ICCJ. Decizia nr. 3771/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3771/2008
Dosar nr. 48229/3/2005
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 936 din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.R.Ş., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., faţă de SC L.S.C. SRL
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., fată de SC T.B.D. SRL
În baza art. 84 din Legea nr. 59/1934 a fost condamnat inculpatul B.R.Ş., la 2 pedepse a câte un an închisoare, pentru infracţiunile săvârşite fată de părţile civile SC L.S.C. SRL şi SC T.B.D. SRL. Conform art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a atras atenţia asupra revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei.
S-a atras atenţia asupra art. 84 si art. 85 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a constatat că inculpatul a fost reţinut o zi, la data de 12 septembrie 2004.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 417.486,37 lei despăgubiri civile către partea civilă SC L.S.C. SRL.
S-a luat act că partea civilă SC T.B.D. SRL şi-a retras cererea de constituire de parte civilă, la data de 27 iulie 2006.
În baza art. 163 şi următoarele C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit asupra apartamentului situat în str. Horia, Cloşca si Crişan, Judeţul Vrancea şi autoturismului Volkswagen.
În baza art. 348 cu aplicarea art. 445 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor C.E.C. seria BB 01055509, BB 30001055510, BB 30001055511, BB 30001055512, BB 30001055513, BB 30001055514, BB 30001055515, BB 30001055516, BB 300001055502.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare statului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că în cursul anului 2003, inculpatul B.R.Ş. a achiziţionat marfă (ţigări româneşti) de la SC L.S.C. SRL, în calitate de administrator al SC E.I. SRL, iar pentru plata contravalorii mărfii, acesta a emis un număr de 8 file C.E.C. pentru care B.C.R. a înscris refuzul de plată pentru lipsă totală de disponibil, instituindu-se pentru client interdicţia bancară.
Tot în cursul anului 2003, inculpatul, în aceeaşi calitate de administrator al SC E.I. SRL, a derulat relaţii comerciale cu SC T.B.D. SRL, în valoare de 2.466.154.451 ROL, pentru care a achitat o mică parte iar pentru diferenţă a emis o filă C.E.C. B.C.R., de asemenea, fără disponibil.
Din analiza înscrisurilor a rezultat că filele C.E.C. au reprezentat instrumente de garantare a plăţilor şi nu instrumente de plată în condiţiile în care cele două părţi civile cunoşteau că la data eliberării filelor C.E.C. acestea nu au fost completate cu sumele datorate, dar au fost semnate si ştampilate de inculpat, care nu avea disponibil în cont. Filele C.E.C. au fost eliberate într-o singură tranşă, ceea ce duce la concluzia că beneficiarii plăţilor au cunoscut faptul că nu există disponibil în cont, dar au admis eliberarea filelor, ca o garanţie a plăţii eşalonate.
Din probe nu a rezultat că inculpatul a indus în eroare cele două societăţi, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, nu s-a folosit de nume sau calităţi mincinoase sau de alte mijloace frauduloase, nu a menţinut în eroare cele două societăţi, cu prilejul încheierii sau executării unui contract şi a eliberat file C.E.C. semnate în alb în condiţiile în care beneficiarii plăţilor cunoşteau faptul că nu există disponibil în cont, ca o garanţie a plăţii eşalonate.
În aceste condiţii, infracţiunea de înşelăciune în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în dauna SC L.S.C. SRL şi SC T.B.D. SRL, nu există.
Dacă cele două societăţi comerciale au avut cunoştinţă, în momentul emiterii C.E.C.-urilor, că nu există disponibilul necesar acoperirii C.E.C.-ului, fapt relevat de declaraţiile martorilor si înscrisurile depuse la dosar, fapta a fost încadrată în infracţiunea prevăzută de art. 84 din Legea nr. 59/1934.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul B.R.Ş. şi partea civilă SC L.S.C. SRL
În motivarea apelului declarat de Ministerul Public s-a arătat că sentinţa este nelegală şi netemeinică pentru greşita soluţie de achitare a inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., în dauna părţilor civile SC L.S.C. SRL şi SC T.B.D. SRL, solicitându-se să se constate că inculpatul a acţionat cu intenţia de a prejudicia părţile, emiterea filelor C.E.C., în condiţiile în care contul nu era alimentat, arată intenţia inculpatului de a induce în eroare părţile civile.
