ICCJ. Decizia nr. 3131/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3131/2008
Dosar nr.2876/2/2008
Şedinţa publică din 6 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133/ F din 22 mai 2008 pronunţată în Cameră de Consiliu de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a recunoscut sentinţa nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a, pronunţată la 13 decembrie 2007.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus transferarea persoanei condamnate S.V., pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România.
S-a dedus prevenţia acestuia de la 11 mai 2006 la zi, dispunându-se totodată ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 40 lei să se suporte din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia din 12 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a solicitat recunoaşterea hotărârii nr. 134/2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a şi a punerii în executare a acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 145 şi 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.
S-a mai reţinut că prin adresa nr. 17179/2008/AO, din data de 29 februarie 2008, Ministerul Justiţiei – D.D.I.T. a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti cererea formulată de către Ministerul de Justiţie al Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S.V. într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei aplicate sus-numitului de către instanţele din statul solicitant.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul solicitant, în aplicarea C.E.T.P.C., adoptată la Strasbourg 1983, a rezultat că numitul S.V. a fost condamnat prin sentinţa nr. 134 din data de 19 martie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a, la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 200.000 euro amendă pentru comiterea infracţiunii de „delict contra sănătăţii publice" prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol.
În fapt, s-a reţinut că, la data de 11 mai 2006, inculpatul S.V. a fost depistat pe aeroportul din Tenerife deţinând în bagaje, pe îmbrăcăminte şi corp 76 pungi conţinând heroină (în cantitate totală de 744,8 grame, în valoare de 83.258,21 euro).
Din examinarea materialului cauzei, s-a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.T.P.C., adoptată la Strasbourg 1983, întrucât fapta reţinută în sarcina inculpatului S.V. are corespondent in legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzută de art. 2 alin. (1) şi 2 şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., pedepsite cu închisoare de la 15 la 25 ani.
S-a mai relevat că inculpatul a fost reţinut (detenţie administrativă) şi ulterior arestat preventiv începând cu data de 11 mai 2006, iar în prezent, inculpatul este încarcerat în Penitenciarul din Daroca.
Din informaţiile furnizate de autorităţile judiciare spaniole a rezultat împrejurarea că persoana condamnată S.V. şi-a manifestat, la data de 15 noiembrie 2007, consimţământul în vederea transferării intr-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei, fiind ataşată la dosar traducerea solicitării condamnatului S.V. de a fi transferat.
De asemenea, Curtea a constatat, pe de o parte, că persoana condamnată S.V. a formulat către autorităţile spaniole o cerere prin care a solicitat să continue executarea pedepsei într-un penitenciar din România, iar pe de altă parte, că în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 din Legea nr. 302/2004, respectiv condiţia dublei incriminări, hotărârea fiind definitivă.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a mai reţinut că persoana condamnată mai are de executat mai mult de 6 luni închisoare de la data primirii cererii de transfer, apreciind însă că, din înscrisurile existente la dosar reiese că doar pentru pedeapsa de 5 ani închisoare s-a solicitat continuarea executării, neexistând solicitare din partea statului spaniol pentru continuarea executări pedepsei cu amenda de 200.000 euro, care este posibil să fi fost achitată.
Pe de alta parte, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a mai apreciat că, deşi nu există o dispoziţie expresă în Legea nr. 302/2004, a considerat că scopul instituţiei transferului persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei, nu vizează şi o astfel de sancţiune, reţinând că valoarea amenzii se face venit la bugetul statului de condamnare.
Împotriva hotărârii mai sus-menţionate a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru motivele de nelegalitate detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru lămurirea tuturor aspectelor cu privire la continuarea executării pedepsei aplicate de autorităţile statului spaniol persoanei condamnate transferabile S.V.
Recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat pentru considerentele ce vor urma:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, hotărârea pronunţată, conform prevederilor art. 3859 alin (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa a procedat greşit atunci când, deşi a constatat că nu rezultă în mod explicit dacă solicitarea autorităţilor judiciare spaniole vizează continuarea executării atât a pedepsei de 5 ani închisoare, cât şi a pedepsei cu amenda în valoare de 200.000 euro, aplicate inculpatului S.V., a dispus transferarea persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani închisoare, într-un penitenciar din România, fără a face nicio menţiune cu privire la pedeapsa amenzii, aplicată prin aceeaşi sentinţă de condamnare, considerând, în absenţa oricărei probe certe, că nu există solicitarea autorităţilor judiciare spaniole cu privire la acest aspect.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 1424/11-5/2008 din 12 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a din Spania şi a punerii în executare a acesteia în cadrul procedurii de soluţionare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Spania, de transferare într-un penitenciar din România a condamnatului S.V., în vederea continuării executării pedepsei, aplicate în statul solicitant.
