ICCJ. Decizia nr. 1524/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1524/2008
Dosar nr.3088/35/2006
Şedinţa publică din 30 aprilie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 510 din 18 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 3555/2005, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul R.I., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP); a scăzut din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 05 august 2005.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestului preventiv al inculpatului.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 211 alin. (2) lit. o) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul L.F., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată aceluiaşi inculpat prin sentinţa penală nr. 2295 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3306/2005, rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 21/A/2006 a Tribunalului Satu Mare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsă rezultantă aplicata durata reţinerii şi arestării preventive, respectiv durata executată din pedeapsa definitiv aplicată, de la data de 05 august 2005 la zi.
În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., art. 998 şi 1003 C. civ., a obligat inculpaţii în solidar la plata sumelor de 500 RON şi contravaloarea în RON la data plăţii a 80 euro şi 20.000 forinţi către partea civilă N.T. şi contravaloarea în RON la data plăţii a 170.000 forinţi către partea civilă D.G. cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunţa astei, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În data de 03 august 2005 persoanele vătămate N.T. şi D.G., cetăţeni maghiari cu domiciliul în Ungaria, au venit în Satu Mare pentru a vedea cum merge activitatea comercială pe care au demarat-o în urma cu aproximativ o lună. Prin intermediul martorei J.A.I. care este administrator al societăţii înfiinţate de cetăţenii maghiari în Satu Mare, şi-au rezervat două camere la Hotelul P. din mun. Satu Mare, unde să locuiască pe durata şederii în România. Persoanele vătămate, după ce au luat cina împreună în restaurantul hotelului, sau despărţit în jurul orelor 23,30, când N.T. s-a dus să se culce în camera sa, iar D.G. a coborât în barul situat în subsolul hotelului, unde a consumat bere.
Aproximativ, în jurul orelor 02,00, noaptea, la bar au venit un grup de opt persoane, printre care se aflau şi cei doi inculpaţi, inculpatul R.I. serbându-şi ziua de naştere.
Persoana vătămată D.G. care se afla la bar, a intrat în vorbă mai întâi cu una dintre persoanele aflate în grupul inculpaţi lor care s-a prezenta: „L.", probabil martorul K.Z.
De la una din mesele localului, inculpatul R.I. i-a făcut semn persoanei vătămate să se apropie, iar după ce s-a apropiat inculpatul i-a cerut acestuia suma de 10.000 forinţi, motivând că a făcut un pariu cu celelalte persoane de la masă şi nu doreşte să piardă pariul. Deşi nu a fost de acord să dea inculpatului banii ceruţi, la insistenţele acestuia şi crezând că astfel va scăpa de el, partea vătămată s-a întors la bar pentru a nu fi văzut de inculpat câţi bani are la el, a scos teancul de bani pe care-l avea în buzunar suma ele 10.000 forinţi, după care s-a întors la masa inculpatului R.I. unde i-a dat suma cerută.
Pe când s-a întors ;a bar, partea vătămată a observat că de pe bar i-a dispărut telefonul mobil. Atunci I-a chemat pe martorul K.Z., care ia părut a fi mai serios, la o discuţie în curtea interioară a hotelului, spunându-i că i-a dispărut telefonul şi că doreşte recuperarea în special a cartelei SIM.
După dispariţia telefonului părţii vătămate, martorul D.l., prieten al martorului K.Z. şi al inculpatului L.F., a cerut barmanei să dea muzica mai încet în local şi a făcut un apel de pe telefonul său mobil pe telefonul părţii vătămate, dar nu a reuşit găsirea acestuia, telefonul fiind deja închis. Partea vătămată D.G. s-a deplasat în faţa hotelului, însoţit de martorul K.Z. şi din autoturismul său şi-a luat cel de-al doilea telefon mobil al său, martorul K.Z. asigurându-l că îi va găsi primul telefon.
La intrarea în hotel partea vătămată a fost întâmpinată de inculpatul R.I., care era însoţit de inculpatul L.F., martorul K.Z. continuându-şi drumul. Inculpatul R.I. în prezenţa coincupatului L.F. i-a cerut părţii vătămate D.G." să-i dea încă 20.000 forinţi, spunându-i că astfel nu va avea nici o problemă. Deşi partea vătămată nu a fost de acord, la insistenţele inculpatului R.I. şi fiindu-i teamă să nu păţească ceva, partea vătămată Ie-a spus că trebuie să urce în cameră, neavând bani la el.
