ICCJ. Decizia nr. 4171/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4171/2008
Dosar nr. 2279/2/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 17 decembrie 2007 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 5900/11-5/2007, adresa nr. 143597/2007 din data de 12 decembrie 2007 emisă de Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, prin care s-a transmis acestei unităţi de parchet cererea nr. TCE/2007/BP033.006.005-603 din 04 decembrie 2007 a Ministerului de Justiţie din Republica Italiană, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.I. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanţele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată de către autorităţile judiciare italiene în baza Acordului dintre România şi Republica Italiană, asupra persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea de conducere la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.
Prin sentinţa penală nr. 117 din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a recunoscut în România sentinţa nr. 6705/2005 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma şi sentinţa nr. 4842/06 din 19 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel din Roma, secţia a 3-a penală, dispunând transferarea condamnatului S.I., în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani în România.
Prin aceeaşi hotărâre a dedus din pedeapsă perioada executată de la 15 aprilie 2005, la zi, dispunând totodată, ca suma de 40 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, să se suporte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând înscrisurile comunicate de statul de condamnare, în aplicarea disp. art. 134 alin. (2) lit. a) - c) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 3 alin. (3) şi art. 5 din Acord, precum şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a constatat că prin sentinţa nr. 6705/05 din data de 9 decembrie 2005 a Tribunalului din Roma numitul S.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de sechestru de persoană, prev. de art. 605 C. pen. italian, rap. la art. 600 alin. (1) şi (3) C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian (2 fapte), violenţă sexuală, prev. de art. 609 bis C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, facilitare şi exploatare a prostituţiei, prev. de art. 3 alin. (2) şi (5) şi art. 4 pct. 1 din Legea nr. 75/1958, însuşirea lucrului altuia fără drept, prev. de art. 646 C. pen. italian (2 fapte), violenţă privată, prev. de art. 610 C. pen. italian şi donare şi utilizare de cârduri bancare, prev. de art. 12 din Decretul-lege nr. 143/1991 cu aplic. art. 81 C. pen. italian, pedeapsa finală de 8 ani închisoare fiind stabilită potrivit regulilor concursului formal, infracţiunea continuată, prev. de art. 81 C. pen. italian, aplicându-i-se acestuia măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene.
S-a reţinut că prin sentinţa nr. 4842/06 din data de 19 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel din Roma, secţia a 3-a penală, rămasă definitivă la data le 12 septembrie 2006 (filele 41-46), pedeapsa aplicată faţă de numitul S.I. a fost redusă la 5 ani închisoare, fiind menţinute celelalte dispoziţii menţionate în cuprinsul sentinţei nr. 6705/05 din 09 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Roma.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei, emis de către autorităţile judiciare italiene, că numitul S.I. a fost arestat începând cu data de 15 aprilie 2005, iar executarea pedepsei aplicată acestuia încetează la data de 16 februarie 2009, la momentul respectiv condamnatul S.I. fiind încarcerat în Casa de Detenţie din Frosinone.
În fapt, s-a reţinut că, în perioada februarie - aprilie 2005 numitul S.I., prin constrângere, a avut în mod repetat, relaţii sexuale cu o parte vătămată minoră, pe care a obligat-o să practice prostituţia, susnumitul însuşindu-şi în mod nelegal paşapoartele aparţinând minorei, precum şi unei alte părţi vătămate, acesta obligând cele două părţi vătămate, prin lipsire de libertate, violenţe şi ameninţări să achiziţioneze diverse bunuri prin utilizarea unor cărţi de credit falsificate de susnumit.
Prima instanţă a constatat că în cauză era îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului S.I. având corespondent în legislaţia penală română, întrucât faptele reţinute în sarcina numitului S.I. de către autorităţile judiciare italiene realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (1) C. pen. şi art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., abuz de încredere, prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 republicată, falsificare şi punere în circulaţie a unor instrumente de plată electronice, prev. de art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 365/2002 republicată şi participaţie improprie la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 rep. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
De asemenea, s-a mai reţinut că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004 modificată şi art. 3 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. a) şi b) din Acordul dintre România şi Republica Italiană, semnat la Roma la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006, în sensul că numitul S.I. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adresei nr. 235627 din data de 10 ianuarie 2008 emisă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, hotărârea de condamnare a susnumitului este definitivă, iar la data primirii cererii de transferare inculpatul având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, conform înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
Potrivit procesului-verbal întocmit de Corpul de Poliţie Penitenciară al Casei de Detenţie din Frosinone la data de 15 noiembrie 2007 numitul S.I. nu a fost de acord să execute în România restul din pedeapsa aplicată de către autorităţile judiciare italiene, însă întrucât faţă de acesta s-a dispus prin sentinţa nr. 6705/05 din 09 decembrie 2005 emisă de Tribunalul din Roma, menţinută prin sentinţa nr. 4842/06 din 19 iunie 2006 a Curţii de Apel din Roma, secţia a 3-a penală, măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene, s-a constatat că în cauză sunt incidente disp. art. 3 alin. (1) lit. a) din Acordul dintre România şi Republica Italiană asupra transferării persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea a conducerii la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.
