ICCJ. Decizia nr. 4145/2008. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4145/200.
Dosar nr. 733/35/200.
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 65/P din 19 septembrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 733/35/2007, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondată, plângerea formulată potrivit art. 278 C. proc. pen. de petiţionarul T.C. împotriva Rezoluţiei nr. 248/P/2006 din 21 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care le-a menţinut, obligând petentul la 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la câte 1000 lei cheltuieli judiciare către fiecare intimat.
Curtea de Apel a reţinut netemeinicia plângerii petententului, considerând că intimaţii R.G., M.E. şi M.L., judecători la Tribunalul Satu Mare nu au comis infracţiunile de: abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), arestare nelegală şi cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 şi represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen.
Din actele premergătoare nu a rezultat că magistraţii ar fi săvârşit vreo infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie, ori că şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu.
Totodată, s-a argumentat că partea nemulţumită are posibilitatea exercitării căilor de atac pentru realizarea controlului legalităţii unei hotărâri judecătoreşti, plângerea penală nefiind o cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul T.C. a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că a fost prejudiciat prin fapta intimaţilor, întrucât, aceştia nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, nu au respectat legea, au menţinut arestarea sa ilegală, în final dispunându-se achitarea sa.
Examinând recursul declarat de petent, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este fondat, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Declanşarea unor plângeri penale împotriva judecătorilor, pentru măsurile dispuse sau într-un proces, nu poate determina trimiterea în judecată penală, în absenţa unor probe din care să rezulte săvârşirea unor fapte penale.
Or, în speţă, nu s-a efectuat nici o probă în acest sens, de către petent, astfel încât, în mod corect, procurorii care au cercetat cauza şi instanţa de fond care a verificat legalitatea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale nu au reţinut comiterea infracţiunilor reclamate.
Prin urmare, constatând că faptele penale reclamate nu au fost comise de intimaţi, astfel cum, legal, au constatat procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin rezoluţiile împotriva cărora s-a formulat plângere conform art. 278 C. proc. pen., precum şi instanţa de fond, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei şi la plata cheltuielilor judiciare către intimaţi, în sumă de 2000 lei, apreciate în mod obiectiv, în raport cu activitatea avocaţială (prezentarea şi susţinerea apărării la singurul termen, când cauza s-a şi judecat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.C. împotriva sentinţei penale nr. 65/P din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către intimaţii R.G., M.E. şi M.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 4141/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4149/2008. Penal → |
---|