Partea vătămată a urcat ia camera asociatului său N.T., însoţit de cei doi inculpaţi, cărora Ie-a cerut să rămână pe coridor. După ce N.T. a deschis uşa şi D.G. a intrat în cameră, cei coi inculpaţi au blocat cu piciorul uşa camerei şi cu forţa au pătruns In interior, după care inculpatul R.I. a încuiat uşa cu chei a.
La întrebarea adresată inculpaţilor în legătură cu pretinderea sumei de 20.000 forenţi, partea vătămată N.T. a fost lovită cu pumnul în gură de către inculpatul L.F. care i-a reproşat pe un ton ameninţător lui D.G. că numai el se face vinovat de această situaţie Curgându-i sânge din zona feţei, partea vătămată N.T. şi a luat portofelul din geanta pe care o avea pe nopţi eră şi Ie-a arătat inculpaţilor că nu are atâţia bani. Inculpatul L.F. a smuls banii din mâna lui N.T., dar inculpatul R.I. a luat la rândul său banii de la inculpatul L.F. şi i-a aruncat pe pat spunându-le că nu nevoie de banii lor, acest lucru întâmplându-se de mai multe ori. La apelul telefonic al inculpatului R.I., la etajul II al hotelului au urcat şi alţi doi bărbaţi din grupul lor, printre care şi martorul D.l., dar aceştia nu au intrat în cameră, iar după ce au discutat cu inculpatul R.l., care a descuiat uşa, au coborât înapoi în holul hotelului, după ce inculpatul Ie-a spus că vor coborî şi ei în câteva minute.
În timp ce partea vătămată N.T. se afla în baie, inculpatul L.F. i-a cerut părţii vătămate D.G. telefonul mobil pe care şi I-a însuşit, după care au părăsit camera hotelului şi Ie-a spus că se vor întâlni în ziua următoare.
După plecarea inculpaţi lor partea vătămată N.T. a constatat că din portofel i-au fost luaţi 5.000.000 lei vechi, 80 euro şi 20.000 forinţi, iar de pe telefonul său mobil partea vătămată D.G. a sunat-o pe martora J.A.I. şi i-a relatat cele întâmplate. Martora J.A.I. a relatat cele întâmplate martorei A.O. care era de serviciu la restaurantul Hotelul P. şi care a anunţat-o pe martora F.M., administratorul barului de la subsolul hotelului. Aceasta din urmă a anunţat organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului şi au luat primele declaraţii la data de 04 august 2005.
În data de 04 august 2005 partea vătămată N.T. s-a prezentat la medicul legist însoţit de martora J.A.I. şi i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. l249/la/415 de către S.M.L. Satu Mare, prin care s-a constatat existenţa unor leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur contondent şi care au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile îngrijiri medicale.
Tot la data de 04 august 2005 organele de poliţie au audiat părţile vătămate şi au procedat la identificarea făptuitorilor după fotografiile persoanelor aflate în evidenţă, au fost audiaţi martorii D.l., K.Z., O.A., F.M., F.R.A. şi au fost ataşate cazierele judiciare ale făptuitorilor.
La data de 05 august 2005 după începerea urmăririi penale faţă de cei doi învinuiţi, a fost luată măsura reţinerii pe 24 ore, iar prin încheierea nr. 101/06.08 2005 dată de Tribunalul Satu Mare s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.F.
La data de 09 august 2005 s-a procedat la reaudierea părţilor vătămate, iar prin încheierea nr. 105 din 11 august 2005 Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului R.I., acesta sustrăgându-se de la urmărirea penală.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa a ţinut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă fixate de art. 211 alin. (21) C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, pe care instanţa l-a apreciat ca fiind unul ridicat în raport de împrejurările în care au fost comise faptele, chiar şi în situaţia în care inculpaţii au acţionat pe fondul unei stări de ebrietate şi de euforie, şi persoana inculpaţilor ambii recidivişti, având numeroase condamnări la pedepse privative de libertate.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen, au declarat apel inculpaţii L.F. şi R.I.
