ICCJ. Decizia nr. 3600/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3600/200.
Dosar nr. 537/42/200.
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursului, se constată:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 11 septembrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată plângerea petentei S.F.T. – C.F.R. SA Bucureşti împotriva ordonanţei nr. 410/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, obligând-o totodată la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa soluţia respectivă s-a reţinut că prin ordonanţa atacată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc D.M. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 214 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), disjungându-se cercetările cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), art. 214 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de învinuitul D.M. şi făptuitorul P.E.A., cauza astfel disjunsă fiind de competenţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, întrucât din cercetările efectuate a reieşit că toate activităţile desfăşurate de executorul judecătoresc au avut încuviinţarea instanţei de judecată iar urmărirea bunurilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor procedurale.
Tot instanţa de fond a mai constatat că titlul executoriu a fost pus în aplicare cu respectarea dispoziţiilor legale, iar nemulţumirile legate de modalitatea de executare efectivă, valoarea bunurilor supuse acestei proceduri sau a creanţei pot face obiectul unei contestaţii la executare, instanţa civilă fiind competentă să supravegheze faza respectivă în procesul civil.
În termen legal, petenta a exercitat calea ordinară de atac a recursului, criticând soluţia instanţei de fond pentru nelegalitate întrucât nu ar fi observat că în dosarul penal nu se putea dispune neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 lit. a) C. pen., din moment ce există acte de executare în modalitatea faptică. Se susţine că ar fi fost incident cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prev.de art. 10 lit. d) C. proc. pen., în acest sens fiind şi motivarea procurorilor.
De asemenea se invocă existenţa unei urmăriri penale incomplete care nu ar justifica soluţia de netrimitere în judecată dar nici una de sesizare a instanţei de fond sub aspectul infracţiunilor reclamate.
În motivul II de recurs se invocă reţinerea unei situaţii de fapt eronată în raport cu materialul probator al cauzei, trimiţând la plângerea prin care s-a declanşat procedura prealabilă a controlului intern în cadrul organului de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 275-278 C. proc. pen.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârea atacată, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept - conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează:
În primul rând se observă că motivele de recurs sunt invocate la modul general de către petentă, fără a se putea cantona la o încălcare anume a dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte fondul pricinii S.F.T. – C.F.R. SA a sesizat organul de urmărire penală cu faptul că executorul judecătoresc D.M. a instrumentat executarea silită din 24 august 2005 dispusă de către Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. 1063/2005 şi Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 865/MD/2005 la preţuri mult subevaluate a vagoanelor de marfă de către expertul judiciar, învinuitul M.D.M.
Bunurile ce au făcut obiectul executării silite au fost lăsate în custodia făptuitorului P.E.A.
Astfel, petentă a fost executată silit de către SC T. SA Braşov, la care avea debite, prin încheierea de şedinţă din 30 mai 2005 a Judecătoriei Ploieşti şi cea din 24 august 2005 a Judecătoriei Galaţi.
În afara bunurilor vândute prin licitaţie publică, altele nu au putut fi valorificate în acelaşi mod, întrucât se aflau în trafic.
Cererea creditoarei de adjudecare a bunurilor respective în contul creanţei, la preţul de evaluare a fost respinsă de executorul judecătoresc, care însă a fost obligat la încuviinţarea cererii prin sentinţa civilă nr. 374 din 13 ianuarie 2006 a Judecătoriei Ploieşti.
Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Galaţi când prin sentinţa civilă nr. 3605 din 26 aprilie 2006 Judecătoria Ploieşti a dispus obligarea executorului judecătoresc la preluarea şi a bunurilor care nu au fost scoase la licitaţie pentru că nu au fost aduse la locul organizării acesteia. O situaţie identică a fost rezolvată prin sentinţa civilă nr. 6113 din 9 august 2006 a Judecătoriei Ploieşti.
Contestaţiile la executare formulate de petentă au fost respinse ca nefondate. Oricum, simpla formulare a unei contestaţii fără o dispoziţie expresă de suspendare din partea instanţei, nu întrerupe activitatea executorului judecătoresc.
Deşi petenta a pierdut în instanţa civilă procesele intentate, a transferat aceste litigii în penal, susţinând că cei reclamaţi ar fi săvârşit infracţiuni, fără însă a se putea administra vreo probă în acest sens.
Corect a stabilit atât organul de urmărire penală cât şi instanţa de fond că executorul judecătoresc nu a încălcat nici o normă penală, ea conformându-se dispoziţiilor instanţelor civile.
În plângerile adresate organului de urmărire penală , petenta susţine că a fost devalizată prin vânzarea mobiliară silită a vagoanelor de tren care au fost subevaluate de expertul judiciar şi că au fost executaţi silit printr-o simplă încheiere de încuviinţare a executării silite nedându-li-se posibilitatea de a se prevala de un proces care să parcurgă judecata în fond, în apel şi în recurs.
Critica este nefondată şi evidenţiază necunoaşterea dispoziţiilor legale ce guvernează faza de executare a hotărârilor civile definitive.
Referitor la reţinerea greşită a temeiului juridic al rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, corect a constatat organul de urmărire penală că faptele existente în materialitatea lor nu îmbracă haina penală, fiind activităţi specifice executării silite şi nu din cele care să se încadreze în normele încriminatoare la infracţiunile reclamate.
În afara actelor judiciare civile întocmite în faza de executare, organul de urmărire penală nu a avut posibilitatea stabilirii unei activităţi infracţionale, conduita intimatei conformându-se dispoziţiilor legale incidente.
Faţă de împrejurarea că soluţia atacată este legală şi temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.F.T. - CFR SA împotriva sentinţei penale nr. 130 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3598/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3601/2008. Penal → |
|---|
