ICCJ. Decizia nr. 437/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 437/2008
Dosar nr. 73/1/2008
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Deliberând asupra plângerii formulate de petiţionarul K.V.P. în baza actelor premergătoare urmăririi penale efectuate în dosar nr. 1210/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1210/P/2006 din 12 noiembrie 2007 dată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. („fapta nu există"), faţă de:
a) intimaţii magistraţi – procurori S.V.V., M.F., F.M. şi Z.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, împiedicarea participării la proces, nedenunţarea unor infracţiuni, omisiunea de a încunoştiinţa organele judiciare şi reţinere/distrugere de înscrisuri prevăzute în art. 246, art. 248, art. 262, art. 265 şi art. 272 C. pen.;
b) intimaţii magistraţi – procurori S.V.V. şi F.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de a determina mărturia mincinoasă, arestare nelegală şi cercetare abuzivă şi supunere la rele tratamente prevăzute de art. 261, art. 266 şi art. 267 C. pen. şi respectiv;
c) intimaţii magistraţi - procurori S.V.V. şi F.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută în art. 250 C. pen.
Dispunând rezolvarea sesizării persoanei vătămate în condiţiile amintite procurorul de caz a reţinut în esenţă, următoarele:
1.1. Prin plângerea formulată în baza art. 222 C. proc. pen., la data de 26 octombrie 2006 înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 27122/2006 (devenită ulterior lucrare penală cu nr. 1210/P/2006), numitul K.V.P. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii-procurori S.V.V. şi F.M., M.F. şi Z.L., din cadrul S.T. Timişoara al D.N.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, împiedicarea participării în proces, represiune nedreaptă şi reţinerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2611, art. 268 şi art. 272, toate C. pen. Petentul a mai solicitat cercetarea primilor trei procurori şi pentru infracţiunile de încercare de a determina mărturia mincinoasă, arestare nelegală şi cercetare abuzivă şi supunerea la rele tratamente, prevăzute de art. 261, art. 266 şi art. 267 C. pen. De asemenea, petentul a solicitat cercetarea primilor doi procurori şi pentru infracţiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.
În fapt, petentul a susţinut că pe perioada reţinerii, dispusă prin ordonanţa din 11 septembrie 2006 emisa în dosarul S.T. Timişoara al D.N.A. nr. 46/P/2006, nu a beneficiat de tratamentul şi regimul alimentar impuse de afecţiunile de care suferea, şi anume, diabet zaharat insulino-dependent, insuficienţă renală şi tensiune arterială, această situaţie datorându-se procurorului şef al serviciului, S.V.V., care nu a trimis locului de deţinere actele medicale pe care el le-a depus la dosar. În noaptea de 11 septembrie 2006, în jurul orei 24,00, când a fost adus la sediul parchetului, atât el cât şi apărătorii aleşi L.I., P.A. şi G.A. au fost obligaţi să semneze mai multe acte, deşi a invocat prevederile art. 70 C. proc. pen. Pe cele două procese-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii, singurele înscrisuri pe care le-a semnat, a consemnat că suferă de boli incurabile şi că, în cazul în care va fi reţinut, va intra în refuz de hrană şi de medicamente. Expertiza efectuată de I.M.L. Timişoara a concluzionat că, datorită afecţiunilor, împotriva sa nu se putea dispune reţinerea.
Petentul a mai susţinut că procurorul şef S.V.V. era „interesat", deoarece într-un dosar privind pe „prietenul şi vecinul său, medicul N.T." şi lichidatorul judiciar A.I., împotriva cărora a fost formulată o plângere pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, a dispus neînceperea urmăririi penale. În fapt, în acest dosar s-a reţinut că N.T., cu complicitatea lichidatorului judiciar A.I., a achiziţionat un imobil proprietatea SC D. SA Timişoara, la un preţ subevaluat „în cadrul unei licitaţii trucate" păgubind pe ceilalţi licitatori. Petentul a mai susţinut că şi lichidatorul A.I. era interesat, deoarece în anul 2003 a fost operat de medicul N.T. pentru o hernie inghino-scrotală. Dintre licitatori, cel mai nemulţumit a fost Ţ.D., care a avut cea mai bună ofertă, apreciată ca atare, numai de instanţa de judecată. Întâlnindu-l întâmplător pe procurorul şef S.V.V., acesta l-a ameninţat „în mod direct în prezenţa unor martori cu declanşarea unor anchete penale" împotriva sa, pentru a-l determina pe Ţ.D. să renunţe la plângerea penală formulată împotriva lichidatorului. Fiindu-i teamă că ameninţările vor fi materializate, l-a rugat pe Ţ.D. să nu exercite căile de atac împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă de procurorul şef S.V.V.
Începând cu data de 11 septembrie 2006, împotriva sa s-au săvârşit mai multe abuzuri de către procurorul şef sau pe baza unor dispoziţii date de acesta. Astfel, prin netrimiterea actelor medicale pe care le-a depus la dosar Ia locul de deţinere şi „sfidarea" situaţiei stării sale de sănătate, procurorul şef şi ceilalţi procurori nominalizaţi în plângere i-au vătămat „dreptul la sănătate, la viaţă, la libertate şi la un proces echitabil cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie". Această omisiune a avut ca urmare agravarea stării sale de sănătate, fiind, astfel, nevoit ca ulterior să-şi efectueze dialize peritoneale din 6 în 6 ore şi, în regim de urgenţă, un transplant renal.
Procurorii nominalizaţi în plângere „nu au încetat manoperele dolosive şi operaţiunile duşmănoase" în scopul „zădărnicirii apărărilor excepţiilor şi posibilitatea de a ieşi adevărul Ia iveală".
