ICCJ. Decizia nr. 3541/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3541/200.

Dosar nr. 885/64/200.

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 25/2007, Tribunalul pentru Minori şi familie Braşov a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10, lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţi lor majori B.F.A., F.G., F.C. şi G.A.I., precum şi pe inculpaţii minori D.D., M.R.C. şi G.B.N., pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi i) alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (3 acte materiale) şi distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1), (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În fapt s-a reţinut că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Dintre probele administrate în cursul procesului penal s-a observat că numitul L.V. este singurul martor ocular, care potrivit declaraţiei acestuia, i-a văzut pe toţi inculpaţii în luna noiembrie 2005 cum au pătruns prin efracţie în incinta SC E. SA forţând poarta de acces şi spărgând un zid de cărămidă din sticlă, după care tot grupul arătat a pătruns în incinta staţiei electrice unde au distrus instalaţiile electrice, au tăiat cablurile de cupru şi aluminiu şi au sustras diferite componente distrugând şi devastând staţia electrică.

În cursul audierii sale în faţa instanţei de judecată (fila 189 dosar tribunal), martorul a revenit şi a arătat că în mod cert la locul săvârşirii faptei nu se afla inculpatul B.F.A., ci ceilalţi inculpaţi, care au sustras componente electrice în modalitatea descrisă mai sus. Acest martor ocular, singurul de altfel care a putut observa îndeaproape activitatea infracţională a inculpaţilor, a subliniat în declaraţia sa că pe B.F.A. nu l-a văzut niciodată împreună cu aceşti inculpaţi. Tot în cursul declaraţiei sale, martorul L.V. a relatat împrejurarea că sora sa - martora L.S. - are o firmă de colectare a fierului vechi şi că inculpaţii i-au furnizat acesteia în câteva rânduri contra cost fier vechi.

Deşi acest martor a declarat că nu se află în nici un fel de raport de duşmănie cu inculpaţii, actele depuse la dosar au făcut dovada faptului că între aceştia au mai existat procese penale pe rol (dosarul nr. 18/2006 al Judecătoriei Zărneşti) şi că este de notorietate starea conflictuală existentă între inculpaţi şi acest martor.

Această împrejurare a stării conflictuale existente între martor şi o parte dintre inculpaţi, rezultă chiar din declaraţia dată de acesta în faţa instanţei de judecată cu referire la procesele penale existente între martor şi inculpatul F.C., martorul dându-l în judecată pentru furtul de roţi, iar inculpatul pentru lovire.

În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul M.R.C. a relatat instanţei despre împrejurarea ameninţării şi atacării sale cu un cuţit de către martorul L.V., aceasta constituind o dovadă în plus a relaţiei conflictuale existente între aceste părţi.

Celălalt martor ocular - L.I.G., audiat în cursul urmăririi penale a declarat că auzind zgomote în dreptul staţiei electrice s-a apropiat şi a văzut ieşind printr-o spărtură în zid pe F.G., M.R.C., G.B. şi pe D.D. care încărcau materialul scos din staţie de cei 3 inculpaţi. Acelaşi martor revine în faţa instanţei de judecată şi declară că nu menţine declaraţiile date în faţa organelor de poliţie fiind "intrigat" de către poliţist să declare în acest sens. In realitate, astfel cum declară martorul el nu a fost prezent la activitatea infracţională petrecută în incinta staţiei electrice, ci numai a răspuns solicitării poliţistului dând declaraţii care nu corespund adevărului.

Ceilalţi martori audiaţi în cauză - G.I., V.C., C.I., M.D.S., M.T.M., D.M. - nu au luat cunoştinţă în mod direct de activitatea infracţională a inculpaţilor, ci numai au relatat despre acestea din cele auzite de la alte persoane. Astfel martorul M.T.M. a făcut referire în descrierea faptei despre autori necunoscuţi, C.I. relatează întâmplări descrise de martorul L.V., martorul D.M. a vorbit de asemenea de autori necunoscuţi iar martorul M.D.S. a făcut referire la 3 persoane de etnie romă fără a-i putea identifica.

Nici procesul verbal de confruntare realizat în faza de urmărire penală, între inculpaţi pe de o parte şi martorul L.V. pe de altă parte, nu a relevat noi elemente care să conducă la vinovăţia inculpaţi lor, ci dimpotrivă a conturat starea conflictuală existentă între inculpaţi şi aceşti martori.

În urma primei percheziţii efectuate la domiciliile inculpaţi lor din data de 19 ianuarie 2006, organele de poliţie nu au găsit bunuri, valori, obiecte sau înscrisuri ce ar avea legătură directă cu fapta pentru care ei sunt cercetaţi.

În ceea ce priveşte raportul de constatare tehnico-ştiinţifică aflat la fila 155 din dosarul de urmărire penală, din care rezultă că urmele papilare digitale ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului din data de 24 noiembrie 2005 aparţin inculpatului B.F.A., s-a observat că această probă nu e coroborează cu celelalte probe administrate în cauză şi mai mult, ea nu concordă nici cu declaraţia acelui martor ocular (L.V.) chiar aflat în relaţii de duşmănie cu inculpaţii, care prezent fiind la faţa locului a declarat că acest inculpat nu s-a aflat la acea dată în incinta staţiei electrice şi nici nu a participat la săvârşirea faptei.

Faţă de cele ce preced, prima instanţă a constatat pe de o parte că probele administrate în cauză nu au putut răsturna prezumţia de nevinovăţie ca principiu fundamental al procesului penal, iar pe de altă parte, s-a observat că ele nu au condus la identificarea persoanelor care au săvârşit faptele de furt calificat şi distrugere petrecute în cursul lunii noiembrie 2005 în incinta staţiei electrice SC E. SA, sucursala Braşov, motiv pentru care instanţa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. i-a achitat pe inculpaţi.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, şi partea civilă SC F.D.E.E. Transilvania Sud, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.

Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului pentru faptele pentru care au fost aceştia trimişi în judecată, considerând că probele administrate fac dovada vinovăţiei acestora, neexistând vreun dubiu cu privire la participarea lor la comiterea faptelor.

Partea civilă a solicitat ca în cazul în care soluţia cu privire la latura penală a cauzei va fi modificată, să se dispună şi obligarea inculpaţilor la plata despăgubiri lor civile.

Prin Decizia penală nr. 170/AP din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov numai sub aspectul neaplicării art. 350 C. proc. pen. cu privire la măsurile preventive dispuse în prezenta cauză faţă de toţi inculpaţii.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpatul B.F.A. a fost reţinut şi arestat preventiv din data de 16 ian. 2006 până la data de 15 decembrie 2006, inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpaţii F.G., F.C. şi G.A.I. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv din data de 19 ian. 2006 până la data de 15 decembrie 2006, inclusiv.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a constatat că inculpaţii D.D., M.R.C. şi G.B.N. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv din data de 19 ian. 2006 până la data de 3 martie 2006, inclusiv.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost respins ca tardiv apelul declarat de partea civilă SC F.D.E.E. Transilvania Sud împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 189 C. proc. pen., onorariile apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii intimaţi, în cuantum de câte 150 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. (2), (3) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor judiciare rămânând în sarcina statului.

Examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, s-a constatat că motivul de apel al parchetului privind greşita achitare a inculpaţilor nu este fondat.

Pentru a se putea dispune condamnarea inculpaţi lor pentru faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată este necesar să fie întrunite toate condiţiile cerute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., respectiv fapta să existe, să constituie infracţiune şi să fi fost săvârşită de inculpat, cerinţe ce nu sunt îndeplinite în speţă.

Probele administrate în cauză nu dovedesc cu certitudine şi fără urmă de îndoială faptul că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, respectiv că în perioada 20 - 24 noiembrie 2005, în trei zile la rând, au distrus instalaţiile electrice ale staţiei SC E. SA Transilvania Sud, sucursala Braşov, după care au sustras componente ale instalaţiilor ce conţineau elemente de cupru şi aluminiu, aducând astfel staţia în stare de nefuncţionare, cu consecinţa întreruperii energiei electrice către localitatea Poiana Mărului şi alte obiective din oraşul Râşnov.

În consecinţă, prima instanţă a dispus în mod corect achitarea lor în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Trebuie precizat în primul rând că rechizitoriul întocmit de procuror nu stabileşte cadrul procesual pentru determinarea vinovăţiei inculpaţi lor şi nu arată concret în ce constă fapta fiecăruia dintre ei, ce anume a distrus sau sustras, în concret fiecare inculpat, pentru a se putea determina apoi gradul de vinovăţie al fiecăruia.

Rechizitoriul conţine doar referiri generale, nedeterminate, în sensul că cei şapte inculpaţi au distrus staţia (cum anume nu se arată), că au sustras componente ale instalaţiilor (ce fel de componente, ce cantitate, cum le-au sustras efectiv, cine a fost autorul şi cine a dat doar ajutorul material sau moral nu se precizează) şi că le-au transportat la învinuita R.A. care Ie-a plătit (ce anume ar fi primit fiecare inculpat nu se arată).

În al doilea rând, se susţine în rechizitoriu că cei şapte inculpaţi au efectuat această activitate de distrugere şi sustragere în trei zile situate în intervalul de timp 20-24 noiembrie 2005. Pe lângă împrejurarea că procurorul nu a stabilit activitatea concretă a fiecărui inculpat în fiecare din cele trei zile, pentru a se stabili vinovăţia acestora pentru fiecare act material de distrugere sau sustragere în parte, acuzaţiile fiind făcute în mod general ("la grămadă) pentru toţi inculpaţii, acelaşi organ de urmărire penală a limitat activitatea infracţională strict la perioada 20-24 noiembrie 2005, orice act infracţional desfăşurat înainte sau după acest interval nefăcând obiectul prezentei judecăţi.

Faptul că nici chiar procurorul nu a putut determina, prin actul de sesizare, activitatea concretă a fiecărui inculpat, precum şi formularea de acuzaţii generale şi imprecise duc la o lipsă de credibilitate a acuzaţiilor care nu este înlăturată nici de materialul probatoriu administrat.

Deşi instanţa de fond a administrat probele din faza de urmărire penală în mod nemijlocit şi contradictoriu, lipsa de consistenţă a acestora şi caracterul imprecis şi confuz al declaraţiilor au avut ca urmare imposibilitatea stabilirii vinovăţiei inculpaţi lor cu privire la infracţiunile stabilite prin rechizitoriu, cu consecinţa achitării lor, prin hotărârea atacată, soluţie corectă şi din punctul de vedere al instanţei de apel care îşi însuşeşte motivarea primei instanţe.

Trebuie adăugat că, în lipsa unor probe certe de vinovăţie, prezumţia relativă de nevinovăţie consacrată de legislaţia penală în vigoare în favoarea inculpaţi lor nu este răsturnată, astfel că nu se poate dispune condamnarea acestora, orice dubiu profitându-le conform principiului "in dubio pro reo".

Astfel cum corect a subliniat şi instanţa de fond, în cauză nu a fost descoperit nici unul din bunurile pe care le-ar fi sustras inculpaţii în intervalul 20-24 noiembrie 2005.

