ICCJ. Decizia nr. 668/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 668/2008
Dosar nr. 628/1/2008
Şedinţa publică din 3 aprilie 2008
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin plângerea înregistrată la data de 22 ianuarie 2008 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, persoana vătămată SC A.U. BUCUREŞTI SA a contestat rezoluţia nr. 336/P/2007 din 12 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică prin care, în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata judecător B.G.V. din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune această soluţie, procurorul a reţinut că, prin plângerea penală formulată, persoana vătămată A.U. Bucureşti SA a învederat faptul că prin pronunţarea hotărârilor judecătoreşti din data de 20 noiembrie 2006 (în dosarele cu nr. 14424/1/2006 şi nr. 14333/1/2006 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal), cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile profesionale de aplicare şi respectare a legii şi a îndeplinit aceste obligaţii în mod defectuos cauzându-i un prejudiciu de 189.012,16 dolari S.U.A., întrucât deşi au câştigat irevocabil un litigiu în care instanţa a constatat dreptul de proprietate cu privire la terenul de 89.830 m.p. nu au fost în măsură să-şi exercite prerogativele dreptului de proprietate; totodată, persoana vătămată a învederat faptul că magistratul judecător „a falsificat un înscris oficial (cele două hotărâri judecătoreşti) cu prilejul întocmirii acestuia (respectiv cu prilejul pronunţării şi motivării), prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului şi prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, acest lucru ducând la producerea de consecinţe juridice grave în detrimentul societăţii.
Prin adresa înaintată secţiei de urmărire penală şi criminalistică, urmare a solicitării cu nr. 336/P/2007 din 23 octombrie 2007, persoana vătămată a revenit asupra plângerii penale formulate, pe de o parte, majorând cuantumul prejudiciului suferit la suma de 378.024,32 dolari S.U.A., iar pe de altă parte solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului - judecător pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., întrucât A.U. SA nu este o instituţie publică; totodată persoana vătămată a indicat în cuprinsul adresei şi modalitatea de calculare a prejudiciului.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut că prin Decizia nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul formulat de SC A.U. Bucureşti SA şi s-a dispus anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M09 nr. 0733 din 4 aprilie 2000 emis de Ministerul Transporturilor Construcţiei şi Turismului în ceea ce priveşte o suprafaţă de 89.830 m.p., precum şi obligarea acestuia la eliberarea în favoarea A.U. Bucureşti SA a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului pentru respectiva suprafaţă.
La data de 25 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost primită cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti Băneasa SA împotriva deciziei nr. 3329 din 16 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cererea a fost înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal sub nr. 14424/1/2006 iar, în urma repartizării aleatorii în sistem informatic, a primit termenul de judecată la data de 23 ianuarie 2007, la completul C1 format din judecătorii A.D., C.B. şi D.l.V.
La data de 26 octombrie 2006, la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost primită şi cererea de revizuire formulată împotriva aceleiaşi decizii de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, intimată în ambele cauze fiind persoană vătămată A.U. Bucureşti SA.
Conform rezoluţiei înscrise de preşedintele secţiei, magistrat judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost ataşată la dosarul iniţial înregistrat sub nr. 14424/1/2006.
Prin plângerea penală formulată, persoana vătămată a învederat faptul că, în mod greşit, această cerere a fost ataşată la dosarul format anterior ca urmare a cererii de revizuire înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa S.A., întrucât reprezenta o cerere de chemare în judecată distinctă şi nu o cerere de intervenţie.
Referitor la acest aspect, procurorul a reţinut că verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. – C.D.J. au relevat faptul că dosarul nr. 14424/1/2006 a fost introdus în sistemul informatic, în vederea repartizării aleatorii pe complete şi a stabilirii primului termen de judecată, în data de 27 octombrie 2006. Cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa nu a fost repartizată aleatoriu în ziua înregistrării la instanţă şi nici în ziua imediat următoare, însă aceasta nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor în lipsa unei prevederi exprese care să indice termenul înlăuntrul căruia să se procedeze la distribuirea în sistem informatic a dosarelor. În acest sens, dispoziţiile art. 95 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti nu prevede decât obligativitatea înregistrării şi repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor la instanţă, fără nici o precizare cu privire la termenul de distribuire după data înregistrării. Pornind de la aceste considerente, inspectorii din cadrul C.S.M. au concluzionat că, prin repartizarea dosarului 14424/1/2006 la două zile de la data înregistrării sale în evidenţele instanţei, nu au fost încălcate dispoziţiile referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor.
