ICCJ. Decizia nr. 1472/2008. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1472/2008
Dosar nr. 1959/1/2008
Şedinţa publică din 22 aprilie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 22 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice invocată din oficiu de instanţă prin încheierea penală din data de 25 iunie 2007 în considerarea dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere considerentele deciziei nr. 6960/28 noiembrie 2006, pronunţată de Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul P.A.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
L-a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de un an închisoare.
În baza dispoziţiile art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen.
În baza dispoziţiile art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de dispoziţiile art. 83 C. pen.
A dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa din data de 30 aprilie 2004, astfel cum a fost modificată prin ordonanţa emisă la data de 17 iunie 2004.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 şi instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în concurs real.
Astfel, inculpatul, în calitate de funcţionar public cu atribuţii de control, în perioada 13 decembrie – 20 decembrie 2003, invocând influenţa pe care o avea în calitate de adjunct al şefului I.P.J. Mureş, faţă de funcţionarii din subordine, în sensul de a-i determina să îndeplinească sau nu atribuţiile de serviciu, a pretins şi primit de la S.D. şi G.D., reprezentanţi ai SC I.E.S. SRL, produse electrice şi electrocasnice, respectiv un televizor color Gran Prix cu telecomandă, în valoare de 13.800.000 lei; un televizor color marca Grundig Hotel TV, în valoare de 4.400.000 lei; un DVD player/video recorder GPX în valoare de 1.700.000 lei; un aparat DVD home cinema sistem Pacific cu 5 sateliţi şi o boxă subwoofers, în valoare de 1.700.000 lei; un aparat video Bush, în valoare de 1.200.000 lei; un radio casetofon auto cu CD Elta, în valoare de 500.000 lei; un aspirator Fif, în valoare de 800.000 lei; o lampă de birou în valoare de 215.000 lei, valoarea totală a bunurilor primite fiind de 24.815.000 lei.
De asemenea, în perioada 24 februarie – 28 februarie 2004, inculpatul, fiind deja anchetat administrativ la nivelul I.G.P.R. privind posibile fapte de corupţie semnalate de denunţătorul S.D., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, i-a determinat pe martorii G.D., N.D.I. şi B.I., să facă afirmaţii mincinoase, în sensul de a nu declara tot ce cunosc cu privire la împrejurări esenţiale asupra cărora au fost întrebaţi, respectiv să producă probe mincinoase, referitor la folosirea unui bon fiscal, original şi xerocopie, în sumă de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003, pentru justificarea în fals a bunurilor primite cu titlu gratuit.
În actul de inculpare, se reţine că, la data de 23 decembrie 2003, în baza unei înţelegeri verbale între S.D. şi G.D. ia fiinţă SC I.E.S. SRL, având ca obiect de activitate comercializarea, second hand a produselor electrice şi electrocasnice importate din Germania, societate cu punct de lucru în Hădăreni.
Între cei doi au intervenit litigii, oficializate în depunerea unui mare număr de plângeri penale reciproce şi reclamaţii la diverse autorităţi, începând cu luna ianuarie 2004. De menţionat este faptul că, pentru a nu avea conflicte cu autorităţile, cei doi au procedat iniţial la cointeresarea materială a autorităţilor locale.
În luna iulie 2003, inculpatul, însoţit de agentul şef A.C., şef de post al Postului de Poliţie Cheţani, s-a deplasat la magazinul societăţii menţionate din localitatea Hădăreni, şi după ce şi-a declinat calitatea profesională, şi-a manifestat intenţia de a achiziţiona un televizor din cele expuse spre vânzare.
Produsele i-au fost arătate de G.D., iar la circa 3 săptămâni, inculpatul a revenit pentru a achiziţiona un televizor Gran Prix, achitând suma de 10.000.000 lei, deşi preţul produsului, afişat, era de 13.800.000 lei.
Instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat nu se poate deduce dacă reducerea de preţ s-a datorat influenţei exercitate de inculpat datorită funcţiei pe care o avea, sau a reprezentat consecinţa faptului că aparatul avea o defecţiune de imagine, astfel încât dubiul profită făptuitorului.
