ICCJ. Decizia nr. 605/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 605/2008
Dosar nr. 1145/44/2007
Şedinţa publică din 19 februarie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 113/ F din 9 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.V. împotriva rezoluţiei nr. 250/ P din 5 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, astfel cum a fost confirmată prin rezoluţia nr. 909/11/2/25 iulie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
S-a reţinut că persoana vătămată M.V. a formulat mai multe plângeri penale împotriva procurorilor L.S. şi D.I. pentru soluţionarea, prin rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale, a unor plângeri penale.
Din cercetările efectuate în cauze a rezultat că procurorul D.I. a soluţionat dosarul nr. 1673/P/2006 privind pe făptuitoarea M.I., confirmând prin rezoluţie propunerea de neîncepere a urmăririi penale. La acest dosar a conexat şi dosarele nr. 1674 şi 1675/P/2006.
Acelaşi procuror a participat la judecarea cauzei privind pe inculpata M.l., înregistrată la Judecătoria Tg. Bujor sub nr. 1118/2006, solicitând în baza art. 285 C. proc. pen., scoaterea de pe rol şi înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor pentru a se efectua cercetări sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), cererea fiind admisă de instanţa de judecată prin sentinţa penală nr. 624 din 9 august 2006.
Prim-procurorul L.S. a soluţionat dosarul nr. 864/P/2004 privind pe făptuitorii M.I., O.N. şi O.P. (rezoluţie de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 9 noiembrie 2004), dosarul nr. 993/P/2000 privind pe făptuitoarea M.l. (rezoluţie de confirmare a propunerii de neîncepere a urmăririi penale din 29 martie 2001), lucrarea nr. 283/ll/2/2000 (ordonanţa de respingere a plângerii din 15 noiembrie 2000), lucrarea nr. 101/11/2/2001 (rezoluţia de respingere a plângerii din 7 mai 2000).
Dosarele nr. 680/P/1997, 761 /P /1998, 474/P/2000, 915/P/2000 şi 887/P/2001 nu au fost soluţionate de cei doi procurori, ci de alţi procurori care au funcţionat în anumite perioade de timp în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.
S-a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor întrucât soluţiile au fost adoptate de cei doi procurori pe baza probelor administrate în cauzele respective şi exprimă convingerea lor juridică.
Potrivit dispoziţiile art. 64 alin. (2) din legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară în soluţiile dispuse procurorul este independent în condiţiile prevăzute de lege.
Soluţiile adoptate de procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior sau pot fi desfiinţate de instanţa de judecată, când sunt apreciate ca fiind nelegale, în condiţiile prevăzută de art. 278 – art. 2781 C. proc. pen. Aspectele invocate de persoana vătămată constituie de fapt temeiuri pentru plângeri împotriva soluţiilor procurorului, ce puteau fi formulate în baza art. 278 – art. 2781 C. proc. pen. şi nu temeiuri pentru introducerea unei plângeri penale.
De altfel, persoana vătămată a formulat plângeri împotriva soluţiilor, în baza art. 278 – art. 2781 C. proc. pen., dar i-au fost respinse de procurorul ierarhic superior sau de instanţa de judecată.
În consecinţă, prin rezoluţia nr. 250/ P din 5 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a dispus, prin raportare la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. proc. pen., faţă de procurorii L.S. şi D.I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere în condiţiile art. 278 C. proc. pen., plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 909/11/2/2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, reţinându-se, în esenţă, că soluţiile celor doi procurori, menţionate în rezoluţia atacată, au fost confirmate de către instanţele de judecată în căile de atac utilizate de petent, iar faptul că petentul a fost nemulţumit de aceste soluţii nu îl îndreptăţeşte să formuleze plângere penală împotriva celor doi magistraţi.
Împotriva acestor rezoluţii petentul a formulat plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., nemulţumit că împotriva celor doi procurori nu s-a luat nicio măsură, deşi i-ar fi „distrus viaţa", că ar fi fost „văduvit" de proprietate timp îndelungat (15 ani) „numai datorită influenţei nefaste a domnilor procurori de la Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, care au fost întotdeauna de partea infractorilor şi nu a părţii vătămate".
Petentul a arătat că a formulat plângere penală împotriva celor doi procurori pentru săvârşirea mai multor infracţiuni [(art. 246, 264, 288 alin. (2), art. 289, 290 şi 291 C. pen.)],că în ultimii 4 ani au fost scoase de pe rolul Judecătoria Tg. Bujor sau avizate negativ un număr de peste 12 dosare şi că nici în prezent, după 15 ani, nu a beneficiat de imparţialitate şi dreptate, fiind însă favorizaţi infractorii.
Prin precizările ulterioare petentul a solicitat ca în baza art. 480 C. civ., să se dispună „eliberarea imediată de către infractoarea M.O.I. a imobilului ocupat prin încălcarea art. 271 alin. (2) C. pen. şi art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)" şi „condamnarea infractoarei la pedepse privative de libertate".
De asemenea, petentul a solicitat obligarea sus-numitei la plata sumei de 12.000 RON cu titlu de daune materiale, daune morale şi cheltuieli de judecată.