Petentul a mai susţinut că nu i se poate reţine în sarcină complicitatea la trafic de influenţă, în sensul că ar fi ajutat-o pe inculpata L.E. la comiterea acestei infracţiuni, deoarece el a împrumutat-o şi aceasta, ca avocată, avea relaţii contractuale cu SC T.L.L. SRL, al cărui asociat a fost. De asemenea, a mai susţinut că, în condiţiile în care „autorul şi complicele infracţiunii" sunt cercetaţi în stare de libertate, arestarea sa este echivalentă cu o hărţuială pentru o faptă pe care nu a comis-o.
Deşi, la data de 13 septembrie 2006, a formulat o cerere prin care a solicitat să fie supus unei expertize medico-legale, ordonanţa prin care s-a dispus acest act a fost emisă abia la 26 septembrie 2006. Prin raportul de expertiză medico-legală s-a propus suspendarea urmăririi penale pe o perioadă de o lună, constatându-se că afecţiunile sale nu pot fi tratate în reţeaua sanitară a penitenciarelor şi necesită efectuarea unui transplant renal în regim de urgenţă.
Atât el cât şi apărătorii săi au solicitat procurorilor să le comunice concluziile expertizei medico-legale, aceştia refuzând să le facă cunoscute. A luat cunoştinţă de concluziile expertizei medico-legale abia la data de 19 octombrie 2006, ceea ce înseamnă că procurorii au comis un abuz prin necomunicarea şi nepunerea acestora Ia dispoziţia instanţei de judecată Ia datele de 29 septembrie 2006 şi 5 octombrie 2006.
La termenul din 29 septembrie 2006, Tribunalul Timiş s-a pronunţat asupra cererii sale de punere în libertate sub control judiciar, în condiţiile în care la dosarul trimis de parchet instanţei nu era ataşat raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2006.
Petentul a mai susţinut că nici procurorul L.Z., care a participat la judecarea cauzei, nu a făcut cunoscut instanţei existenţa în cauză a unui raport de expertiză medico-legală şi că o parte din actele medicale depuse de el la dosar sunt trimise I.M.L. Timişoara. La data de 4 octombrie 2006, când dosarul a fost trimis aceleiaşi instanţe cu propunere de prelungire a arestării preventive, acestuia nu i-a fost ataşat raportul de expertiză medico-legală din 28 septembrie 2006. în cererea de prelungire a arestării preventive, procurorul M.F. a consemnat că expertiza medico-legală dispusa la data de 26 septembrie 2006 nu a fost efectuată, procurorul de şedinţă Z.L., în concluziile sale, reluând această afirmaţie, ceea ce înseamnă că cei doi magistraţi „au indus în eroare instanţa". Aceeaşi situaţie, a susţinut petentul, s-a petrecut la Curtea de Apel Timişoara la data de 11 octombrie 2006, când s-au judecat recursurile declarate de el împotriva hotărârilor prin care i s-a respins cererea de punere în libertate sub control judiciar şi s-a dispus prelungirea arestării sale preventive, cât şi Ia Tribunalul Timiş, la data de 20 octombrie 2004, când trebuia soluţionată cererea sa de punere în libertate pe cauţiune.
În ziua de 20 octombrie 2006, în jurul orei 5,00, din dispoziţia procurorului şef S.V.V., dosarul a fost expediat prin poşta specială Tribunalului Bistriţa Năsăud, deşi, până în ziua anterioară, orele 17,00, nu i-au fost prezentate toate actele de urmărire penală şi nu i s-au soluţionat cererile în probaţiune, mai ales că formulase şi o cerere de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timişoara al D.N.A.
Procurorii aveau obligaţia să trimită dosarul Tribunalului Timiş, deoarece această instanţă dispusese această măsura şi numai după soluţionarea cererilor sale se putea emite rechizitoriul şi sesiza Tribunalul Bistriţa-Năsăud, instanţă stabilită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a cererii de strămutare a judecării cauzei formulată de S.T. Timişoara al D.N.A.
Petentul a mai susţinut că, până la data formulării plângerii, nu a primit, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, un exemplar al rechizitoriului, ceea ce demonstrează, alături de celelalte aspecte sesizate, „reaua-credinţă vendeta şi abuzurile" la care a fost supus de „persoane implicate subiectiv" împotriva sa.
Fiul procurorului M.F., M.C., a fost angajat ca jurist Ia firma sa T.L.L.J. Timişoara şi pentru că lipsea frecvent de Ia serviciu, i-a cerut să se transfere la o altă societate comercială, pentru a nu fi nevoit să-i desfacă contractul de muncă.
Pe fondul acestei situaţii, între el şi procurorul M.F. „a intervenit o răceală, mai bine-zis un conflict".
Din aceste „motive subiective (răzbunare)" procurorul M.F. a fost acela care a ridicat suma de 12.000 euro din contul trezoreriei, pe care a remis-o denunţătorului G.G., persoană pe care a determinat-o să săvârşească sau să continue comiterea unei infracţiuni încălcând, astfel, prevederile art. 68 alin. (2) C. proc. pen. Acest aspect a rezultat, a susţinut petentul, din declaraţiile contradictorii ale denunţătorului precum şi din expresiile „consacrate în mediile juridice" utilizate de acesta şi concubina sa P.O.L.