Prin plângerea penală formulată persoana vătămată a învederat şi nerespectarea prevederilor art. 95 din Regulamentul de Ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, prin aceea că, din dispoziţia intimatei - judecător B.G., cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. a fost ataşată la dosarul nr. 14424/1/2006, deşi respectiva cerere nu avea un caracter incidental pentru a fi judecată în cadrul aceluiaşi dosar.
Şi referitor la acest aspect, procurorul a reţinut că verificările întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M. au relevat faptul că prin adoptarea sistemului de distribuire aleatorie s-a urmărit ca repartizarea dosarelor să nu fie dictată de influenţe exterioare şi să nu profite nici uneia dintre părţi. Chiar şi în ipoteza în care cererea de revizuire formulată de M.T.C.T. ar fi fost înregistrată separat şi repartizată aleatoriu pe complete de judecată, aceasta ar fi revenit spre soluţionare tot completului desemnat să judece dosarul nr. 14424/1/2006, ca instanţă iniţial investită în sensul dispoziţiilor art. 164 alin. (3) C. proc. civ. Măsura dispusă a urmărit deopotrivă comprimarea procedurii şi o mai bună administrare a justiţiei şi a profitat tuturor părţilor implicate în proces, evitându-se formularea unor cereri iminente de conexare la dosarul iniţial. Pe de altă parte, măsura dispusă de preşedintele secţiei nu a concretizat dispoziţia sa arbitrară ci procedeul utilizat de instanţe în situaţia în care se formulează mai multe cereri de revizuire împotriva aceleiaşi decizii, cereri care se înregistrează sub acelaşi număr de dosar şi primesc o singură repartizare aleatorie.
La înregistrarea dosarului, primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 23 ianuarie 2007, iar la data de 1 noiembrie 2006 au fost emise citaţiile pentru părţile implicate în proces, citaţie care ar fi fost primită de partea vătămată în data de 6 noiembrie 2006.
În data de 2 noiembrie 2006, la registratura Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost depusă cererea revizuientei S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa prin care se solicita stabilirea unui termen urgent pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie formulată în temeiul art. 403 alin. (4) C. proc. civ., şi care forma obiectul dosarului 14424/1/2006.
La aceeaşi dată, conform rezoluţiei înscrise de judecător B.G., în calitate de preşedinte a secţiei de contencios administrativ, s-a stabilit termen în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru data de 14 noiembrie 2006, la completul desemnat să soluţioneze cererea de revizuire în data de 23 ianuarie 2007.
La data de 14 noiembrie 2006, în prezenţa reprezentanţilor persoanei vătămate (în calitate de intimată), instanţa a ridicat excepţia nelegalităţii învestirii având în vedere dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ. şi a luat act de depunerea de către revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa SA a taxei de timbru aferentă cererii.
Prin încheierea pronunţată la data de 14 noiembrie 2006, instanţa a dispus trimiterea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei cu nr. 3329 din 10 octombrie 2006 preşedintelui secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre competentă soluţionare.
Prin încheierea din şedinţa camerei de consiliu din 20 noiembrie 2006, pronunţată de magistratul - judecător B.G., în calitate de preşedinte al secţiei de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus suspendarea provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 până la soluţionarea dosarului 14424/1/2006, cu termen de judecată la 23 ianuarie 2007.
Un alt aspect învederat în plângerea penală formulată a avut în vedere înregistrarea dosarului cu nr. 14424/1/2006 şi faptul că nu s-a stabilit termen pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării deciziei a cărei revizuire a fost solicitată de S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa.
Verificările realizate de inspectorii din cadrul Comisiei de Disciplină pentru Judecători, au stabilit faptul că, la momentul înregistrării dosarului nr. 14424/1/2006, termenul fixat de 23 ianuarie 2007 privea soluţionarea pe fond a cererilor de revizuire. Prin cererea de revizuire formulată în cauză se solicitase suspendarea executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar până la soluţionarea acestei cereri şi suspendarea provizorie conform dispoziţiilor art. 403 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.
