ICCJ. Decizia nr. 1012/2009. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1012/2009
Dosar nr. 948/1/2009
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin Ordonanţa din 20 februarie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a început urmărirea penală faţă de inculpaţii F.F.M., T.T.S., M.M. şi D.E., deoarece au înlesnit şi ajutat la deposedarea soţilor T. de proprietatea asupra apartamentului nr. 2 situat în Oradea, şi a soţilor P. (F. şi M.F.) de suma de 17.800 Euro, procedând la întabularea frauduloasă a apartamentului în beneficiul numitei A.I. Părţile vătămate P.M.F. şi P.F. s-au constituit părţi civile în cauză cu suma de 17.800 Euro şi au solicitat, în baza art. 163 alin. (5) C. proc. pen., luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune.
Prin Ordonanţa din 11 mai 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus luarea măsurii asigurătorii, prin indisponibilizarea şi instituirea sechestrului asupra bunului imobil proprietatea inculpatei D.E. (căsătorită cu R.), în vederea recuperării pagubei produse prin infracţiunile săvârşite de aceştia, până la concurenţa valorii de 18.200 Euro, asupra apartamentului situat în Oradea, C.F. individuală 8841 Seleuş, nr. top. 629/231 şi C.F. colectiva 7687 Seleuş, nr. top. 629/231.
Conform procesului-verbal de sechestru întocmit în aceeaşi zi, 11 mai 2006, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului mai sus-identificat, iar câte un exemplar din acest proces-verbal a fost comunicat inculpatei D.E. şi Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Oradea.
Tot în aceeaşi zi, 11 mai 2006, inculpata D.E. a înstrăinat, în baza Contractului de donaţie autentificat sub nr. 951 din 11 mai 2006 al B.N.P. M.M., imobilul în litigiu, situat în Oradea, fraţilor C.M.A. şi C.E.A.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea inculpaţii au fost trimişi în judecată, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru caue cu minori, ca dosar nr. 1028/35/2007.
La 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a luat în dezabatere, în şedinţă publică, printre altele, cererile formulate de numiţii C.M.A., C.E.A. şi inculpata D.E. privind ridicarea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa din 11 mai 2006 asupra imobilului în litigiu. În motivarea cererilor lor, numiţii C.M.A. şi C.E.A. au învederat că ei au fost dobânditori de bună-credinţă, iar inculpata D.E. a susţinut că măsura dispusă este nelegală şi în orice caz, inutilă, deoarece, la 14 martie 2006, fusese instituit sechestru asigurător şi asupra bunurilor coinculpaţilor M.M., T.T.S. şi T.T.T. şi că repararea prejudiciului poate fi asigurat prin aplicarea acelor sechestre fără să fi fost necesară instituirea sechestrului şi asupra imobilului ei.
Prin încheierea din 3 decembrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererile formulate de C.M.A. şi C.E.A. şi de inculpata D.E. privind ridicarea sechestrului asigurător.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Ordonanţa din 11 mai 2006 a fost comunicată atât inculpatei D.E. cât şi Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară chiar la data luării ei, respectiv, 11 mai 2006, dar deşi cunoştea ca faţă de ea fusese începută (prin Ordonanţa din 20 februarie 2006) urmărirea penală pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune şi că imobilul fusese indisponibilizat (prin Ordonanţa din 11 mai 2006), a înstrăinat în aceeaşi zi, prin donaţie, imobilul sechestrat; instanţa de fond a apreciat totodată, că subzistă obligaţia in solidum de despăgubire a părţilor civile care au dreptul de a-l urmări pe cel mai solvabil dintre debitori pentru recupararea întregii pagube, aşa cum în mod corect s-a reţinut prin Ordonanţa Parchetului.
Cu privire la cererile numiţilor C.M.A. şi C.E.A., instanţa a mai apreciat că aceştia pot lămuri situaţia juridică a imobilului sechestrat pe cale civilă.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpata D.E. şi persoanele interesate C.M.A. şi C.E.A..
Inculpata D.E., prin cererea înregistrată la 29 ianuarie 2009, a solicitat repunerea în termenul de recurs, motivând că "nu am avut cunoştinţă de faptul că mi-a fost respinsă cererea de ridicare a sechestrului şi acest aspect l-am aflat doar la următorul termen de judecată", pe fondul cauzei apreciind că în mod greşit i-a fost respinsă de prima instanţă cererea de ridicare a sechestrului deoarece acest sechestru a fost instituit la aproximativ 2 luni de la instituirea sechestrelor asupra a două imobile aparţinând unor coinculpaţi, că, la data instituirii sechestrului, imobilul nu mai era în proprietatea sa şi că măsura luată nu se impunea, cu atât mai mult cu cât paguba avea de unde să fie recuperată.
