ICCJ. Decizia nr. 962/2008. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 962/2008
Dosar nr. 3862/30/2006
Şedinţa publică din 17 martie 2008
Examinând recursul de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 298/ PI din 25 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Timiş, inculpatul S.P. a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a interzis inculpatului, în limitele art. 71 C. pen., exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din data de 21 iunie 2006.
În baza art. 118 C. pen., raportat la art. 109 C. proc. pen., s-a dispus confiscarea suportului tip CD nr. 001321723, corp delict.
În baza art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 200 euro ridicată de la inculpat şi consemnată la C.E.C. Sucursala Timiş.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut în fapt următoarele:
În urma depistării numitului N.N., fiul său, conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul S.P. a venit, la data de 16 iunie 2006, la Poliţia Oraşului Deta unde luat legătura cu lucrătorul de poliţie Turda Vasile sugerându-i că este dispus să-l recompenseze dacă îl va scăpa pe fiul său, urmând să revină la data de 21 iunie 2006 când fiul său trebuia audiat.
Poliţistul a înţeles sugestia inculpatului şi, la data de 19 iunie 2006, a formulat denunţ la D.N.A. – S.T. Timişoara.
S-a reţinut că, la data de 21 iunie 2006, inculpatul s-a prezentat împreună cu fiul său la Poliţia Deta, a intrat împreună cu T.V. într-o încăpere unde i-a cerut „ să o dea la pace" şi „ să facă să fie bine". În cursul discuţiei inculpatul a scos din buzunar suma de 200 euro pe care a pus-o într-o mapă aflată pe birou, dar la scurt timp a luat-o şi a pus-o în buzunar, moment în care au pătruns în cameră doi procurori şi ofiţerii de poliţie.
Cu ocazia percheziţiei s-a găsit asupra inculpatului suma de 800 euro din care 200 euro au fost ridicaţi şi consemnaţi la C.E.C.
Discuţiile purtate de inculpat cu agentul de poliţie au fost înregistrate pe suport tip DVD - CD, înregistrările fiind transcrise şi depuse la dosar.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului S.P. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criterii prevăzute de art. 72, precum şi faptul că inculpatul este recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatul a declarat apel şi a solicitat să se dispună achitarea întrucât a fost provocat de denunţător.
Prin Decizia penală nr. 211/ A din15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
S-a reţinut că starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor T.V., M.A.A., S.F. şi J.C.
S-a reţinut că nu poate fi avută în vedere apărarea inculpatului în sensul că a fost provocat în comiterea faptei şi că nu a făcut altceva decât să dea curs solicitării inculpatului, înregistrările convorbirii dintre cei doi fiind edificatoare în sensul că inculpatul a oferit denunţătorului banii pentru a muşamaliza dosarul fiului său.
Instanţa de apel a mai reţinut că pedeapsa a fost just individualizată având în vedere şi antecedentele penale ale inculpatului.
Inculpatul a declarat recurs invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 15 şi 14 C. proc. pen.
În motivarea recursului s-a susţinut în principal că s-a comis o gravă eroare de fapt şi că există o cauză care înlătură răspunderea penală, impunându-se încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i1) C. proc. pen., deoarece inculpatul a fost constrâns să comită infracţiunea.
În subsidiar s-a susţinut că pedeapsa a fost greşit individualizată întrucât împrejurările în care a fost comisă fapta şi scopul urmărit de inculpat justificau reţinerea circumstanţelor atenuante conform art. 74 C. pen.
