ICCJ. Decizia nr. 4135/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4135/200.

Dosar nr. 10245/1/200.

Şedinţa publică din 11 decembrie 2008

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat I.G.C. privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., precum şi a recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă de la 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6191/2/2008 (2210/2008) s-a dispus încuviinţarea probelor solicitate de apărătorul apelantului inculpat.

De asemenea, emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul teritorial Bucureşti pentru a se comunica dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunţuri împotriva altor persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri şi dacă aceste persoane au fost trimise în judecată.

Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către Administraţia Penitenciarului Jilava pentru a comunica dacă apelantul inculpat se află în refuz de hrană şi perioada acestui refuz.

A fost acordat termen la data de 9 decembrie 2008 pentru când se va cita apelantul inculpat la locul de detenţie.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului I.G.C.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că faţă de probele solicitate, Ie-a încuviinţat şi a dispus emiterea unei adrese către D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Bucureşti pentru a se comunica dacă în luna august 2007 inculpatul I.G.C. a formulat denunţuri împotriva altor persoane care s-ar ocupa cu traficul de droguri şi dacă aceste persoane au fost trimise în judecată şi emiterea unei adrese către Administraţia Penitenciarului Jilava pentru a comunica dacă apelantul inculpat se află în refuz de hrană şi perioada acestui refuz.

Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. nu s-au schimbat, că pe parcursul a două cicluri procesuale s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, curtea de apel a menţinut starea de arest a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul I.G.C., criticând-o, arătând în scris că menţinerea stării de arest este nulă de drept, deoarece Tribunalul Bucureşti prin amânarea pronunţării din data de 17 martie 2008 pentru data de 26 martie 2008 şi prin aplicarea dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. nu poate devansa data menţinerii stării de arest prevăzută de art. 160b C. proc. pen. În hotărârea nr. 372/F din 26 martie 2008 conform art. 358 alin. (2) C. proc. pen. ar fi trebuit menţionat termenul de recurs împotriva menţinerii stării de arest, neputându-se reţine că starea de arest este rămasă definitivă, iar ulterior instanţa de apel a menţinut starea de arest peste termenul prevăzut de art. 160b C. proc. pen., acesta fiind depăşit din data de 15 mai 2008, solicitând a se constata nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. şi punerea sa în libertate, declaraţia de recurs motivată, aflându-se la fila 3 dosarul Înaltei Curţi.

De asemenea, recurentul inculpat a anexat declaraţiei de recurs o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., privind menţinerea din oficiu a arestării preventive, arătând că la data de 17 martie 2008 Tribunalul Bucureşti, Secţia l-a Penală nu a pus în discuţie în şedinţă publică şi în prezenţa sa menţinerea măsurii arestării preventive cu toate că la data menţionată a fost prezent pentru judecarea fondului, amânându-se pronunţarea la data de 26 martie 2008, ocazie cu care în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. instanţa s-a pronunţat şi asupra menţinerii măsurii arestării preventive, însă fără a i se aduce la cunoştinţă prin hotărâre, aşa cum prevede art. 358 alin. (2) C. proc. pen. că poate declara recurs în termen de 24 de ore de la comunicare împotriva menţinerii, ci dimpotrivă i s-a comunicat eronat în finele hotărârii, „cu drept de apel în 10 zile ...", declarând apel imediat de la comunicare împotriva întregii hotărâri inclusiv a menţinerii, instanţa de apel considerând în data de 23 mai 2008 că „starea de menţinere arestării preventive din data de 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, este definitivă prin nerecurare."

Totodată, recurentul inculpat a mai menţionat că la data de 15 mai 2008 au expirat cele 60 de zile prevăzute de art. 160b C. proc. pen. şi nu mai putea fi prelungit sau menţinut arestul preventiv. La data de 26 martie 2008 contrar art. 197 C. proc. pen. nu s-a pus în discuţie constatarea nulităţii absolute, nu i s-a adus la cunoştinţă prin hotărâre, termenul de recurs, că menţinerea stării de arest a fost făcută în data de 17 martie 2008 de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., în dosarul nr. 29928/3/2007 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 471 de la 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, în dosarul nr. 2529/2/2008.

