ICCJ. Decizia nr. 106/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 106/2009
Dosar nr. 634/59/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timișoara, secţia penală, sub nr. 634/59/2008 din 19 iunie 2008 petiţionarul B.I. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea rezoluţiilor nr. 556/P/2007 din 9 mai 2008 şi nr. 587/II/2/2008 din 3 iunie 2008, ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, şi pe fond, tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), a intimaţilor S.I. şi P.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, care au instrumentat dosarul penal nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu și care au participat la ședința de judecată.
Curtea de Apel Timișoara, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 233/PI din 16 octombrie 2008 a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluției din 7 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 556/P/2007, menținută prin rezoluția procurorului general din 3 iunie 2008, dată în dosarul nr. 587/II/2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, obligându-l, totodată, la plata sumei de 150 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că petiţionarul B.I. a formulat plângere penală, prin care a solicitat să se efectueze cercetări împotriva intimaților S.I. şi P.M., procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, pentru abuz în serviciu, fiind nemulţumit de modul în care s-a instrumentat dosarul penal nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu.
Prin rezoluţia nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 228 alin. (61) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii S.I. şi P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), ocazie cu care s-a constatat că deținutul a mai formulat anterior o plângere similară.
Pentru a pronunţa această soluţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând lucrările penale soluționate la nivelul acestei unități de parchet ca urmare a plângerilor deținutului față de magistrații care au fost implicați în soluționarea dosarelor care îl privesc pe acesta, a reţinut că, o plângere cu același conținut a fost soluționată în dosarul penal nr. 525/P/2007, în care deținutul, prin cererea nr. 125 din 3 septembrie 2007 a cerut și cercetarea magistraților în raport cu dosarul nr. 2055/1997.
S-a mai constatat de către procuror, prin rezoluția nr. 525/P/2007 din 19 februarie 2008, că în cauză erau incidente prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d) C. pen., calculat de la data la care au fost realizate actele premergătoare, dispunând, pe cale de consecință, neînceperea urmăririi penale față de cei doi intimați S.I. şi P.M., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și art. 2151 C. pen.( pentru primele 2 infracțiuni intervenind prescripția răspunderii penale și autoritatea de lucru judecat, iar pentru ultima constatându-se că fapta nu există).
Împotriva rezoluţiei nr. 525/P/2007 din 19 februarie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, B.I. a formulat plângere, ce i-a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 271/II/2/2008 din 27 martie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiuni penale, întrucât o persoană nu poate fi cercetată de mai multe ori și pentru aceeași faptă, în cauză efectuându-se cercetări și pronunțându-se deja o soluție.
La data de 27 septembrie 2007 a fost înregistrată la aceeași unitate de parchet o nouă plângere formulată de același petiționar prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a intimaților S.I. şi P.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara respingând-o ca nefondată, prin rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008, astfel cum s-a menționat anterior.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin rezoluția nr. 587/II/2/2008 din 3 iunie 2008, a confirmat rezoluția nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008, respingând ca nefondată plângerea formulată în baza art. 2781 C. proc. pen. de același petiționar. S-a reținut că o plângere vizând aceleași fapte și aceiași făptuitori încalcă principiul non bis in idem și, în consecință, s-a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. este legală și temeinică, plângerea formulată fiind nefondată.
Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin sentința penală nr. 233/PI din 16 octombrie 2008, a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției mai sus-amintite, reținând că în urma cercetărilor efectuate, petiționarul mai formulase anterior o cerere similară soluționată deja, fapt ce încalcă dispozițiile legale.
S-a apreciat că potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen., petiționarul avea posibilitatea ca în termenele prevăzute de lege să conteste soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 525/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la instanța de judecată și nu să formuleze o nouă plângere cu același conținut, încercând eludarea dispozițiilor procedurale.
Prin aceiași sentință s-a mai relevat că, deși nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, soluția de neîncepere a urmăririi penale nu poate fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor legale de atac.
Împotriva sentinţei mai sus-menţionate, petiţionarul B.I., în termen legal, a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând, motivele arătate în faţa primei instanţe.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 634/59/2/2008.
La termenul din 19 ianuarie 2008, recurentul petiţionar, aflat în stare de deținere, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei penale atacate şi pe fond, infirmarea rezoluţiei dată de procuror, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaţilor sub aspectul infracţiunilor menţionate în plângerea iniţială.
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnar.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, reţinând în mod corect că în cauză același petiționar a mai formulat o plângere cu un conținut similar, vizând aceiași intimați şi, apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 556/P/2007 din 7 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (61) C. proc. pen., art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen. coroborate cu art. 10 lit. f) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii S.I. şi P.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 587/II/2/2008 din 3 iunie 2008, dată în dosarul nr. 556/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numiţii S.I. şi P.M., cercetaţi sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) apreciindu-se, în mod corect, că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele, presupuse a fi săvârşite de intimaţi în calitate de procurori, cu ocazia soluţionării dosarului nr. 2055/1997 al Judecătoriei Ineu, reținându-se justificat că petiționarul a mai formulat o plângere similară, vizând aceiași intimați (ce a făcut obiectul dosarului penal nr. 525/P/2007 al aceleiași unități de parchet).
Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, în urma actelor premergătoare, prima instanță în mod corect a apreciat că rezoluțiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 556/P/2007 sunt legale și temeinice, soluția de neîncepere a urmăririi penale neputând fi modificată prin formularea unei noi plângeri penale, ci doar prin utilizarea căilor de atac prevăzute de lege.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii de către procurori, în urma efectuării activităţilor specifice de cercetare penală şi potrivit convingerii proprii, nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
De altfel, verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 233/PI din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timișoara, secţia penală.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 233/PI din 16 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timișoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1051/2009. Penal. Neîndeplinirea... | ICCJ. Decizia nr. 2165/2009. Penal → |
|---|
