ICCJ. Decizia nr. 4175/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4175/2008
Dosar nr. 10419/1/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea cauzei penale privind pe inculpata J.R., trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr. 191/P/2007, emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 291 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., la termenul din 9 decembrie 2008 a luat în examinare, pe lângă cererea de reunire a cauzelor nr. 3269/2/2008 şi nr. 7200/2/2008, legalitatea şi temeinicia menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatei J.R. precum şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de aceeaşi inculpată, prin apărător ales D.A.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatei J.R., respingând, totodată, ca nefondate, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea precum şi cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de aceeaşi inculpată.
Prin aceeaşi încheiere, prima instanţă a constatat că instanţa mai întâi sesizată este Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (cauza având nr. 3269/2/2008) şi, în consecinţă, baza art. 36 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 35 alin. (1) C. proc. pen. a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea prezentului dosar instanţei sus-menţionate în vederea pronunţării asupra reunirii cauzelor (dosar nr. 7300/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la dosar nr. 3269/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală) şi a continuării judecăţii sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R. fost trimisă în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond, cu privire la cererea de reunire a prezentei cauzei cu dosarul nr. 3269/2/2008, aflat pe rolul Secţiei I Penale, în care inculpata J.R. a fost trimisă în judecată pentru alte fapte similare, a apreciat că este incident cazul de indivizibilitate prev de art. 33 lit. c) C. pen. S-a constatat că, potrivit art. 36 alin. (1) coroborat cu art. 35 alin. (1) C. proc. pen., instanţa care hotărăşte reunirea cauzelor este instanţa mai întâi sesizată, în speţă, Secţia I Penală a Curţii de Apel Bucureşti, cauza având numărul 3268/2/2008, aflată pe rol din luna iunie 2008.
S-a constatat că prezenta cauză s-a înregistrat pe rolul Secţiei a II-a Penale a Curţii de Apel Bucureşti în data de 18 noiembrie 2008, fiind format dosarul cu numărul 7300/2/2008, ca urmare a casării sentinţei penale nr. 118 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 8757/2/2007 şi a trimiterii cauzei spre rejudecare.
S-a apreciat ca lipsită de relevanţă împrejurarea că această secţie a fost sesizată prin rechizitoriu în anul 2007 cu judecarea cauzei, întrucât în dosarul nr. 8757/2/2008 s-a pronunţat o hotărâre care a fost casată integral, iar Decizia de casare cu trimitere spre rejudecare s-a apreciat că este o modalitate complementară de sesizare a instanţei, în baza căreia Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost din nou reinvestită cu judecarea cauzei, formându-se un nou dosar (7300/2/2008), ulterior sesizării Secţiei I Penale.
Aşa fiind, s-a apreciat că urmează a se scoate cauza de pe rol şi a se înainta prezentul dosar instanţei sus-menţionate în vederea pronunţării asupra reunirii cauzelor (dosarul cu numărul mai mare: 7300/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la dosarul cu numărul mai mic: 3269/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală) şi a continuării judecăţii sub aspectul tuturor faptelor pentru care inculpata J.R. a fost trimisă în judecată.
De asemenea, în ceea ce priveşte stare de arest preventiv, prima instanţă a reţinut că, în speţă, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie nr. 191/P/2007 din 11 decembrie 2007, a fost trimisă în judecată inculpata J.R., în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În esenţă, s-a reţinut, în fapt, că în perioada 2006 - august 2007, inculpata J.R., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a indus în eroare un număr de 56 de persoane, cărora le-a creat aparenţa faptului că sunt adjudecatarii legali ai unor imobile din Bucureşti, aflate în procedura executării silite, prin prezentarea unor înscrisuri false Birourilor Executorilor Judecătoreşti I.R., D.D.C., T.G., C.C.D., I. şi C., B. şi B., totodată a solicitat sume de bani reprezentând contravaloarea imobilelor adjudecate, prejudiciul total creat fiind de 11.412.065 RON şi 188.000 Euro faţă de părţile vătămate, prin derularea unor activităţi infracţionale identice în raport de fiecare.
Prin sentinţa penală nr. 118 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, fiind obligată la plata despăgubirilor civile.
De asemenea, s-a mai reţinut că prin Decizia penală nr. 3339 din data de 21 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat sentinţa penală sus-menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, apreciindu-se că mai este necesară administrarea unor probe suplimentare sub aspectul laturii civile a cauzei, fiind menţinută starea de arest a inculpatei, prin aceeaşi decizie.
