ICCJ. Decizia nr. 3893/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3893/2008
Dosar nr. 4386/118/2007
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Decizia penală nr. 54/ P din 13 mai 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 527 din 18 decembrie 2008 a Tribunalului Constanţa, pe motiv că prima instanţă a reţinut situaţia de fapt pe baza unei juste aprecieri a probelor cauzei, dând faptelor încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, nu s-a dovedit că inculpatul D.C. ar fi avut vreo contribuţie la falsificarea comenzii şi a declaraţiei vamale şi nici că ar fi cunoscut faptul că acestea sunt falsificate.
Din probe nu a rezultat intenţia inculpatului de a folosi acte falsificate în scopul înşelării autorităţilor care trebuiau să predea containerele. Simplul fapt al folosirii actelor false şi a unui mijloc de transport cu numere false de înmatriculare, pe timp de noapte, cu scopul înşelării vigilenţei autorităţilor portuare pentru a intra în posesia unor containere, deşi există în realitatea obiectivă, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals şi tentativă la înşelăciune.
În termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a exercitat calea ordinară de atac a recursului, atacând soluţiile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., în sensul greşitei încadrări juridice a faptelor inculpatului şi greşita achitare a acestuia.
Se susţine că greşit s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 291 C. pen., pentru care s-a şi dispus achitarea sa.
Greşit s-ar fi dat valoare probatorie determinantă raportului de expertiză nr. 6991 din 20 octombrie 2007 întocmit în cursul cercetării judecătoreşti, prin care s-a stabilit că semnătura şi scrisul olograf ce completează rubricile înscrisului „comandă" nr. 3195 din 18 august 2006 nu au fost executate de către inculpat. Concluziile expertizei ar contraveni raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 538489 din 10 octombrie 2006 prin care s-a concluzionat că impresiunile de ştampilă de pe comandă nu sunt autentice, fiind realizate prin metoda multiplicării electrostatice, iar impresiunile de ştampilă „pentru încărcare" „V.R. – B.V.C. P./069" de pe ştampila declaraţiei vamale de import, nu sunt autentice, primele două având caracteristici specifice realizării cu o imprimantă color cu jet de cerneală, iar ultima are caracteristici specifice realizării prin metoda multiplicării electrostatice.
În ceea ce priveşte greşita achitare a inculpatului se reia întreaga argumentaţie a actului de inculpare pentru a se concluziona că autorul acestora este inculpatul care ar fi vrut astfel să înşele vigilenţa autorităţilor portuare şi să intre în posesia a două containere ce nu-i aparţineau.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate dar şi sub aspectul motivelor de casare ce se iau în considerare din oficiu, - conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmează.
Din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 20 august 2006, orele 3,30, martorul C.D., angajat al SC C.S.T. SRL Constanţa (patronată de inculpatul D.C.) în calitate de şofer, s-a prezentat la poarta nr. 1 de acces în terminalul de containere al SC S. SA Constanţa, cu un autotren, cap tractor şi semiremorcă.
Martorul a prezentat angajatului SC S. SA Constanţa pe nume T.N., comanda nr. 3195 din 18 august 2006 prin care se solicita deblocarea containerelor şi încărcarea lor pe capul tractor pe care-l conducea, precum şi o proformă a unei declaraţii vamale de import în regim de tranzit.
Sesizând anumite neconcordanţe între cele două acte prezentate de şofer şi containere, a permis încărcarea lor pe platformă, însă a împiedicat ieşirea autovehiculului din port, pentru a efectua verificări suplimentare.
În urma verificărilor a constatat că cele două containere aparţineau SC R. SA Călăraşi şi SC R. SRL Bucureşti, fiind destinate exportului şi nu importului.
S-au declanşat cercetări în urma cărora s-a stabilit că numărul de înmatriculare al semiremorcei aparţine unui autoturism Mitsubishi Pajero, al SC M.A.S. SRL din Negreşti Oaş, judeţul Satu Mare, care la rândul său, figurează furat din Italia la data de 17 octombrie 2000.
Numărul de înmatriculare nu a fost atribuit vreodată vreunui autovehicul.
Pe perioada cercetărilor, numerele false au fost înlocuite cu cele reale ale capului tractor.
Din cele două urme papilare prelevate de pe plăcuţele autentice a putut fi valorificată numai una, ea aparţinând inculpatului D.C.
Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat în cursul urmăririi penale a concluzionat că impresiunile de ştampilă nu sunt autentice, fiind realizate prin xerocopiere.
Bazându-se pe modul de acţionare, în sensul că, pe timp de noapte s-a încercat scoaterea celor două containere din incinta portului, cu un mijloc de transport cu numere de înmatriculare false, folosindu-se şi documente falsificate, organul de urmărire penală a tras concluzia că inculpatul D.C. este singurul care a avut interesul să desfăşoare respectiva activitate infracţională.