Acelaşi procuror a participat la efectuarea unor acte de procedură, în condiţiile în care era incompatibil şi avea obligaţia să se abţină, conform prevederilor art. 48, art. 49 şi art. 51 C. proc. pen. Procurorul M.F. se face vinovat de neprezentarea Tribunalului Timiş a raportului de expertiză medico-legală la data de 29 septembrie 2006, când s-a judecat cererea sa de punere în libertate sub control judiciar şi la data de 05 octombrie 2006, când s-a judecat cererea de prelungire a arestării preventive. Acest fapt a determinat instanţa să reţină că prelungirea arestării preventive se impune, printre altele, pentru finalizarea raportului de expertiză medico-legală. Acest act era necesar instanţei pentru a putea decide dacă faţă de el se putea lua măsura punerii în libertate sub control judiciar având în vedere afecţiunile de care suferă.
La data de 19 octombrie 2006, când a studiat parţial dosarul, a observat existenţa unui al doilea raport de expertiză, datat 18 octombrie 2006, ale cărui concluzii, ca şi în cazul primului, nu i-au fost comunicate deşi, atât el cât şi apărătorii, au depus cereri în acest sens.
Referindu-se Ia magistratul F.M., petentul a susţinut că acesta a încălcat repetat prevederile Codului de procedură penală cu ocazia percheziţiei biroului său situat în Timişoara, în sensul că „a adus martori dinainte stabiliţi" ale căror „reacţii partinice au fost sesizate şi contestate" atât de el cât şi de apărătorii săi. La data şi ora percheziţiei existau în apropierea biroului şi alte persoane care puteau participa, în mod neutru, la efectuarea acestui act, în calitate de martori asistenţi. Aceşti martori asistenţi, cu ocazia consemnării în procesul-verbal de percheziţie a unor împrejurări, „şi-au amintit numai variantele contradictorii cu privire la sumele declarate ca existente asupra lui, pe care cei ce au efectuat actul încercau să le impună".
Acelaşi procuror a autorizat montarea unui dispozitiv audio-video pe corpul denunţătorului deşi, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, această măsura nu putea fi dispusă decât de o instanţă.
Împreună cu procurorii S.V.V. şi M.F., acelaşi procuror a încercat să determine comisia formată din trei medici legişti nominalizaţi să efectueze nouă expertize, să schimbe rezultatele şi concluziile formulate în primul raport şi care propunea suspendarea urmăririi penale faţă de el.
Procurorul F.M. a făcut presiuni asupra apărătorului său K.M. pentru ca acesta să semneze procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală sau să consemneze pe acesta că refuză să-l semneze.
Cu privire la procurorul Z.L., petentul a susţinut că acesta nu a făcut cunoscută instanţei expertiza medico-legală şi a susţinut în concluziile sale că este perfect sănătos, că prezintă pericol social pentru ordinea publică şi siguranţa naţională în noul context de luptă împotriva corupţiei. Petentul a mai susţinut că în ziua de 19 octombrie 2000, în jurul orei 10,00, procurorul F.M. însoţită de doi poliţişti, s-a prezentat la Secţia dializă şi transplant renal a Spitalului judeţean Timişoara unde era internat, în vederea prezentării materialului de urmărire penală. De Ia început le-a comunicat celor trei că în ziua anterioară a formulat o cerere de probaţiune şi de suspendare a urmăririi penale şi, în consecinţă, aşteaptă un răspuns la această solicitare.
I-au fost prezentate circa 120 de pagini din primul volum care conţinea 346 pagini iar din cel de al doilea, format din aproximativ 120, nu i s-a prezentat niciun act. Studierea celor 120 de pagini a avut loc între orele 10,00, şi 12,00, şi 13,00, şi 17,00.
În jurul orei 17,00, făcându-i-se rău, l-a rugat pe procuror să amâne studierea restului de acte pentru ziua următoare, iar aceasta refuzând, i-a adus la cunoştinţă că, în ziua de 18 octombrie 2006, a depus la poştă o cerere de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timişoara al D.N.A. şi a reiterat oral motivele acestei solicitări.
Procurorul a oprit procedura de prezentare a materialului de urmărire penală, apărătorul său refuzând să semneze procesul-verbal încheiat în acest sens.
Procurorii nominalizaţi au făcut abstracţie de cererea sa de recuzare şi au expediat dosarul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, fără a-i fi prezentat întregul material de urmărire penală.
Ulterior, petentul a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o „completare a plângerii penale" în care a reiterat aspectele referitoare la cererea de recuzare a tuturor procurorilor S.T. Timişoara al D.N.A. şi sesizarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Procurorii au procedat la emiterea rechizitoriului şi Ia sesizarea instanţei de judecată, a susţinut petentul, pentru ca cererea sa de recuzare să poată fi respinsă ca rămasă fără obiect, aşa cum, de altfel, i-a comunicat D.N.A. prin adresa nr. 146/C2/206 din 27 octombrie 2006.
În analiza cauzei, a susţinut petentul, trebuie avut în vedere că, la data de 18 octombrie 2006 a expediat prin poştă cererea de recuzare a tuturor procurorilor, ceea ce impunea soluţionarea acesteia mai înainte de sesizarea instanţei. De asemenea, trebuie avut în vedere că, deşi S.T. Timişoara al D.N.A. a confirmat, anterior datei de 20 octombrie 2006, că a primit adresa Tribunalului Timiş, prin care acesta solicita înaintarea dosarului în vederea judecării cererii sale de punere în libertate pe cauţiune, nu s-a conformat dispoziţiei instanţei.
S.T. Timişoara nu a înaintat raportul de expertiză medico-legală Tribunalului Timiş în dosarul nr. 3752/30/2006 la termenul din 5 octombrie 2006 şi nici Curţii de Apel Timişoara la termenul din 9 octombrie 2006 în dosarul nr. 3326/P/30/2006. Raportat la aceste aspecte, petentul şi-a extins plângerea penală şi cu privire la infracţiunea de omisiune de a încunoştinţa organele judiciare, prevăzută de art. 265 C. pen.