De asemenea, nu a fost găsit nici unul din bunurile valorificate (potrivit rechizitoriului) de inculpaţi către învinuita R.A.

Dimpotrivă, procurorul a dispus, prin actul de sesizare a instanţei, disjungerea cauzei faţă de aceasta şi alţi patru învinuiţi întrucât "din cercetările efectuate în cauză probele administrate în acest moment nu au putut stabili cu certitudine participaţia" acestor învinuiţi (fila 6 rechizitoriu). Cu alte cuvinte, materialul probatoriu nu a dovedit vinovăţia învinuitei R.A., însă acelaşi material probatoriu a confirmat că inculpaţii au valorificat bunurile sustrase către învinuită şi au obţinut bani de la ea, acesta fiind doar unul din exemplele de lipsă de coerenţă ce caracterizează actul de sesizare.

Nici plângerea penală şi completările ulterioare întocmite de partea civilă nu fac excepţie, având un caracter general şi imprecis.

Nu se precizează exact ce bunuri au fost distruse, câte bucăţi din fiecare categorie, care este valoarea fiecăruia, partea civilă menţionând doar generic "sustragere uşi şi dale de metal, bare, conductori, contacte şi distrugere fereastră Mevada, plăci de gard confecţionate din beton" (filele 48, 50 dosar urmărire penală, fila 115 dosar Judecătoria Braşov).

În aceste condiţii, nu se poate stabili ce bunuri şi ce cantitate s-a sustras în total din staţia electrică în cele trei rânduri şi mai mult, nu se poate stabili ce anume ar fi sustras sau distrus fiecare inculpat cu ocazia fiecărui act material în parte. De asemenea, nu se poate verifica temeinicia cuantumului pretenţiilor părţii civile, neexistând un calcul al valorii fiecărui bun distrus şi sustras.

Nici materialul probatoriu administrat în cursul urmăririi penale şi readministrat de instanţa de fond nu vine să lămurească toate aceste chestiuni legate de activitatea infracţională concretă desfăşurată la staţia electrică şi de prejudiciul real cauzat.

Martorii audiaţi în cauză, L.V. (filele 160-169, 175-176 dosar urmărire penală, filele 189-190 dosar instanţă), G.I. (fila 170 dosar urmărire penală, fila 90 - dosar instanţă), V.C. (fila 171 dosar urmărire penală, fila 291 dosar instanţă), C.I. (filele 172-174 dosar urmărire penală, fila 191 - dosar instanţă), L.I.G. (filele 175-176, 182-183 - dosar urmărire penală, fila 454 dosar instanţă), M.D.S. (filele 177-178 dosar urmărire penală), M.T.M. (filele 179 dosar urmărire penală, fila 415 dosar instanţă), D.M. (fila 180 dosar urmărire penală, fila 414 - dosar instanţă) şi L.S. (fila 184 dosar urmărire penală, fila 453 - dosar instanţă), nu oferă date relevante şi informaţii suficiente care să poată fi luate în considerare ca probe certe de vinovăţie.

Astfel, analizând fiecare declaraţie în parte a martorilor, începând cu cele olografe şi terminând cu cele date în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de apel constată că nici unul dintre martori nu a putut oferi date exacte despre perioada în care ar fi văzut sau auzit ceva despre fapta dedusă judecăţii. Toţi martorii vorbesc despre faptul că "în cursul lunii noiembrie 2005" sau "la sfârşitul lunii noiembrie 2005" au văzut pe inculpaţi sau o parte din ei în preajma staţiei electrice, însă nu au putut indica cu certitudine şi fără urmă de îndoială că faptele relatate de ei au avut loc în intervalul 20-24 noiembrie 2005 specificat în rechizitoriu, existând astfel un puternic dubiu ,ce profită inculpaţilor, că relatările martorilor vizează această perioadă dedusă judecăţii, când a fost devastată staţia electrică.

Astfel, martorii G.I. (director executiv SC P. S.A.) şi C.I. (şef grup şantier R.), au fost anunţaţi că în cursul lunii noiembrie 2005, fără a putea preciza exact ziua (fila 170 dosar urmărire penală, fila 191 dosar instanţă) s-au sustras şi distrus bunuri din staţie. Martorul G.I. precizează şi că, ulterior acestui anunţ, i-a văzut în jurul staţiei pe F.C. şi D.D., care au venit cu căruţele de mai multe ori până la gradul staţiei electrice (fila 170 verso urmărire penală). De asemenea, martorul C.I. a relatat instanţei de fond că mergea odată pe săptămână la staţie (care nu avea personal) şi că "în 4 octombrie 2005 s-a petrecut cel mai mare dezastru la această staţie, în sensul că s-au sustras componente de înaltă tensiune întrerupători, contacte de cupru şi aluminiu (fila 191 dosar instanţă), precizând că de la acea dată staţia nu mai funcţionează. "După aceea şi probabil până în prezent se sustrag şi dispar bunuri, iar în 21 noiembrie 2005 s-au dat spargeri de un miliard", martorul fiind cel care a făcut inventarul. "De cele mai multe ori când veneam în control vedeam în depărtare indivizi cum ies din staţie şi fug cu căruţele" (fila 191 dosar instanţă).

Martorul D.M. (şef celulă în cadrul SC E. ) a arătat că a fost anunţat, la sfârşitul lunii noiembrie 2005, că staţia a fost devastată "în mai multe etape din noiembrie 2005 până în ianuarie 2006 (fila 414 dosar instanţă).