Inculpatul L.F. a solicitat reducerea pedepsei întrucât este prea mare raportat la infracţiunea comisă de el.
Inculpatul R.I. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a comis fapta reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, iar în subsidiar solicită reducerea pedepsei.
În motivele de apel se arată că soluţia este una nelegală şi netemeinică, urmărirea penală a fost făcută superficial şi neprofesionist. R.l. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului în baza declaraţiilor celor două părţi vătămate şi raportat la aceste declaraţii fără nici un sâmbure incriminator împotriva lui R.I. s-a formulat acuzaţie de tâlhărie. În faza de cercetare judecătorească nu a intervenit nici un element de noutate, ba mai mult părţile chemate nu s-au prezentat şi practic nici apărarea şi nici judecătorul nu a putut cere lămuriri faţă de semnele de întrebare pe care le ridicau ancheta.
Apărătorul arată că din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a fost implicat în luarea banilor de la părţile vătămate şi pentru a exista infracţiunea de tâlhărie trebuie să existe infracţiunea de furt comisă prin violenţă, iar furtul nu a putut fi dovedit, au fost citate pasaje din declaraţiile părţilor vătămate D.G. şi N.T.
Prin Decizia penală nr. 28/ A iu; 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost respinse ambele apeluri declarate în cauză.
Au fost obligaţi inculpaţii L.F. .respectiv R.I. la 250 lei, respectiv 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului L.F.
S-a constatat că împotriva inculpatului R.I. s-a emis mandatul de arestare preventivă în lipsa nr. 46 din 11 august 2005.
Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor invocate cât şi din oficiu, conform art. 37i alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: declaraţiile părţilor vătămate şi de constituire de părţi civile; examinări medico-legale privind părţile vătămate; acte referitoare ia prejudiciu; declaraţii ca învinuiţi, declaraţiile inculpaţi lor, procese verbale de recunoaştere din grup, declaraţii de martori.
Este dovedit că inculpatul R.I. a solicitat părţii vătămate suma de 20.000 forinţi pentru a nu avea probleme, fără însă să se specifice ce probleme. Această solicitare a fost reiterată şi în prezenţa inculpatului L.F. La insistentele acestuia, partea vătămată D.G. a spus că trebuie să urce în camera de hotel, pentru a lua banii. în camera de hotel se afla însoţitorul părţii vătămate numitul N.T. care, la cererea lui D.G. a deschis uşa încercând să o închidă în urma sa, însă cei doi inculpaţi au opus rezistenţă şi au pătruns şi ei în cameră.
Inculpatul L.F. i-a aplicat un pumn în faţă părţii vătămate N.T. Acesta este văzut de martori că îi curgea sânge din buză (declaraţia martorului D.l. dosar urmărire penală).
Ulterior, N.T. i-a înmânat portmoneul său inculpaţilor L.F. luând mai multe bancnote, acestea fiind luate de R.I. şi aruncate înapoi pe pat. în continuare inculpatul L.F. i-a cerut părţii vătămate D.G. celălalt telefon mobil pe care şi I-a însuşit, părăsind împreună cu inculpatul R.I. camera de hotel.
Inculpatul L.F. arată că R.I. a sustras câteva bancnote din teanc.
Cei doi inculpaţi neagă faptul că ar fi ameninţat părţile vătămate pentru a obţine acei bani.
Declaraţia părţii vătămate D.G. este însă cuprinzătoare şi arată că s-a simţit ameninţat: „Tonul cu care s-a adresat (R.I.) şi faptul că era însoţit de celelalte persoane mi-a inspirat frică astfel că am hotărât să-i dau aceşti bani pentru a nu avea probleme şi a scăpa de ei. Cu un ton ameninţător R.I. mi-a spus să-i dau suma de 20.000 forinţi pentru a nu avea probleme. R.l. în prezenţa lui L.F. a insistat cu aceiaşi tonalitate să-i dau suma cerută, totodată spunându-i lui L.F. să-mi arate ce ştie el. L.F. fără să spună nimic a lovii: cu piciorul un stâlp de beton aflat în apropiere. Fiindu-mi frică am hotărât să le spun acestora că nu am bani la mine, dar că voi urca în cameră la prietenul meu cu scopul de a-i cere bani. Prietenul meu N.T. (...) a deschis uşa după care eu am pătruns în interior încercând să închid uşa în urma mea, dar nu am reuşit deoarece cei doi au pus câte un picior în pragul uşii împingând uşa spre interior pătrunzând în cameră după care R.I. a încuiat uşa cu cheia aflată în yală. L.F. i-a aplicat un pumn în zona feţei lui N.T. după care a început să mă ameninţe şi pe mine spunând că numai eu sunt de vină pentru toate acestea".