Întrucât era vorba de o cerere urgentă, aceasta trebuia soluţionată cu precădere şi necesita stabilirea unui termen în acest scop, astfel că cererea depusă de revizuienta S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa SA la data de 2 noiembrie 2006 a avut drept scop complinirea unei omisiuni a instanţei care nu stabilise separat de fondul cauzei, un termen pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie.
Astfel, în contradicţie cu susţinerile cuprinse în plângerea penală formulată de persoana vătămată, termenul din 14 noiembrie 2006 nu a concretizat o dispoziţie de preschimbare a termenului iniţial, ci a reprezentat o măsură necesară în vederea derulării procedurii. În acest context, Decizia preşedintelui secţiei - judecător B.G., nu poate fi analizată în relaţie cu prevederile art. 153 alin. (3) C. proc. civ., neaplicabile în lipsa unui termen care să-i fi fost stabilit pentru soluţionarea cererii accesorii fondului cauzei. Totodată, procedura prevăzută pentru judecarea cererii de suspendare provizorie nu necesita citarea părţilor pentru termenele din data de 14 noiembrie 2006 şi 20 noiembrie 2006.
Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale formulate a constat în relevarea împrejurării că magistratul-judecător B.G.V., contrar dispoziţiilor legale, în loc să transmită dosarul nr. 14424/1/2006 către completul de judecată ce urma să judece cererea de revizuire în data de 23 ianuarie 2007, pentru a judeca cu citarea părţilor cererea de preschimbare a termenului, a redactat o rezoluţie pe această cerere, a stabilit ca termen data de 14 noiembrie 2006 şi a dispus transmiterea dosarului către completul din 14 noiembrie 2006 în vederea judecării cererii de suspendare în camera de consiliu, fără citarea părţilor, încălcându-se astfel prevederile art. 99 alin. (8) din Hotărârea nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti şi art. 153 alin. (3) C. proc. civ.
Referitor la aceste aspecte, verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. – C.D.J. au stabilit că cererea depusă de S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa SA nu avea valoarea unei solicitări de preschimbare a termenului iniţial, ci de complinire a unei măsuri administrative.
Un alt aspect învederat în cuprinsul plângerii penale formulate a vizat faptul că, imediat după ce persoana vătămată prin concluziile scrise depuse la dosar în data de 15 noiembrie 2006, a sesizat lipsa cauţiunii, în data de 16 noiembrie 2006, magistratul asistent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a luat legătura cu jurista S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa pentru a-i solicita plata cauţiunii şi depunerea la dosar a documentelor doveditoare. Persoana vătămată a susţinut, raportat la aceste aspecte, faptul că atitudinea instanţei a fost una părtinitoare, întrucât deşi magistratul - judecător B.G. stabilise că soluţionarea cererii de suspendare provizorie se va face fără citarea părţilor, totuşi a luat legătura cu reprezentanţii revizuientei S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa, solicitându-le complinirea lipsurilor de la dosar.
Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au stabilit faptul că, odată cu depunerea cererii de stabilire a unui termen mai scurt pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie, reprezentanţii S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa au prezentat şi copia recipisei de consemnare a cauţiunii de 5 mii. ROL aferente judecării cererii şi, întrucât pentru soluţionarea cauzei era necesară prezentarea la dosar a originalului recipisei de consemnare a cauţiunii, magistratul asistent şef, L.S., a luat legătura telefonic cu consilierul juridic al S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa, aducându-i la cunoştinţa respectiva obligaţie procedurală.
Discuţia a fost consemnată în nota telefonică întocmită la data de 16 noiembrie 2006, care a fost ataşată la dosarul nr. 14424/1/2006 iar, la data de 17 noiembrie 2006, la dosarul cauzei s-a depus cererea S.N.A.I. Bucureşti Băneasa cu dovada achitării cauţiunii în original.