În luna decembrie 2003, în preajma sărbătorilor de iarnă, inculpatul a revenit la magazinul societăţii, din localitatea Hădăreni, unde l-a întâlnit pe S.D., căruia i-a spus că doreşte să achiziţioneze un televizor mai mic pentru familie, situaţie în care martorul i-a arătat un televizor color marca Gran Prix, ca cel cumpărat anterior de inculpat, spunându-i acestuia că nu e nevoie să îl plătească, împrejurare în care inculpatul a dorit să cumpere şi un alt televizor, mai mic. S.D. l-a invitat în atelier, unde inculpatul a văzut mai multe produse electrice şi electrocasnice, exprimându-şi dorinţa de a achiziţiona şi alte bunuri, situaţie în care S.D. l-a rugat pe martorul N.D. să stea la dispoziţia inculpatului şi să îi încarce toate bunurile pe care acesta le doreşte, respectiv cele care au fost enumerate în actul de inculpare.
În luna ianuarie 2004, pe fondul conflictului existent între S.D. şi G.D., au fost formulate mai multe plângeri penale şi reclamaţii împotriva funcţionarilor care le promiseseră sprijin în problemele de natură juridică, respectiv împotriva inculpatului, a numiţilor A.C., I.I.C. şi V.D., şi aceştia beneficiind de cadouri din partea celor doi martori.
La data de 18 februarie 2004, martorul S.D. sesizează I.G.P.R. – Corpul de Control printr-un denunţ în care reclama faptul că fostul său asociat, G.D. este protejat de mai mulţi poliţişti, printre care şi inculpatul, care a primit mai multe cadouri în valoare de 30 milioane lei, constând în bunuri electrice şi electrocasnice second hand. Separat, G.D. sesizează P.N.A. cu privire la mai multe fapte de corupţie.
În cursul anchetei interne, inculpatul a încercat acoperirea faptei de corupţie prin instigarea martorilor oculari la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, sau prin ticluirea de probe false, respectiv înscrisuri care să ateste în fals achiziţionarea bunurilor contra cost.
La data de 24 februarie 2004, inculpatul i-a cerut lui G.D. să-i întocmească în fals un înscris sub semnătură privată, pe care să-l dateze 20 decembrie 2003, prin care se confirma dobândirea bunurilor contra cost, iar pentru că martorul a refuzat să semneze înscrisul, inculpatul i-a solicitat martorului să-i dea din contabilitatea firmei un bon fiscal din luna decembrie 2003, pentru a se confirma varianta pe care o susţinea.
În schimb, inculpatul i-a promis martorului că-l va ajuta în litigiile pe care acesta le are cu S.D., iar pentru ca afirmaţiile sale să fie şi mai veridice, l-a contactat pe numitul D.E.I., comisar în cadrul I.P.J. Mureş şi membru al echipei de control, care i-a confirmat că îi va face rost de un avocat. Cei doi, inculpatul şi martorul s-au deplasat la biroul comisarului, unde, la discuţie, a participat şi avocatul B.I., care a fost solicitat să reprezinte interesele martorului G.D.
Discuţiile nu s-au finalizat, motiv pentru care inculpatul i-a cerut martorului G.D. să se întâlnească peste o oră în comuna Cheţani, la domiciliul lui A.C., unde i s-a solicitat ca până a doua zi la orele 8, să aducă inculpatului un bon fiscal cu o valoare de cel puţin 5.000.000 lei.
La data de 25 februarie 2004, după ce martorul s-a prezentat mai întâi la parchet pentru reconstituirea predării bonului fiscal, i-a înmânat inculpatului acest bon, cu o valoare de 6.500.000 lei, datat 13 decembrie 2003. În acest timp, inculpatul a luat legătura cu S.D., căruia i-a promis că, dacă va retrage reclamaţia împotriva sa, îl va ajuta în litigiile cu G.D. Reclamaţia depusă de S.D. a fost retrasă în aceste condiţii.
Actul de inculpare reţine că, faţă de probatoriul administrat, apărările inculpatului sunt totalmente infirmate, legătura de cauzalitate între bunurile primite cu titlu gratuit şi influenţa pe care a promis-o celor doi martori să o traficheze fiind dovedită pe deplin.
Prin sentinţa penală nr. 15 din 8 iunie 2006 a Curţii de Apel Târgu Mureş, inculpatul este achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul este condamnat, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 18 C. pen., pe durata termenului de încercare calculat conform art. 82 C. pen.