Petentul a reiterat în „completarea plângerii" şi aspectul referitor la neprezentarea materialului de urmărire penală şi sesizarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud mai înainte de soluţionarea cererilor de recuzare, de punere în libertate pe cauţiune şi de administrare a noi probe.
1.2. Verificările efectuate privind existenţa faptelor ilicite sesizate de către petiţionar au evidenţiat următoarele constatări:
În legătură cu înrăutăţirea stării sale de sănătate, s-a reţinut că prin declaraţia dată, în noaptea de 11 septembrie 2006, în intervalul orar 23,55, - 00,15, petentul a precizat că intră „în refuz de hrană şi medicamente", apreciind că măsura reţinerii preventive dispusă împotriva sa este abuzivă. De asemenea, petentul a precizat că tratamentul afecţiunilor sale constă în administrarea zilnică, dimineaţa, a trei medicamente sub formă de pastile, şi anume, furosemid, betaloc şi norvasc.
În noaptea de 12 septembrie 2006 petentul a fost transportat la Spitalul clinic municipal de urgenţă Timişoara, la ora 23,20, fiind supus unui control medical iar la ora 00,37, a fost internat în Spitalul clinic judeţean de urgenţă Timişoara, Clinica de diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice.
Din cele expuse a rezultat că înrăutăţirea stării de sănătate a fost consecinţa unei acţiuni voluntare a petentului şi atunci când agravarea acesteia a devenit evidentă, a fost transportat la un spital şi, apoi, internat.
1.2.2. Prin referatul din 2 octombrie 2006 precitat de procurorii M.F. şi F.M. s-a propus prelungirea arestării preventive a petentului şi coinculpaţilor L.E. şi C.C.
Referatul şi dosarul format din două volume cuprinzând 230 file şi, respectiv, 51 file au fost înaintate Tribunalului Timiş cu adresa din 3 octombrie 2006. Instanţa sesizată a înregistrat adresa de înaintare la data emiterii acesteia, fixându-se termen de judecată a cererii de prelungire a arestării preventive la 05 octombrie 2006.
În condiţiile în care raportul de expertiză medico-legală nr. 2285 din 28 septembrie 2006 a fost primit de S.T. al D.N.A. Ia data de 4 octombrie 2006 acest act, în mod obiectiv, nu putea fi ataşat la cele două volume ale dosarului şi prezentat Tribunalului Timiş la data de 29 septembrie 2006 când a fost judecată cererea petentului de punere în libertate provizorie sub control judiciar.
Din acelaşi motiv, concluziile raportului de expertiză medico-legală nu puteau fi menţionate în referatul prin care s-a propus prelungirea arestării preventive, redactat de procurorii M.F. şi F.M. la data de 2 octombrie 2006.
Aceeaşi situaţie explică şi conţinutul concluziilor procurorului Z.L. care a participat Ia judecată la termenul din 05 octombrie 2006, când Tribunalul Timiş s-a pronunţat în privinţa cererii de prelungire a arestării preventive ca şi la termenul din 11 octombrie 2006 când Curtea de Apel Timişoara s-a pronunţat asupra recursului declarat de petent împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de prelungire şi a sentinţei penale prin care i s-a respins cererea de punere în libertate provizorie sub control judiciar.
1.2.3. Referitor la soluţionarea dosarului nr. 46/P/2006 al S.T. Timişoara – D.N.A. s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 431 din 22 septembrie 2005 pronunţată în dosarul Judecătoriei Reşiţa nr. 4374/2004, G.G. a fost condamnat pentru comiterea cinci infracţiuni de ultraj, toate prevăzute de art. 239 alin. (2) şi (4) C. pen., la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia penală nr. 58 din 21 martie 2006 pronunţată în dosarul nr. 481/P/2006, a admis apelul declarat de G.G. şi l-a achitat pentru toate cele cinci infracţiuni de ultraj.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a declarat recurs împotriva acestei decizii penale pentru greşita achitare, calea de atac făcând obiectul dosarului Curţii de Apel Timişoara nr. 2907/59/2006. Această cauză a avut primul termen în luna august 2006, când judecata s-a amânat pentru 4 septembrie 2006. La acest termen au avut loc dezbaterile, pronunţarea fiind amânată la data de 11 septembrie 2006.
La data de 01 septembrie 2006 avocata L.E. angajată de G.G. să-l apere în dosarul Curţii de Apel Timişoara, i-a pretins clientului său suma de 15.000 euro pentru a-i determina pe membrii completului de judecată să menţină soluţia de achitare pronunţată în apel sau să-i aplice pedeapsa amenzii, dându-i de înţeles că are influenţă, prin relaţiile sale, asupra acestora.
La data de 05 septembrie 2006 G.G. s-a prezentat la sediul S.T. Timişoara al D.N.A. şi a denunţat-o pe apărătoarea sa. După formularea denunţului, audierea denunţătorului şi a concubinei acestuia, martora P.O.L., s-a autorizat provizoriu interceptarea şi înregistrarea audio-video ambientală a convorbirilor purtate de cel dintâi. De asemenea, s-a dispus interceptarea convorbirilor efectuate de denunţător şi de apărătoarea sa. Prin ordonanţa din 09 septembrie 2006 s-a autorizat, cu titlu provizoriu, interceptarea convorbirilor efectuate de petent de la postul telefonic nr. 0720.664.616 pe o perioadă de 48 de ore, măsură care a fost confirmată prin autorizaţia Tribunalului Timiş nr. 237 din 11 septembrie 2006.