Contrar susţinerilor reprezentanţilor legali ai persoanei vătămate potrivit cărora atitudinea părtinitoare adoptată de magistratul B.G. a permis S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa să depună acte la dosar, ceea ce ar echivala cu citarea sa, verificările realizate au relevat faptul că în cadrul procedurilor nepublice nu există nici un impediment pentru instanţa de a efectua un control sumar asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru judecarea cererii cu care a fost investită. În acest sens, dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., prevăd că, la primirea cererii de chemare în judecată, se va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege, iar când este cazul, se va pune în vedere reclamantului să completeze sau să modifice cererii şi să depună copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea. În cazurile prevăzute de lege, când partea datorează o sumă cu titlu de cauţiune, originalul recipisei se păstrează la grefă, având în vedere că suma se consemnează la dispoziţia instanţei, conform art. 7231 C. proc. civ., în speţă, cauţiunea datorată fusese achitată anterior termenului la care s-a soluţionat cererea de suspendare provizorie, iar, din dispoziţia preşedintelui secţiei, s-a solicitat doar depunerea originalului înscrisului, măsură ce trebuia luată încă de la înregistrarea cererii.
S-a concluzionat că această comunicare a acestui înscris nu echivalează cu o citare în faţa instanţei, pentru a se putea reţine inechitatea procedurii. Totodată, la soluţionarea cererii de suspendare provizorie S.N.A.I. Bucureşti Băneasa nu a fost prezentă în faţa judecătorului şi nu a fost dezbătut fondul cererii; S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa nu a fost citată în instanţă, procedura fiind aplicată faţă de toate părţile implicate în procedură.
În ceea ce priveşte dosarul 14333/1/2006, acesta avea ca obiect contestaţia în anulare formulată de S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa împotriva deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, atacată şi pe calea revizuirii.
Contestaţia în anulare a fost primită la registratura instanţei la data de 24 octombrie 2006, iar în urma repartizării în sistem informatic, aceasta a revenit spre soluţionarea completului C4, cu primul termen de judecată la 19 ianuarie 2007.
Prin contestaţia formulată, se solicita şi suspendarea executării deciziei atacate, iar până la soluţionarea acestei cereri, suspendarea provizorie, în condiţiile art. 403 alin. (4) C. pen. civ.
Şi în această cauză, la data de 2 noiembrie 2006, S.N.A.I. Aurel Vlaicu Bucureşti - Băneasa SA a depus, prin registratura instanţei, o cerere prin care solicită stabilirea unui termen urgent în vederea soluţionării cererii de suspendare provizorie, cu privire la care preciza că a formulat-o în cadrul contestaţiei în anulare. La aceeaşi dată, prin rezoluţia preşedintelui secţiei de contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus ca cererea de suspendare provizorie să fie soluţionată în conformitate cu prevederile art. 403 alin. (4) C. pen. civ.
S-a reţinut de către procuror că, şi în cazul dosarului nr. 14333/1/2006, problematica ridicată în cuprinsul plângerii penale formulate de persoana vătămată este identică cu cea învederată în privinţa dosarului nr. 14424/1/2006.
Un alt aspect la care persoana vătămată face referire în cuprinsul plângerii penale formulate, se referă la faptul că, prin încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat, magistratul - judecător B.G. a dispus suspendarea provizorie a aceleiaşi decizii în două dosare diferite, iar pe de altă parte, cele două încheieri pronunţate sunt aberante din punct de vedere juridic cât şi nemotivate.
Verificările realizate de inspectorii din cadrul C.S.M. au relevat faptul că cele două dosare priveau cereri de chemare în judecată diferite sub aspectul obiectului şi al cauzei deduse judecăţii astfel încât, chiar dacă una din măsurile imediat obţinute era identică în ambele cauze, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat care presupunea îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de art. 1201 C. civ.
S-a mai menţionat că nu poate fi acceptată susţinerea privitoare la nemotivarea încheierilor pronunţate de judecător reţinându-se că, în cuprinsul încheierilor, sunt expuse considerentele în fapt şi în drept care au justificat pronunţarea soluţiei.
Inspectorii C.S.M. au mai relevat faptul că examinarea unei cauze nu poate fi efectuată în afara limitelor prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conform cărora, orice verificare în legătură cu activitatea unui judecător sau procuror ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti, a căror desfiinţare sau modificare nu poate fi obţinută decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, conform art. 17 din Legea nr. 304/2004. Totodată, în interesul respingerii influenţelor nepermise, hotărârile judecătoreşti sunt, în principiu, scoase de sub controlul unei autorităţi de supraveghere, independenţa judecătorului şi supunerea sa numai legii fiind expres consacrate prin dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie, controlul administrativ fiind permis doar pentru asigurarea desfăşurării regulamentare a activităţii, forma exterioară de îndeplinire a sarcinilor de serviciu şi celelalte chestiuni îndepărtate de esenţa activităţii jurisdicţionale propriu-zise.