În urma agresiunii, partea vătămată N.T. a suferit leziuni ce necesită 67 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul R.I. a fost arestat în lipsă, acesta sustrăgându-se urmăririi penale şi judecăţii.
Inculpatul L.F. audiat fiind recunoaşte că ia aplicat o lovitură cu pumnul în faţă părţii vătămate N.T., dar susţine că nu a intenţionat să-i tâlhărească, caz în care ar fi luat lănţişoarele de la gât care erau de aur. Totodată a arătat că este de acord cu restituirea sumelor solicitate de părţile civile.
Pentru a retine starea de :apt reală, prima instanţă a coroborat declaraţiile celor două părţi vătămate cu certificatul medico-legal aflat la dosar, depoziţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţi lor care-i plasează la locul comiterii infracţiunii pe timp de noapte şi în locuinţa temperară a părţilor vătămate (cameră de hotel). Totodată remiterea sumei ie 10.000 forinţi către inculpatul R.I. şi a telefonului mobil către inculpatul L.F. a fost una silită şi s-a cacorat ameninţărilor la care au fost supuse cele două părţi vătămate.
Este neîntemeiată susţinerea inculpatului R.I. că nu a participat la comiterea infracţiuni de tâlhărie câtă vreme este coautor la comiterea acesteia, întrucât a ameninţat-o pe partea vătămată să-i dea banii astfel /a avea probleme însuşindu-şi suma de 10.000 forinţi de la partea vătămată D.G.
În camera de hotel, urmare a faptului că L.F. a aplicat lovituri părţii vătămate N.T., R.I. a luat din bani (potrivit şi susţinerii inculpatului L.F.). Cert este că din camera de hotel de Ia partea vătămată N.T. au fost luate sumele de 5.000.000 lei vechi, 80 euro şi 20.000 forinţi, iar de la partea vătămată D.G. celălalt telefon mobil.
La coborârea de la etajul ii ai hotelului, inculpatul R.I. i-a adresat inculpatului L.F.: „Tu nu eşti normal. Asta este tâlhărie", prin aceasta şi-a dat seama de fapta comisă şi posibilele consecinţe.
De menţionat că inculpatul R.I. a predat organelor de poliţia suma de 10.000 forinţi pentru a fi restituită părţii vătămate D.G.
Faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi rezultă din probele administrate care au fost corect şi just apreciate, iar calificarea juridică atribuită faptelor este cea legală. Infracţiunea de tâlhărie fiind o infracţiune complexă sunt coautori ambii inculpaţi care au participat la realizarea laturii obiective, chiar dacă participarea lor a fost diferită
Toate aceste elemente dovedesc că inculpatul R.I. a avut un rol activ în realizarea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în calitate de coautor aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
Faţă de toate acestea, Curtea de apel apreciază că vinovăţia inculpatului R.I. a fost pe deplin dovedită pentru săvârşirea infracţiunii reţinută în sarcina sa, nefiind motive de achitare a acestuia. Susţinerea apărării că nu a fost dovedit furtul în cazul inculpatului R.I. este nefondată. De menţionat că tocmai inculpatul L.F. l-a indicat pe R.I. ca fiind cel care a luat din teancul de bani aparţinând părţii vătămate, în camera de hotel. Tot inculpatul R.I. este cel care într-o primă fază i-a cerut bani părţii vătămate, cerere urmată de remiterea silită a sumei de 10.000 forinţi.
Urmărirea penală şi judecata în primă instanţă s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, cu respectarea principiilor nemijlocirii şi contradictorialităţii.
