ICCJ. Decizia nr. 3593/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3593/2008
Dosar nr. 5301/100/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 622 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Maramureş au fost condamnate inculpatele:
- M.D.B. la 4 ani închisoare şi interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.; 4 ani închisoare şi interzicerea pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.; o lună închisoare pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.; 2 luni închisoare pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals privind identitatea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii pe 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
S-a dispus ca executarea pedepsei principale să se facă prin privare de libertate.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv din perioada 8 iunie 2006 - 27 septembrie 2007.
S-a menţinut măsura obligării de a nu părăsi ţara până la rămânerea definitivă a sentinţei.
- M.D.M. la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003; 3 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 86/1 şi art. 86/2 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 86/3 C. pen. pe durata termenului de încercare inculpata va respecta următoarele obligaţii:
- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş
- va anunţa, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea (la acelaşi serviciu).
- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă (la acelaşi serviciu)
- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă (la acelaşi serviciu).
S-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor prevăzute de art. 86/4 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată S.A. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. a) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata M.D.B. a contravalorii în lei a sumei de 1.120 Euro de la data plăţii şi inculpata a fost obligată să plătească statului această sumă.
În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpata M.D.B. contravaloarea în lei a sumei de 130 Euro de la data plăţii şi aceasta a fost obligată la plata către stat a acestei sume.
S-a confiscat de la inculpata M.D.M. suma de 100 lei şi a fost obligată aceasta să achite statului această sumă.
În baza art. 193 alin. (1), (4) C. proc. pen. fiecare inculpată a fost obligată să plătească părţii vătămate S.A. suma de câte 100 lei - cheltuieli judiciare.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpată a fost obligată să plătească statului suma de câte 1.720 lei - cheltuieli judiciare, din care suma de câte 50 lei (în total 100 lei) - onorariul de avocat desemnat din oficiu, s-a suportat în avans din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
În cursul lunii februarie 2006, inculpata M.D.M. a contactat-o pe partea vătămată S.A.C. arătând că fiica sa, inculpata M.D.B., doreşte să ia legătura cu ea telefonic. în acest context, aceasta din urmă i-a propus să meargă la lucru în Italia (mai precis să îngrijească o persoană în vârstă). Neavând paşaport, de problemele legate de obţinerea lui s-a ocupat inculpata M.D.M., care a achitat şi taxele aferente. De asemenea, aceasta a însoţit-o pe o parte din drumul parcurs până la microbuzul care a transportat-o în Italia. Aici, contravaloarea transportului a fost achitată de inculpata M.D.B., care a aşteptat-o împreună cu o persoană de sex masculin de origine albaneză, numitul J. (120 lei - cheltuieli de transport + 10 Euro - contravaloarea unei mese).
După un interval de o săptămână, inculpata M.D.B. i-a solicitat părţii vătămate să se prostitueze - fapt cu care aceasta nu a fost de acord, însă numitul J. i-a spus că, în caz contrar, îi va lua hainele şi paşaportul (acesta din urmă i-a şi fost ascuns de către inculpata M.D.B., fiind găsit sub un covor cu ocazia unei percheziţii efectuate la locuinţa acesteia, respectiv în camera acesteia din urmă). La aceste discuţii a participat şi numitul L. - vărul numitului J.
În aceste condiţii, partea vătămată S.A. a fost nevoită să practice prostituţia. Timp de o săptămână, aceasta s-a ocupat cu prostituţia, împreună cu inculpata M.D.B. Partea vătămată a întreţinut pe noapte circa 6 raporturi intime, obţinând suma de câte 30 Euro/raport intim, pe care i-a predat-o numitului L. care i-a predat-o, la rândul său, în parte, numitului J.
Inculpata M.D.B. a întreţinut circa 4-5 raporturi intime/noapte, din care jumătate erau întreţinute la locuinţa sa (pentru cele avute în maşină a obţinut 30 Euro, iar pentru cele avute la locuinţa sa a obţinut circa 50 Euro). Întrucât partea vătămată a refuzat cu o ocazie să se prostitueze, numitul L. a agresat-o fizic. Inculpata M.D.B. i-a solicitat părţii vătămate să îi declare o altă identitate dacă va fi prinsă de autorităţile italiene în timp ce practica prostituţia, respectiv să afirme că se numeşte S.N. şi locuieşte în Chişinău.