Toate aceste relatări ale martorilor cu funcţii de conducere în cadrul părţii civile confirmă faptul că staţia electrică aparţinând părţii civile SC E. SA Transilvania Sud, sucursala Braşov, şi situată în perimetrul SC R. Râşnov, fiind lăsată fără personal, a fost supusă furturilor şi distrugerilor în mai multe rânduri în c ursul anilor 2005-2006, începând cu luna octombrie 2005 şi continuând cu luna ianuarie 2006.

Faptele deduse judecăţii vizează însă strict intervalul 20-24 noiembrie 2005,astfel că orice act(chiar dovedit) de distrugere sau sustragere care nu se încadrează în acest interval nu face obiectul prezentei cauze şi nu investeşte instanţa cu judecarea lui, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata mărginindu-se la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare.

Astfel cum s-a arătat însă anterior, martorii nu au putut confirma că relatările lor au în vedere strict intervalul 20-24 noiembrie 2005.

Acuzaţiile aduse inculpaţilor se bazează pe afirmaţiile unui singur martor care i-ar fi văzut pe aceştia în timp ce distrugeau şi furau din staţia electrică.

Martorul L.V. a dat ample declaraţii atât la urmărirea penală (filele 160-169) cât şi în faţa instanţei (filele 189-190 dosar) şi a relatat detaliat despre faptul că în cursul lunii noiembrie 2005 a observat pe inculpaţii F.G., F.C., G.A.I., D.D., G.B.N. şi M.R. deplasându-se cu căruţa spre staţia electrică şi i-a urmărit, văzând că aceştia au intrat în incintă şi au revenit cu diverse obiecte ce conţineau fier şi le-au încărcat în căruţe, vânzându-le ulterior sorei sale R.A.

Declaraţia martorului nu poate fi însă luată în considerare ca reflectând adevărul şi nu poate constitui singura probă pe baza căreia se poate aprecia asupra vinovăţiei inculpaţilor, existând mai multe aspecte care pun la îndoială buna-credinţă, obiectivitatea şi imparţialitatea martorului. Acest fapt a fost sesizat corect de prima instanţă care a înlăturat motivat declaraţiile sale, considerându-l interesat în cauză.

În primul rând, trebuie reamintită împrejurarea esenţială că martorul nu a putut indica, încă de la urmărirea penală, data exactă la care s-au petrecut faptele relatate de el, în declaraţia sa olografă (fila 167 dosar urmărire penală) precizând "la sfârşitul lunii noiembrie 2005, nu-mi aduc aminte exact data", ceea ce înseamnă că faptele descrise detaliat de martor s-au putut petrece oricând la sfârşitul lunii, neputându-se stabili cu exactitate o dată a celor relatate. De asemenea, martorul îi menţionează pe toţi inculpaţii, cu excepţia inculpatului B.F.A., despre care precizează expres că nu l-au văzut alături de ceilalţi inculpaţi (fila 189, 190 dosar instanţă), inculpat care nu mai este văzut de nici un alt martor în jurul staţiei.

în al doilea rând, martorul se află în duşmănie cu inculpaţii F.G., F.C., G.A. şi G.B.N., stare conflictuală recunoscută de toate părţile (a se vedea procesele verbale de confruntare filele 185-196 dosar urmărire penală) şi de notorietate în localitate (între martor şi inculpaţi au existat procese penale pe rolul Judecătoriei Zărneşti, martorul L. dând în judecată pe inculpatul F.C. pentru furtul roţilor, iar acesta din urmă pentru lovire, iar inculpatul M.R.C. relatând instanţei de fond despre faptul că a fost atacat cu un cuţit de martor).

În al treilea rând, nici chiar procurorul nu a dat total credibilitate martorului, reţinând doar anumite aspecte din declaraţia acestuia şi anume doar cele privitoare la inculpaţii trimişi în judecată.

Din declaraţiile constante ale martorului rezultă şi împrejurarea că învinuita R.A. (sora sa cu care se află în relaţii de duşmănie, aşa cum recunoaşte chiar el - fila 199 verso - dosar urmărire penală), a fost cea care a cumpărat bunurile sustrase de inculpaţi, martorul furnizând numeroase detalii cu privire la cantitatea de fier sau cupru tranzacţionate, costul unui kilogram ori bunurile cumpărate de inculpaţi cu banii obţinuţi de la învinuita R.A. Cu toate acestea, procurorul a dispus prin rechizitoriu disjungerea cauzei faţă de învinuită, considerând (aşa cum am arătat la începutul expunerii) că probele nu au dovedit cu certitudine şi participarea acesteia la comiterea faptelor.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul învinuiţi lor L.G.A., L.G., B.C. şi M.N., despre care martorul L.V. a relatat aceleaşi amănunte ca şi în cazul inculpaţi lor trimişi în judecată (filele 165 - verso dosar urmărire penală) la domiciliul învinuitului L.A. descoperindu-se şi 13 bucăţi camere de stingere care se folosesc la întrerupătoare electrice de 6 KV, procurorul considerând însă şi în acest caz că probele de vinovăţie nu sunt clare.

Toate aspectele învederate conduc la concluzia că declaraţiile date de martor nu pot fi luate în considerare la stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.

Existând o puternică îndoială asupra adevărului celor declarate (care nu se coroborează cu alte probe din cauză), precum şi asupra obiectivitătii şi imparţialităţii martorului, instanţa de apel Ie-a înlăturat (aşa cum corect a procedat şi instanţa de fond).

Nici informaţiile furnizate de ceilalţi martori audiaţi în cauză nu au putut contribui la lămurirea activităţii infracţionale desfăşurate la staţia electrică în perioada 20-24 noiembrie 2005.

Martorul M.D.S. face referire la trei persoane de etnie romă pe care însă nu Ie-a putut identifica (fila 178 dosar urmărire penală).