Instanţa de fond cât şi cea de apel au apreciat pe baza probatoriului administrat şi în faza de cercetare judecătorească (martorii audiaţi şi raportul de expertiză nr. 69917 din 20 octombrie 2007 al B.E.C.C.) că semnătura şi înscrisul olograf ce completează rubricile copiei xerox a „comenzii" nr. 3195 din 18 august 2006 nu au fost executate de către inculpatul D.C.
Martorul C.D., şoferul inculpatului a declarat că s-a deplasat în port pentru a încărca cele două containere pe baza celor două înscrisuri pe care le-a prezentat S., primite de la inculpat. Acelaşi martor arată că, în timp ce staţiona lângă staţia R., lângă Poarta nr. 5, au venit la el două persoane ce coborâseră dintr-un BMW şi i-au cerut să schimbe numerele de înmatriculare ale capului tractor şi semiremorcii, fapt adus la îndeplinire de martor, de frica acestora.
După oprirea în custodie a mijlocului de transport când nu i s-a mai permis părăsirea portului, martorul l-a contactat pe inculpat, căruia i-a adus la cunoştinţă cele întâmplate, inclusiv schimbarea plăcuţelor de înmatriculare, inculpatul aflându-se la o nuntă ce se desfăşura în Bucureşti.
Împrejurarea a fost confirmată de martorii A.A.G., T.N. şi C.P.
Inculpatul nu a recunoscut niciodată săvârşirea infracţiunilor, susţinând permanent că a fost tentat de câştigul de 3000 lei pe care i l-au promis pentru efectuarea transportului, bărbatul din autoturismul BMW, care i-a înmânat inclusiv documentele falsificate.
Just au apreciat cele două instanţe că încadrarea juridică corectă ar fi trebuit să fie în condiţiile participaţiei improprii reglementate de art. 31 alin. (2) C. pen., cel care a desfăşurat acţiunea de inducere în eroare a autorităţilor portuare fiind martorul C.D.
S-a făcut o analiză temeinică a elementele constitutive ale infracţiunilor, corect stabilindu-se că ambele infracţiuni sunt caracterizate sub aspectul laturii subiective de intenţia directă.
Cum nu s-a stabilit cu certitudine că cel care a falsificat „comanda" şi semnătura de pe aceasta ar fi inculpatul, corect s-a concluzionat şi nu se poate reţine în sarcina sa infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Faţă însă de împrejurările în care i s-a propus afacerea ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă diligenţă şi să aibe anumite bănuieli cu privire la legalitatea transportului, s-ar putea concluziona că ar fi acţionat cu intenţie indirectă, în sensul prevederii şi acceptării producerii rezultatului acţiunii sale.
Infracţiunile respective presupun însă, numai intenţia directă, lipsind nesancţionată lipsa de prevedere sau uşurinţa de care a dat dovadă inculpatul.
Pe de altă parte, prelevarea unei urme papilare ce-i aparţine de pe una din plăcuţele cu numere reale de înmatriculare nu prezintă nici o relevanţă penală asupra vinovăţiei sale din moment ce autotractorul este proprietatea sa, iar în momentul schimbării acestora el nu se afla în localitate, cum rezultă din declaraţiile tuturor martorilor.
Cum restul aspectelor privind teoria prezumţiei de nevinovăţie, a aprecierii valorii probelor indirecte şi a principiilor ce guvernează procesul penal au fost analizate pe larg în hotărârile anterioare, se apreciază că soluţiile adoptate în cauză sunt legale şi temeinice.
Criticile parchetului în ceea ce priveşte greşita schimbare a încadrării juridice nu pot fi primite, nefiind altceva decât o reluare a motivelor de apel. Împrejurarea că raportul de expertiză are în vedere semnătura şi scrisul olograf, în timp ce raportul de constatare tehnico-ştiinţifică se referă la impresiunile de ştampilă xerografiată şi ale denumirii societăţii comerciale care sunt false, nu prezintă nici o conotaţie penală care să-l incrimineze pe inculpat câtă vreme nu s-a stabilit cu certitudine că el este autorul acestora, făcându-se în continuare trimitere la prezumţii, ca şi în rechizitoriu, care au fost înlăturate motivat de către ambele instanţe în analiza probelor.
Şi critica privind interpretarea greşită a probelor pentru a se ajunge la achitarea inculpatului nu conferă nici un element de noutate faţă de actul de inculpare, aprecierea informaţiilor furnizate de mijloacele de probă fiind în conformitate cu conţinutul acestora şi cu dispoziţiile legale incidente în materie, nefiind însuşite de către judecător teza prezumţiilor de vinovăţie la care a recurs organul de urmărire penală pentru a-şi justifica sesizarea instanţei de judecată.
Ca atare, faţă de cele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 54/ P din 13 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul D.C.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3892/2008. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 3961/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
