ICCJ. Decizia nr. 3852/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3852/2008
Dosar nr. 22441/3/2008
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 954 din 25 august 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatului M.G., în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr.,143/2000 cu referire la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen. şi s-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 0,86 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 5 aprilie 2007, inculpatul M.G. arestat preventiv şi încarcerat în Penitenciarul J., a fost depistat de lucrătorii de la acel loc de deţinere, având asupra lui un pachet conţinând 10 doze de heroină cu greutatea de 1,02 grame, destinate consumului propriu. S-a mai reţinut că drogurile au fost găsite într-un pachet cu ţigări, aflat în coletul primit de la martorii I.F. şi M.P.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza proceselor verbale întocmite de organele poliţiei, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, a declaraţiilor martorilor S.V.P., M.P. şi I.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 226 din 19 septembrie 2008, a respins apelul declarat de inculpatul M.G. împotriva hotărârii primei instanţe considerând nefondate criticile formulate în sensul că nu a cunoscut că în pachet se aflau droguri şi în subsidiar că pedeapsa aplicată ar fi prea severă.
Astfel, s-a constatat că inculpatul nu a negat deţinerea drogurilor, că el a ascuns punguţe conţinând dozele de heroină în gură şi apoi în lenjeria intimă unde a fost găsită şi că intenţia de deţinere a drogurilor în vederea consumului a fost dovedită.
Privitor la pedeapsă s-a apreciat că ea a fost corect individualizată, fiind respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul M.G., care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. pen., a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunii şi că a fost greşit condamnat, că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 264 C. pen. şi că pedeapsa aplicată este prea severă.
S-a solicitat casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat nu este întemeiat.
1. Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege.
Probele administrate în cauză, menţionate anterior, au confirmat că, la data de 5 aprilie 2007, inculpatul M.G. arestat preventiv şi încarcerat în Penitenciarul Jilava, a primit de la concubina sa I.F. şi de la martorul M.P., fratele lui un colet cu alimente şi ţigări şi că dintr-un pachet de ţigări a scos o punguţă despre care a realizat că este heroină, el fiind anterior consumatorul unor astfel de droguri.
Inculpatul a luat acea punguţă şi a introdus-o în gură, iar în momentul când a fost dus la vorbitor cu cele două persoane, a simulat că tuşeşte, a dus mâna la gură şi a luat punguţa cu droguri, pe care a ascuns-o în lenjeria intimă.
Imediat după aceasta a fost imobilizat şi controlat corporal, asupra sa găsindu-se punguţa conţinând 10 doze de heroină cu greutatea de 1,02 grame.
În declaraţiile date la urmărirea penală, imediat după prinderea în flagrant, inculpatul a menţionat că a fost consumator de droguri şi că a realizat că dozele conţin heroină.
De altfel, inculpatul nu a contestat actul material al deţinerii drogurilor în vederea consumului propriu, ci a susţinut că heroina ar fi fost destinată unui coleg de celulă, că urma să împartă în mod egal drogurile primite şi deci să le consume.
Întrucât deţinerea drogurilor de mare risc în vederea consumului a fost pe deplin probată, iar soluţia de condamnare este conformă cu probele de vinovăţie administrate, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată în recurs.
2. Referitor la încadrarea juridică a faptei, aceasta este corectă, nefiind incidente dispoziţiile art. 264 C. pen.
Din ansamblul probator al cauzei, nu a rezultat că inculpatul ar fi dat ajutor unui infractor, fără o înţelegere prealabilă înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Aşa cum a reieşit din probele administrate inculpatul a deţinut, fără drept în vederea consumului propriu droguri de mare risc respectiv 10 doze de heroină, cunoscând, ca fost consumator, că este vorba de această substanţă stupefiantă, ceea ce caracterizează infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Aşa fiind, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 264 C. pen.
3. Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului M.G., de 3 ani şi 6 luni închisoare, se constată că aceasta a fost corect individualizată, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al faptei, împrejurările comiterii ei, respectiv în condiţiile agravantei de la art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi anume într-un loc de deţinere şi persoana inculpatului aflat în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fapta fiind săvârşită după executarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 668 din 1 noiembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti pentru infracţiunea de tâlhărie.
Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Întrucât au fost respectate dispoziţiile legale menţionate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor temeiuri care să justifice reducerea pedepsei, critica formulată de inculpatul recurent în sensul greşitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.
4. Faţă de considerentele ce preced, constatând neîntemeiate motivele de recurs invocate şi nerezultând cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va constatat că inculpatul este arestat în altă cauză şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale nr. 226 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3772/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3892/2008. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