De asemenea, întrucât cererea Ministerului Justiţiei din Republica Italiană privind transferul persoanei condamnate S.I. a fost formulată în baza Acordului menţionat anterior, la soluţionarea acestei solicitări s-au avut în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Acord, potrivit cărora, procedura aplicabilă este cea prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, respectiv continuarea executării pedepsei.
S-a apreciat ca irelevantă constatarea procurorului de şedinţă cu privire la neclaritatea datei la care s-ar considera executată pedeapsa în Italia, atâta timp cât condamnatul va continua executarea pedepsei în România potrivit legii române, reţinând că persoana transferabilă s-a aflat neîntrerupt, în arest de la data încarcerării sale.
S-a conchis de către prima instanţă că, întrucât au fost îndeplinite condiţiile transferării prev. de art. 129 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 224/2006) Curtea în conformitate cu disp. art. 149 şi art. 150 din aceeaşi lege şi văzând şi art. 3 din OG nr. 92/1999 se impune admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în sensul recunoaşterii efectelor hotărârii de condamnare şi transferării condamnatului în România.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele expuse în memoriul depus la dosar, cu precizarea orală, făcută în Şedinţa publică din termenul din 15 decembrie 2008 în sensul ca, urmare casării hotărârii atacate, faţă de împrejurarea că persoana transferabilă a fost deja liberată de autorităţile judiciare italiene, să se constate că cererea formulată de autorităţile judiciare italiene prin Ministerul Justiţiei din România în vederea transferării condamnatului pentru continuarea executării pedepsei, a rămas fără obiect.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit dispoziţiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
În cauza supusă analizei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, a fost investită cu solicitarea autorităţilor judiciare italiene de recunoaştere a hotărârii pronunţată de Curtea de apel de la Roma, secţia a 3-a penală, prin care se solicită transferarea persoanei condamnate S.I. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei aplicată acestuia de către instanţele de judecată din statul de condamnare, cerere ce a fost formulată în baza Acordului dintre România şi Republica Italiană, asupra persoanelor condamnate cărora li s-a aplicat măsura expulzării sau aceea de conducere la frontieră, semnat la Roma, la 13 septembrie 2003, ratificat de România prin Legea nr. 83/2006.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 2279/2/2008, fixându-se succesiv, mai multe termene de judecată, întrucât nu s-au comunicat la dosar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu persoana condamnată transferabilă, deţinută într-un penitenciar din Frosinone - Italia.
De asemenea, ulterior pronunţării sentinţei penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 de către Curtea de apel Bucureşti, secţia I penală, (prin care s-a recunoscut hotărârea de condamnare a statului italian şi s-a admis cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei aplicate persoanei condamnate de către autorităţile judiciare italiene), la data de 10 decembrie 2008, Ministerul Justiţiei din România - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a comunicat la dosar, prin fax, înscrisuri din care rezultă că intimatul persoană condamnată transferabilă S.I. a fost liberat de către autorităţile judiciare italiene la data de 16 octombrie 2008.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că, într-adevăr condamnatul persoană transferabilă S.I. a fost cercetat şi condamnat de autorităţile judiciare italiene la o pedeapsă de 8 ani închisoare, redusă apoi la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 605 C. pen. italian, rap. la art. 600 alin. (1) şi (3) C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian (2 fapte), violenţă sexuală, prev. de art. 609 bis C. pen. italian, cu aplic. art. 81 C. pen. italian, facilitare şi exploatare a prostituţiei, prev. de art. 3 alin. (2) şi (5) şi art. 4 pct. 1 din Legea nr. 75/1958, însuşirea lucrului altuia fără drept, prev. de art. 646 C. pen. italian (2 fapte), violenţă privată, prev. de art. 610 C. pen. italian şi donare şi utilizare de cârduri bancare, prev. de art. 12 din Decretul-lege nr. 143/1991 cu aplic, art. 81 C. pen. italian, aplicându-i-se, totodată, acestuia şi măsura expulzării de pe teritoriul Republicii Italiene.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, în prezent cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei formulată de către autorităţile judiciare italiene cu privire la persoana condamnată transferabilă S.I. a rămas fără obiect câtă vreme statul de condamnare a apreciat pedeapsa ca fiind deja executată, punându-l în libertate de condamnat la 16 octombrie 2008, potrivit înscrisurilor emise de Ministerul Justiţiei, Direcţia Drept Internaţional şi Tratate, existente la filele 34-40 dosar recurs.
Aşadar, Înalta Curte, constată că în prezent condamnatul persoană transferabilă S.I. a fost liberat, considerându-se deja ca executată pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare italiene, astfel încât a rămas fără obiect cererea formulată privind transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana transferabilă S.I. şi va casa sentinţa penală mai sus-menţionată, procedând conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana transferabilă S.I.
Casează sentinţa penală nr. 117 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală şi, rejudecând, constată că cererea de transfer a condamnatului S.I., formulată de Ministerul Justiţiei din Republica Italiană a rămas fără obiect.
Suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul persoană transferabilă, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2008,
| ← ICCJ. Decizia nr. 4168/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4175/2008. Penal → |
|---|