Persoana interesată C.E.A., prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2009, a solicitat, de asemenea, repunerea în termenul de recurs, motivând că s-a aflat în imposibilitate de a declara recursul în termenul legal de 10 zile, deoarece nu a avut cunoştinţă că cererea sa a fost respinsă prin încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2008; pe fond, a solicitat casarea încheierii recurate cu consecinţa admiterii cererii de ridicare a sechestrului asigurător asupra apartamentului, susţinând că, la data la care au dobândit imobilul, în urma verificărilor efectuate, imobilul era liber de sarcini, că măsura sechestrului asigurător a fost înscrisă în Cartea Funciară abia la 19 mai 2006 şi că această notare a fost cu totul nelegală.
Persoana interesată C.M.A., prin cererea de recurs depusă la 30 ianuarie 2009, a solicitat casarea încheierii recurate şi, pe fond, admiterea cererii de ridicarea a sechestrului asigurător, susţinând că de fapt, atacase Ordonanţa din 11 mai 2006 la Parchet, cu plângere, însă aceasta a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât cauza fusese deja înaintată instanţei de judecată, că nu a fost citat în cauză şi nici nu i s-a comunicat vreo soluţie cu privire la această cerere, că, împreună cu sora sa, au dobândit imobilul ca dobânditori de bună credinţă, că măsura dispusă de Parchet a fost nelegală, cum nelegală consideră că a fost şi înscrierea Ordonanţei de sechestru în Cartea Funciară abia la 19 mai 2006.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului constată că cererile de repunere în termen formulate de inculpata D.E. şi de persoana interesată C.E.A. nu sunt întemeiate iar recursurile formulate de aceştia sunt tardive pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivita art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Potrivit art. 3853 alin. (2), raportat la art. 363 C. proc. pen., pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul de recurs curge de la pronunţare.
Analizând încheierea atacată, Curtea constată că, la şedinţa publică de judecată din 3 decembrie 2008, au fost prezente inculpata D.E., personal şi asistată de avocat C.M., apărător ales, şi persoana interesată C.A.E., care au susţinut, prima prin apărător, iar cea de a doua personal, cererile privind ridicarea sechestrului asigurător asupra imobilului.
Potrivit art. 3853 alin. (2), raportat la art. 364 C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este totuşi considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare.
Analizând cererile de repunere în termen formulate de către cele două recurente, Înalta Curte constată că motivele invocate, necunoaşterea soluţiei primei instanţe nu reprezintă o cauză temeinică de împiedicare această necunoaştere fiindu-le imputabile lor însele, astfel că cererile formulate de acestea privind repunerea în termenul de recurs vor fi respinse
În consecinţă se constată că recursurile declarate de cele două recurente, inculpata D.E. şi persoana interesată C.A.E., sunt tardive, deoarece acesta au exercitat calea de atac la 29 ianuarie 2009, respectiv, 30 ianuarie 2009, cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de lege, în condiţiile în care ele participaseră la dezbaterile din 3 decembrie 2008.
Cu privire la recursul persoanei interesate C.M.A., Înalta Curte apreciază că este nefondat.
Abstracţie făcând de suspiciunea, absolut rezonabilă în raport cu, particularităţile cauzei, că, în realitate, recurentul persoană interesată C.M.A. (ca şi, de altfel, recurenta persoană interesată C.A.E., sora sa), acceptând donaţia făcută de ruda lor, inculpata D.E. au fost părtaşi la încercarea acesteia de a-i frauda pe creditori (părţile civile din proces), perspectivă din care actul de liberalitate ar fi lovit de nulitate absolută, şi admiţând că ambii ar fi fost de bună-credinţă (ignorând totodată, manifesta rea-credinţă a donatoarei, inculpata D.E.). Înalta Curte apreciază că măsura asiguratorie asupra imobilului în discuţie nu putea fi ridicată la cererea sus-numitului (cum judicios a hotărât prima instanţă), buna-credinţă, şi reală dacă ar fi, neputând produce efectul pretins de persoanele interesate decât dacă ele ar fi dobândit imobilul cu titlu oneros (adică printr-un contract translativ de proprietate sinalagmatic vânzare-cumpărare sau schimb) iar nu cu titlu gratuit (în speţă, prin donaţie, care este un act de liberalitate).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererile de repunere în termen formulate de recurenta inculpată D.E. şi de persoana interesată C.E.A.
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de recurenta inculpată D.E. şi de persoana interesată C.E.A. împotriva încheierii din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1028/35/2007.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana interesată C.M.A. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurenta inculpată D.E. la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea recurentei inculpate şi suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi T.T.S., T.T.T. şi B.M.D., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Obligă recurentele persoane interesate C.M.A. şi C.E.A. la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi O.D.D., M.M., F.F., F.F.M., P.F. şi B.I., se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 846/2009. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1039/2009. Penal → |
|---|