În apelul declarat de inculpat s-a solicitat trimiterea dosarului la Tribunalul Bucureşti pentru rejudecare, deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat pe dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la nulitatea actelor de procedură îndeplinite cu rea credinţă de organul de urmărire penală şi pe susţinerile privind sustragerea de la urmărire penală.
Partea civilă SC L.S.C. SRL a solicitat admiterea apelului şi menţinerea măsurilor de siguranţă instituite în baza art. 163 C. proc. pen. şi instituirea acestei măsuri şi cu privire la bunurile imobile enumerate la dosar fond, pentru care instanţa de fond nu a dispus menţinerea sechestrului asigurător.
Analizând sentinţa penală în raport de motivele de apel invocate de Ministerul Public şi de părţi, precum şi din oficiu sub toate aspectele, Curtea a constatat că apelurile declarate de Ministerul Public şi de inculpat sunt întemeiate, dar pentru alte considerente decât cele invocate de aceştia, iar apelul declarat de partea civilă este nefondat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 66 din 5 martie 2008, a dispus următoarele:
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de apelantul-intimat-inculpat B.R.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 936 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din dosarul nr. 48.299/3/2005.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală şi, rejudecând pe fond:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.R.Ş. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în variante agravate, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., împotriva părţii vătămate SC L.S.C. SRL, prin reprezentant legal G.A.L.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul B.R.Ş. pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, în variante agravate, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., împotriva părţii vătămate SC T.B.D. SRL, prin reprezentant legal K.A.B.
În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului, luată prin Rechizitoriul din data de 6 decembrie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, din dosarul nr. 4.906/P/2004, îndeplinită prin procesul-verbal de aplicare a sechestrului din data de 5 ianuarie 2006, întocmit de I.P.J. Vrancea.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
În temeiul art. 379, pct. 1, lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-intimat-parte civilă SC L.S. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile de procedură pentru judecarea apelurilor formulate de Ministerului Public şi de apelantul-intimat-inculpat rămân în sarcina statului, iar, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul-intimat-parte civilă SC L.S. SRL la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că filele C.E.C. au reprezentat instrumente de garantare a plăţilor şi nu instrumente de plată, în condiţiile în care cele două părţi civile cunoşteau că la data eliberării filelor C.E.C. acestea nu au fost completate cu sumele datorate, dar au fost semnate şi ştampilate de inculpat, care nu avea disponibil în cont.
Filele C.E.C. au fost eliberate într-o singură tranşă, ceea ce conduce la concluzia că beneficiarii plăţilor au cunoscut că nu există disponibil în cont, dar au admis eliberarea filelor, ca o garanţie a plăţii eşalonate.
A mai reţinut instanţa de apel că filele C.E.C. eliberate de către SC L.S. SRL poartă numere de serie consecutive, sunt datate şi au fost introduse la plată, ulterior primului refuz de plată, ceea ce conduce la concluzia că, şi în situaţia în care inculpatul ar fi eliberat filele C.E.C. după ce i s-a notificat interdicţia de către unitatea bancară, partea vătămată cunoştea împrejurarea că nici nu are disponibil în cont.
În condiţiile în care lipsa disponibilului în cont era cunoscută reprezentanţilor părţii vătămate, instanţa de apel a apreciat că inducerea în eroare nu există.
Instanţa de apel a mai reţinut, referitor la apelul declarat de inculpat, că împrejurările invocate de acesta nu constituie un fapt scuzabil în sensul prevăzut de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934, deoarece inculpatul, chiar în situaţia în care a emis cecurile în garanţie, cunoştea faptul că necompletarea acestora constituie infracţiune.
