. (2) C. proc. pen.
De asemenea, dincolo de împrejurarea că nu a fost invocat de către revizuient, cazul prevăzută de art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., nu poate fi incident în cauză, întrucât hotărârile care nu se pot concilia trebuie să fie pronunţate de instanţe penale, ceea ce nu este situaţia în speţă, în condiţiile în care se invocă existenţa unor contradicţii între o sentinţă penală definitivă de condamnare şi una civilă ce statuează asupra unui litigiu între două societăţi comerciale.
Prin urmare, susţinerile condamnatului făcute în cadrul procedurii de revizuire, au fost corect percepute şi corespunzător analizate de către instanţa de apel, nefiind incident cazul de casare invocat în motivarea recursului (art. 3859 pct. 18 C. proc. pen) şi nici vreun altul dintre cele prevăzute de lege şi care să afecteze hotărârea recurată.
În consecinţă, recursul este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul M,A, împotriva deciziei penale nr. 87/ A din 22 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4094/2008. Penal → |
|---|