Martorul V.C. a fost anunţat despre sustragerile din cadrul staţiei de martorul L.V., însă nu-şi mai aminteşte data (fila 171 - verso dosar urmărire penală).

Potrivit precizărilor din faţa instanţei, i-a văzut pe inculpaţi în incinta staţiei, după sărbătorile 2005 (fila 291 dosar instanţă).

Martorul M.T.M. a fost şi el anunţat la sfârşitul lunii noiembrie 2005, despre faptul că autori necunoscuţi sustrag piese din cadrul staţiei de către administratorul acesteia.

Anterior acestui anunţ, a văzut pe unii din inculpaţi în preajma staţiei, însă nu ştie ce au făcut acolo (filele 179 - dosar urmărire penală, 415 dosar instanţă).

În ce priveşte pe martorul L.I.G., relatările sale privesc un incident care a avut loc în cursul lunii noiembrie 2005, fără a putea preciza exact data (fila 175 dosar urmărire penală) şi îi vizează doar pe inculpaţii F.C., M.R.C. şi G.B.N.

Declaraţiile sale nu se coroborează însă cu cele ale martorului L.V. ,care i-a văzut pe toţi şase inculpaţii, cu excepţia inculpatului B., într-o zi la sfârşitul lunii noiembrie 2005, rezultând astfel că este vorba despre două incidente diferite, fără legătură unul cu celălalt.

Schimbarea poziţiei procesuale a martorului în faţa instanţei şi negarea implicării vreunui inculpat în activitatea infracţională reclamată au împiedicat instanţa de fond clarificarea situaţiei reale de fapt şi au creat o puternică incertitudine asupra ceea ce a perceput cu adevărat martorul.

Declaraţiile martorei L.S. au în vedere doar starea conflictuală dintre soţul acesteia (martorul L.V.) şi inculpaţi.

Nici celelalte probe administrate în cauză nu înlătură dubiul existent în cauză cu privire la participarea inculpaţilor la comiterea faptelor deduse judecăţii şi nu sunt de natură a duce la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie consacrată în favoarea acestora.

Percheziţiile domiciliare efectuate în cauză nu au condus la descoperirea unor bunuri sau valori care ar avea legătură directă cu faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.

Singurele bunuri ridicate în cursul urmăririi penale sunt 13 bucăţi camere de stingere din aluminiu şi fibră de sticlă (filele 72-73 - dosar urmărire penală), de la domiciliul familiei învinuitului L.A., două scări din lemn de la domiciliul familiilor inculpaţilor D.D. şi M.C. (filele 86-89 dosar urmărire penală, fila 208 - dosar urmărire penală), o consolă electrică găsită la domiciliul familiei inculpatului M.R.C. (filele 78, 211 - dosar urmărire penală) şi produse electronice la domiciliul inculpaţi lor F.G. şi C. (filele 229 - 230 - dosar urmărire penală).

Niciunul dintre aceste bunuri nu figurează însă în plângerea penală sau în completările ulterioare (făcute de partea civilă) şi nu au fost reclamate ca fiind distruse sau sustrase. în consecinţă, ele nu pot forma obiectul judecăţii, nefiind menţionate nici în actul de sesizare.

Relativ la aceste bunuri familiile inculpaţilor sau învinuiţilor au declarat că le-au găsit şi le-au păstrat, fapt neinfirmat de alte probe şi acceptat şi de procuror care a dispus prin rechizitoriu neînceperea urmăririi penale faţă de învinuitul L.A.

În ce priveşte urmele papilare ridicate de pe plasticul unei mănuşi de scos siguranţe, descoperite cu ocazia cercetării la faţa locului, acestea nu dovedesc în mod cert şi fără urmă de îndoială că inculpatul B.F.A. a sustras şi distrus bunuri din staţia electrică în 20-24 noiembrie 2005. Singurul lucru cert pe care-l probează este că inculpatul B. a atins obiectul respectiv, însă nu se poate stabili cu certitudine când anume, precum şi locul unde se afla şi ce a făcut ulterior. Aceste aspecte nu se pot determina nici prin coroborarea cu restul probelor administrate deoarece nici unul din martori (inclusiv martorul principal L.V.) nu l-a văzut pe inculpatul B. sustrăgând sau distrugând bunuri din staţie.

Audiaţi în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, în mod constant, încă de la primele declaraţii, toţi inculpaţii şi-au susţinut nevinovăţia şi au negat la distrugerea şi sustragerea de bunuri din staţia electrică în perioada 20-24 noiembrie 2005.

Faţă de toate considerentele expuse şi în urma analizării amănunţite a materialului probatoriu administrat în cauză, instanţa de apel constată că în cauză nu s-a răsturnat prezumţia de nevinovăţie consacrată de legea penală în favoarea inculpaţilor, nefiind dovedit cu certitudine şi fără urmă de îndoială, faptul că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.

În speţă, există o serie de aspecte ce nu au putut fi clarificate şi lămurite chiar în urma readministrării tuturor probelor în cursul cercetării judecătoreşti, fapt ce creează puternice dubii asupra participării tuturor inculpaţilor la faptele deduse judecăţii, dubii care profită acestora, potrivit principiului "in dubio pro reo".

În consecinţă, Curtea de apel a apreciat că soluţia de achitare adoptată de instanţa de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. este legală şi temeinică .

În ce priveşte însă motivul de apel al parchetului privind omisiunea instanţei de fond de a constata prin hotărâre perioada în care inculpaţii au fost reţinuţi sau arestaţi preventiv, se constată că acesta este fondat, astfel că apelul parchetului a fost admis în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. doar cu privire la acest aspect.