Din probele administrate mai rezultă că denunţătorul i-a dat apărătoarei sale L.E. 5.000 euro la data de 09 septembrie 2006, această sumă fiind remisă petentului în aceeaşi zi prin intermediul nepotului avocatei, inculpatul C.C. De asemenea, rezultă că la data de 11 septembrie 2006 denunţătorul i-a mai dat avocatei sale 7.000 euro din care aceasta i-a remis petentului suma de 6.500 euro.
În ceea ce priveşte probele de vinovăţie a petentului, este de evidenţiat, în primul rând, că la data de 11 septembrie 2006, la percheziţia efectuată, asupra sau sa fost găsită suma de 11.450 euro din cei 12.000 pe care denunţătorul i-a remis avocatei L.E.
Deosebit de acest aspect, sunt de evidenţiat conţinutul proceselor-verbale de redare a unor convorbiri telefonice şi a înregistrărilor audio-video ambientale.
Astfel, în convorbirea pe care a avut-o la locuinţa sa din Lugoj, cu denunţătorul G.G. şi cu concubina acestuia, martora P.O.L., în ziua de 07 septembrie 2006, inculpata L.E. le-a comunicat celor doi că preferă ca remiterea sumei să aibă loc în Timişoara şi că acolo în două minute scapă de bani.
În aceeaşi zi, inculpatul C.C. a contactat-o telefonic pe coinculpata L.E. căreia i-a comunicat că în zona locuinţei sale se află „o Dacie albă", aspect pe care îl caracterizează „tare suspect".
Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu L.E., în ziua de 08 septembrie 2006, petentul i-a sugerat să-l trimită a doua zi pe nepotul său, C.C.
Într-o convorbire telefonică pe care a avut-o cu L.E. în ziua de 08 septembrie 2006, petentul i-a sugerat să-l trimită a doua zi pe nepotul său, C.C.
În ziua de 09 septembrie 2006, într-un limbaj cifrat, petentul, aflat la biroul său situat în Timişoara, i-a comunicat că vizavi se află un autoturism Opel de culoare albastră, care i-a atras atenţia. În cursul acestei convorbiri inculpata L.E. i-a comunicat petentului că denunţătorul poate veni cu un autoturism de culoare roşie sau unul gri metalizat. După ce şi-a dat seama ce vrea să-i comunice, L.E. i-a spus petentului că este vorba de un autoturism Dacia de culoare albă, aşa cum îi făcuse cunoscut coinculpatul C.C. în ziua anterioară. Petentul i-a mai comunicat că el se află la birou şi o aşteaptă.
Ulterior, acestei convorbiri, în aceeaşi zi, denunţătorul i-a comunicat inculpatei că a ajuns la Timişoara, că a venit cu un autoturism Ford cu număr de înmatriculare în Genova şi că se află pe terasa H.
După această convorbire, inculpata l-a contactat telefonic pe petent, căruia i-a comunicat locul în care se află denunţătorul şi marca autoturismului cu care acesta venise şi i-a cerut să verifice dacă în zonă este ceva suspect. Petentul i-a comunicat inculpatei că va verifica zona („Na, hai că-ţi fac o tură").
Într-o convorbire ulterioară, petentul i-a comunicat inculpatei că a verificat zona, că a văzut autoturismul cu care a venit denunţătorul şi i-a cerut să se uite la cel aflat vizavi de biroul său, situat în parcarea tribunalului, care îi atrăsese atenţia.
În aceeaşi zi, L.E. însoţită de coinculpatul C.C., s-a deplasat la Timişoara şi s-a întâlnit cu denunţătorul, pe care l-a invitat în autoturismul său.
Denunţătorul a lăsat cei 5.000 euro aflaţi într-o pungă portocalie în spaţiul dintre scaunele din faţă ale autoturismului. C.C. a luat această pungă şi, după ce a coborât s-a îndreptat spre biroul în care se afla petentul. Semnificativă în sensul acesta este convorbirea telefonică dintre C.C. şi petent de la ora 18 iunie 55, în care primul îi face cunoscut celui de al doilea că el este „nepotu" şi o să sosească într-un minut". Petentul i-a răspuns coinculpatului „Na hai, intră înăuntru direct".
În ziua de 11 septembrie 2006 în sediul Judecătoriei Lugoj denunţătorul i-a remis avocatei, în prezenţa concubinei sale, cea de a doua tranşă de 7.000 euro. în aceeaşi dată, între L.E., pe de o parte şi petent şi C.C., pe de altă parte, pe de altă parte, s-au purtat mai multe convorbiri telefonice.
Astfel, într-o convorbire care a început la ora 10.56:54, petentul i-a spus avocatei L.E. care, între timp ajunsese în Timişoara, că se află în oraş şi să-l aştepte la biroul său, că vine şi el în 20 de minute. Ulterior, şi anume, într-o convorbire care a debutat la ora 11 ianuarie 41, la întrebarea lui C.C. „De ăia te-ai scăpat?", L.E. a răspuns „...Aproape nu că e plecat omul şi se întoarce imediat".
Din cele expuse rezultă că la datele reţinerii petentului, propunerii de arestare preventivă, de prelungire a măsurii arestării preventive şi a trimiterii acestuia în judecată, existau probe că se face vinovat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, comisă de avocata L.E.