S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător aplicat prin ordonanţa din 30 aprilie 2004 a P.N.A. asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, cu excepţia sumei de 1000 dolari S.U.A. faţă de care s-a ridicat sechestrul prin ordonanţa din 17 iunie 2004 a P.N.A.
În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut că nu este îndeplinită latura obiectivă a infracţiunii de trafic de influenţă, dat fiind că nu s-a dovedit în cauză că inculpatul a promis că va interveni pe lângă un funcţionar, respectiv poliţist, să facă sau să nu facă un act ce intra în atribuţiile sale de serviciu.
Împotriva sentinţei au declarat recurs D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul.
Prin Decizia penală nr. 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunţată în dosar nr. 12050/1/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de D.N.A., a casat sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe. Prin aceeaşi decizie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În motivarea deciziei de casare, se reţine că deşi prima instanţă l-a achitat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, nu a analizat situaţia de fapt sub aspectul săvârşirii de către acesta a unei alte fapte penale, respectiv instanţa fondului nu a analizat fişa postului şi ordinul de serviciu al inculpatului prin care s-au stabilit atribuţiile de serviciu pe care acesta le avea în cadrul I.P.J. Mureş, sub aspectul indicării nominale a subunităţilor de poliţie pe care le avea în subordine şi unde trebuia să efectueze controale specifice, inculpatul, în baza funcţiei de care o deţinea revenindu-i obligaţia de a supraveghea activitatea desfăşurată de lucrătorii postului de poliţe Cheţani.
În motivarea deciziei, se reţine că inculpatul nu a exercitat aceste atribuţii, în sensul că nu a verificat modul în care lucrătorii de poliţie A.C., I.I.C. şi V.D. au efectuat controale specifice la firma martorilor S.D. şi G.D., cu atât mai mult cu cât cunoştea că cei trei primiseră cadouri de la patronii firmei.
Faţă de această situaţie, inculpatul putea aprecia foarte uşor că cei trei, în schimbul darurilor primite nu au exercitat nici un fel de activitate de control la firma martorilor, deci fapta lor întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de corupţie pentru care li s-a aplicat sancţiunea amenzii administrative în cuantum de 10 milioane lei, iar inculpatul a acoperit fapta acestora, fiind prezentat de cei trei subalterni aceloraşi patroni de la care, la rândul său, a primit cadouri constând în aparatură electrică şi electrocasnică.
În aceste condiţii, în Decizia de casare, instanţa supremă a stabilit obligaţia instanţei de fond ca, în rejudecare, să analizeze dacă fapta inculpatului, de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri de la patronii amintiţi, pentru a le acorda protecţie, raportat la atribuţiile sale de serviciu întruneşte sau nu elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Referitor la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, instanţa de recurs a reţinut vinovăţia inculpatului, ca fiind deplin dovedită, tratamentul penal aplicat inculpatului fiind just individualizat şi neimpunându-se reformarea acestuia, motiv pentru care recursul inculpatului a fost respins.
În rejudecare, având în vedere limitele deciziei de casare, instanţa de fond a analizat, ca un prim aspect, aplicarea în cauză a dispoziţiile art. 38518 alin. (2) C. proc. pen., în sensul existenţei obligaţiei pentru instanţă de a se pronunţa asupra ambelor infracţiuni pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, deci şi asupra infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 25 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aspect ce urmează a fi analizat întrucât hotărârea instanţei de recurs nu face nici o menţiune referitoare la o casare parţială a hotărârii primei instanţe, în condiţiile în care recursul inculpatului se referea la reţinerea greşită în sarcina sa a săvârşirii infracţiunii sus amintite, fiind respins ca nefondat.
Deşi, din motivarea instanţei de recurs se desprinde ideea cercetării fondului cauzei, în rejudecare doar cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, omisiunea din dispozitivul deciziei a casării parţiale şi respectiv, a menţinerii restului dispoziţiilor sentinţei recurate, impune instanţei investite cu soluţionarea cauzei în rejudecare obligaţia soluţionării acesteia în integralitatea sa.
