ICCJ. Decizia nr. 4168/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4168/200.
Dosar nr. 1029/33/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 102 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 1029/33/2008, în baza art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 195/P/2007 din 18 mai 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, obligându-l totodată, la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a reţinut că prin rezoluţia nr. 195/P/2007 din 18 mai 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.I.D. şi N.C., (prim procuror şi respectiv, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj) cercetaţi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 264 C. pen. S-a arătat că petiţionarul a formulat plângere împotriva celor doi intimaţi susţinând că aceştia au favorizat infractorul întrucât „au simplificat cercetările" întreprinse în două cauze penale aflate pe rolul unităţii respective de parchet.
Din conţinutul plângerii şi din înscrisurile existente la dosar a rezultat că petiţionarul a investit unitatea de parchet printr-o plângere penală, iar în urma actelor premergătoare efectuate, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, prin rezoluţia nr. 1757 din 23 noiembrie 2006 dată de procurorul N.C.
Prin rezoluţia 1089/11/2 din 5 ianuarie 2007, primul procuror al aceleiaşi unităţi de parchet, C.I.D., a respins plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei mai sus menţionate, reţinându-se că nu se impunea completarea actelor premergătoare şi că erau incidente dispoziţiile prev. de art. 10 lit. b) C. proc. pen.
S-a apreciat că fapta unui procuror de a adopta o soluţie ca urmare a propriei activităţi de evaluare şi apreciere a stării de fapt şi de drept ale speţei respective este o faptă legală, impusă de normele procesuale şi nu poate constitui infracţiune nici în varianta în care s-ar stabili, prin hotărâre judecătorească definitivă, faptul că soluţia ar fi greşită.
De asemenea, s-a mai relevat că neregularităţile, insuficienţele, greşelile soluţiilor pot fi îndreptate exclusiv prin exercitarea căilor de atac (plângerea ierarhică sau procedura jurisdicţională prev. de art. 2781 C. proc. pen.).
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin ordonanţa nr. 9984/3597/11/2/2008 din 7 iunie 2008 dată de Procurorul General s-a reţinut că petiţionarul T.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 195/P/2007 din 18 mai 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care acesta a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.I.D. şi N.C., prim procuror şi, respectiv, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen.
S-a constatat că plângerea a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, sub numărul de dosar 1158/33/2007, iar prin sentinţa penală nr. 83 din 18 octombrie 2007, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., motivat de faptul că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzută de art. 278 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul T.M.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petiţionarul T.M., prin Decizia nr. 5890 din 06 decembrie 2007 pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 1158/33/2007, recursul a fost admis, s-a casat sentinţa penală recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.
În urma rejudecării cauzei, prin sentinţa penală nr. 48 din 9 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 302/33/2008, Secţia Penală şi de Minori a Curţii de Apel Cluj a dispus, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., trimiterea cauzei privind pe T.M., Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Plângerea, formulată în temeiul art. 275-278 C. proc. pen., a fost înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9984/3597/11/2/2008, în susţinerea acesteia petiţionarul arătând că s-a încălcat procedura privind audierea sa prin luarea unei declaraţii comune pentru două situaţii juridice distincte şi folosirea acestei ilegalităţi de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru a susţine că petiţionarul a investit unitatea de parchet printr-o singură plângere penală şi pentru a dispune neînceperea urmării penale prin rezoluţia nr. 195/P/2007 din 18 mai 2007.
S-a relevat că iniţial petiţionarul T.M. a formulat plângere penală, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. de dosar 195/P/2007, împotriva procurorului N.C. şi a prim-procurorului C.I.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, considerând că aceştia au săvârşit infracţiunea de favorizarea infractorului prin "simplificarea cercetărilor" întreprinse în două cauze penale aflate pe rolul unităţii de parchet unde aceştia îşi desfăşoară activitatea. Astfel, petiţionarul a considerat că procurorul N.C. a săvârşit infracţiunea prev: de art. 264 C. pen. prin dispunerea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale în dosarul nr. 1757/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca ca obiect o plângere penală formulată de acelaşi petiţionar împotriva a doi angajaţi ai direcţiei Generale a Finanţelor publice Cluj.
Procurorul general al Parchetului pe lângă Curtea de Apel Cluj (intimatul C.I.D.) a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale în procedura prevăzută de art. 278 alin. (1) C. proc. pen. şi a respins ca nefondată plângerea formulată de acelaşi petiţionar.
Fiind nemulţumit de această soluţie petiţionarul a formulat plângere pentru aceleaşi motive relevate în plângerea iniţială.
Prima instanţă, analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că nu pot fi primite susţinerile petiţionarului, care sunt de fapt, motive subiective de nemulţumire faţă de soluţiile nefavorabile pronunţate de magistraţii procurori, urmărind pe această cale, infirmarea unei rezoluţii, în pofida faptului că, procedural avea această posibilitate prin exercitarea procedurii controlului ierarhic şi judecătoresc.