În acest interval de timp (de o lună), partea vătămată S.A.C. i-a trimis mamei sale mai multe mesaje de pe telefonul ei mobil, relatându-i starea reală de fapt şi solicitându-i sprijinul. La îndrumarea mamei sale, partea vătămată s-a predat apoi organelor de politie italiene.
În vara anului 2005, inculpata M.D.B. i-a propus martorei G.P. să meargă la muncă în străinătate - propunere acceptată iniţial de martoră şi refuzată ulterior urmare a faptului că aceasta din urmă a aflat de la alte persoane că inculpata duce în străinătate fete pentru a practica prostituţia. Acest fapt i l-a comunicat martora inculpatei M.D.M. atunci când aceasta a contactat-o pentru a-i aduce la cunoştinţă faptul că urmează să plece în Italia cu un microbuz.
În cursul lunii mai 2006, inculpata M.D.B. i-a propus martorei F.I. să o ducă la muncă în străinătate promiţându-i să se ocupe de problemele legate de obţinerea paşaportului. Martora a acceptat iniţial propunerea, însă ulterior aflând de la mama părţii vătămate S.A.C. - martora T.M. că inculpata duce în străinătate fete pentru prostituţie, i-a refuzat oferta.
Prima instanţă a reţinut că situaţia de fapt este probată cu declaraţia părţii vătămate S.A.C. şi ale martorilor N.A., T.M., L.G., M.I., F.I., G.P. (din faza de urmărire penală), I.D., P.R.V., procesele-verbale de verificare a mesajelor.
Susţinerile martorei N.A., în sensul că în prima săptămână partea vătămată S.A.C. i-a spus la telefon că îi este bine în Italia şi "nu are cine să o bată şi are cine să îi dea de mâncare" nu vin în contradicţie cu situaţia de fapt prezentată întrucât în prima săptămână partea vătămată nu a fost obligată să practice prostituţia. De asemenea, susţinerile acestei martore, precum şi ale martorelor T.I., V.M., în sensul că martorul M.I., concubinul părţii vătămate, a intenţionat să obţină în urma depunerii plângerii penale din prezenta cauză foloase pecuniare, nu pot fi primite. În şedinţa din 5 decembrie 2006, partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă. Pentru acelaşi considerent nu pot fi primite nici susţinerile martorelor V.I., I.F. (cu referire la martora F.I.) în sensul că ar fi fost ameninţate de partea vătămată şi de concubinul ei - martorul M.I., mai mult, martora V.I. a precizat că partea vătămată S.A.C., atunci când a ameninţat-o, i-a spus că nu are de ce să meargă la poliţie pentru că nu a fost plecată cu ea şi nu ştie ce s-a întâmplat acolo. Prin urmare, partea vătămată şi-a exprimat dorinţa ca martorii să relateze starea reală de fapt. La rândul său, martorul M.I. a precizat faptul că inculpata M.D.B. şi concubinul ei l-au ameninţat.
Nici susţinerile martorei T.I., în sensul că partea vătămată i-a spus inculpatei M.D.B. "că va veni la Baia Mare şi va spune adevărul pentru că la Poliţia Vişeu a fost ameninţată de concubinul ei" nu pot fi primite, declaraţiile date de partea vătămată în ambele faze ale procesului penal fiind concordante. Declaraţiile martorului M.D.V. au fost înlăturate ca fiind subiective (este tatăl inculpatei M.D.B. şi, respectiv, soţul inculpatei M.D.M.). De asemenea, martora T.I., care a arătat că a lucrat şi ea în Italia, este prietenă cu inculpata M.D.B. şi nu ştie că aceasta să se fi ocupat cu prostituţia, s-a referit la o perioadă anterioară celei la care se referă faptele din acest dosar (perioada 2002-2003).
Declaraţia martorei P.L. (care a arătat că nu ştie ca inculpata M.D.B. să se fi ocupat cu prostituţia) nu permite instanţei a concluziona în sensul că aceasta nu s-a ocupat cu prostituţia în condiţiile în care a vizitat-o în Italia doar o singură dată. De asemenea, precizările făcute de aceasta, în sensul că partea vătămată S.A.C. i-a spus cu acea ocazie că lucrează într-un restaurant (se ocupă cu spălatul vaselor) nu se coroborează cu conţinutul mesajelor trimise de partea vătămată mamei sale. Mai mult, din cuprinsul lor rezultă faptul că părţii vătămate nu i s-a permis să aducă la cunoştinţa altor persoane cu ce anume se ocupă.