Or, în speţă, aspectele invocate se referă exclusiv la nemulţumirile petentei legate de rezolvarea ce a fost dată în cererile de suspendare provizorie a executării deciziei civile nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a concluzionat că interpretarea probatoriului administrat, cu consecinţa stabilirii unei anume situaţii de fapt şi a regulii de drept aplicabile, este în atribuţia naturală a judecătorului iar instanţa este suverană în aprecierea pe care o face, justeţea măsurilor luate verificându-se tot într-un cadru jurisdicţional, hotărârea adoptată neputând fi supusă cenzurii unui organ administrativ. Adoptarea unei anume soluţii nu poate fi apreciată drept o conduită necorespunzătoare a judecătorului, în lipsa oricăror indicii care să arate că Decizia ar fi fost dată cu intenţia de a încălca legea şi de a decide, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţi.
În finalul notei de inspecţie întocmite de inspectorii din cadrul C.S.M., Comisia de disciplină pentru judecători, s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 99 lit. b), d) şi h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
La data de 23 ianuarie 2007, magistratul-judecător B.G. a adresat C.S.M. o cerere de apărare a reputaţiei profesionale în care a făcut numeroase referiri la aspectele învederate de persoana vătămată prin plângerea penală formulată. Astfel, a învederat că împotriva deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au formulat atât o contestaţie în anulare (obiect al dosarului 14333/2/2006) cât şi două cerere de revizuire (obiect al dosarului nr. 14424/1/2006). Cele două dosare au fost repartizate aleatoriu la complete de judecată diferite, primind termen la 19 ianuarie 2007 şi, respectiv, 23 ianuarie 2007. în ambele dosare, în afară de exercitarea căilor extraordinare de atac s-a solicitat atât suspendarea executării hotărârii atacate cât şi suspendarea provizorie a executării acesteia până la soluţionarea cererii de suspendare. În nici unul dintre cele două dosare, părţile nu au solicitat preschimbarea termenului de judecată şi nici nu a fost dispusă această măsură de magistratul B.G.
În raport de cererea revizuientei S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa din 2 noiembrie 2006, de soluţionare a cererii de suspendare provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare, magistratul B.G., pe bază de rezoluţie, a dispus fixarea termenului de judecată pentru data de 14 noiembrie 2006. Având în vedere principiul de drept conform căruia accesoriul urmează soarta principiului, principiul bunei administrări a justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cererea de suspendare provizorie a executării a fost atribuită completului desemnat aleatoriu pentru soluţionarea cererii principale. Mai mult, având în vedere caracterul urgent, potrivit legii, al judecării cererii de suspendarea provizorie, cauza a fost atribuită acestui complet pentru prima şedinţă de judecată imediat următoare faţă de data atribuirii, adică data de 14 noiembrie 2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., invocate în conţinutul cererii de suspendare provizorie, aceasta se dispune fără citarea părţilor.
La termenul din 14 noiembrie 2006, în camera de consiliu şi fără citarea părţilor, conform art. 403 alin. (4) C. proc. civ., în prezenţa părţilor care s-au prezentat, completul de judecată a dispus trimiterea cererii de suspendare provizorie spre competentă soluţionare către preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal.
În acest sens, instanţa şi-a întemeiat motivarea atât pe dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., care fac vorbire de competenţa preşedintelui instanţei (secţiei) cât şi pe interpretarea din 19 octombrie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pct. 15 lucrarea nr. 137/1154/2006 conform căreia: „Plenul Consiliului a stabilit că, prin art. 403 alin. (4) C. proc. civ., s-a prevăzut o situaţie de excepţie de la principiul repartizării aleatorii a dosarelor, în sensul că un anumit tip de cerere, suspendare provizorie a executării silite, este de competenţa exclusivă a preşedintelui instanţei, repartizarea spre soluţionare, în acest caz, fiind făcută de legiuitor, nefiind incidente nici dispoziţiile art. 961 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.