Faptul că în Decizia de casare nu se face menţiunea casării parţiale a sentinţei recurate conduce la concluzia unei casări în totalitate a acesteia, în aşa fel încât obiectul rejudecării îl formează toate faptele cu care, iniţial, instanţa de judecată a fost sesizată, neexistând deci autoritate de lucru judecat cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Apreciind că Decizia instanţei de recurs se referă la o casare totală a sentinţei recurate, instanţa fondului, investită cu rejudecarea cauzei, a dat valenţă dispoziţiilor art. 6 par.3 lit. a) din C.E.D.O., care se referă la respectarea garanţiilor procesuale enumerate de textul de lege amintit.
Aceleaşi dispoziţii legale au justificat punerea în discuţia părţilor, în acest ciclu procesual, a schimbării încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., raportat la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000.
În rejudecare, s-a procedat la administrarea probelor specificate de instanţa de recurs, solicitându-se fişa postului ocupat de inculpat în anul 2003 şi ordinul de serviciu prin care s-au stabilit în concret atribuţiile sale de serviciu, în perioada aferentă lunii decembrie 2003.
De asemenea, s-au administrat toate probele care vizau infracţiunea de trafic de influenţă, reaudiindu-se martorii audiaţi cu ocazia primei judecăţi a cauzei la instanţa de fond, dar şi audiindu-se un nou martor, U.V., în raport de elementele desprinse din probele administrate în cauză şi argumentele cuprinse în încheierea de şedinţă din 29 octombrie 2007, şi martorii propuşi de inculpat în apărare.
Statuând asupra vinovăţiei inculpatului cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, instanţa supremă a apreciat că nu mai este necesară readministrarea probelor cu referire la această infracţiune, neexistând pe acest aspect elemente care ar contura o altă stare de fapt decât cea iniţial reţinută.
După readministrarea probelor în rejudecare, instanţa de fond, investită cu rejudecarea cauzei a reţinut în esenţă, că situaţia de fapt este aceeaşi ca şi cea avută în vedere de instanţa fondului, cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită de inculpat, situaţie care se desprinde din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în acest ciclu procesual, şi care relevă faptul că inculpatul a primit de la martorul S.D. cadouri în produse electrice şi electrocasnice, în schimbul protecţiei pe care s-a obligat a o asigura martorului.
În acest fel, probatoriul administrat înlătură apărarea inculpatului în sensul că ar fi achitat contravaloarea bunurilor primite la data de 13 decembrie 2003, întrucât bonul fiscal prezentat de inculpat în acest sens, fusese remis de martorul G.D. parchetului, la data de 25 februarie 2004, înainte de a-l înmâna inculpatului, cu atât mai mult cu cât cel din urmă încunoştinţase martorul, înainte de a-i solicita bonul fiscal, despre un control efectuat la nivel intern în cadrul I.P.J. Mureş, în perioada 25 - 27 februarie 2004.
Faptul că inculpatul a primit gratuit bunurile menţionate în cuprinsul actului de inculpare de la martorul S.D. este dovedită şi de analiza comparativă a celor două rapoarte întocmite de inculpat şi purtând aceeaşi dată, respectiv 25 februarie 2004, primul depus în apărare la dosarul de anchetă internă şi al doilea, adaptat ca urmare a remiterii bonului fiscal, găsit la biroul inculpatului, în urma percheziţiei efectuate.
În această modalitate, instanţa de fond reţine că s-a îndeplinit prima condiţie a elementului material al infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., în sensul remiterii bunurilor către inculpat la data de 20 decembrie 2003, când ele au fost oferite acestuia de martorul S.D.
Scopul primirii bunurilor, în sensul dispoziţiilor art. 254 alin. (1) C. pen., nu este însă realizat, respectiv acela de a îndeplini, de a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale inculpatului, sau de a face un act contrar acestor îndatoriri, şi care, obligatoriu, trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public.
Această situaţie este probată şi de declaraţia martorului S.D. din data de 14 martie 2005, în care se precizează că bunurile au fost oferite inculpatului fără ca martorul să urmărească sau să aştepte ca acesta să-i facă un contraserviciu, deşi inculpatul i-a lăsat martorului cartea sa de vizită, oferindu-se să-l ajute dacă va avea probleme. Aceeaşi declaraţie a fost dată de martor în cursul rejudecării, la data de 8 octombrie 2007.