Examinând cauza în raport cu motivele de casare invocate, dar şi din oficiu, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din declaraţiile martorilor T.V. şi M.A.A. coroborate cu transcrierile înregistrărilor audio-video, cu declaraţiile date în faza de urmărire penală de martorii asistenţi S.F. şi J.C. şi cu procesul verbal de constatare rezultă că inculpatul S.P. a oferit agentului de poliţie T.V. suma de 200 euro pentru ca acesta să rezolve favorabil situaţia numitului N.N., fiul inculpatului, care fusese depistat conducând un autoturism pe drumurile publice fără a avea permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Susţinerea inculpatului, că a încercat să dea bani lucrătorului de poliţie pentru că aşa i-a solicitat acesta, este infirmată de conţinutul convorbirii care a avut loc între aceştia la data de 21 iunie 2008 şi care a fost înregistrată cu autorizarea judecătorului. Din contextul discuţiei purtate la acea dată rezultă cu claritate că martorul T.V. nu i-a cerut inculpatului bani sau alte foloase precum şi faptul că inculpatul a evitat să spună ce sumă oferă şi pentru ce, deoarece se temea că discuţia este înregistrată („Nu zic, nu zic. Io ştiu că aicea aveţi microfoane")
Declaraţiile martorilor S.P. şi S.G., audiaţi la cererea inculpatului, nu sunt în măsură să confirme cele susţinute în acest sens de inculpat. Aceste persoane au relatat împrejurări diferite, deşi, potrivit afirmaţiilor inculpatului şi ale ultimului martor, erau împreună. Astfel, primul martor a afirmat că în vara anului 2006, în timp ce erau în piaţă, martorul T.V. i-a spus inculpatului că îi va da o amendă mare, iar celălalt a declarat că, în iunie sau iulie 2006, un poliţist pe care îl ştie sub numele „S." sau „D." s-a apropiat de inculpat şi „i-a spus să vină la el la birou săptămâna viitoare pe la 17,00,".
Aceste contradicţii sunt de natură a pune la îndoială realitatea celor relatate de martori.
Pe de altă parte din declaraţiile lor nu rezultă nici un indiciu că împrejurarea pe care au relatat-o are vreo legătură cu fapta comisă de inculpat.
Curtea reţine de asemenea că justificat au fost înlăturate declaraţiile date de martorii asistenţi S.F. şi J.C. în faza de cercetare judecătorească.
Astfel, este nereală afirmaţia martorului S.F. că lucrătorul de poliţie I-a întrebat pe inculpat dacă a adus banii. Această susţinere este infirmată de înregistrarea convorbirii dintre cei doi din care rezultă că nu s-a purtat o astfel de discuţie iar martorul recunoscut, în declaraţiile date pe parcursul procesului, că înregistrările s-au efectuat în prezenţa sa.
Tot astfel, este nereală susţinerea martorului J.C. că a venit la sediul poliţiei după ce procurorii şi lucrătorii de poliţie intraseră în încăperea în care se aflau inculpatul şi martorul T.V. Declaraţiile martorilor S.F. şi M.A.A. dovedesc faptul că J.C. s-a aflat de la bun început, împreună cu primul martor, în încăperea unde se afla aparatura cu care s-a efectuat înregistrarea şi deci a auzit discuţia dintre inculpat şi poliţist, aşa cum a afirmat în faza de urmărire penală.
Este de reţinut şi faptul că declaraţiile martorului T.V., care a susţinut că, la data de 16 iunie 2006, inculpatul s-a oferit să-l recompenseze în situaţia în care „cad la pace" cu privire la situaţia fiului său, sunt confirmate, pe de o parte, de declaraţiile martorului M.A.A., care a arătat constant că inculpatul a venit pe 16 iunie 2006 la poliţie şi i-a solicitat lui T.V. să discut într-un birou „unde nu se filmează", şi, pe de altă parte, chiar de afirmaţia înregistrată a inculpatului „ţi-am zis de rândul trecut să o dăm la pace".
Se impune şi precizarea că infracţiunea de dare de mită există indiferent dacă oferirea sau darea de bani ori de alte foloase este iniţiativa mituitorului sau răspunsul la cererea celui mituit.
Curtea constată că probele administrate în cauză nu relevă că inculpatul ar fi fost constrâns în vreun fel pentru a săvârşi fapta de dare de mită astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca acesta să beneficieze de cauza de impunitate prevăzută de art. 255 alin. (2) C. pen., în mod evident împrejurarea că, astfel cum rezultă din înregistrarea convorbirii purtate cu martorul T.V., acesta a insistat să afle ce urmăreşte inculpatul şi ce reprezintă suma de bani pe care i-o oferă, nu constituie un mod de constrângere.
Aşa fiind, nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.,3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.
Se constată, de asemenea, că nu este fondat motivul de recurs vizând greşita individualizare a pedepsei.
Pedeapsa de un an închisoare aplicată inculpatului se situează spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă. Dat fiind pericolul social concret al faptei, determinat de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă şi de persoana inculpatului, care a fost anterior sancţionat de mai multe ori cu amendă administrativă în condiţiile art. 181 C. pen. şi care este recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fiind anterior condamnat, la 9 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, Curtea apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei şi constată că nu există împrejurări cu caracter de circumstanţe atenuante.
Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 211/ A din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică la 17 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 997/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