Având în vedere soluţia statuată de un complet de 3 judecători, magistratul B.G. a acceptat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare provizorie a executării şi s-a pronunţat asupra ei prin încheierea din 20 noiembrie 2006.
Pentru identitate de raţiune din punctul de vedere al competenţei, totodată având în vedere cele statuate de completul de trei judecători în acest sens, magistratul - judecător B.G. s-a pronunţat şi cu privire la cererea de suspendare provizorie formulată în dosarul având ca obiect contestaţia în anulare, iar soluţionarea celor două cereri de suspendare provizorie prin două încheieri diferite de către preşedintele secţiei nu încalcă nici o dispoziţie legală, fiind vorba de cereri formulate în dosare având obiecte diferite.
Judecarea celor două cereri de suspendare provizorie s-a realizat sub aspect procedural cu stricta respectare a dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., respectiv în camera de consiliu şi fără citarea părţilor.
Prin cele două încheieri au fost admise cererile de suspendare provizorie, în motivare avându-se în vedere faptul că, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, hotărârile irevocabile sunt titluri executorii iar executarea trebuie făcută în termen de cel mult 30 de zile. S-a reţinut iminenţa executării şi s-a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzută de art. 403 alin. (4) C. proc. civ.
Împotriva ambelor încheieri pronunţate în data de 20 noiembrie 2006, persoana vătămată SC A.U. SA Bucureşti, a formulat câte o cerere de „revocare-revenire", care au fost soluţionate tot de magistratul B.G., prin încheierile din 11 decembrie 2006, în motivare reţinându-se faptul că potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de suspendare provizorie nu este supusă nici unei căi de atac.
Raportat la toate aceste considerente ale cauzei şi având în vedere mai ales rezultatele verificărilor întreprinse de inspectorii din cadrul C.S.M., Comisia de disciplină pentru judecători referitoare la aceleaşi aspecte învederate de persoana vătămată drept temei al plângerii penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.
2. Prin rezoluţia nr. 15369/6349/2007 din 7 ianuarie 2008 a procurorului şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea petentei împotriva rezoluţiei sus menţionate, reţinându-se în esenţă, aceeaşi motivare.
3. Prin plângerea adresată instanţei în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul a reiterat susţinerile din plângerea penală şi cea adresată procurorului ierarhic superior, solicitând desfiinţarea rezoluţiei atacate întrucât soluţiile dispuse de intimata - magistrat sunt greşite, fiind dispuse în căi de atac inadmisibile, iar, pe de altă parte, măsurile administrative dispuse au încălcat dispoziţiile din regulamentul de ordine interioară a instanţelor, fiind vădit părtinitoare.
Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, Înalta Curte constată următoarele:
Susţinerile petentei în sensul că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare penală, ci şi-a fundamentat rezoluţia strict pe un act emis de C.S.M., preluând toate susţinerile inspectorilor C.S.M., sunt întemeiate. Astfel, procurorul a preluat în mare parte constatările inspectorilor C.S.M. şi explicaţiile din cererea de apărare a reputaţiei profesionale, formulată de intimata - judecător, fără a face o analiză proprie a elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate, concluzionând doar în dispozitivul rezoluţiei în sensul că faptele nu există.
În concret, prin această abordare, exclusiv disciplinară, a faptelor reclamate, procurorul a ignorat dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 303/2004 potrivit cărora magistraţii răspund civil, disciplinar şi penal, în condiţiile legii, precum şi cele ale art. 99 lit. h) din aceeaşi lege, potrivit cu care constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune. Din coroborarea celor două texte de lege, rezultă fără echivoc că inexistenţa unei forme a răspunderii, în speţă cea disciplinară, nu exclude existenta celorlalte, evident dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.
Cum procurorul a omis să se pronunţe, în condiţiile arătate, asupra răspunderii penale ce poate fi antrenată în privinţa intimatei-magistrat, instanţa va suplini această analiză, reţinând următoarele:
Aspectele privind ataşarea cererii de revizuire formulată de M.T.C.T. la cererea de revizuire formulată de S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa SA (ce fusese prima înregistrată), urmare rezoluţiei înscrise de intimata - magistrat, în calitate de preşedinte de secţie, nu reprezintă o îndeplinire abuzivă a atribuţiilor de serviciu, măsura dispusă fiind în interesul unei bune gestionări a cauzei, având în vedere că oricum, dacă ar fi primit numere distincte, a doua cerere s-ar fi conexat la prima înregistrată, întrucât aveau acelaşi obiect.