În ce priveşte individualizarea pedepselor, examinând prin prisma prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), lucrările dosarului, se reţine că la stabilirea pedepselor s-a ţinut cont că acestea au fost orientate către minimul special, de frecvenţa şi gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite în condiţiile arătate în care ele au avut loc precum şi de elemente care caracterizează persoana celor doi apelanţi, ambii recidivişti postexecutoriu, având multiple condamnări anterioare privative de libertate din care unele tot pentru fapte cu violenţă.
Se mai constată că pedepsele aplicate sunt de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpaţi lor. Deoarece pedepsele au fost individualizate cu respectarea dispoziţiilor legale iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor împrejurări din cele menţionate în art. 74 C. pen., cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a circumstanţelor atenuante, solicitarea inculpaţilor de reducere a pedepselor nu poate fi primită.
În aceste condiţii, instanţa ele apel a apreciat că pedepsele de câte 8 ani închisoare sunt în măsură sa atingă scopul educativ şi de prevenire a săvârşirii altor infracţiuni, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.I., invocând cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 10, 14 şi 18 C. proc. pen.
S-a susţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă participarea inculpatului R.I. la comiterea infracţiunii de tâlhărie, ci dimpotrivă acesta a fost cel care s-a implicat în a-l reţine pe inculpatul L.F. de la comiterea acestei infracţiuni; atât ameninţările, cât şi lovitura aplicată părţii vătămate N.T. sunt „opera" excesivă a inculpatului L.F. S-a solicitat astfel achitarea inculpatului R.I. ,cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, cu ocazia susţinerii orale a recursului, s-a solicitat redozarea pedepsei, considerată prea aspră faţă de circumstanţele reale şi personale incidente în cauză 1 Examinând hotărârea recursului prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare susmenţionate, Curtea constată că recursul este fondat.
Inculpatul R.I. a rost trimis In judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., reţinându-se, în esenţă, că în noaptea de 3 august 2005, aflându-se cu mai multe persoane (între care şi coinculpatul L.F.) în restaurantul hotelului P. din mun. Satu Mare ar fi solicitat şi obţinut de la partea vătămată D.G, cetăţean maghiar, suma de 10.000 de forinţi, iar ulterior o altă sumă de bani, de 20.000 de forinţi, „pentru a nu avea probleme", sens în care împreuna cu inculpatul L.F. a urcat în camera de hotel ocupată de părea vătămată D.G. şi colegul acestuia, partea vătămată N.T., unde inculpatul L.F. a lovit-o cu pumnul pe aceasta din urmă, care ar fi înmânat portofelul său inculpaţilor.
Această situaţie de fapt are în vedere două momente distincte pe de o parte cele petrecute în restaurantul hotelului (unde inculpatul R.I. ar fi pretins suma de 10.000 de forinţi părţii vătămate D.G., lucru acceptat de aceasta, datorită stării de temere indusă de prezenţa mai multor persoane alături de inculpat), iar pe de altă parte incidentul ulterior, din camera părţilor vătămate (unde inculpatul L.F. a exercitat violenţe asupra părţii vătămate N.T., care a înmânat în aceste condiţii portofelul cu bani inculpaţilor).
Cu toate acestea, având în vedere circumstanţele agravante în care a fost săvârşită tâlhăria, potrivit încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu şi însuşită de prima instanţă (pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane împreună, într-o locuinţă), ar rezulta că în realitate faptele calificate ca şi tâlhărie sunt exclusiv cele petrecute în camera de hotel, sigurele care ar întruni, ca timp, loc şi mod de săvârşire, condiţiile susmenţionate. Acest lucru rezultă de altfel explicit din sentinţa instanţei de fond, care a apreciat că fapta inculpaţilor, comisă pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane împreună şi in locuinţa temporară a persoanelor vătămate (camera de hote) îmbracă forma agravantă a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. o) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
Inculpatul R.I. a fost audiat doar în faza de urmărire penală, ocazie cu care a negat acuzaţiile ce i se aduc. În esenţă, acesta a arătat că s-a aflat în restaurantul respectiv împreună cu mai multe persoane, fiind ziua sa de naştere, iar la un moment dat a făcut pariu cu unul din participanţi în sensul că partea vătămată D.G., aflată în aceeaşi locaţie şi pe care nu o cunoştea, îi va da cu împrumut suma de 10.000 de forinţi. Inculpatul recunoaşte că a primit de la partea vătămată suma susmenţionată şi că ulterior, sesizând dispariţia inculpatului L.F. şi văzându-l pe acesta urcând cu partea vătămată, a plecat după acesta, ştiind că atunci când este sub influenţa alcoolului, inculpatul face scandal. În camera celor două părţi vătămate, inculpatul R.I. susţine că nu a lovit sau ameninţat părţile vătămate, refuzând portmoneul părţii vătămate N.T. şi încercând să-l liniştească pe inculpatul L.F., care lovise eu pumnul partea vătămată N.T.