1.2.4. În ceea ce priveşte celelalte fapte ilicite arătate în plângere s-a constatat că, în ziua de 18 octombrie 2006, ora 9,00, procurorul F.M., însoţită de doi ofiţeri de poliţie judiciară, s-a deplasat la Spitalul clinic judeţean de urgenţă Timişoara unde se afla internat petentul, în vederea prezentării conţinutului proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de acesta. Din procesul-verbal încheiat rezulta că petentul a fost asistat de apărătorul ales, P.A. şi că acesta a precizat că intenţionează să recuze procurorii S.T. Timişoara al D.N.A. De asemenea, rezultă că, după ce procurorul i-a cerut să prezinte cererea în acest sens, petentul a declarat că renunţă „momentan" la recuzare şi este de acord să i se prezinte procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice. În procesul-verbal din 19 octombrie 2006 s-a mai consemnat că, după ce i s-a prezentat redarea convorbirilor telefonice la solicitarea petentului şi a apărătorului ales s-a procedat şi la audierea benzilor pe care acestea erau înregistrate. S-a mai consemnat că în finalul activităţilor s-a prezentat şi avocatul H.T., apărător ales al petentului.
În aceeaşi zi, la ora 11,15, procurorul şi cei doi ofiţeri de poliţie judiciară le-a cerut celor doi apărători aleşi să se prezinte a doua zi la ora 9,00, Ia acelaşi spital pentru efectuarea unor activităţi de urmărire penala şi le-a cerut să semneze procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de citare.
În procesul-verbal s-a mai consemnat că cei doi avocaţi au refuzat să semneze şi au declarat că nu se vor prezenta la spital a doua zi.
Tot în ziua de 18 octombrie 2006, între orele 10,30, - 10,35, în prezenţa apărătorului ales P.A., petentul a declarat că nu are de propus probe în apărarea sa în faza respectivă a procesului penal.
La aceeaşi dată Ia ora 20,00, ofiţerul de poliţie judiciară N.V. i-a făcut cunoscut telefonic celui de-al treilea apărător ales al petentului K.M. că a doua zi, începând cu ora 9,00, la spital se vor efectua acte de urmărire penală care îl vizează pe clientul său.
A doua zi la ora 9,30 constatând că avocaţii P.A. şi H.T. nu s-au prezentat la spital acelaşi ofiţer de poliţie judiciară i-a contactat telefonic şi le-a cerut să se prezinte pentru a-l asista pe petent. Cei doi apărători i-au comunicat ofiţerului că nu se vor prezenta.
În aceeaşi zi între orele 10,00 – 12,00 şi 13,05 – 15,00 procurorul F.M. în prezenţa apărătorului ales K.M. i-a pus la dispoziţie petentului dosarul, acesta exprimându-şi dorinţa să ia cunoştinţă în mod direct de actele de urmărire penală existente în acesta.
Din procesul-verbal încheiat, pe care petentul şi apărătorul său au refuzat să-l semneze, rezultă că primul a precizat că prezentarea materialului de urmărire penală este prematură şi a reiterat cererea de administrare a unor probe formulată în ziua anterioară.
Din analiza proceselor-verbale, încheiate în zilele de 18 şi 19 octombrie 2006, rezultă că activităţile desfăşurate au fost efectuate cu respectarea prevederilor legale referitoare la prezentarea materialului de urmărire penală.
Din examinarea datelor existente în cauză rezultă că cererea de probaţiune a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanţa din 19 octombrie 2006 emisă de procurorul F.M. De asemenea, rezultă că cererea de suspendare a urmăririi penale formulată de apărătorul petentului avocatul K.M. înregistrată la S.T. al D.N.A. în ziua de 18 octombrie 2006 a fost respinsă prin ordonanţa din aceeaşi dată emisă de procurorul F.M.
Analiza acestor două ordonanţe a evidenţiat că acestea sunt temeinice şi legale iar cu referire la emiterea acestora nu se poate reţine încălcarea vreunei prevederi legale.
Din analiza prevederilor legale în materie rezultă că potrivit art. 912 alin. (2) raportat la art. 914 C. proc. pen., procurorul putea dispune înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor în mediu ambiental pe o perioadă de 48 de ore. Aşa fiind, susţinerea că măsura dispusă la data de 5 septembrie 2006 în dosarul S.T. al D.N.A. nr. 46/P/2006 a fost contrară prevederilor legale este neîntemeiată.
1.2.5. Din examinarea lucrărilor şi materialului aflat în dosar nr. 45/P/2005 al S.T. Timişoara al D.N.A., nr. 45/P/2005 rezultă că prin plângerea înregistrată la data de 9 martie 2005 SC T.T.Ţ. SRL cu sediul social în Timişoara, prin administratorul acesteia Ţ.L.D. a solicitat cercetarea administratorului SC C.L. SRL Timişoara, A.I. pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246 şi 248 raportat la art. 2481 şi art. 249 alin. (2), toate C. pen., cu aplicarea art. 11 alin. (l), art. 12 lit. b), art. 132 şi art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000 şi a lui N.T. pentru complicitate la primele două fapte.
În fapt, petenta a susţinut că, Ia data de 3 noiembrie 2003, a participat la negocierea directă organizată de A.I. pentru vânzarea activului firmei D. SA aflată în lichidare denumit „Clădire corp 5 atelier de proiectare poziţia 27" ea fiind declarată câştigătoare a procedurii aşa cum rezultă din nota de negociere redactată în aceeaşi zi. La această negociere a participat şi persoana fizică S.R. deşi nu avea, conform Regulamentului nr. 449 din 24 octombrie 2000, oferta depusă în plic închis. După ce în ziua de 4 noiembrie 2003 cei doi ofertanţi au depus supraofertele la data de 5 noiembrie 2003 a fost declarată câştigătoare a negocierilor.
Ca urmare s-a încheiat un proces-verbal de finalizare a negocierilor, o situaţie cu privire la rezultatul negocierilor directe pentru mai multe active ale firmei aflate în lichidare şi un raport adresat Tribunalului Timiş datat 6 noiembrie 2003 în dosarul nr. l4/S/2003 precum şi un alt raport datat 4 decembrie 2003 prin care A.I. solicita instanţei aprobarea vânzării unor imobile printre care se afla şi atelierul de proiectare. Cu adresa nr. 478 din 07 noiembrie 2003 a făcut cunoscut firmei lichidatoare intenţia de a îmbunătăţi oferta, până la data formulării plângerii neprimind nici un răspuns.
