ICCJ. Decizia nr. 3089/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3089/2008
Dosar nr. 999/116/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 din 29 februarie 2008, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, a achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pe inculpata C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Totodată, s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanţa împotriva inculpaţilor G.C., G.P.V. şi N.G., pe care i-a obligat, în solidar, la 82.259,9 lei.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată împotriva inculpatei C.C. de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanţa.
S-a luat act că pe latura penală, cauza a fost soluţionată definitiv faţă de inculpaţii G.C., G.P.V. şi N.G., prin sentinţa penală nr. 122/2005 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă sub acest aspect prin Decizia penală nr. 147/2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi Decizia penală nr. 4202/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru a pronunţa achitarea, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi, a fost trimisă în judecată alături de inculpaţii G.C., G.P.V., N.G., inculpata C.C., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – şi art. 209 alini (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin rechizitor se reţinuse că, în perioada 27 decembrie 2004 - 17 ianuarie 2005, inculpaţii G.C., G.P.V. şi N.G. au sustras mai multe elemente ale căii ferate Călăraşi Nord-Ştefan Vodă, cauzând sucursalei Regionale C.F. Constanţa un prejudiciu de 537.176.423 lei şi punând în pericol siguranţa circulaţiei trenurilor de marfă şi călători. Bunurile sustrase au fost valorificate la centrul de achiziţii din comuna Cuza Vodă, prin intermediul inculpatei C.C., gestionară, care pentru bunurile vândute la 28 decembrie 2004 şi 3 ianuarie 2005, nu a întocmit adeverinţe de primire şi plată.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa penală nr. 122 din 22 septembrie 2005, a dispus condamnarea, printre alţii, a inculpatei C.C., la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74 - 76 C. pen., în baza art. 861 - 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 5 ani, cu obligarea inculpatei la măsurile de supraveghere, în condiţiile art. 863 C. pen.
Totodată, inculpata a fost obligată, în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata despăgubirilor civile.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 147 din 23 februarie 2006, a respins apelurile inculpaţilor şi a părţii civile.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 4202 din 30 iunie 2006, admiţând recursul declarat de inculpata C.C., a casat Decizia penală atacată şi sentinţa nr. 122/2005 a Tribunalului Călăraşi şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Călăraşi.
Investită cu rejudecarea cauzei în limitele deciziei de casare, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Din analiza probatoriului, nu s-a putut stabili că inculpata C.C. a primit spre valorificare bunuri prohibite la achiziţionare, situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu nefiind confirmată nici de declaraţiile inculpaţilor N.G., G.C. şi G.P.V.
S-a mai reţinut că de esenţă în complicitatea morală la săvârşirea unei infracţiuni este poziţia psihică a făptuitorului, caracterizată prin cerinţa de a ajuta pe autor, cunoscând activitatea pe care acesta o va desfăşura şi prevăzând rezultatul socialmente periculos al faptelor. Or, în speţă, este exclusă înţelegerea cu autorii infracţiunii, iar, în ceea ce priveşte manifestarea volitivă implicită, dedusă din atitudinea inculpatei, aceasta nu a avut reprezentarea provenienţei bunurilor, cu atât mai puţin a activităţii viitoare a coinculpaţilor şi a rezultatelor susceptibile de a se produce.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpaţii G.P.V. şi G.C.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 166 din 19 iunie 2008, admiţând apelul parchetului, a desfiinţat, în întregime, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În temeiul art. 26 raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., cu referire la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata C.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 861 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 359 alin. (1) teza finală C. proc. pen., raportat la art. 863 C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei.
Totodată, s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În temeiul art. 14 alin. (3) şi art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 1003 C. civ., s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Sucursala Regională C.F. Constanţa împotriva inculpatei, care a fost obligată, în solidar cu ceilalţi 3 inculpaţi, la plata sumei de 82.259,5 lei.
S-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut în vedere declaraţiile celor trei inculpaţi, date în faza urmăririi penale şi menţinute la instanţa de fond, înainte de rejudecare, în sensul că inculpata avea cunoştinţă de provenienţa ilicită a bunurilor; planşele foto ataşate la dosar, din care se poate observa că piesele furate erau noi, unele cu inscripţii, iar persoanele fizice nu ar fi putut avea la domiciliu asemenea bunuri, mai ales având în vedere cantitatea acestora. Apărarea inculpatei că nu se uita în căruţă şi nu vedea ce se află acolo nu poate fi reţinută, întrucât toate materialele şi piesele erau cântărite şi sortate, preţul fiind diferit în funcţie de material.
Simpla negare a inculpatei şi schimbarea declaraţiilor celorlalţi inculpaţi (care între timp au fost puşi în libertate) nu poate conduce la anularea probatoriului existent.
Aşadar, din probe rezultă că la prima vânzare, inculpata ar fi putut fi tăinuitoare, dar încurajându-i pe inculpaţi să mai predea bunuri sustrase, a devenit complicea lor.
Prin recursul declarat, motivat în scris şi susţinut oral de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată a solicitat casarea deciziei atacate şi menţinerea sentinţei, invocând temeiul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., iar, în subsidiar, art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţa de apel a reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatei, i-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi a individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
Din analiza probelor aflate la dosar, rezultă că sunt întrunite condiţiile pentru existenţa complicităţii, reţinută în sarcina inculpatei, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective.
Astfel, din declaraţiile inculpaţilor, date în cursul urmăririi penale, care se coroborează cu cele ale inculpatei, rezultă, în mod cert, că inculpata a efectuat acte de ajutor în realizarea laturii subiective a infracţiunii de furt calificat săvârşite de inculpaţi, prin întărirea hotărârii acestora de a fura fier vechi, întrucât li se oferea posibilitatea de a-l valorifica cu ajutorul său.
În acest sens, sunt relevante declaraţiile inculpaţilor de la în acest sens, sunt relevante declaraţiile inculpaţilor date în cursul urmăririi penale, prin care au arătat că deşeurile primite de inculpată erau cântărite fără să fie întrebaţi de unde provine fierul, iar inculpatul N.G. a arătat că inculpata „ne-a întrebat dacă este de furat şi pentru că noi i-am răspuns afirmativ, ne-a cerut să le lăsăm în spatele grămezii de fier vechi şi să le acoperim (cu câte o tablă). Printre deşeuri au fost şi 3 - 4 cutii întregi". Aceste declaraţii se coroborează cu declaraţia olografă a inculpatei, în care arată că „de câte ori au predat fier. şi am fost eu de serviciu, după ce cântăream şi vedeam ce marfă au îi puneam să descarce în spaţiul unde se depozita fierul.".
Revenirea inculpaţilor în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, după rejudecare, asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale nu a avut o justificare credibilă. Dimpotrivă, fiind întrebaţi, aceştia au afirmat că declaraţiile de la urmărirea penală au fost scrise de ei.
Aşa fiind, sub aspectul laturii subiective, în raport de cantitatea mare de deşeuri adusă de inculpaţi (în total aproximativ o tonă), inculpata a avut reprezentarea că acestea pot proveni din furt, astfel că, deşi nu a urmărit rezultatul, l-a prevăzut, acceptând eventualitatea producerii acestuia.
Este irelevant pentru existenţa complicităţii dacă între autor şi complice a existat sau nu o înţelegere prealabilă.
În ce priveşte celelalte critici formulate de inculpată, se constată că, deşi instanţa nu a analizat detaliat fiecare motiv de apel, motivarea acoperă şi răspunde motivelor de apel invocate şi cererilor apărării.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatei C.C. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta inculpată C.C. împotriva deciziei penale nr. 166 din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2979/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3115/2008. Penal → |
|---|