Prima instanţă a reţinut că petentul este proprietarul unui imobil (teren şi construcţii) situat în satul Rădeşti comuna Bălăbăneşti judeţul Galaţi, dobândit ca urmare a dezbaterii succesiunii după autorii săi.
Imobilul în discuţie a fost locuit de fratele şi cumnata (M.I.) petentului, iar la data de 5 august 1994 când a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc, petentul a acceptat ca M.I. să locuiască în continuare acolo atât timp cât va dori el.
Deşi a obţinut hotărâri judecătoreşti de evacuare a sus-numitei din imobilul respectiv, petentul nu a înţeles să le pună în executare în termenul prevăzut de legea civilă, neînţelegerile intervenite între cei doi şi între petent şi nepoţii numitei M.l. (O.N. şi O.P.) transferându-se în plan penal, petentul formulând multiple plângeri prealabile împotriva celor trei persoane, în principal pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 271 şi 220 C. pen.
Cum pentru legala sesizare a instanţei în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 271 C. pen., legea nu permite sesizarea directă, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legii nr. 247/2005 - articol unic pct. 2,faza de urmărire penală impunându-se şi în cazul infracţiunii prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), în mod corect procurorii de şedinţă au solicitat scoaterea de pe rolul judecătoriei şi trimiterea acestora pentru cercetări la organele de urmărire penală.
În ce priveşte soluţiile de netrimitere în judecată date de cei doi procurori se constată că acestea au fost supuse controlului judecătoresc astfel că suspiciunea petentului asupra corectitudinii soluţiilor nu este fundamentată decât eventual pe nemulţumirea sa că rezoluţiile nu au fost conforme cu propria voinţă.
Pentru a se reţine în sarcina celor doi magistraţi comiterea infracţiunii de abuz în serviciu era necesar să se dovedească că aceştia au acţionat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu cu intenţia de a prejudicia una dintre părţi. Or, în cauză nu s-a făcut dovada că procurorii în cauză nu ar fi îndeplinit un act ori l-ar fi îndeplinit în mod defectuos, cu intenţie şi astfel să fi cauzat petentului vreo vătămare a intereselor sale legale.
Se constată aşadar că în mod corect procurorul care a instrumentat cauza dedusă judecăţii a constatat că cei doi magistraţi nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), probatoriul administrat reliefând fără dubiu că fapta reclamată nu există şi că deci aceştia nu pot fi subiecţi ai infracţiunii invocate şi nici a vreunei alte fapte cu conotaţie penală.
Faptul că sesizările petentului nu au avut finalitatea dorită de acesta nu este de natură să-i creeze reprezentarea că procurorii se comportă abuziv în exercitarea atribuţiilor de serviciu ori că nu vor să-i soluţioneze corect cauza, atât timp cât prin aplicarea riguroasă a legii penale şi procesual penale au respectat atât drepturile şi libertăţile petentului cât şi cele ale făptuitorilor.
Cum numita M.I. nu este parte în cauza de faţă, prima instanţă a apreciat că nu se impune luarea în discuţie a solicitării petentului privind evacuarea şi condamnarea acesteia precum şi obligarea la despăgubiri civile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul M.V. care, deşi legal citat nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin motivele scrise de recurs depuse la dosarul cauzei s-au invocat nulitatea hotărârii atacate pentru nerespectarea compunerii instanţei (cauza a fost judecată în complet format dintr-un singur judecător), necitarea în formă scrisă a intimaţilor, susţinându-se în esenţă că aceştia se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 264, 290, 291 şi 288 C. pen., constând în aceea că „au nesocotit şi zădărnicit-timp de 4 ani respectarea legii, prin favorizarea infractorilor ocupanţi ai imobilului şi împiedicarea părţii vătămate de a poseda şi a se bucura de o proprietate imobiliară primită ca zestre de la părinţii săi".
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petentul a formulat o plângere penală împotriva intimaţilor care, în calitate de procurori au soluţionat prin soluţii de neîncepere a urmăririi penale mai multe plângeri penale formulate de petent în legătură cu presupuse nerespectări ale dreptului său de proprietate privitor la un imobil situat în comuna Rădeşti judeţul Galaţi.
Curtea constată că atât motivarea plângerii, cât şi cea a recursului ce fac obiectul cauzei de faţă cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul le putea exercita (sau deja Ie-a exercitat) împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor date de intimaţi, în condiţiile art. 278 şi 2781 C. proc. pen.
În mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză faptele reclamate de petent nu există în materialitatea lor, astfel încât criticile recurentului sub acest aspect sunt neîntemeiate.
De asemenea, nefondate sunt şi celelalte critici referitoare la compunerea instanţei şi citarea părţilor.
Cauza de faţă a fost soluţionată de către curtea de apel, ca instanţă de fond în complet format dintr-un judecător, respectându-se astfel dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, iar în ce priveşte citarea intimaţilor, acesta s-a făcut prin citaţie scrisă, la locul de muncă al acestora, prin serviciul personal, în condiţiile art. 175 şi 177 C. proc. pen.
În consecinţă, recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.V. împotriva sentinţei penale nr. 113/ F din 9 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1526/2008. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 962/2008. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