Recurentul inculpat solicită a se constata nulitatea absolută a mandatului de arestare preventivă nr. 168/U.P. de la 14 august 2007 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, nulitatea relativă generată de încălcarea dreptului său la apărare (art. 6 şi art. 294 C. proc. pen.), că în acest sens i s-au comunicat extrase neprevăzute de procedura penală, în care se afirmă „eronat" că s-a comunicat şi copia hotărârii judecătoreşti, că se încalcă principiile fundamentale de desfăşurare a procesului penal (art. 289 C. proc. pen.), că se încalcă prezumţia de nevinovăţie şi se creează o discriminare faţă de persoanele aflate în arest preventiv, dar încă necondamnate în fond.

Se apreciază că art. 350 C. proc. pen. contravine art. 16 şi art. 23 din Constituţie, menţionând că prelungirea se efectuează la 30 de zile, iar menţinerea „nu mai târziu de 60 de zile", care în speţă a expirat în data de 15 mai 2008, prin menţinerea din data de 17 martie 2008 făcută de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală.

De asemenea a solicitat în temeiul art. 1111 din Legea nr. 304/2004 stenografierea şedinţei de judecată şi comunicarea copiei transcrierii, precum şi copia încheierilor de şedinţă în cauză potrivit art. 360 C. proc. pen. (nu solicită note ale grefierului ), cerere aflată la fila 4 dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, în recurs recurentul inculpat a depus în şedinţa de judecată un memoriu la dosarul cauzei, solicitând a fi avut în vedere.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a învederat că acesta înţelege să invoce excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., acestea contravenind prevederilor art. 16 şi art. 23 din Constituţia României, prin menţinerea din oficiu a stării de arest de către instanţă. Totodată, a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data emiterii mandatului de arestare, în raport cu faptul că din cercetarea judecătorească efectuată până în prezent nu există probe de vinovăţie a inculpatului. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi punerea în libertate a inculpatului, precum şi admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. formulată de recurentul inculpat, precum şi asupra recursului declarat de recurentul inculpat, poziţia avută de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

In memoriul depus la dosar, în recurs, la termenul de astăzi şi aflat la fila 17 dosarul Înaltei Curţi, recurentul inculpat a reiterat aceleaşi apărări pe care Ie-a mai arătat în scris şi în motivele de recurs formulate în scris, dar şi alte aspecte, respectiv că din motivarea sentinţei primei instanţe rezultă că nu mai există temeiurile care au stat la baza arestării, în sensul arătat de art. 681 C. proc. pen., că tribunalul reţine că nu inculpatul este furnizorul drogurilor, că nu el a pus drogurile în acel tub de cremă, fapta a fost comisă la cererea şi sub influenţa altor persoane, că pare credibilă declaraţia inculpatului, în sensul că el a primit pachetul de la o altă persoană şi că nu acesta a ascund drogurile în acel tub, aşa încât din atitudinea sa reiese clar că nu dorea să comite o infracţiune, că nu a acceptat consecinţele juridice ale unei posibile infracţiuni, că s-a aflat într-o eroare de fapt în sensul arătat de art. 51 C. pen.

Înalta Curte, analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat I.G.C. constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aşa cum a fost modificată şi republicată.

Astfel, în art. 10 alin. (2) din legea mai sus menţionată se prevede că „sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate", iar în contextul prezentei cauze, deşi recurentul inculpat I.G.C. a depus în scris o cerere privind sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., aceasta nu este motivată, în raport cu dispoziţiile constituţionale invocate, nefiind menţionate apărări legate de neconstituţionalitatea acestor prevederi, aspectele învederate, de către recurent, fiind în realitate critici cu privire la modul de aplicare a textului arătat, a modului cum a fost verificată măsura arestării preventive, care se regăsesc, de altfel, în motivele de recurs.