În ce priveşte apelul declarat de partea civilă S.C. F.D.F.E.E. Transilvania Sud - împotriva aceleiaşi hotărâri, s-a constatat că este tardiv.

Potrivit dovezii aflate la fila 475 dosar tribunal, data la care a fost comunicată hotărârea este 6 aprilie 2007, reprezentantul părţii civile semnând personal de luare la cunoştinţă.

Apelul a fost declarat la data de 20 aprilie 2007 (fila 2 dosar Curtea de Apel Braşov), după expirarea termenului prevăzut de lege.

Faptul că, ulterior comunicării, în condiţiile cerute de lege, a hotărârii către partea civilă, grefierul de şedinţă a procedat, din eroare, la o recomunicare a hotărârii către aceeaşi parte civilă, nu afectează data de la care începe să curgă termenul de apel, aceasta fiind data primei comunicări.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, susţinând în esenţă că soluţia de achitare a inculpaţilor dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este greşită, fiind rodul unei analize defectuoase a probatoriului administrat în cauză în sensul că fiecare probă a fost privită în mod izolat, dându-se o importanţă prea mare unor aspecte mai puţin semnificative.

S-a mai arătat că în mod nejustificat nu s-au reţinut concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică(care au stabilit că urmele papilare ridicate de la faţa locului aparţin inculpatului B.),rezultatele percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor(fiind ridicate bunuri recunoscute ca provenind din incinta staţiei),ca şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză(care vin să susţină acuzaţiile aduse inculpaţilor).

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare în care acestea se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că recursul Parchetului este fondat.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat în esenţă că probatoriul administrat în cauză nu este de natură a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care inculpaţii se bucură conform art. 5/2 C. proc. pen., susţinând că acesta nu dovedeşte cu certitudine şi fără urmă de îndoială că inculpaţii au comis faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu.

În plus, se reţine că atât actul de sesizare, cât şi plângerea penală formulată de partea vătămată au un caracter general şi imprecis, fără a se preciza în concret activitatea desfăşurată de fiecare inculpat, precum şi bunurile presupus sustrase de către aceştia.

Cu privire la aceste din urmă consideraţii, Curtea constată că actul de sesizare conţine suficiente date care să contureze situaţia de fapt, respectiv momentul (perioada) şi locul comiterii infracţiunii, precum şi modul în care inculpaţii au acţionat.

Împrejurarea că rechizitoriul nu detaliază contribuţia fiecărui inculpat, în fiecare dintre zilele aflate în perioada de referinţă, nu trebuie absolutizată, în condiţiile în care se reţine că este vorba despre o activitate infracţională desfăşurată împreună de toţi inculpaţii în baza unei rezoluţii infracţionale unice, neavând relevanţă stabilirea exactă a bunurilor sustrase în fiecare zi, câtă vreme prejudiciul este unic şi imputabil în solidar tuturor inculpaţilor.

Tot astfel, în ce priveşte prejudiciul şi detalierea sa, trebuie făcută distincţia între existenţa acestuia (care are influenţe şi în ce priveşte latura penală, fiind vorba despre urmarea imediată a infracţiunilor) şi evaluarea lui (ce ţine îndeosebi de rezolvarea laturii civile a cauzei). În acest context, lipsa unei detalieri a bunurilor care au fost sustrase cu ocazia fiecărui act material, nu poate constitui un argument care să justifice o soluţie de achitare, cu atât mai mult cu cât o asemenea operaţiune este cvasiimposibilă nu numai în cauza de faţă, ci ori de câte ori vorbim despre o infracţiune continuată, iar prejudiciul se raportează la întreaga activitate infracţională, acest context.infracţiunii iar nu la fiecare act material.

Revenind la fondul cauzei, Curtea reţine că potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.

În aplicarea acestui principiu, inculpaţii au negat în mod constant în declaraţiile date în cauză ,că ar fi comis faptele ce le-au fost imputate prin actul de sesizare, neadministrând suplimentar vreo probă în susţinerea nevinovăţiei lor.

În aceste condiţii, rămâne de stabilit dacă celelalte probe administrate în cauză, apreciate prin coroborare, iar nu de sine stătătoare, conduc sau nu la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Curtea constată astfel că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au apreciat în mod eronat probatoriul administrat în cauză, ceea ce a condus la pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a tuturor inculpaţilor.

Astfel, nu s-a dat relevanţă corespunzătoare depoziţiilor martorilor audiaţi pe parcursul cercetărilor, absolutizându-se în mod nejustificat împrejurarea că aceştia nu au precizat cu exactitate data când s-au petrecut evenimentele relatate de ei. În acest sens, majoritatea martorilor au situat în timp cele afirmate ca petrecându-se „la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2005", perioadă în care se situează şi intervalul în care faptele au fost comise, respectiv 20-24 noiembrie 2005. De altfel, sunt puţine situaţiile în care martorii pot preciza cu exactitate data când s-au întâmplat cele relatate în declaraţii, lucru explicabil prin scurgerea unui interval de timp suficient de mare între momentul evenimentelor relatate şi cel al depoziţiei propriu-zise, care să facă aproape imposibilă reţinerea unui asemenea amănunt.

Pe de altă parte, declaraţiile date de martorul L.V., principalul martor al acuzării, care a observat şi relatat în detaliu activitatea infracţională a inculpaţilor, au fost relativizate de către instanţele de fond şi apel, ţinând seama de relaţiile de duşmănie în care s-ar fi aflat cu inculpaţii (cu care a avut anterior conflicte legate de presupuse fapte penale comise de aceştia în dauna sa) şi de faptul că însuşi procurorul nu ar fi dat total credibilitate declaraţiilor sale, devreme ce alte persoane indicate de martor că ar fi comis infracţiuni identice sau în legătură cu cele deduse judecăţii în prezenta cauză, nu au fost trimise în judecată.

