ICCJ. Decizia nr. 4149/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4149/200.
Dosar nr. 3889/2/200.
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 247 din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva Rezoluţiei nr. 1378/P/2007 din 15 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.N., comisar şef, D.E., comisar, şi C.T., comisar din cadrul Secţiei 1 Politie.
Instanţa a reţinut că în mod justificat s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva comisarilor intimaţi, prin rezoluţiile atacate, întrucât din examinarea probelor administrate în cauză a rezultat că intimaţii şi-au îndeplinit în mod corect atribuţiile de serviciu, iar nemulţumirile petentului nu pot declanşa începerea urmăririi penale împotriva acestora în absenţa unor indicii temeinice sau probe privind comiterea unor infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe, petentul a declarat recurs solicitând casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul petentului este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 278 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 la procurorul ierarhic superior împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, partea vătămată poate face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii , competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Prin Rezoluţia nr. 1378/P/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva comisarilor intimaţi, reţinând că plângerea petentilor T.E. şi T.I. nu este susţinută de indicii sau probe, ei fiind, de altfel autorii unui număr mare de sesizări depuse la diferite instituţii ale statului ca urmare a unor nemulţumiri generate de modul de soluţionare a unui litigiu civil.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost confirmată de procurorul general al aceluiaşi Parchet prin Rezoluţia nr. 931/II/2/2008 din 12 iunie 2008.
Prin sentinţa nr. 247 din 13 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată plângerea petentului T.I., reţinând că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Examinând recursul declarat de petent împotriva sentinţei menţionate, Înalta Curte constată, de asemenea, că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, menţinută de prima instanţă este conformă legii şi probelor dosarului.
Modalitatea de soluţionare a cauzei de către comisarul de poliţie C.T. a fost deja supusă controlului judiciar al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, astfel cum rezultă din sentinţa penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008 a acelei Curţi, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului T.I. împotriva soluţiei pronunţate la 11 septembrie 2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 101/P/2007.
Referitor la comisarul D.E., şef Birou Cercetări Penale la data efectuării cercetărilor penale, de asemenea nu se poate reţine săvârşirea unor fapte penale, acesta semnând în virtutea atribuţiilor sale de serviciu corespondenţa prin care i se făceau cunoscute petenţilor T.I. şi E. diverse aspecte privind cauza penală, neefectuând nici un act de cercetare penală.
Cu privire la fostul comisar şef M.N. (actualmente pensionat), nu s-a reţinut săvârşirea vreunei fapte penale, el având o singură întrevedere cu T.I., pe holul Secţiei 1 Poliţie, determinată de atitudinea de nemulţumire şi de tonul ridicat al petentului faţă de modul de soluţionare al cauzei de către C.T. Cu acea ocazie, comisarul şef a chemat-o în birou pe C.T., căreia i-a recomandat să-1 audieze pe petent.
Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege.
Printre căile legale de atac nu se află însă şi plângerea penală împotriva poliţiştilor care au cercetat cauza penală.
Numai în condiţiile săvârşirii unor fapte penale de către poliţişti, judecători sau procurori, cu prilejul soluţionării cauzei, precum şi a existenţei unor indicii sau probe în acest sens, organele de cercetare penale pot declanşa urmărirea penală.
În speţă, doar nemulţumirile împotriva unor rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, cu privire la care petentul şi-a exercitat căile legale de atac, nu sunt de natură a dovedi existenţa unor fapte penale: de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de sustragere ori distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 C. pen., ori de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Dimpotrivă, cercetarea unei cauze penale întră în atribuţiile de serviciu ale unui comisar de poliţie însărcinat în acest sens. Doar neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos, cu ştiinţă, a unei atribuţii de serviciu şi vătămarea prin aceasta a intereselor legale ale unei persoane, constituie infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, nu s-a dovedit nici existenta celorlalte infracţiuni de sustragere de înscrisuri sau de fals intelectual, astfel încât în mod legal Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii comisari de poliţie, iar instanţa a menţinut soluţia adoptată de acesta.
Totodată, Înalta Curte observă că petentul nu s-a prezentat la termenul de judecată pentru a-şi susţine recursul.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de petent, hotărârea atacată fiind legală şi temeinică.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 247 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4145/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4152/2008. Penal → |
|---|