În ceea ce priveşte stabilirea de către intimata - magistrat a termenului de 14 noiembrie 2006 în vederea soluţionării de către completul învestit a cererii de suspendare a executării deciziei contestate, deşi este discutabilă în sensul că potrivit art. 97 din R.O.I. „dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele sau de unul dintre judecătorii completului de judecată, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzelor", aceasta nu a prejudiciat cu nimic părţile, în sensul legii penale, intimata nefăcând altceva decât să preia din atribuţiile completului; oricum, termenul acordat a fost cel mai apropiat ca dată, când respectivul complet se întrunea în şedinţă de judecată, potrivit planificării preexistente.
De asemenea, susţinerea că prin solicitarea originalului chitanţei privind plata cauţiunii de către magistratul asistent şef, s-a realizat înştiinţarea revizuientei despre termenul de judecată a cererii de suspendare a executării, aplicându-i-se astfel un tratament preferenţial faţă de petentă, care nu a aflat decât întâmplător de acest termen, cu ocazia diligentelor depuse în timp ce intenţiona să studieze dosarul la arhivă, este neîntemeiată, întrucât respectivul demers este permis de C. proc. civ., art. 114, potrivit cu care, la primirea cererii, părţilor li se poate pune în vedere să facă anumite completări sau să mai depună anumite acte sau copii. Ca atare, nu se poate susţine că intimata - magistrat sau magistratul asistent şef şi-au îndeplinit necorespunzător atribuţiile de serviciu, în scopul de a defavoriza persoana vătămată.
Nici dispoziţia de suspendare provizorie a executării aceleaşi decizii, emisă în două cauze diferite, nu poate fi apreciată ca dată prin încălcarea atribuţiilor de serviciu ale intimatei, în scopul de vătămata interesele petentei, întrucât este evident că este o chestiune mai degrabă formală, întrucât suspendarea executării în oricare dintre cauze era suficientă pentru a împiedica emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care era interesată petenta.
Referitor la celelalte aspecte reclamate de petentă, acestea comportă unele discuţii. Astfel, în ceea ce nerepartizarea aleatorie a cererii de revizuire formulată de S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa SA în ziua sosirii la instanţă, 25 octombrie 2006, ci peste 2 zile, la 27 octombrie 2006, susţinerea din rezoluţie în sensul că regulamentul nu prevede expres un termen în interiorul căruia se va proceda la distribuirea în sistemul informatic a dosarelor, eludează dispoziţiile art. 95 alin. (4) din ROI ce prevede obligativitatea înregistrării şi repartizării dosarelor în ordinea sosirii lor la instanţă. Termenul de distribuire a dosarelor după data înregistrării rezultă implicit, nefiind prevăzut sub forma unui interval anume de timp, ci ca o condiţie de a succeda sosirea la instanţa, în aceeaşi ordine. Astfel, dacă un dosar a fost primit spre exemplu în data de 25 octombrie 2006 dar a fost înregistrat şi distribuit aleatoriu în sistemul informatic după un anumit interval de timp, în urma altor dosare sosite ulterior acestuia, spre exemplu la datele de 26 şi 27 octombrie 2007, cum este şi cazul în speţă, se pune problema respectării normelor administrative şi dacă aceasta a adus atingere intereselor petentei. Sub acest aspect, având în vedere că acest mod de repartizare nu este singular în practica secţiei, că nu este în sarcina preşedintelui de secţie înregistrarea şi distribuirea aleatorie a dosarelor, ci acesta are doar sarcina de a organiza şi controla activitatea grefierului însărcinat cu această activitate, Înalta Curte apreciază că modul de înregistrare şi repartizare a dosarului nr. 14424/1/2006 nu s-a făcut, cu ştiinţă, în scopul de a prejudiciu interesele procesuale ale petentei - intimate în respectiva cauză, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în sarcina intimatei - magistrat sau a persoanei însărcinată cu această activitate.