Părţile vătămate D.G. şi N.T. au fost audiate de asemenea doar în faza de urmărire penală, declaraţiile acestora fiind pe alocuri contradictorii.
Astfel, în primele declaraţii partea vătămată D.G., prezentă în restaurant a arătat că inculpatul R.I. i-a cerut suma de 10.000 de forinţi, pretinzând că a făcut un pariu în acest sens, iar partea vătămată s-a conformat, „fiindu-i frică", fără a detalia motivele care au stat la baza temerii sale. Ulterior, după ce partea vătămată a sesizat dispariţia telefonului, inculpatul R.I. i-ar fi solicitat suma de 20.000 de forinţi; despre această solicitare, partea vătămată menţionează aspecte contradictorii în cuprinsul aceleiaşi declaraţii: mai întâi că inculpatul „nu m-a ameninţat şi nici nu m-a agresat fizic, după care arată că, întrucât acesta „insista cu ameninţările, s-a hotărât să urce în cameră pentru a face rost de bani.
Cu privire la cele petrecute în restaurant, într-o altă declaraţie, aceeaşi parte vătămată susţine că a dat inculpatului R.I. suma de 10.000 de forinţi, întrucât „tonul cu care mi s-a adresat şi faptul ca era însoţit de celelalte persoane mi-a inspirat frică", iar cu privire la suma de 20.000 de forinţi partea vătămată a arătat că inculpatul i-a cerut-o pe un ton ameninţător, „pentru a nu avea probleme".
În legătură cu această primă parte a incidentului, martorii audiaţi în cauză nu au reiata! nimic despre vreo ameninţare pe care inculpatul R.I. ar fi adresat-o părţi: vătămate.
Martorul D.l. confirmă existenţa unui pariu cu privire la suma de 10.000 de forinţi, menţionând că nu a observat ca inculpatul „să şantajeze sau să ameninţe" partea vătămată. Mai mult, acelaşi martor a susţinut că aceasta „s-a alăturat inculpaţilor la masa la care aceştia consumau cu un grup de prieteni.
Martorul K.Z. a confirmat că partea vătămată a mers de bunăvoie la masa a care se aflau prietenii inculpatului R.I. şi că a oferit acestuia o suma de bani pentru a plăti consumaţie grupului, atmosfera fiind una destinsă.
Martora D.L. a arătat de asemenea că partea vătămată a intrat în vorbă cu inculpaţii a consumat alcool cu aceştia şi prietenii lor şi a dat inculpatului R.I. o sumă de bani „după ce a pierdut un pariu".
Împrejurarea că partea vătămată a consumat băuturi alcoolice cu inculpatul R.I. şi prietenii acestuia rezultă şi din declaraţiile martorilor F.R. F.M. şi Ş.D.
În aceste condiţii, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit decât faptul ca partea vătămată s-a alăturat, pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, grupului de persoane care-l însoţeau pe inculpatul R.I. şi că a înmânat acestuia suma de 10.000 de forinţi. În urma unui pariu sau pentru a plăti o parte din consumaţie iar ar fi fost constrânsă în acest sens de către inculpat; de altfel, însăşi partea vătămată a fost destul de evazivă în această privinţă, reclamând o stare de temere rezultată cel mult din prezenţa mai multor persoane în anturajul inculpatului, care însă a fost resimţita doar de către aceasta, situaţie improbabilă în condiţiile în care partea vătămată a socializat de bună voie cu aceste persoane, inclusiv cu inculpatul R.I., neexistând aşadar o stare conflictuală.