Totodată, în cauză nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată şi anume ca excepţia ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, deoarece obiectul prezentei cauze îl constituie recursul declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii de şedinţă de la 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 6191/2/2008 (2210/2008), referitor la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 3002 raportate la art. 160b C. proc. pen., de către instanţa de apel la termenul arătat şi nicidecum a dispoziţiilor art. 350 din acelaşi cod care vizează obligaţia instanţei, ca prin hotărâre să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării preventive inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara, norma procedurală mai sus menţionată aflându-se în Secţiunea II (deliberarea şi hotărârea instanţei), Capitolul II (judecata în primă instanţă), Titlul II ( Judecata ) C. proc. pen.

Aşadar, în raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen. invocată de către recurentul inculpat I.G.C., contravine prevederii art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, aşa încât aceasta este inadmisibilă şi în consecinţă, va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat.

Examinând recursul declarat de inculpatul I.G.C. prin prisma dispoziţiilor art. 3856 cu referire la art. 141 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentinţa penală nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, a fost condamnat inculpatul I.G.C., în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) - art. 76 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 61 C. pen. a fost revocată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1160 din 19 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1178 din 5 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 4 luni şi 12 zile cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate în cauză, urmând ca inculpatul să execute, conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen., pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă prevenţia, de la 13 august 2007 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (1) şi art. 118 lit. e) C. pen. a fost confiscată cantitatea de 3,63 grame heroină.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. pen. s-a restituit inculpatului telefonul mobil Nokia 1110.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând şi onorariul avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, pe baza probelor administrate, în fapt, că inculpatul I.G.C. la 13 august 2007, în jurul orei 17,50 a încercat să-i predea numitului T.A.M., deţinut în Penitenciarul Rahova, 3,33 grame heroină ascunse într-un tub cu cremă „Nivea", într-un pachet cu alimente şi ulterior, când a fost prins şi reţinut a predat lucrătorilor de poliţie alte trei doze heroină ( 0,57 grame ) pe care le avea într-un autoturism, în parcarea penitenciarului, despre care a afirmat că erau destinate consumului propriu.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanţa a avut în vedere circumstanţele agravante reale [art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000] şi cele personale [art. 37 lit. a) C. pen.], precum şi împrejurarea că inculpatul nu a fost distribuitorul real al drogurilor, ci a avut doar rolul de „cărăuş", apreciată ca o circumstanţă atenuantă, în sensul dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.G.C.

Prin Decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti declarat împotriva sentinţei penale nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 29928/3/2007, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, a repus, în individualitatea lor, ambele pedepse aplicate inculpatului, a majorat cuantumul acestora la 11 ani şi respectiv 3 ani închisoare, a făcut aplicarea art. 33-34 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A computat, din pedeapsă, prevenţia de la 13 august 2007 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpatului.

A respins, ca nefondat, apelul inculpatului I.G.C. împotriva aceleiaşi sentinţe şi l-a obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.G.C.

Prin Decizia penală nr. 2879 de la 19 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 29928/3/2007 a fost admis recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 165/A din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

S-a casat Decizia atacată şi a fost trimisă cauza la Curtea de Apel Bucureşti spre rejudecarea apelurilor declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.G.C.

S-a menţinut starea de arest preventiv a recurentului inculpat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Astfel, cauza, având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, în dosarul nr. 299928/3/2007, apel după casare, a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 6191/2/2008 (2210/2008), fiind verificată măsura arestării preventive a inculpatului, iar prin încheierea de la 25 noiembrie 2008, instanţa de apel a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului I.G.C., aşa cum s-a arătat.

În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen. aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.

Totodată în conţinutul art. 160b alin. (1)- (3) C. proc. pen. modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpat.

Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. au fost reţinute ca temeiuri în drept, dispoziţiile art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 168/U.P. emis la 14 august 2008.

Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare pentru infracţiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. a) C. pen., fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu materialul probator administrat, dar şi cu natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, acelea de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, într-un penitenciar, de modalitatea efectivă de săvârşire, creându-se o stare de insecuritate.

Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului I.G.C. la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului I.G.C. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.

Înalta Curte, în raport cu cele mai sus menţionate, nu poate avea în vedere criticile formulate de recurent, în sensul că măsura arestării preventive ar fi expirat încă de la data de 15 mai 2008, faţă de împrejurarea că la data de 17 martie 2008 prima instanţă a menţinut arestarea, a amânat pronunţarea la 26 martie 2008, dată la care în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive, prin sentinţa penală nr. 372 din 26 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, nu a fost trecut termenul de recurs, iar de la 17 martie 2008 când a fost menţinută măsura la 25 noiembrie 2008 a fost din nou menţinută, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 160b C. proc. pen., deoarece instanţa de apel, după casare, la data de 25 noiembrie 2008, în mod legal şi temeinic a verificat temeiurile măsurii dispuse iniţial, constatând că acestea nu s-au schimbat, făcând referire la existenţa celor două cicluri procesuale parcurse în cauză.

Totodată, Înalta Curte apreciază că apărările formulate de recurentul inculpat nu sunt fondate şi pentru faptul că acesta face confuzie între verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive întemeiate pe dispoziţiile art. 3002 raportate la art. 160b C. proc. pen. şi art. 350 din acelaşi cod, aceasta din urmă, prevăzând obligaţia primei instanţe ca prin hotărâre să se pronunţe asupra luării, menţinerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului şi asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori ţara, motivând soluţia pronunţată, condiţiile de aplicare ale celor două norme fiind expres prevăzute de lege, inclusiv cele referitoare la exercitarea recursului, respectiv art. 141 C. proc. pen., în cazul primelor, iar referitor la cea de-a doua dispoziţie, numai sentinţa şi respectiv Decizia ce o conţine poate face obiectul exercitării apelului şi respectiv recursului, în condiţiile art. 361 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. şi respectiv art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

De altfel, în contextul cauzei, toate instanţele, în funcţie de etapa procesuală în care s-au aflat, fie, prin încheiere au verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, în funcţie de art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., fie în funcţie de faza procesuală, judecată, în fond, în apel, în recurs, prin hotărârile pronunţate au menţinut starea de arest a inculpatului I.G.C., respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, prin sentinţa penală nr. 372 din 26 martie 2008, potrivit art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 165/A din 20 iunie 2008 a menţinut starea de arest a inculpatului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2879 de la 19 septembrie 2008 a menţinut starea de arest preventiv a recurentului inculpat, iar ulterior după reinvestire, instanţa de apel, după casare, la rândul său a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, în raport cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., aşa cum a procedat şi la data de 25 noiembrie 2008, măsură ce face obiectul prezentului recurs.

Aşadar, instanţa de apel, după casare, la termenul din 25 noiembrie 2008 în mod corect implicit a considerat că măsura arestării preventive nu a expirat.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica formulată de recurentul inculpat cu privire la inexistenţa indiciilor temeinice, faţă de unele considerente din sentinţa primei instanţe, deoarece instanţa de apel, examinând măsura arestării preventive a motivat menţinerea acesteia în continuare, atât sub aspectul legalităţii, cât şi temeiniciei, prin constatarea că temeiurile măsurii arestării preventive dispuse iniţial nu s-au schimbat, precum şi faţă de condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii.

Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat este legală şi temeinică, sub toate aspectele.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008).

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul inculpat I.G.C., constatând ca inadmisibilă excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat I.G.C. împotriva încheierii din 25 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 6191/2/2008 (2210/2008 ).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4135/2008. Penal