Analizându-se fişa postului pe care inculpatul îl ocupa în cursul lunii decembrie 2003, se reţine că acesta avea atribuţii de a conduce, îndruma şi sprijini efectivele date în responsabilitate directă prin Ordinul de zi al Şefului Inspectoratului şi de a asigura executarea activităţilor specifice în strictă conformitate cu legile în vigoare, pe linia apărării vieţii, integrităţii corporale şi libertăţii persoanei, a avutului public şi privat, ale celorlalte drepturi şi interese legitime ale cetăţenilor, a ordinii şi liniştii publice, etc., aşa cum ele sunt menţionate în actul depus la solicitarea instanţei de către I.P.J. Mureş şi comunicat cu adresa nr. S/10774 din 21 august 2007.
De asemenea, din dispoziţia nr. 1 din 07 ianuarie 2003 a şefului I.P.J. Mureş, comunicată la solicitarea instanţei cu adresa nr. 190479 din 14 noiembrie 2007, în responsabilitatea directă a adjunctului şefului inspectoratului, funcţie ocupată de inculpat în cursul anului 2003 au fost stabilite următoarele structuri de poliţie: serviciul de logistică, serviciul de cazier judiciar şi evidenţă operativă, biroul de comunicaţii şi informatică, poliţia mun. Sighişoara şi poliţia oraşului Sovata.
Prin aceeaşi adresă, se arată că inculpatul ar fi putut desfăşura activităţi de coordonare şi control asupra efectivelor postului de poliţie Cheţani, cu privire la realizarea activităţilor logistice şi de înzestrare a subunităţii, investiţiilor, aprovizionarea tehnico-materială, organizarea evidenţelor operative, reţele de comunicaţii şi transmisii de date, nefiind găsite însă dispoziţii cu privire la alte atribuţii de control sau competenţe pe care le-ar mai fi putut primi inculpatul.
Cu privire la atribuţiile de serviciu ale inculpatului în anul 2003, martorul C.V., şeful inspectoratului de Poliţie Mureş în perioada analizată, arată la data de 19 noiembrie 2007, că inculpatul nu avea atribuţii de serviciu în ceea ce priveşte postul de poliţie Cheţani, întrucât serviciile de logistică, cazier judiciar şi informatică nu aveau corespondent la nivelul posturilor de poliţie comunale sau orăşeneşti. Aceste atribuţii de control fuseseră date în 2003, prin Ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor în sarcina exclusivă a adjunctului care coordona activitatea de ordine publică, respectiv martorul U.V., din a cărui declaraţie rezultă că inculpatul nu avea atribuţii în materia cercetărilor penale, singura abilitare în acest domeniu constând în aceea că, în situaţia săvârşirii unei infracţiuni flagrante, inculpatul avea obligaţia sesizării şi transmiterii cauzei compartimentelor specializate.
Din declaraţiile martorilor A.C., I.C. şi V.I.D., lucrători de poliţie în cadrul postului de poliţie de Cheţani, au rezultat atribuţiile specifice lucrătorilor posturilor de poliţie comunale în raport de societăţile comerciale care funcţionau în raza de activitate a acestora.
Faţă de toate aceste declaraţii, instanţa fondului, în rejudecare a reţinut inexistenţa unor atribuţii de serviciu ale inculpatului în raport cu postul de poliţie Cheţani, aceste atribuţii revenind în sarcina numitului A.A., şeful serviciului de ordine publică în anul 2003 şi a martorului U.V.
Instanţa de fond a reţinut aşadar, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 254 C. pen., dat fiind că latura obiectivă a infracţiunii nu este dovedită în cauză, reţinându-se că eventuale acte îndeplinite de inculpat nu intrau în sfera atribuţiilor sale de serviciu.
Faţă de această situaţie, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, pusă în discuţia părţilor din oficiu de instanţa de fond, la data de 25 iunie 2007, în sensul deciziei de casare, a fost respinsă, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Faţă de respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, pentru inexistenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, a impus obligaţia instanţei de a analiza această faptă prin prisma elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare al instanţei, respectiv prin rechizitoriu.
