ICCJ. Decizia nr. 1107/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1107/2009
Dosar nr. 1055/42/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 192 din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 97/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele: Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistraţii procurori A.C. şi A.G. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., susţinând că au soluţionat abuziv un dosar penal în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi, respectiv, respingerea plângerii împotriva acestei soluţii.
Prin rezoluţia din 17 septembrie 2008, dată în dosarul nr. 97/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în baza art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii procurori, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se că, din verificările efectuate, nu rezultă că aceştia nu ar fi îndeplinit un act sau l-au îndeplinit în mod defectuos, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin care să cauzeze vătămarea unor interese legale ale petiţionarului şi nici nu au favorizat vreuna dintre părţi.
Prin rezoluţia din 3 octombrie 2008, dată în dosarul nr. 1555/ll/2/2008 a procurorului general adjunct, a fost respinsă plângerea petiţionarului, fiind menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, că soluţia intimatului procuror a fost menţinută de instanţă, ca fiind legală şi temeinică, astfel că nu se poate reţine infracţiunea de abuz în serviciu, în modalitatea de îndeplinire defectuoasă a actului, aşa cum susţine petiţionarul.
S-a mai reţinut că nu poate fi reţinută nici infracţiunea de favorizare a infractorului, pronunţarea unei soluţii în favoarea unei părţi nesemnificând că magistratul i-a acordat un ajutor acesteia, ci că, urmare analizei datelor din dosar, a dat o soluţie impusă de acestea.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei, motivat la dosar, este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionar, ca nefondată.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, magistraţii procurori şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului cu prilejul instrumentării plângerilor formulate de petiţionar.
Criticile petiţionarului referitoare la modul de soluţionare de către intimaţii procurori a plângerilor formulate nu pot fi primite, întrucât activitatea desfăşurată de procuror urmare unei sesizări nu poate constitui prin ea însăşi infracţiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 şi art. 264 C. pen. Legalitatea şi temeinicia activităţii efectuate de procuror poate fi supusă cenzurii, prin exercitarea căii de atac a plângerii la procurorul ierarhic superior, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen. şi a plângerii la judecător, căi de atac pe care petiţionarul Ie-a exercitat.
Drept urmare, nu se poate reţine că procurorii şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu, activitatea acestora neputând antrena răspunderea sa penală, decât în măsura în care există probe că au fost interesaţi sau de rea-credinţă.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.C.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 192 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1104/2009. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 1108/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
