ICCJ. Decizia nr. 4044/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4044/200.

Dosar nr. 9044/1/200.

Şedinţa publică din 5 decembrie 2008

Asupra cererii de revizuire de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 30 octombrie 2008 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea formulată de revizuientul T.N. prin care acesta a solicitat revizuirea deciziei penale nr. 3397 din 24 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11427/4/2007. Revizuientul arată că este nemulţumit de soluţiile pronunţate de instanţele de judecată în cauzele în care a figurat în calitate de petiţionar, soluţii pe care le consideră nelegale, netemeinice şi abuzive.

S-a dispus ataşarea dosarului nr. 11427/4/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia a cărei revizuire o solicită s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.N. împotriva deciziei penale nr. 1025/R din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Din economia prevederilor legale ce reglementează instituţia revizuirii, respectiv art. 393 şi urm. C. proc. pen., rezultă că pot fi atacate pe această cale extraordinară numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Prin urmare, revizuirea unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibil un recurs, este, la rândul său, inadmisibilă.

Pe de altă parte, nici nu se poate considera că petiţionarul a formulat o cerere greşit îndreptată, întrucât din dosar rezultă că acesta a parcurs deja procedura revizuirii în ceea ce priveşte soluţia de fond.

Astfel, petiţionarul, printr-o cerere adresată Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 609 din 12 martie 2007, sentinţă prin care s-a respins plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei nr. 5752/P/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Potrivit art. 399 C. proc. pen., Ministerul Public a solicitat respingerea cererii, ca inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 393 C. proc. pen., conform cărora nu poate fi supusă revizuirii decât o hotărâre ce ar fi judecat asupra fondului unei infracţiuni.

În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 172/2008 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Recursul declarat de petiţionar împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 738/2008 a Tribunalului Bucureşti.

Petiţionarul a declarat recurs împotriva deciziei tribunalului, recurs ce a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia penală nr. 1025/R din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Şi împotriva acestei decizii a declarat recurs petiţionarul, iar recursul a fost respins, ca inadmisibil, prin Decizia penală nr. 3397 din 24 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11427/4/2007.

Această decizie face obiectul cererii de revizuire de fată, cerere inadmisibilă pentru considerentele mai sus expuse, sens în care Înalta Curte va dispune respingerea ei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. revizuientul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul T.N. împotriva deciziei penale nr. 3397 din 24 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11427/4/2007.

Obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4044/2008. Penal