Este adevărat că relaţiile în care martorii se găsesc cu părţile din cauza în care sunt audiaţi, au relevanţă în stabilirea valorii probatorii a acestor depoziţii, obiectivitatea lor putând fi pusă sub semnul întrebării.

În situaţia în care aspectele relatate de aceşti martori sunt confirmate, fie şi indirect, de către alte mijloace de probă, o asemenea prezumţie de lipsă de obiectivitate este răsturnată.

În speţă, prezenţa inculpaţilor la locul săvârşirii infracţiunii (cu excepţia inculpatului B.),în perioada de referinţă, rezultă nu numai din declaraţiile martorului L.V., ci şi ale altor persoane audiate în aceeaşi calitate.

Astfel, martorii V.C. şi M.T., paznici la societatea în incinta căreia se afla staţia electrică, i-au văzut pe inculpaţi (mai puţin Barta, care nu a fost nominalizat) cum sustrăgeau piese de la staţie şi le duceau în căruţă. Însă nu au intervenit întrucât nu aveau atribuţii de pază decât la societatea sus-amintită, susţinând că au anunţat organele abilitate. Mai mult, martorul V. a precizat că a fost sesizat de martorul L.V. despre faptul că un grup de ţigani fură piese din cadrul staţiei, menţiune care se regăseşte şi în declaraţia dată de acesta(fil.161 verso dup),iar martorul M. a menţionat că i-a surprins de mai multe ori pe inculpaţi sustrăgând asemenea materiale (fii. 179 verso dup).

De asemenea, martorii L.I. şi M.D., aflându-se în preajma gardului aceleiaşi societăţi, au auzit zgomote de spargere şi tăiere din interior şi i-au văzut pe inculpaţii F.G..M.R. şi G.B. cărând bunuri din interiorul staţiei (prin gardul din care două plăci erau date jos),către o căruţă lângă care se afla inculpatul D.D., care le încărca.

În fine, prezenţa mai multor ţigani în perioada de referinţă cu căruţele la gardul staţiei electrice. între care au fost recunoscuţi inculpaţii F.C. şi D.D., este confirmată şi de martorul G.I. (fil. 170 dup).

Împrejurarea că din declaraţiile analizate ar rezulta implicarea şi a altor persoane decât inculpaţii în fapte de acelaşi gen sau în legătură cu acestea(a se vedea cazul numiţilor l.G., L.A., M.N., B.C. ,R.A.),iar asemenea persoane nu au fost trimise în judecată, nu afectează valoarea probatorie a acestor declaraţii şi nu are relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor din prezenta cauză, ţinând seama de limitele judecăţii precizate de art. 317 C. proc. pen., fiind opţiunea procurorului de a sesiza instanţa doar cu privire la unele fapte şi făptuitori şi de a disjunge cercetările cu privire la alte fapte şi persoane.

Probele testimoniale menţionate anterior se coroborează cu procesele-verbale întocmite în urma percheziţiilor efectuate la domiciliile inculpaţilor, unde au fost descoperite bunuri sustrase din incinta staţiei electrice.

Este vorba despre o consolă electrică (găsită la domiciliul inculpatului M.) şi de două tronsoane din lemn în lungime de câte 4 metri (găsite la domiciliile inculpaţilor M. şi D., bunuri recunoscute de martorul C.I. .gestionar şi angajat al staţiei electrice, acesta menţionând în mod expres, cu referire la cele două obiecte din lemn,că au fost sustrase în perioada 20-24 noiembrie 2005 (fil.174 verso dup).

În legătură cu provenienţa acestor bunuri, inculpaţii în cauză nu au putut oferi nicio explicaţie (cu excepţia consolei, despre care inculpatul M. a afirmat că a găsit-o pe stradă abandonată - fil. 110 verso dup).

În condiţiile în care bunurile au fost recunoscute ca aparţinând părţii vătămate, iar la dosar nu există dovezi din care se rezulte că aceasta ar fi mai reclamat, în plângeri distincte, alte fapte de acelaşi gen, dar comise într-o altă perioadă decât cea menţionată în actul de sesizare .rezultă că aceste bunuri au fost sustrase de inculpaţi alături de celelalte menţionate în sesizarea părţii vătămate, chiar dacă ele nu se regăsesc explicit între acestea, lucru explicabil prin aceea că plângerea cuprinde referiri la bunurile ce ţin de esenţa activităţii staţiei electrice(conductori şi contacte separatoare). Nu interesează prin urmare valoarea sau valoarea de întrebuinţare a bunurilor recuperate, ci doar împrejurarea că acestea s-au găsit la unii dintre inculpaţi, ceea ce face dovada implicării lor în comiterea infracţiunilor de care sunt acuzaţi.

Toate aceste mijloace de probă sunt suficiente în opinia Curţii pentru a stabili vinovăţia inculpaţilor F.G., F.C. G.A.I., B.N., M.R.C. şi D.D., astfel încât în aceste limite criticile Parchetului sunt întemeiate, iar recursul va fi admis.

În privinţa intimatului B.F.A. însă, concluzia la care au ajuns instanţele de fond şi apel este corectă, întru cât deşi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică concluzionează în sensul că urmele papilare ridicate de la faţa locului aparţin acestui inculpat, acesta nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă, în condiţiile în care inculpatul nu este indicat de nici unul dintre martorii audiaţi în cauză ca participant la comiterea infracţiunilor menţionate în actul de sesizare.

