ICCJ. Decizia nr. 1222/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1222/2009

Dosar nr. 6523/3/2008

Şedinţa publică din 1 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1117 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul A.G. împotriva sentinţei penale nr. 351 din 24 iunie 1999 a aceleiaşi instanţe, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1671 din 14 aprilie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie.

Instanţa a reţinut că prin cererea de revizuire condamnatul a invocat cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., respectiv:

- s-au descoperit fapte şi împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţe, în sensul că nu s-a cunoscut că uşa apartamentului părţii vătămate nu a fost deschisă cu şurubelniţa sau altă unealtă ce se afla în trusa de scule găsită în portbagajul autoturismului revizuientului şi că urma papilară găsită şi folosită ca probă în acuzare a fost luată dintr-un alt dosar în care acesta a fost condamnat.

- martorii B.C., I.M. şi B.M. au săvârşit infracţiuni de mărturie mincinoasă.

- organele de cercetare penală au comis mai multe infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.

Pentru a respinge cererea, instanţa a constatat că motivele invocate nu sunt dovedite prin mijloacele cerute de lege.

Astfel, B.C. a avut în cauza a cărei revizuire se cere, calitatea de parte vătămată şi nu de martor iar plângerea revizuientului împotriva acestuia a privit infracţiunea de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 C. pen., şi nu de mărturie mincinoasă, pentru care procurorul prin rezoluţia nr. 1360/P/2007 din 12 iunie 2007 a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Faţă de martorii I.M. şi B.M. revizuientul nu a făcut plângere pentru mărturie mincinoasă şi, astfel, nu au fost efectuate cercetări penale sub acest aspect.

Instanţa a mai reţinut, în privinţa acestor martori, că inadvertenţele între declaraţiile acestora au fost cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei în care revizuientul a fost condamnat, având posibilitatea să facă aprecierile de cuviinţă.

Cât priveşte plângerea făcută de revizuient împotriva lucrătorilor de poliţie care au efectuat acte de cercetare în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, instanţa a constatat că până în prezent nu a fost adoptată o soluţie definitivă, rezoluţia iniţială nr. 305/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de neurmărire, fiind desfiinţată prin sentinţa penală nr. 257 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1184 din 31 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În referire la existenţa unor împrejurări necunoscute de instanţă, s-a reţinut că încă din cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză care a stabilit că şurubelniţa găsită cu ocazia cercetării locului faptei nu face parte din trusa universală de chei inelare şi şurubelniţe ridicată de la A.G. iar în ce priveşte urma papilară, apărarea în sensul că aceasta este urma papilară aflată şi într-un alt dosar, a fost făcută în cursul judecăţii în fond, nefiind astfel o împrejurare nouă necunoscută de instanţă.

Prin Decizia penală nr. 306 din 12 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul revizuientului A.G., constatând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin rezoluţia nr. 305/P/2007 din 12 noiembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul şi lucrătorii de poliţie reclamaţi de revizuient pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215, 246, 2481, 268, 289, toate C. pen., întrucât primul a decedat iar în privinţa celorlalţi s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, soluţie, însă, care nu este definitivă şi nu a dispus asupra fondului cauzei.

Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către revizuient, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, prin reluarea contradicţiilor pe care le-a constatat, şi le-a subliniat, între declaraţiile părţii vătămate B.C., ale martorilor I.M. şi B.I. precum şi procesul verbal de cercetare a locului faptei întocmit de lucrătorii de poliţie reclamaţi.

Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

În adevăr, mărturia mincinoasă imputată unora dintre martori, I.M. şi B.I., nu este dovedită în conformitate cu dispoziţiile art. 395 C. proc. pen.

În esenţă, contradicţiile semnalate de revizuient privesc afirmaţii sau consemnări diferite, respectiv dacă uşa de la intrare în locuinţă era sau nu deschisă, butucul yalei dacă era sau nu scos, dacă lucrurile copilului erau sau nu împrăştiate pe scară în jos, dacă brelocul cu chei pe care poliţia a presărat praf pentru identificarea armelor era păstrat în cuierul de la intrare sau într-un sertar de la noptieră.

În privinţa procesului verbal, se impută consemnări diferite faţă de realitate asupra modului de sesizare - verbal, de către B.C. sau pe baza plângerii părţii vătămate, a intervalului orar în care s-a întocmit procesul verbal şi pentru faptul că a fost semnat numai de un martor, contrar art. 92 C. proc. pen., care impune prezenţa a cel puţin doi martori, care nu trebuie să fie interesaţi în cauză, cum rezultă că martorul semnatar este tatăl părţii vătămate.

Curtea reţine că toate aceste inadvertenţe şi încălcări, sesizate de revizuient, sunt aspecte de probaţiune care, unele, au şi fost examinate la judecata în cauza în care revizuientul a fost condamnat şi în orice caz toate existau în dosar, nefiind fapte sau împrejurări necunoscute instanţelor din ciclul judiciar ordinar.

În acest context şi văzând lipsa de substanţă a pretinselor încălcări procedurale şi a inadvertenţelor între declaraţii, cu observaţia că existenţa faptei de furt nu este pusă la îndoială iar vinovăţia revizuientului a fost stabilită pe baza unui mijloc de probă apreciat definitiv de instanţe ca legal administrat, hotărârea atacată se învederează ca fiind legală şi temeinică.

Pe de altă parte, Curtea reţine că, în adevăr, prin rezoluţiile nr. 305/P/2007 din 12 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, depusă la dosarul instanţei de apel şi, respectiv, nr. 4837/P/2008 din 22 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, depusă în recurs, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de unele dintre persoanele reclamate că au săvârşit infracţiuni în cauza în care revizuientul a fost condamnat, constatându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Fiind ulterioare soluţionării cererii de revizuire de către instanţa de fond şi, în parte, soluţionării apelului, aceste înscrisuri nu au putut fi avute în vedere de instanţele care s-au pronunţat în precedent în cauza de revizuire, nefiind cunoscute nici de către procuror la cercetările ce le-a efectuat conform art. 399 C. proc. pen., întrucât nu au existat.

Aşa fiind, constatarea cazurilor de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b) şi d) C. proc. pen., invocate de revizuient, va putea fi făcută în condiţiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., într-o nouă cerere a revizuientului, neputându-se imputa instanţei de fond şi celei de apel care au soluţionat prezenta cauză că nu s-au pronunţat asupra a ceea ce nu au cunoscut.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A.G. împotriva deciziei penale nr. 306 din 12 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul revizuent la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1222/2009. Penal