ICCJ. Decizia nr. 102/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 102/2009
Dosar nr. 3586/30/2008
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 454 din 11 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiș, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. s-a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 361/PI/2002 a Tribunalului Timiș, formulată de revizuientul condamnat J.I.V., obligându-l totodată, la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut că revizuientul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că în anul 2001 a luat din detenția părții civile SC V.M.I. SRL o combină agricolă. S-a mai reținut că revizuientul, în cuprinsul cererii sale, a susținut că datorită faptului că procesul-verbal de licitație din data de 8 decembrie 1999, (care a constatat, printre altele, că partea civilă mai sus-menționată și-a adjudecat combina în litigiu), a fost ulterior considerat nul absolut, se impune a se constata incidența în cauză a dispozițiilor art. 394 lit. c) C. proc. pen., cu consecința admiterii cererii de revizuire și a achitării sale pentru fapta comisă.
Prin adresa nr. 169/III/6/2007 din 17 aprilie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a înaintat Tribunalului Timiș referatul, întocmit în baza art. 399 C. proc. pen., alături de cererea de revizuire formulată de condamnat, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3586/30/2008 la 29 aprilie 2008, cu propunerea de respingere a cererii de revizuire ca nefondată.
S-a reținut că Tribunalul Timiș, prin sentinţa penală nr. 361/2002 pronunțată în dosarul nr. 2711/P/2002, l-a condamnat pe inculpatul J.I.V. la 4 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat și l-a obligat să plătească părții civile SC M.I. SRL suma de 931.803.840 lei cu titlu de despăgubiri civile, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 485/A/2002 a Curţii de Apel Timișoara și Decizia penală nr. 491/2004, pronunțată de Înalt Curte de Casație și Justiție .
S-a mai reținut că revizuientul și-a precizat în fața instanței de fond cererea de revizuire arătând că temeiul de drept este cel prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Totodată, s-a mai relevat de către prima instanță că, la momentul când revizuientul a preluat combina de la numitul S.V., care a acționat în numele SC V.M.I. SRL, bunul se afla în detenția legală a acestei din urmă societăți comerciale, condiție suficientă pentru a constata întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de furt. Prin urmare, s-a apreciat că instanța nu poate ignora că la data de 29 iunie 2001 SC V.M.I. SRL deținea, în baza procesului verbal, ulterior constatat nul, dar valabil la acea dată, în mod legitim combina în litigiu, iar acțiunea revizuientului nu avea nici un suport legal.
De asemenea, s-a relevat că aspectele relatate de revizuient nu sunt în măsură a demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare, astfel încât, tribunalul, apreciind că motivele invocate de condamnat nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi nici în celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., a constatat nefondată cererea de revizuire formulată şi a respins-o ca atare.
Curtea de Apel Timișoara, secţia penală, prin Decizia nr. 150/A din 4 noiembrie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul condamnat, obligându-l la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de prim control judiciar, analizând punctual cele susţinute de condamnat a constatat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) sau lit. c) C. proc. pen., întrucât pentru a se constata incidența art. 394 lit. a) C. proc. pen. se impune a se constata preexistența unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la soluționarea cauzei, mai concret acele fapte sau împrejurări să fi existat la momentul soluționării cauzei, iar instanța, din diferite motive, să nu le fi cunoscut.
Or, s-a apreciat că, în speță, situația prezentată de revizuient este diferită, în sensul că împrejurarea invocată, concretizată în constatarea nulității absolute a procesului-verbal de licitație, în baza căruia partea vătămată a devenit proprietara combinei, care a făcut obiectul sustragerii, a apărut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. S-a considerat că, la data săvârșirii faptei, partea vătămată era posesoarea legitimă a bunului sustras și astfel, raportat la acel moment, erau deci întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, nefiind obligatoriu, potrivit art. 208 C. pen., ca acel bun să fie în proprietatea acesteia.
De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat că nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât acest caz se referă la situația în care un înscris care a servit ca temei al hotărârii de condamnare ( a cărei revizuire se cere) să fi fost declarat fals, or în speță, nici revizuientul nu a produs vreo dovadă în acest sens și nici la dosar nu există vreun înscris care să îndeplinească cerința mai sus-menționată.
Totodată, s-a mai relevat că nefiind reținut niciun motiv de revizuire, nu se poate desființa hotărârea nici pe latură civilă, instanța de prim control judiciar apreciind că analizarea eventualelor debite, pe care inculpatul-revizuient le mai are față de partea vătămată, vor putea fi rezolvate numai pe calea unei acțiuni civile, ocazie cu care se va putea stabili în ce măsură aceste debite au fost sau nu achitate și, de asemenea, dacă o eventuală cerere de executare silită mai este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul condamnat J.I.V., care prin intermediul apărătorului ales, în esență, a reiterat, motivele invocate în cererea iniţială, astfel cum au fost menționate în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia penală atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din economia dispoziţiilor art. 393 şi art. 394 C. proc. pen. rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia se pot înlătura erorile judiciare, cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu realitatea şi cu prevederile legale.
Din aceleaşi dispoziţii rezultă, de asemenea, că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt şi de a reabilita judecătoreşte pe cei condamnaţi pe nedrept.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea priveşte exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. şi numai pentru cazurile prevăzute de art. 394 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminarea în fapt a cauzei penale.
Prin urmare, din analiza textelor legale mai sus enunţate, se impune concluzia condiţionării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condiţiile legii.
În cauză revizuientul J.I.V. a formulat recurs, solicitând casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată şi motivată.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi cea de prim control judiciar au procedat corect atunci când au apreciat că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen., întrucât condamnatul a negat constant săvârşirea infracţiunii pentru care a fost dedus judecății şi mai apoi condamnat, a tins să conducă la constatarea netemeiniciei hotărârii de condamnare și, pe cale de consecință, să obţină achitarea sa, pe considerentul că instanța de condamnare nu a cunoscut faptul că un înscris (act prin care SC V.M.I. SRL și-a adjudecat o combină Klass model 204 și 2 tractoare), respectiv procesul verbal de adjudecare din 8 decembrie 1999, întocmit de executorul judecătoresc O.B. a fost declarat nul absolut, mult mai târziu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, mai concret, prin Decizia nr. 51/R din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, situaţie ce nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.
De altfel, se mai constată că, în mod corect, s-a apreciat că în speță au fost întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, întrucât, raportat la momentul săvârșirii faptei, procesul verbal întocmit în urma desfășurării licitației era perfect valabil, partea vătămată fiind posesoarea legitimă a combinei agricole în litigiu.
Prin urmare, constatarea nulității absolute a respectivului înscris a intervenit la aproximativ 4 ani după pronunțarea hotărârii de condamnare (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 491/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), mai exact la 5 februarie 2008, prin pronunțarea deciziei civile nr. 51/R de către Tribunalul Timiș în dosarul 2947/325/2007, astfel încât, justificat, s-a apreciat că nu este incident în cauză motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., aspectele relevate de recurentul revizuient neputând fi considerate ca fapte sau împrejurări noi, ce existau la momentul pronunțării soluției, dar care, din varii motive, n-au fost cunoscute de instanța de condamnare.
Aşadar, instanţele anterioare au pronunţat hotărâri legale, ce vor fi menţinute, Înalta Curte urmând ca, în baza prevederilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat J.I.V. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timișoara, secţia penală.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient condamnat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat J.I.V. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timișoara, secţia penală.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei .
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1002/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2009. Penal. Neîndeplinirea... → |
|---|