S-a constatat că inculpata fost arestată preventiv în data de 14 septembrie 2007, apreciindu-se că au fost îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen. şi că era incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, analizând legalitatea şi temeinicia arestării preventive prin prisma dispoziţiilor art. 3002C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatei se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., respectiv incidenţa dispoziţiilor art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen., precum şi a dispoziţiilor art. 148 lit. f) din acelaşi cod.
S-a apreciat că, deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul ca trăsătură esenţială a infracţiunii, nu se poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat aceasta, folosindu-se de calitatea sa de avocat, producând prejudicii importante unui număr mare de persoane, de caracterul continuat al activităţii infracţionale de care este acuzată inculpata.
S-a constatat că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei şi au avut ca rezultat o stare de temere şi nesiguranţă în rândul societăţii, aşa încât lăsarea acesteia în libertate creează un impact negativ la nivelul societăţii civile şi insecuritate socială. Mai mult decât atât, având în vedere reluarea cercetării judecătoreşti, s-a considerat de către prima instanţă că există temerea că, lăsată în libertate, inculpata ar putea încerca să influenţeze buna desfăşurare a procesului penal prin exercitarea unor presiuni asupra părţilor vătămate sau a martorilor, ce urmează a fi audiaţi în cauză.
De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din CEDO, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica şi a constatat că o detenţie preventivă de 1 an şi 3 luni nu depăşeşte un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei, dată de numărul relativ mare de părţi vătămate şi de necesitatea administrării unui amplu probatoriu.
Împotriva încheierii mai sus-menţionate, în termen legal, a formulat recurs recurenta inculpată J.R., cu precizarea că a fost vizată numai dispoziţia privind menţinerea măsurii arestării preventive, crtiticând-o pentru nelegalitate şi netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că inculpata J.R. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie din 11 decembrie 2007, emis sub nr. 191/P/2007, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, toate în formă continuată şi în concurs real, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
De asemenea, se mai reţine că prima instanţă, în fond după casare, corect şi justificat a constatat că faptele pentru care inculpata a fost cercetată şi dedusă judecăţii sunt grave şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acesteia, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracţiunile reţinute în actul de inculpare sunt mai mari de 4 ani închisoare.
Totodată, Înalta Curte constată că prima instanţă, corect, a apreciat că existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare a modalităţii în care aceasta a acţionat, folosindu-se de calitatea sa de avocat, producând prejudicii importante unui număr de 56 de părţi vătămate, dar a rezultat şi din caracterul continuat al activităţii infracţionale, reţinută şi descrisă în actul de inculpare.
Prin urmare, în speţă, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei J.R.
Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor şi de gravitatea acestora, dar mai ales efectul negativ resimţit de societatea civilă în cazul lăsării acesteia în libertate, constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa, dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află în fond după casare, întrucât pentru reţinerea acestei împrejurări este relevantă şi suficientă existenţa intenţiei de influenţare a procesului penal, prin eventuala exercitare de presiuni asupra părţilor vătămate sau a martorilor din lucrări, chiar şi neurmată de aducerea sa la îndeplinire, nefiind deci obligatorie finalitatea unui astfel de demers.
De asemenea şi condiţia existenţei pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracţiunile pentru care a fost cercetată şi dedusă judecăţii sunt, prin ele însele, fapte grave ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: patrimoniul persoanei şi încrederea cetăţenilor în autenticitatea înscrisurilor oficiale, pentru a produce efecte juridice.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, prima instanţă a procedat corect atunci când a menţinut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând motivat, că există indicii temeinice că inculpata a săvârşit faptele deduse judecăţii, fapte care, prin modalităţile prin care s-au comis, conduc la concluzia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatei, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială şi de neîncredere al cetăţenilor oneşti în actul de justiţie, întrucât inculpata, prin activitatea desfăşurată anterior ca avocat, era chemată, ea însăşi, să apere legea, să o respecte şi să contribuie activ la înfăptuirea justiţiei.
Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii. De asemenea, Înalta Curte, în raport şi de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că ,, se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale .
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
În speţă, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata, este actual şi concomitent cu cel al posibilităţii influenţării probelor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, reţinând corect îndeplinirea cumulativă a dispoziţiilor art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
De altfel, legalitatea şi temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se de fiecare dată că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reţinută susţinerea apărătorului ales al recurentei inculpate că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.
De asemenea, persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost apreciate de prima instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna desfăşurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatei.
Pentru considerentele mai sus-enunţate şi constatând că judecarea cauzei cu inculpata în stare de arest, cel puţin până la acest moment, va asigura celeritatea şi buna desfăşurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008).
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare, inclusiv la onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata J.R. împotriva încheierii din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 7300/2/2008 (număr vechi 2485/2008).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4171/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4177/2008. Penal → |
|---|