Din acest punct de vedere, raportat la conţinutul normei de incriminare de bază, respectiv art. 257 alin. (1) C. pen., instanţa de fond reţine că acţiunile de primire, pretindere ori acceptare de foloase sau de daruri, prin prevalarea de o influenţă reală sau presupusă, nu sunt suficiente pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă, impunându-se deci cerinţa esenţială ca pretinderea, primirea ori acceptarea să fi fost săvârşită de autor pentru a-l determina pe funcţionarul pe lângă care are influenţă sau lasă să se creadă aceasta, să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.
Pe acest aspect, se reţine că, la data de 20 decembrie 2003, nu existau raporturi între cumpărătorul de influenţă şi instituţia la care inculpatul ocupa funcţia de adjunct, acesta neavând nici competenţa funcţională de a efectua actul solicitat în cadrul serviciului său.
De asemenea, în cuprinsul actului de sesizare nu se face menţiunea actului pe care trebuia să îl facă sau nu funcţionarul, respectiv inculpatul în cauza de faţă, motiv pentru care această omisiune nu poate fi complinită de instanţa de judecată, în sensul determinării actului pentru care a fost traficată influenţa, întrucât cerinţa imparţialităţii şi independenţei judecătorului, garanţii esenţiale ale unui proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. exclud exercitarea cumulativă a funcţiei de jurisdicţie şi a celei de învinuire.
Instanţa de judecată reţine şi lacuna actului de inculpare cu privire la scopul urmărit de inculpat, faţă de care se fac referiri contradictorii.
Într-o primă susţinere, se are în vedere că inculpatul a primit bunurile cu titlu gratuit în considerarea funcţiei sale şi a calităţii de funcţionar public, în sensul unui eventual ajutor viitor acordat martorilor, patroni la societatea comercială, dacă aceştia vor avea probleme cu legea. Faţă de aceasta, instanţa reţine că inculpatul nu avea atribuţii de control cu referire la postul de poliţie Cheţani, în raza de activitate a căruia îşi avea sediul societatea celor doi, aspect ce rezultă din fişa postului, dar şi din declaraţiile martorilor care au ocupat funcţii de conducere la nivelul I.P.J. Mureş în anul 2003.
În cea de-a doua susţinere, actul de inculpare are în vedere o eventuală influenţă a inculpatului ce urma a fi traficată pentru rezolvarea litigiilor care apăruseră între cei doi. Şi cu privire la acest aspect, instanţa de fond reţine că lucrătorii unui post de poliţie comunal aveau atribuţii exclusiv în domeniul organizării pazei şi protecţiei bunurilor, sesizării unei infracţiuni flagrante serviciului economic din cadrul I.P.J. Mureş, situaţii relevate pe deplin de probatoriul administrat.
Sub acest aspect, este concludentă împrejurarea că, la data de 20 decembrie 2003, între cei doi asociaţi ai societăţii comerciale nu existau litigii, ori, acţiunea care constituie elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul dispoziţiilor art. 257 alin. (1) C. pen., trebuie să se realizeze mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a pretins influenţa şi s-a promis a se interveni şi fi îndeplinit actul care intră în atribuţiile sale de serviciu şi care este cerut concomitent cu acesta sau cel mai târziu, în timpul efectuării lui.
Cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă în formă continuată, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi în raport de Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestuia, dar şi aplicarea unei sancţiuni penale corespunzătoare în raport de modalitatea concretă de săvârşire a faptei, de persoana inculpatului, de obligativitatea reeducării inculpatului, neexistând motive de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul P.A.I.
În recursul său, parchetul critică hotărârea pentru nelegalitate, vizând greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în condiţiile în care, după casarea primei sentinţe, instanţa investită cu soluţionarea cauzei în rejudecare nu şi-a stabilit concret limitele investirii, respingând repetat cererile inculpatului de a administra probatorii şi faţă de această faptă penală, în situaţia în care instanţa fondului a constatat că Decizia de casare pronunţată de instanţa supremă se referă la o casare în întregime a hotărârii primei instanţe.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În recursul său, inculpatul critică hotărârea pentru nelegalitate privind greşita condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, apreciind că probele administrate în cauză nu au relevat vinovăţia sa, şi solicitând achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Examinând hotărârea, prin prisma criticilor recurenţilor, ca şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Ambele recursuri se referă la aspecte legate de modul de soluţionare a acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului pentru infracţiunea de instigare la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.