De asemenea, la dosar s-au comunicat, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, sentinţa penală nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Tribunalului Provincial Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a din Spania, definitivă prin nerecurare, în original, dar şi traducerea legalizată a acesteia.
Însă, prin sentinţa anterior menţionată s-a dispus condamnarea inculpatului S.V. la 5 ani închisoare, în regim de detenţie şi 200.000 euro amendă, pentru comiterea infracţiunii de „delict contra sănătăţii publice", faptă prevăzută de art. 368 C. pen. spaniol.
De asemenea, la dosar există şi situaţia juridică a condamnatului S.V., din care rezultă că acesta a fost încarcerat la 11 mai 2006,iar data finalizării executării în întregime a pedepsei definitive fiind 9 mai 2011.
Faţă de această împrejurare, instanţa de fond trebuia să-şi exercite rolul activ şi să depună diligente pentru a clarifica în ce stadiu se afla executarea pedepsei cu amenda de 200.000 euro, la care persoana transferabilă fusese condamnată, prin aceeaşi sentinţă, alături de pedeapsa de 5 ani închisoare.
Prin urmare, greşit a procedat instanţa la termenul din 21 mai 2008, când a respins solicitarea reprezentantului parchetului în acest sens, apreciind ca nefiind necesară obţinerea de relaţii de la autorităţile judiciare spaniole, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, considerând, eronat că „ din conţinutul sentinţei penale nu reiese că ar fi vorba de o amendă penală".
Or, în speţă, din analiza dispozitivului sentinţei de condamnare persoanei transferabile S.V., (a cărei traducere este ataşată la dosar), Înalta Curte constată că acesta a fost condamnat „în calitate de autor al unui delict contra sănătăţii publice la pedepsele de 5 ani de închisoare cu accesoria de interzicere specială pentru dreptul de sufragiu pasiv pe timpul condamnării şi amenda de 200.000 de euro, precum şi la plata cheltuielilor procesului."
Mai mult decât atât, din hotărârea nr. 0000041/2007 a Tribunalului Provincial din Santa Cruz de Tenerife, secţia a V-a, prin care a fost declarată definitivă prin nerecurare sentinţa penală nr. 134 din 13 decembrie 2007, se reiterează în partea dispozitivă vizând executarea pedepselor „sa i se condamnatului V.S. ca în termenul de 10 zile să aboneze în contul acestei secţiuni cei 200.000 euro, la care a fost condamnat în sentinţă în concept de amendă".
Şi cu privire la aceste aspecte instanţa de fond, de asemenea, nu a dat dovadă de suficientă diligentă pentru a clarifica pe deplin situaţia juridică a condamnatului şi, mai ales, stadiul executării pedepselor dispuse prin sentinţa de condamnare, apreciind cu prea mare uşurinţă, în absenţa oricăror dovezi certe, că pedeapsa cu amenda poate a fost achitată, considerând că aceasta se constituie venit la bugetul statului de condamnare.
Prin urmare deşi instanţa de fond a procedat corect atunci când a recunoscut în integralitatea sa hotărârea de condamnare a autorităţilor judiciare spaniole, totuşi, în mod nelegal, nu a dispus transferul persoanei condamnate S.V. în vederea continuării executării ambelor pedepse, inclusiv a amenzii cu suma de 200. 000 euro, rămasă de executat.
Potrivit dispoziţiilor art. 149 alin. (4) modificat prin art. I pct. 94 din Legea nr. 224/2006, în cazul procedurilor desfăşurate pentru recunoaştere hotărârii străine, documentele sunt transmise de Ministerul Justiţiei parchetului general de pe lângă curtea de apel competentă, care la rândul său sesizează curtea de apel competentă ca aceasta să recunoască hotărârea străină şi să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146, după caz.
Potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara în materie penala, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Analizând textele legale anterior menţionate rezultă că, urmare recunoaşterii hotărârii străine, instanţa este obligată să o pună în executare în sensul de a admite cererile de transferare în vederea continuării executării pedepsei în România.
În speţă, în condiţiile în care instanţa română a recunoscut hotărârea de condamnare şi a optat pentru continuarea executării pedepsei, trebuia să dispună potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004 transferul în vederea continuării executării ambelor pedepselor la care a fost condamnat S.V. şi nu doar a celei cu închisoarea, cum greşit a procedat.
Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că în speţă se impunea ca instanţa să-şi exercite rolul activ şi să depună diligente pentru a lămuri pe deplin situaţia juridică a stadiului executării pedepselor aplicate inculpatului S.V., urmând să se solicite în acest sens, informaţii prin intermediul Ministerului Justiţiei.
Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V., va casa hotărârea atacată trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe şi va proceda conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 133/ F din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe condamnatul persoană transferabilă S.V.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3507/2008. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