La individualizarea pedepselor aplicate prima instanţă a reţinut gradul de pericol social al faptelor comise (dat de modalitatea în care au fost săvârşite şi de faptul că infracţiunea de prostituţie a fost comisă pe o perioadă de doar o săptămână), inculpatele nu au recunoscut comiterea faptelor şi nu au antecedente penale. Ultimul element menţionat a fost reţinut ca atrăgând incidenţa circumstanţei prevăzută art. 74 lit. a) C. pen.
S-a mai apreciat că nu se poate atenua răspunderea penală a celor două inculpate raportat la declaraţia martorului M.I. care a arătat că, după comiterea de către acestea a faptelor din prezenta cauză, partea vătămată S.A.C. s-ar fi prostituat în Spania, această probă fiind singulară şi subiectivă, martorul precizând că relaţiile sale de concubinaj cu partea vătămată au încetat. Prin urmare, nu se poate considera că partea vătămată ar fi avut, în perioada în care inculpatele au comis faptele, înclinaţii în acest sens.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatele M.D.B. şi M.D.M.
În motivele de apel s-a solicitat achitarea pentru comiterea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, nefiind întrunite elementele constitutive ale aceste infracţiuni. Inculpatele au susţinut că nu au aderat, şi nici nu au sprijinit, un grup de criminalitate organizată, pentru că nu există nici un grup structurat format din trei sau mai multe persoane, funcţional pe o anumită perioadă de timp şi care să aibă o subordonare ierarhică prestabilită, faptul că au primit din Italia sume în dolari, de la diverse persoane, dintre care trei au nume de origine albaneză, nu dovedeşte existenţa grupului infracţional organizat.
Inculpatele au apreciat că este greşită condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, deoarece nu pot fi reţinute declaraţiile părţii vătămate S.A. deoarece ea a practicat, şi practică în continuare, prostituţia în Italia, iar declaraţiile date în faţa organelor judiciare au avut drept scop să-i acopere moralitatea. în acelaşi timp, inculpatele au susţinut că nu au recrutat-o pe partea vătămată G.P. şi nici nu au încercat să o recruteze pe F.I.
Inculpata M.D.B. a mai susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie, prevăzută de art. 328 C. pen., şi de participaţie improprie la infracţiunea de fals privind identitatea, prevăzută de art. 31 raportat la art. 293 C. pen., deoarece, chiar dacă ar fi adevărat că a practicat prostituţia timp de o săptămână în Italia, acest fapt nu constituie prostituţie, iar S.A. şi-a ascuns singură actele de identitate în camera inculpatei, fără ca aceasta să-i spună să-şi declare o altă identitate dacă va fi prinsă de carabinieri.
În subsidiar, inculpatele au susţinut existenţa unei disproporţii între activitatea caracterizată ca fiind infracţională şi modul de individualizare a pedepselor în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin Decizia penală nr. 52/A din 10 aprilie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate de inculpatele M.D.B. şi M.D.M. împotriva sentinţei penale nr. 622 din 18 decembrie 2007 a Tribunalului Maramureş, pe care a desfiinţat-o, în parte, după cum urmează:
În baza art. 11 punctul 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata M.D.B. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A repus în individualitatea lor pedepsele contopite şi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele menţinute, aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 11 punctul 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpata M.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de aderare ia un grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
A înlăturat dispoziţiile referitoare la contopirea pedepselor aplicate acesteia.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceasta rezultă cu certitudine, din declaraţia părţii vătămate S.A., dată în faţa instanţei (fil. 103 vol. l), care a precizat că în luna februarie 2006, inculpata M.D.M. i-a spus că M.B. doreşte să vorbească cu ea la telefon, spunându-i că i-a găsit de lucru, respectiv să aibă grijă de un bătrân. A specificat că inculpata i-a trimis din Italia bani celeilalte inculpate, pentru ca să-i rezolve paşaportul. Din declaraţie rezultă contribuţia inculpatei M.D.M. la comiterea infracţiunii de trafic de persoane, aceasta efectuând demersurile necesare pentru a obţine paşaportul, a însoţit-o la organele competente, a achitat contravaloarea actelor şi a păstrat paşaportul părţii vătămate, apoi s-a ocupat de transport, a găsit o maşină care pleca în Italia şi a condus-o la aceasta. După o săptămână şi jumătate, de la sosirea în Italia, o persoană numită L., vărul unei alte persoane J., care o aşteptase cu inculpata la destinaţie, i-a solicitat să meargă pe stradă să se prostitueze dar ea a refuzat. Inculpata i-a spus că J. i-a transmis că, în caz de refuz, îi va lua hainele şi paşaportul pentru că el i-a trimis banii.