Fiind chemat la sediul societăţii lichidatoare a aflat de la A.I. că prin Regulamentul nr. 6 din 14 ianuarie 2004, atelierul de proiectare a fost scos din nou la vânzare.
Petenta a mai susţinut că încheierea de şedinţă din 4 decembrie 2003 pronunţată în dosarul Tribunalului Timiş nr. l4/S/2001 prin care i se aprobase cumpărarea obiectivului a fost „anulată în mod nelegal".
A depus din nou oferta pentru acelaşi imobil, iar la 23 ianuarie 2004, orele 12,00, a participat alături de persoana fizică N.T. la „negocierea directă care a fost de fapt o licitaţie".
La deschiderea plicurilor conţinând ofertele s-a constatat că cea a ei de 1,8 mld. lei era mai bună decât cea a lui T.I. care era de 1,5 mld. lei. După deschiderea plicurilor a urmat o licitaţie fără respectarea rigorilor legislative în materie, imobilul fiind adjudecat de N.T.
Petenta a susţinut că A.I. facilitându-i lui N.T. cumpărarea obiectivului a comis infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor sale şi contra intereselor publice. A mai susţinut că N.T., medic, l-a operat pe A.I. în perioada 7,10 - 13 octombrie 2003, ceea ce înseamnă că aceştia se cunoşteau.
Prin rezoluţia din 9 august 2005 emisă de procurorul Z.L. s-a dispus, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de A.I. şi N.T.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că suma ofertată de petenta iniţial, fiind inferioară valorii reale a activului creditorii firmei aflate în lichidare s-au opus vânzării acesteia. Ca urmare în luna ianuarie 2004 firma lichidatoare a organizat nouă negociere, câştigată de N.T. ca urmare a supraofertei orale. De asemenea, s-a reţinut că nu există nici o probă sau indiciu că între A.I. şi N.T. a existat o înţelegere în sensul ca primul să-i faciliteze celui de-al doilea cumpărarea imobilului.
Deosebit de considerentele amintite au fost evidenţiate şi următoarele aspecte:
Prin Regulamentul nr. 449 din 24 octombrie 2003 s-a fixat ca preţ al atelierului de proiectare, cuprinzând valoarea clădirii, a terenului aferent, cota parte din părţile comune şi T.V.A. suma de 2.956.266.661 lei. Potrivit aceluiaşi regulament, negocierea directă urma să aibă loc, în ziua de 3 noiembrie 2003, iar până a doua zi, orele 15,00, ofertanţii aveau posibilitatea să-şi îmbunătăţească ofertele. În ziua de 5 noiembrie 2003, orele 12,00, lichidatorul în prezenţa ofertanţilor şi comitetul creditorilor urma să deschidă plicurile cu oferte. De asemenea, s-a prevăzut că declararea ofertantului câştigător se va face cu acordul comitetului de creditori şi dacă acesta nu este de acord se va proceda scoaterea la licitaţie a activului respectiv.
Din nota de negociere din 3 noiembrie 2003 activitate la care au participat reprezentanţii creditorilor – A.F. Timişoara, C.J.A.S. Timiş şi B.C.R., rezulta că oferta depusă de petentă în plicul sigilat a fost de 650 mii. lei inclusiv T.V.A. Din procesul-verbal din 5 noiembrie 2003 rezultă că petenta şi-a îmbunătăţit oferta la 900 mii. lei.
Prin raportul din 6 noiembrie 2003 adresat Tribunalului Timiş lichidatorul a supus aprobării judecătorului sindic şi comitetului creditorilor vânzarea activului la preţul de 900 mii. Iei oferta îmbunătăţită a petentei.
Prin încheierea din 4 decembrie 2003, pronunţată în dosarul Tribunalului Timiş nr. l4/S/2001, judecătorul sindic a aprobat vânzarea mai multor imobile proprietatea firmei aflate în lichidare. În dispozitivul acestei încheieri s-a precizat că se aprobă şi vânzarea clădirii corp 5 atelier poziţia 26 SC T.T.T.Ţ. SRL cu suma de 1,988 mld. lei.
Din situaţia întocmită de lichidator rezultă că petenta a depus oferta în plic sigilat de 450 mii. lei şi pentru activul clădire corp 5 atelier poziţia 26, nemaiparticipând la celelalte faze ale procedurii. Pentru acest obiectiv la procedura de vânzare directă a participat şi SC T.C. SRL care în final a oferit un preţ de 1,988 mld. lei.
Prin raportul din 8 ianuarie 2004, lichidatorul a sesizat judecătorului sindic eroarea strecurată în încheierea din 4 decembrie 2003, în sensul că firma câştigătoare pentru acest activ a fost SC T.C. SRL. Prin încheierea din aceeaşi dată eroarea materială a fost înlăturată.
Soluţia în această privinţă este în acord în poziţia creditorilor care în proporţie de 57,60 % au fost de acord cu vânzarea imobilului poziţia 26 şi nu au fost de acord cu vânzarea imobilului de la poziţia 27.
Din cele expuse a rezultat că susţinerile firmei T.T.Ţ. SRL în privinţa rezultatelor negocierilor din luna noiembrie 2003 şi „anularea nelegală" a încheierii din 4 decembrie 2003 nu au nici un temei şi că soluţia emisă faţă de A.I. şi N.T. este întemeiată.