În opinia parchetului se consideră nelegal procedeul instanţei de a rejudeca pricina sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, fără a proceda la readministrarea de probe, atât timp cât prin Decizia de casare cu trimitere, sentinţa primei instanţe fusese casată în întregime.
Inculpatul invocă lipsa laturii subiective a infracţiunii.
Nu se comentează asupra infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, asupra căreia acuzarea a acceptat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Pentru început, sub aspect formal, este de constat că sentinţa primei instanţe este conformă întregului conţinut al deciziei de casare nr. 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunţată în dosar nr. 12050/1/2006, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a admis recursul formulat de D.N.A., a casat sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, trimiţând cauza spre rejudecare primei instanţe.
În Decizia de casare, instanţa supremă a stabilit obligaţia instanţei de fond ca, în rejudecare, să analizeze dacă fapta inculpatului, de a acoperi fapta subalternilor săi, care au primit bunuri de la patronii amintiţi, pentru a le acorda protecţie, raportat la atribuţiile sale de serviciu întruneşte sau nu elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită.
Referitor la infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, instanţa de recurs a reţinut existenţa vinovăţiei inculpatului, corecta individualizare judiciară a sancţiunii şi a apreciat că nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect, motiv pentru care recursul inculpatului a fost respins.
În dispozitiv, instanţa de casare procedează la desfiinţarea totală a hotărârii date în primă instanţă, împrejurare care ridică problema legalităţii procedeului primei instanţe de a proceda la pronunţarea unei soluţii pe fond cu privire la această infracţiune, fără a mai readministra sau administra probe.
Pe această temă trebuie arătat că o hotărâre judecătorească este un tot, o însumare a unor părţi distincte, care, fiecare, prin funcţionalitatea specifică, asigură evidenţierea soluţiilor date de instanţă, cu prezentarea temeiurilor de fapt şi de drept. Actul procedural trebuie să respecte conţinutul şi structura prevăzută de lege, putând, în aceste condiţii, să dea posibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii şi punerii în executare a dispoziţiilor statuate de instanţă.
Niciuna din componentele structurale ale unei hotărâri nu poate fi disociată de celelalte părţi, pentru că, numai privită în întregul ei, actul procedural poate releva voinţa organului judiciar la adoptarea actului procesual.
Atunci când voinţa juridică este evidentă, ea trebuie urmată, chiar dacă în cuprinsul componentelor sale există inadvertenţe.
Pornind de la aceste considerente, trebuie arătat că Înalta Curte, prin Decizia 6960 din 28 noiembrie 2006, pronunţată în dosar nr. 12050/1/2006, a menţionat în dispozitiv casarea în întregime a sentinţei primei instanţe nr. 15 din 08 iunie 2006, dar în considerentele hotărârii a reţinut că infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă există, că vinovăţia inculpatului a fost dovedită, iar tratamentul penal aplicat inculpatului a fost corespunzător.
În această situaţie curtea de apel s-a aflat în faţa a două certitudini asupra cărora nu avea căderea a interveni, dat fiind caracterul obligatoriu al hotărârii instanţei de recurs: pe de o parte, constatarea definitivă a existenţei faptei, a vinovăţiei inculpatului şi chiar a justei individualizări a sancţiunii penale, iar pe de altă parte, casarea în întregime a sentinţei primei instanţe, ceea ce însemna pronunţarea, din nou, de către prima instanţă asupra acţiunii penale referitoare la infracţiunea de instigare la mărturia mincinoasă.
Soluţia adoptată de prima instanţă, aflată într-o inedită situaţie juridică, este o manifestare elocventă de aplicare în practică a principiului oportunităţii, care obligă organele judiciare la diligenţă, la activitate procesuală pozitivă, la rezolvarea unei cauze penale pe bază de principii sau reguli aplicabile, care răspund mai bine realităţii date, atunci când dispoziţiile legale nu oferă sprijinul necesar.
Nefiind de discutat asupra aspectelor esenţiale ce prefigurează rezolvarea unei acţiuni penale, în mod justificat, prima instanţă s-a mărginit la adoptarea unei soluţii prin care s-a conformat în întregime dispoziţiilor instanţei de recurs.
Iată, de ce, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi de inculpatul P.A.I. împotriva sentinţei penale nr. 22 din 6 decembrie 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1487/2008. Penal → |
|---|