În aceste condiţii, partea vătămată s-a conformat şi a practicat timp de o săptămână prostituţia pe stradă, relatând că atunci când nu a vrut să mai iasă, numitul L. a lovit-o peste spate şi i-a pus mâna la gură.
Contrar celor susţinute de către apelantă că declaraţia părţii vătămate nu poate fi reţinută deoarece a fost dată la presiunile concubinului ei din România, care doreşte să obţină bani de la inculpata M.D.B., nu poate fi reţinută, deoarece inculpata şi-a menţinut declaraţiile date o lungă perioadă de timp, chiar în perioada în care relaţiile sale cu concubinul ei erau întrerupte, iar detaliile menţionate în declaraţiile date, sunt confirmate de ceilalţi martori. Astfel, martorul P.R.V., şoferul care a transportat-o pe partea vătămată, a spus că a dus-o pe aceasta în Italia la Torino, şi a predat-o inculpatei M.B. care i-a achitat atât contravaloarea transportului cât şi suma de 10 Euro, pe care şoferul i-o dăduse părţii vătămate să-şi cumpere de mâncare (fil. 148 vol.l).
De asemenea, martora N.A., (fil. 189 vol.l), fosta prietenă a părţii vătămate, a fost de faţă când mama ultimei a strigat-o în locuinţa ei, să meargă să-i facă paşaportul inculpata M.M. şi ştie ce s-a întâmplat în Italia din convorbirile pe care Ie-a purtat la telefon cu inculpata.
Martorul I.D., a arătat că în februarie 2006, la cererea tatălui inculpatei din Italia şi, respectiv, soţul inculpatei M.M., a dus-o pe partea vătămată cu o maşină din Vişeu până în Moisei, unde a predat-o celuilalt şofer ce efectua transporturi în Italia.
De asemenea, din declaraţia martorei F.I. (fil. 190 vol. l), reiese că M.B. a întrebat-o dacă doreşte să meargă la lucru în străinătate spunându-i că-i va rezolva şi paşaportul, însă după ce a aflat de la martora T.M. (fil. 191 vol. l), mama părţii vătămate S.A., că inculpata duce fete în străinătate la prostituţie, a refuzat.
În acelaşi timp, din declaraţia martorei G.P. (fil.45 d.u.p.), reiese că în vara anului 2005, s-a întâlnit cu inculpata M.B. în Vişeu de Sus, care i-a spus că dacă doreşte să meargă în Italia la lucru îi va da bani pentru paşaport şi a contactat-o în mod repetat pe mobil, chemând-o în Italia, însă a fost refuzată, pentru că martora aflase de la nişte băieţi că inculpata duce fete „la produs" în Italia. Martora a mai arătat că atunci când dorea să plece, s-a întâlnit cu mama inculpatei din Italia, respectiv inculpata M.D.B., care i-a aranjat transportul şi ea avea chiar bagajele făcute pentru a pleca, dar după ce a aflat cu ce se ocupă inculpata nu a mai plecat.
În consecinţă, instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane reţinută în sarcina inculpatelor reiese cu claritate din probele menţionate, contrar celor susţinute de către apelante.
Susţinerea inculpatei M.D.B. că fapta sa de a practica prostituţia timp de o săptămână, chiar dacă ar fi reală, nu ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie, este neîntemeiată deoarece, din probele administrate, rezultă că din prostituţie inculpata a câştigat vreme de o săptămână suma de 1120 Euro, când, în mod normal, venitul său era de 800 Euro pe lună, aşa cum rezultă din declaraţia martorului S.A. audiat în apel.