De asemenea, s-a constatat că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi magistraţii reclamaţi nu există, motiv pentru care s-a apreciat că, în mod corect, s-a dispus infirmarea soluţiei în sensul schimbării temeiului juridic în baza căruia a fost dispusă, din cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen. în cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Prima instanţă a mai relevat că, întrucât s-a constatat inexistenta, în materialitatea sa, a faptei penale cu privire la care s-a solicitat a se efectua cercetări şi, nefiind incidente alte forme de răspundere, în speţă, magistraţii n-au făcut altceva decât să slujească actul de justiţie cu respectarea prevederilor legale, conchizând că, în cauză, temeiul care exclude răspunderea penală este cel instituit în dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Faţă de cele expuse, în temeiul art. 278 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 195/P /2007 din 18 mai 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curte a de Apel Cluj, ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte fondul cauzei.
S-a mai constatat că infirmarea, din oficiu, a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse prin rezoluţia nr. 195/P/2007 din 18 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin ordonanţa nr. 9984/3597/II/2/2008 din 7 iunie 2008 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul schimbării temeiului juridic, din cel prevăzut de art. 10 lit. b) C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost justificată, întrucât fapta reclamată de petiţionar şi presupusă a fi săvârşită de către intimaţii N.C. şi C.I.D., nu există.
S-a conchis că, în speţă, nu există indicii din care să rezulte că cei doi procurori, investiţi fiind cu soluţionarea dosarului penal nr. 1757/P/2006, ce avea ca obiect plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva intimaţilor C.M. şi S.G., ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală atunci când au dat şi respectiv au confirmat, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia, apreciind, din actele premergătoare efectuate, că fapta sesizată nu există.
Împotriva sentinţei penale mai sus menţionată, în termen legal, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, motivele arătate în faţa primei instanţe şi depunând la dosar înscrisuri în susţinerea recursului declarat.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 1029/33/2008, fixându-se prim termen la 15 decembrie 2008, iar recurentul petiţionar deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine apărările.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza actelor premergătoare efectuate, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, ca nefondată, apreciind că, în mod corect, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 195/P/2007 din 18 mai 2008, dispusă în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost infirmată de către primul procuror prin rezoluţia din 7 iunie 2008, în sensul schimbării temeiului neînceperii urmăririi penale faţă de intimaţii: N.C. (procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca) şi C.I.D. (prim procuror în cadrul aceleiaşi unităţi de parchet) în cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât justificat s-a constatat că această faptă nu au existat în realitatea obiectivă.
De altfel, Înalta Curte constată că aspectele sesizate de petiţionarul T.M. îşi au originea în existenţa altui litigiu de natură penală, cu numiţii C.M. şi S.G., angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj, împotriva cărora a formulat anterior plângere penală, ce a constituit obiectul dosarul nr. 1757/P/2006, soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi număr, dată de intimata procuror N.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, soluţie ce a fost ulterior confirmată de primul procuror al aceleiaşi unităţi de parchet, C.I.D., fiind de fapt expresia nemulţumirii că magistraţii procurori, ce au avut spre soluţionare plângerile sale, nu au dat o soluţie favorabilă petiţionarului.
De asemenea, se mai constată că prin ordonanţa din 7 iunie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondată, în baza art. 278 C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionar, infirmând rezoluţia nr. 195/P/2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, numai sub aspectul temeiului reţinut, pe care l-a schimbat în art. 10 lit. a) C. proc. pen., relevând, totodată că, din verificarea materialului probator a rezultat că susţinerile acestuia nu au niciun suport real, magistraţii procurori nefăcând altceva decât să-şi exercite cu bună credinţă sarcinile de serviciu, conform prevederilor legale în vigoare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat corect atunci când a apreciat ca fiind nefondată plângerea formulată de petiţionar, reţinând justificat că, intimaţii magistraţi procurori şi-a îndeplinit cu bună-credinţă, fără părtinire şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare atribuţiile de serviciu, atunci când a făcut demersurile specifice activităţii de cercetare cu privire la aspectele sesizate de petiţionar, dispunând soluţiile ce au rezultat din actele şi lucrările dosarului.
Aşadar, cele susţinute de recurentul petiţionar, în lipsa unor argumente temeinice şi a unor probe, care să conducă la concluzia că intimaţii ar fi săvârşit vreo faptă de natură penală, atunci când şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, rămân doar simple afirmaţii fără niciun suport real.
Înalta Curte mai constată că din actele dosarului nu a rezultat că intimaţii N.C. şi C.I.D., magistraţi procurori, ar fi acţionat cu rea-credinţă sau în mod defectuos ori cu părtinire, atunci când, procedând la efectuarea de activităţi specifice actelor premergătoare în dosarul nr. 1757/P/2006, au dispus şi respectiv confirmat, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, pentru infracţiunea prev. de art. 264 C. pen., considerând în mod justificat că fapta nu există în realitatea obiectivă.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 7 octombrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4171/2008. Penal → |
|---|