În ce priveşte cea de-a doua parte a incidentului, care a avut loc în camera de hotei ocupată de cele două părţi vătămate, condiţiile în care cei doi inculpaţi au ajuns aici sunt neclare. Martorii audiaţi în cauză au relatat doar faptul că la un moment dat au sesizat dispariţia celor doi inculpaţi şi a cetăţeanului maghiar, neputând oferi amănunte, esenţiale de altfel, în legătură cu motivele care au stat la baza deplasării inculpaţilor în camera părţilor vătămate.
În aceste condiţii, relevanţă au doar declaraţiile persoanelor direct implicate, respectiv inculpaţii şi cele două părţi vătămate.
Or, din această perspectivă, din toate declaraţiile date de aceste persoane rezultă că inculpatul R.I., deşi s-a aflat în camera părţilor vătămate, nu a exercitat vreo violenţă sau ameninţare împotriva acestora conduita agresivă aparţinând exclusiv inculpatului L.F.
Mai mult, ambele părţi vătămate au arătat că, în momentul în care inculpatul L.F. le-a cerut banii .iar partea vătămată N.T. i-a dat acestuia portofelul, inculpatul R.I. „i-a smuls (inculpatului L.F.) din mână banii şi i-a aruncat înapoi pe pat, spunând să ne lase în pace şi că nu are nevoie de banii noştri". Acest lucru s-a repetat iar inculpatul R.I. a avut aceeaşi atitudine, intervenind şi „spunând să ne lase în pace, să ne dea banii înapoi", lucru pe care „l-a afirmat de mai multe ori".
Or, în acest context, susţinerea părţii vătămate D.G. cu privire la ameninţarea primita din partea inculpatului R.I. în restaurant şi care ar fi determinat partea vătămată să urce în cameră pentru a face rost de cei 20.000 de forinţi, este contrazisă implicit de conduita ulterioară a acestui inculpat, care, aflându-se în camera de hotel, a refuzat să-şi însuşească vreo sumă de bani, deşi condiţiile favorabile existau, în urma violenţelor exercitate de coinculpatul L.F.
Rezultă aşadar nu doar faptul că inculpatul R.I. nu a exercitat vreo constrângere împotriva părţilor vătămate, ci şi că a încercat să se opună deposedării lor de sumele de bani, prin atitudinea avută faţă de celălalt inculpat.
În acelaşi sens, este de menţionat şi declaraţia martorei D.L., care întâlnindu-se pe scări cu cei doi inculpaţi, după ce aceştia părăsiseră camera părţilor vătămate, l-a auzit pe inculpatul R.I. spunându-i celuilalt „Tu nu eşti normal. Asta este tâlhărie!".
Susţinerea inculpatului L.F. făcută într-o completare la declaraţia dată în faţa procurorului, în sensul că inculpatul R.I. „a scos din teancul de bancnote câteva din ele", este singulară şi nu este confirmată de părţile vătămate şi, cu atât mai puţin, de către inculpatul R.I.
În concluzie, Curtea constată că soluţia de condamnare a inculpatului R.I., dispusă de Instanţa de fond şi menţinută de cea de apel, are la bază o situaţie de fapt care nu-şi găseşte suport în materialul probator administrat în cauză, sens în care ambele hotărâri pronunţate în cauză sunt afectate de cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
În consecinţă, admiţând recursul declarat de inculpatul R.I., Curtea va casa în parte sentinţa instanţei de fond şi Decizia instanţei de apel, doar cu privire la acest inculpat, achitându-l în baza art. 11pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată
Va constata durata reţinerii acestui inculpat, precum şi faptul că în prezent aşa cum rezulta din referatul întocmit în cauză, inculpatul este arestat în altă cauză, mai exact în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Codul penal nr. 2628/2006 a Judecătoriei Satu Mare. Va înlătura în mod corespunzător obligarea inculpatului R.I. la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Va menţine în aceste limite celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.I. împotriva deciziei penale nr. 28/ A din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte Decizia atacată .precum şi sentinţa penală nr. 510 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Satu-Mare, secţia penală şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Constată că inculpatul a fost reţinut 24 de ore, respectiv la data de 5 august 2005,iar în prezent este arestat în altă cauză.
Înlătură obligarea inculpatului R.I. la plata despăgubirilor civile către părţile civile N.T. şi D.G. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân In sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1416/2008. Penal. Nerespectarea regimului... | ICCJ. Decizia nr. 1526/2008. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