Prin urmare, reţinând săvârşirea cu vinovăţie a faptelor pentru care au fost cercetaţi, Curtea va proceda la casarea în parte atât a sentinţei, cât şi a deciziei, iar apoi la rejudecarea cauzei conform art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. dispunând condamnarea inculpaţilor F.G. ,F.C. ,G.A.I. ,G.B.N. ,M.R.C. şi D.D. la pedepse privative de libertate.

La individualizarea pedepselor, Curtea va avea în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al infracţiunilor comise, caracterul continuat al acestora circumstanţele personale nefavorabile inculpaţilor (cunoscuţi cu antecedente penale sau cercetaţi în alte cauze pentru fapte de acelaşi gen, excepţie făcând inculpatul M.; inculpaţii minori au caracterizări nefavorabile de la unitatea de învăţământ frecventată; majoritatea au perspective scăzute de reintegrare socială, aşa cum se precizează în referatele întocmite de Serviciul de Probaţiune),conduita procesuală nesinceră.

Toate aceste circumstanţe reale şi personale justifică aplicarea unor pedepse orientate către minimul special(redus la jumătate în cazul minorilor conform art. 109 C. pen.), cu executare în regim de detenţie, Curtea apreciind că numai astfel pot fi atinse dezideratele înscrise în art. 52 C. pen. cu privire la scopul general al pedepsei.

În plus, în cazul inculpatului F.C., având în vedere că anterior acesta a fost condamnat la pedepse cu suspendarea executării iar faptele deduse judecăţii au fost comise în interiorul termenelor de încercare astfel stabilite, urmează a face aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la revocarea suspendării, cumulând pedepsele din prezenta cauză cu cele devenite executabile.

Va face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. pentru toţi inculpaţii condamnaţi.

Va deduce prevenţia pentru toţi inculpaţii condamnaţi.

În ce priveşte latura civilă, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma totală de 125700 lei, reprezentând contravaloarea distrugerilor produse clădirii şi gardului împrejmuitor, a bunurilor sustrase, a lucrărilor de şuntare şi dezafectare a staţiei electrice(fil. 48 şi urm. dup, fil.115 dup).

Prejudiciul astfel evaluat de partea civilă nu poate fi acoperit în totalitate în prezenta cauză, fie pentru că nu este imputabil inculpaţilor (cum este cazul distrugerii plăcilor din gardul împrejmuitor), fie pentru că nu se află într-o cauzalitate directă şi necesară cu activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi (cum este cazul lucrărilor de dezafectare a staţiei).

În consecinţă, pretenţiile civile vor fi admise doar în parte, urmând ca în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 şi urm. C. civ. inculpaţii F.G., F.C., G.A.I., G.B.N., M.R.C. şi D.D. să fie obligaţi în solidar la plata sumei de 104.700 lei despăgubiri civile către partea civilă, inculpaţii minori în solidar şi cu părţile responsabile civilmente.

În baza art. 191 C. proc. pen. va obliga pe aceiaşi inculpaţi şi în aceleaşi condiţii la plata cheltuielilor judiciare către stat în fond, urmând ca în recurs acestea să rămână în sarcina statului(inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu).

În aceste limite hotărârile pronunţate în cauză vor fi casate, menţinându-se celelalte dispoziţii ale acestora

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 170/AP din 19 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează în parte Decizia recurată, precum şi sentinţa penală nr. 25 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi rejudecând:

1. Condamnă pe inculpatul F.G. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i)) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217alin. (1) şi (39 C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

2.Condamnă pe inculpatul F.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 37lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 49/2003 a Jud. Zărneşti definitivă prin Decizia penală nr. 642/2003 a Trib. Braşov.

În baza art. 86/4 alin. (1) C. pen. revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 193/2003 a Jud. Zărneşti definitivă prin Decizia penală nr. 365/2004 a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare şi 3 ani închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză. în final inculpatul având de executat 7 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen. Condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedepsele devenite executabilele 1 an închisoare şi 3 ani închisoare, urmând ca pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare să fie executată alături de pedeapsa stabilită în prezenta cauză în final inculpatul având de executat 5 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

3. Condamnă pe inculpatul G.A.l. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 15 decembrie 2006.

4.Condamnă pe inculpatul D.D. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

Condamnă pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

5. Condamnă pe inculpatul M.R.C. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b) C. pen. ,inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

6. Condamnă pe inculpatul G.B.N. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1) –art. 209 alin. (1) lit. a), i) şi alin. (3) lit. c) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea,de 2 ani închisoare.

Face aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce prevenţia de la 19 ianuarie 2006 la 3 martie 2006.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. obligă în solidar inculpaţii F.G., F.C., G.A.I.,D.D. (acesta în solidar şi cu p. resp. civ. D.D. şi G.M.),M.R.C.(acesta în solidar şi cu p. resp. civ. M.I. şi M.N.) şi G.B.N. (acesta în solidar şi cu p. resp. civ. G.A. şi G.E.) la plata sumei de 104.700 RON despăgubiri civile către p. civ. SC F.D.F.E.E.E. Transilvania Sud SA, sucursala Braşov.

În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpaţii F.G., F.C., G.A.I., D.D. (acesta în solidar şi cu p. resp. civ. D.D. şi G.M.), M.R.C. (acesta în solidar şi cu p. resp. civ. M.I. şi M.N.) şi G.B.N. (acesta în solidar şi cu p. resp. civ. G.A. şi G.E.) la câte 1200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Onorariile apărătorilor din oficiu în recurs, câte 150 lei (inclusiv pentru asistenţa juridică acordată inc. B.F.A.)se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 noiembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 3516/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3544/2008. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3541/2008. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3541/2008. Penal