ICCJ. Decizia nr. 1216/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1216/2009
Dosar nr. 4184/1/200.
Şedinţa publică din 17 iunie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.1. Prin plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 14 mai 2009, petiţionarul A.I. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 1383/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, prin care s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) de către magistratul C.M., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală, întrucât fapta nu există.
2. Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că, prin plângerea înregistrată la data de 28 mai 2008, petentul A.I. a formulat plângere penală împotriva procurorului C.M. de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile mai sus menţionate iar, la data de 30 septembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin sentinţa nr. 1598 dată în dosarul nr. 5745/l/2008, a dispus trimiterea plângerii, spre competentă soluţionare, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procurorul C.M. a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), prin adoptarea soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de următorii magistraţi:
- L.S., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 584/P/2008);
- B.C., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 524/P/2008);
- I.D., procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr.585/P/2008) şi
- P.A., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar 585/P/2008);
- P.Ş., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 585/P/2008);
- G.F., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. 585/P/2008).
Pentru a adopta soluţia criticată prin prezenta plângere, procurorul a reţinut că magistratul - intimat C.M. a dispus soluţiile menţionate în urma administrării întregului material probator concludent în cauză, precizând că cenzurarea unor soluţii date de procuror, inclusiv cu privire la aprecierea probelor, se poate realiza doar prin exercitarea căilor de atac. Aceasta întrucât admiterea unei alte modalităţi prin care orice petent îşi manifestă nemulţumirea şi, pe această cale, s-ar angaja răspunderea penală a procurorului, nu ar reprezenta altceva decât o încălcare a principiului independenţei justiţiei şi o răsturnare a principiilor pe care se fundamentează statul de drept.
Mai mult, procurorul a considerat că petentul ar fi avut posibilitatea legală, conform disp. art. 275-278 C. proc. pen., să formuleze plângere împotriva măsurilor şi actelor intimatului C.M., dar a recurs la formularea unei plângeri penale împotriva acestuia - conform dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), apreciind că astfel îşi manifestă în mod legal nemulţumirea faţă de soluţiile date în cauzele anterior menţionate, modalitate total eronată şi lipsită de fundament juridic.
În final, procurorul a conchis că soluţiile pronunţate de intimat reflectă modul în care acesta a apreciat pertinenţa şi concludenta materialului probator existent, soluţiile dispuse fundamentându-se în exclusivitate pe aceste elemente şi, ca urmare, nu poate fi angajată răspunderea penală a intimatului deoarece acesta a consfinţit prin soluţiile dispuse principiul legalităţii în procesul penal iar faptele reclamate nu există, întrucât nu au fost lezate sub nici o formă interesele legitime ale petentului, prin nici o modalitate şi, în consecinţă, apare ca inexistent elementul material al acestora.
3. Plângerea împotriva acestei soluţii a fost respinsă prin rezoluţia nr. 4883/2333/11-2/2009 din 11 mai 2009 dată de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
B. în motivarea plângerii înregistrate la instanţă la data de 14 mai 2009, petentul a arătat că plângerile formulate la parchet nu au fost cercetate până în prezent, astfel că solicită efectuarea cercetării judecătoreşti de către instanţă pentru restabilirea legalităţii şi adevărului.
Examinând actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 1383/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Curtea constată că plângerea este nefondată întrucât procurorul a stabilit în mod corect situaţia de fapt, apreciind în mod just că prin soluţiile dispusă în cauzele penale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în limitele competenţelor stabilite prin lege, magistratul - procuror intimat nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), simplul fapt că petentul este nemulţumit neputând atrage răspunderea penală.
În speţă, prin adoptarea rezoluţiilor în dosarele indicate mai sus, intimatul - procuror a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai mulţi magistraţi pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu serviciul, constatând că nu există indicii privind săvârşirea faptelor reclamate de către petent. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că în legătură cu modul de soluţionare a unor lucrări penale, în virtutea atribuţiilor de serviciu, în principiu, procurorii nu pot fi traşi la răspundere penală, în lipsa unor indicii infracţionale, iar soluţiile de netrimitere în judecată pot fi cenzurate doar pe calea controlului judecătoresc, în procedura plângerii formulate în baza dispoziţiilor art. 278/1 C. proc. pen. Totodată, în activitatea desfăşurată în cauzele încredinţate spre soluţionare, magistraţii - judecători se supun numai legii, pronunţând soluţii în funcţie de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri şi nici un magistrat nu poate fi tras la răspundere penală pentru raţionamentele logico-juridice pe care s-a bazat în adoptarea unei soluţii, iar simpla nemulţumire a uneia dintre părţile implicate în litigiu faţă de soluţia adoptată nu peste constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale; de asemenea, nu este permis ca pe calea plângerii penale să se tindă la desfiinţarea şi transformarea hotărârilor judecătoreşti, aceasta fiind permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pentru toate aceste considerente, văzând şi prevederile art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată plângerea petentului A.I. şi, pe cale de consecinţă, va menţine rezoluţia atacată, urmând ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul să fie obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1383/P/2008 din 08 aprilie 2009, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1204/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3593/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