Având în vedere proporţia acestora sume, este evident că inculpata, în acea săptămână, şi-a procurat principalele mijloace de existenţă din practicarea raporturilor sexuale cu diferite persoane, aşa cum prevede art. 328 C. pen.
În fine, mai reţine instanţa de apel că existenţa infracţiunii de participaţie improprie la fals privind identitatea este dovedită de către declaraţia părţii vătămate S.A., care a arătat că inculpata i-a cerut să-şi declare o altă identitate dacă va fi surprinsă pe stradă de către carabinieri, şi rezultă şi din împrejurarea că paşaportul părţii vătămate cu identitatea sa reală a fost găsit de către carabinieri în interiorul camerei inculpatei.
Afirmaţia acesteia, în sensul că partea vătămată a fost cea care şi-a ascuns acolo paşaportul, pentru a fi păstrat în bune condiţii, nu poate fi reţinută, deoarece interesul părţii vătămate, aşa cum rezultă din derularea evenimentelor, a fost acela de a avea paşaportul tot timpul la dispoziţia sa, pentru a scăpa de inculpată.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că instanţa de fond a efectuat corespunzător individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatelor. Susţinerea apelantelor, în sensul că pedepsele aplicate sunt în vădită disproporţie cu activitatea infracţională desfăşurată este nefondată, având în vedere că în favoarea acestora au fost reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., pedepsele aplicate sunt sub minimul legal, iar faţă de inculpata mai în vârstă s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În acelaşi timp, curtea de apel a reţinut că şi măsura de confiscare este legală şi temeinică, aceasta vizând sumele realizate din practicarea prostituţiei de către inculpata M.D.B. suma plătită pentru transportul părţii vătămate şi suma cheltuită de M.D.M. pentru obţinerea paşaportului.
Împotriva deciziei, au declarat prezentele recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi cele 2 inculpate.
În motivele de recurs (fil. 3-8), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat Decizia cu privire la greşita achitare a inculpatelor pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. La motivele de recurs, s-a depus, în copie, rechizitoriul nr. 17/D/P/2004 din 28 martie 2007 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Maramureş (fil. 15-39).
Înainte de trecerea la dezbaterea recursurilor, reprezentantul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat că Ministerul Public îşi retrage recursul.
În motivele scrise de recurs ale inculpatelor (fil. 57-61), susţinute şi cu ocazia dezbaterilor, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., solicitându-se, în principal achitarea în temeiul art. 10 lit. a) sau art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru toate infracţiunile, şi, în subsidiar, reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., precum şi înlăturarea dispoziţiilor de confiscare a sumelor de bani. Cu ocazia dezbaterilor a fost invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., fără însă a aduce argumente cu privire la acesta.
În motivele de recurs se susţine că instanţele nu au realizat o evaluare atentă, de detaliu a probelor, în ansamblul lor, elementele de fapt au fost interpretate superficial, fiind ignorat principiul „in dubio pro reo" şi prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, s-a susţinut că nu sunt probe pentru dovedirea vinovăţiei, nici directe, nici indirecte, că declaraţiile părţii vătămate S.A. sunt false, neverosimile, nu se coroborează cu restul probelor şi, de asemenea, că nu există infracţiunea prevăzută de art. 328 C. pen. (activitatea desfăşurându-se pe o perioadă de numai 5 zile) şi nici cea prevăzută de art. 293 C. pen. (având în vedere distanţa existentă faţă de partea vătămată).
Recursurile inculpatelor nu sunt fondate.
Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt aceleaşi ca cele susţinute ca motive de apel în faţa instanţei de prim control judiciar.
În lipsa unor argumente concrete aduse de apărare cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată, examinând din oficiu hotărârile atacate, că nu este incident în cauză întrucât instanţele s-au pronunţat asupra tuturor faptelor menţionate în rechizitoriu, asupra probelor administrate şi asupra cererilor esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Conform art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reţinute cu probele administrate.