S-a reţinut că în mod corect s-a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale pentru prejudiciul cauzat părţii civile pentru neplata contravalorii mărfurilor.
Instanţa de apel a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus de parchet, având în vedere că bunurile nu sunt proprietate exclusivă a inculpatului, ci sunt deţinute în proprietate comună cu soţia sa, B.D.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul B.R.Ş. şi partea civilă SC L.S.C. SRL
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, apreciind că s-a comis o gravă eroare de fapt, care a avut drept consecinţă pronunţarea unor hotărâri greşite de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) – (5) C. pen.
Se susţine că instanţele de judecată trebuiau să verifice dacă la momentul emiterii filelor C.E.C., beneficiarii acestora au avut cunoştinţă că există disponibilul necesar şi dacă intenţia reală a inculpatului a fost de inducere în eroare.
Parchetul a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării nemijlocite de probe.
Partea civilă SC L.S.C. SRL a criticat Decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei ridicări a sechestrului instituit asupra bunurilor inculpatului şi sub aspectul respingerii cererii de suplimentare a sechestrului asigurător, în condiţiile în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care a fost întemeiată această soluţie.
În drept, partea civilă şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., referitor la situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
Inculpatul a criticat, în esenţă, hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934, a temeiului achitării dispuse de către instanţa de apel şi sub aspectul greşitei soluţionări a laturii civile a cauzei.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de parchet, partea civilă şi inculpat, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt întemeiate.
Potrivit art. 3 C. proc. pen., în desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului, sens în care art. 4 C. proc. pen., prevede că organele de urmărire penală în instanţa de judecată sunt obligate să aibă rol activ.
Rezultă că instanţa, atunci când hotărăşte asupra învinuirii, trebuie să constate că au fost administrate legal toate probele necesare aflării adevărului şi că prin acestea au fost lămurite toate aspectele contradictorii şi neclare.
În cauză, instanţele aveau obligaţie să verifice dacă la momentul emiterii filelor C.E.C. beneficiarii acestora au avut cunoştinţă că există disponibil necesar şi dacă intenţia reală a inculpatului B.R. a fost de a induce în eroare reprezentanţii celor două societăţi comerciale.
În acest sens, se constată că în cauză nici reprezentantul SC L.S.C. SRL, G.A.L. şi nici reprezentantul SC T.B.D. SRL, K.A.B., nu au fost audiaţi, cu privire la împrejurarea dacă la momentul emiterii cecurilor inculpatul le-a adus la cunoştinţă dacă avea sau nu disponibil în cont.
Rezultă că au fost încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 289 C. proc. pen., întrucât reprezentanţii părţii civile nu au fost audiaţi în mod nemijlocit cu privire la aspectele menţionate în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Mai mult decât atât se constată că reprezentantul părţii civile SC T.B.D. SRL nu a fost audiat nici în faza urmăririi penale, nici în faza cercetării judecătoreşti.
În consecinţă, Înalta Curte constată că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea principiului nemijlocirii, prevăzut de art. 289 C. proc. pen., care obliga instanţa să ia cunoştinţă direct de relatările reprezentanţilor părţii civile, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, în vederea aflării adevărului în cauză.
Având în vedere că hotărârile pronunţate în aceste condiţii sunt nelegale, producându-se părţilor vătămări care nu pot fi înlăturate decât prin anularea actului, urmează să dispună casarea acestora şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa audierii nemijlocite a reprezentanţilor părţii civile.
Cu prilejul rejudecării, vor fi administrate sau readministrate orice alte probe necesare aflării adevărului şi vor fi avute în vedere şi celelalte critici aduse hotărârilor de parchet, partea civilă şi inculpat.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile formulate, va casa hotărârile pronunţate şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de partea civilă SC L.S.C. SRL şi inculpatul B.R.Ş. împotriva deciziei penale nr. 66 din 5 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 936 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3759/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3772/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