În consecinţă, susţinerile petentului K.V.P. potrivit cărora măsurile dispuse împotriva sa de S.T. Timişoara al D.N.A. sunt consecinţa adoptării unei soluţii ilegale în dosarul privind pe A.I. şi N.T. şi a relaţiilor dintre el şi procurorii S.V.V. şi M.F. nu au nici un temei de fapt.
Pe baza constatărilor în fapt şi în drept amintite s-a concluzionat că toţi cei patru procurori din cadrul S.T. Timişoara – D.N.A. şi-au îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile legale de serviciu în ceea ce priveşte măsurile dispuse faţă de petiţionar, şi ca atare faptele ilicite imputate acestora de către petiţionar nu exista.
2.1. Controlul administrativ ierarhic efectuat în cauză la cererea petiţionarului, în baza art. 278 C. proc. pen., a confirmat în totalitate legalitatea şi temeinicia rezolvărilor juridice adoptate de procurorul de caz dispunându-se respingerea plângerii, ca nefondată, prin rezoluţia nr. 15047/6145/2007 din 13 februarie 2007 a procurorului şef al secţiei urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
3.1. Nemulţumit de soluţiile defavorabile amintite petiţionarul K.V.P. a formulat plângere la instanţa de judecată în baza art. 2781 C. proc. pen., cu solicitarea de a se infirma rezoluţia nr. 1210/P/2006 din 12 noiembrie 2007 şi a se trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile sesizate şi faţă de toate persoanele arătate în plângere, în conformitate cu art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., în care sens a invocat următoarele motive de nelegalitate şi netemeinicie:
- procurorul nu a identificat şi audiat persoanele din cadrul I.P.J. Timiş care i-au asigurat paza în noaptea de 11 septembrie 2006; nu s-a pronunţat asupra faptului că, deşi recuzaţi, procurorii D.N.A. Timişoara au continuat să efectueze acte de urmărire penală; nu a fost analizat temeinic Raportul de expertiză medico – legală din 26 octombrie 2006;
- problema aşa zisei prezentări a materialului de urmărire penală nu a fost analizată judicios;
- nu s-a cercetat împrejurarea că procurorul şef S.V., era interesat într-o cauză a prietenului şi vecinului său dr. N.T.;
- procurorul nu a analizat împrejurarea că între petent şi procurorul M.F. erau relaţii de duşmănie şi acesta trebuia să se abţină în cauză; nu s-a pronunţat cu privire la respingerea abuzivă a cererii de suspendare a urmăririi penale formulată de petent; nu a avut în vedere împrejurarea că petiţionarului nu i-au fost comunicate actele de urmărire penală pentru a se putea apăra şi formula plângere împotriva acestora.
Verificând rezoluţia atacată în raport cu motivele invocate pe baza lucrărilor şi materialului aflat în dosarul cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., se constată următoarele:
Pretinsele fapte ilicite sesizate în plângere se referă la acte de urmărire penală şi măsuri procesuale dispuse de magistraţii procurori în exercitarea atribuţiilor judiciare de serviciu în cauze penale în care a fost implicat şi petiţionarul K.V.P.
În acest sens dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară statuează că „în soluţiile dispuse procurorul este independent în condiţiile prevăzute de lege" [(alin. (2)] iar „soluţiile adoptate (...) pot fi infirmate motivat de către conducătorul parchetului, când sunt apreciate ca nelegale" [(alin. (3)].
Câtă vreme rechizitoriul întocmit urmează a fi supus cercetării judecătoreşti, unde petiţionarul, în virtutea principiului instituit prin art. 289 C. proc. pen., are posibilitatea să invoce eventualele vicii procedurale şi să-şi formuleze apărările, nu se poate spune că procurorii care au instrumentat cauza sa au săvârşit infracţiunile cu privire la care s-a formulat plângerea penală.
Orice măsură întreprinsă de procuror este supusă autorizării judecătorului şi cenzurii acestuia, nefiind un act unilateral al procurorului, aşa încât aceste măsuri nu ar fi fost autorizate dacă erau nelegale.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În privinţa existenţei faţă de procurorii D.N.A. a unor cazuri de incompatibilitate care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, acestea nu sunt elemente care să probeze săvârşirea unei infracţiuni de către procurorii incompatibili.
Legiuitorul a reglementat în art. 51 – art. 53 C. proc. pen., recuzarea şi modul de soluţionare a unei astfel de cereri de care petiţionarul putea să se prevaleze în cursul urmăririi penale, o astfel de procedură la acest moment fiind tardivă, câtă vreme s-a declanşat faza cercetării judecătoreşti.
Faptul că petentul, în pofida atâtor căi de control ierarhic, prevăzute de lege, nu a reuşit să convingă organele de urmărire penală de temeinicia susţinerilor sale, nu-l îndrituieşte să presupună că magistraţii care au pronunţat o soluţie nefavorabilă, nu au făcut aceasta potrivit convingerii formate de probatoriul administrat şi în slujirea actului de justiţie, ci urmare săvârşirii unor infracţiuni.
Aşa fiind, soluţia pronunţată de magistraţii-procurori, pe baza probelor administrate de organul de cercetare penală, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
Nefiind reţinută nici o încălcare a dispoziţiilor legale şi, în urma verificării probatoriului administrat, constatându-se că faptele penale cu privire la care s-a solicitat a fi cercetaţi magistraţii reclamaţi nu există, rezoluţia criticată este legală şi temeinică, neexistând temeiuri pentru infirmarea acesteia.
În consecinţă, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul K.V.P. împotriva rezoluţiei din 12 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 1210/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul K.V.P. împotriva rezoluţiei din 12 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 1210/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1494/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 595/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