Apărarea nu a menţionat concret în ce constă eroarea gravă de fapt şi ce probă este în contradicţie cu situaţia de fapt reţinută de prima instanţă şi, respectiv, confirmată de instanţa de apel. Criticile apărării (nerealizarea unei evaluări atente, de detaliu, şi de ansamblu, a probelor administrate, interpretarea de o manieră forţată, superficială a probelor, nerespectarea prezumţiei de nevinovăţie şi a regulii „in dubio pro reo", lipsa totală a probelor de vinovăţie, falsitatea declaraţiilor numitei S.A., lipsa legăturii cauzale) reprezintă alegaţii generate de interpretarea proprie a probelor şi nu sunt de natură să realizeze condiţiile cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.
Înlăturarea motivată a unor probe din ansamblul probator, inclusiv a celor referitoare la apărările inculpatelor, este o prerogativă a organelor judiciare prevăzută expres în art. 356 lit. c) C. proc. pen. De asemenea, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Prima instanţă, precum şi cea de apel, au motivat convingător înlăturarea apărărilor inculpatelor prin coroborarea probelor administrate în ambele faze ale procesului penal.
În condiţiile în care se reţine, pe de o parte, că prima instanţă a făcut o amplă analiză a probatoriului administrat, argumentând atât reţinerea unor probe, cât şi înlăturarea altora, inclusiv în raport cu apărările inculpatelor (sentinţă, pag. 2-5) şi, de asemenea, că instanţa de prim control judiciar - competentă să devolueze integral cauza, în fapt şi în drept - a procedat la examinarea deplină a apărărilor inculpatelor şi a criticilor aduse sentinţei, în raport cu probatoriul administrat (decizie, pag. 5-8), iar pe de altă parte, că apărarea nu a menţionat concret în ce constă eroarea gravă de fapt (în sensul cerut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că nu este necesară reiterarea argumentelor de fapt şi de drept cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi vinovăţia inculpatelor.
În conformitate cu dispoziţiile art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Criticile apărătorului inculpatelor cu privire la cuantumul pedepsei (existenţa unei disproporţii vădite între împrejurările concrete, reale şi personale, pe de o parte şi, respectiv, pedepsele aplicate, pe de altă parte) şi modalitatea de executare nu sunt întemeiate.
Infracţiunile pentru care inculpatele au fost trimise în judecată, şi condamnate în primă instanţă, sunt sancţionate cu pedepse cuprinse între 5 ani şi 15 ani [art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001], între 3 luni şi 3 ani (art. 328 C. pen. şi art. 31 C. pen. raportat la art. 293 C. pen.).
În favoarea ambelor inculpate au fost reţinute circumstanţe atenuante [art. 74 lit. a) C. pen.], ceea ce a avut ca efect juridic reducerea pedepselor sub minimul special al textului incriminator, pedepsele aplicate, precum şi modalitatea de executare respectând principiul proporţionalităţii la care a făcut referire apărarea.
Infracţiunea de trafic de persoane, referindu-se la obligarea la practicarea prostituţiei, prezintă un ridicat grad de pericol social ce a justificat, chiar în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante (care, în speţă se referă numai la lipsa antecedentelor penale) aplicarea sancţiunilor (pedepselor) arătate, prima instanţă reţinând şi că inculpatele nu au recunoscut săvârşirea faptelor (sentinţă, pag. 5 - 6).
Diferenţa de cuantum şi modalitate de executare a pedepselor între cele două inculpate este rezultatul, pe de o parte a numărului de infracţiuni săvârşite de fiecare, iar pe de altă parte, de gradul concret al pericolului social concret, precum şi de celelalte date personale.
În raport cu aceste aspecte, corect cele două instanţe au apreciat că scopul pedepsei - prevăzut de art. 52 C. pen. - poate fi realizat, distinct, prin modalităţile respective de individualizare a executării pedepsei închisorii.
Critica referitoare la confiscarea sumelor de bani nu poate fi examinată în condiţiile abrogării cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 17/1 C. proc. pen., această critică fiind însă examinată de instanţa de prim control judiciar (decizie, pag. 8).
Fată de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., respectiv, art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpate.
În temeiul art. 192 alin. (3), respectiv, art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului, iar fiecare recurentă inculpată va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
la act de retragerea recursului declarat Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş împotriva deciziei penale nr. 52/A din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele M.D.B. şi M.D.M. împotriva aceleiaşi decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Maramureş rămân în sarcina statului.
Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3592/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3598/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