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte susţinerea petentei potrivit căreia intimata - magistrat nu şi-a respectat obligaţiile de serviciu, în sensul că nu a soluţionat cererea de suspendare provizorie a executării potrivit dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., ci a preferat să o trimită completului învestit cu soluţionarea pe fond a pricinii, precum şi faptul că, după primirea aceleaşi cereri spre soluţionare de la complet, nu a stabilit prin rezoluţie termenul de soluţionare a respectivei cereri care, astfel, nu apare înscris nici în registrul informativ, deşi întemeiată, nu este de natură a atrage răspunderea penală a intimatei, neexistând indicii că aceasta a acţionat cu intenţie calificată pentru a vătăma interesele petentei. Astfel, în prima ipoteză, deşi este vorba de o omisiune a îndeplinirii sarcinilor specifice preşedintelui de secţie, fiind puţin probabil ca intimata, la acest nivel, să nu cunoască dispoziţiile R.O.I. sau interpretarea dată de C.S.M. dispoziţiilor art. 403 alin. (4) C. proc. civ., ce prevăd competenţa exclusivă a preşedintelui instanţei (respectiv de secţie la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), nu se poate vorbi de vătămarea intereselor procesuale ale petentei - intimate, întrucât nesoluţionarea cererii de suspendare provizorie a executării nu avea cum să o prejudicieze, ci dimpotrivă. Sub celălalt aspect, al nestabilirii prin rezoluţie a termenul de soluţionare a respectivei cereri care, astfel, nu apare înscris nici în registrul informativ, susţinerea petentei este reală, fiind confirmată şi de verificarea Inspecţiei Judiciare care a constatat că, în acest dosar ca şi în alte cazuri, intimata - magistrat a încălcat prevederile art. 66 alin. (2) lit. c) şi d) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neaplicând rezoluţia de stabilire a termenelor pentru judecarea cererilor de suspendare provizorie, pe baza căreia să se facă menţiunile corespunzătoare în registrul informativ şi registrul de termene pentru ca părţile să poată lua cunoştinţă de măsurile dispuse. Având în vedere că aceste încălcări ţin de organizarea administrativă a activităţii instanţei, şi oricum cererea de suspendare provizorie a executării se judecă fără citarea părţilor, Curtea apreciază că, nici în acest caz, nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii de abuz în serviciu.
În ceea ce priveşte cealaltă infracţiune reclamată, aceea de fals intelectual, constând în inserarea în motivarea încheierilor de suspendare provizorie a unor menţiuni nereale, Înalta Curte apreciază că, prin intermediul plângerii penale formulate împotriva magistratului care a pronunţat o hotărâre judecătorească, nu se pot repune în discuţie aspecte ce ar fi putut fi analizate doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, însă pentru evidenţierea laturii subiective a potenţialei infracţiuni săvârşite de magistrat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sunt admise unele verificări. În speţă, din examinarea motivării încheierilor pronunţate de intimata - magistrat, rezultă că acesta s-a preocupat de analizarea cererii deduse judecăţii prin prisma dispoziţiilor incidente.
În altă ordine de idei, susţinerile petentei potrivit cărora ambele cereri, de revizuire şi contestaţie în anulare, au fost respinse ca inadmisibile prin deciziile nr. 331 din 19 ianuarie 2007 şi, respectiv nr. 372 din 23 ianuarie 2007 ale aceleaşi secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau că au fost admise cererile de suspendare provizorie formulate de S.N.A.I. Bucureşti - Băneasa SA, ce nu avea calitate procesuală activă de a formula aceste cereri întrucât obligaţia de executare a deciziei nr. 3329 din 10 octombrie 2006 incumba doar M.T.C.T., nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual, întrucât soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti nu se pot repune în discuţie decât în căile de atac prevăzute de lege.
Aşadar, cum din actele premergătoare nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către intimata - magistrat, cu ştiinţă, în vederea prejudicierii intereselor legale ale petentei, nu există niciun temei pentru tragerea la răspundere penală, astfel că, văzând şi prevederile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea petentei SC A.U. Bucureşti SA şi, pe cale de consecinţă, va menţine rezoluţia atacată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta să fie obligată la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara SC A.U. Bucureşti SA împotriva rezoluţiei din 12 noiembrie 2007, dispusă în dosarul nr. 336/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică şi menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 851/2008. Penal → |
|---|
