ICCJ. Decizia nr. 121/2009. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 121/2009
Dosar nr. 3972/105/2007
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Prahova, au fost condamnaţi inculpaţii:
- B.I., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.;
- G.Ş.D., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., exceptându-se de la interdicţie dreptul de a alege.
În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni pentru inculpatul B.I. şi de 4 ani pentru inculpatul G.Ş.D.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor principale.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor asupra consecinţelor încălcării dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la câte 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 26 aprilie 2007, inculpatul B.I., agent de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, a pretins suma de 100 euro de la denunţătorul G.G.L., pe care l-a lăsat să creadă că are influenţă asupra martorei B.A., inspector în cadrul S.P.C.L.E.P. Ploieşti, pentru a o determina să-i elibereze mai repede cartea de identitate. Inculpatul a şi primit suma de bani pretinsă pe data de 27 aprilie 2007.
Inculpatul G.Ş.D. i-a înlesnit inculpatului B.I. primirea sumei de bani, intermediind şi contactul între cei doi.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de consemnare a denunţului, proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procese-verbale de consemnare a seriilor bancnotelor, proces-verbal de transcriere a convorbirilor telefonice, declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor G.C., S.M.F., B.M., F.E.A., B.A., P.V.S., C.M., listing-ul telefonic privind convorbirile telefonice, declaraţiile inculpaţilor C.I., M.A., G.Ş.A., fişa postului inculpatului B.I., documentele dosarului întocmit pentru eliberarea cărţii de identitate.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 102 din 2 iulie 2008, a admis apelul declarat de inculpatul G.Ş.D., a desfiinţat în parte sentinţa şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 181 C. pen., a dispus achitarea acestuia pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen.
Inculpatului i s-a aplicat amendă administrativă în sumă de 500 lei, înlăturându-se dispoziţiile art. 71, art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţii au fost menţinute.
S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.I.
Instanţa de apel a apreciat că fapta comisă de inculpatul G.Ş.D. este în mod vădit lipsită de importanţă prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
Parchetul a susţinut că fapta comisă de inculpat prezintă pericolul social al infracţiunii, deoarece contribuţia sa nu este deloc modică, el fiind cel care a determinat activitatea infracţională a inculpatului B.I.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În alin. (2) al articolului sus-arătat se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a conformat întru totul cerinţelor textului de lege mai sus arătat, făcând o interpretare şi o aplicare temeinică a dispoziţiilor acestuia privind constatarea lipsei de pericol social al faptei.
Activitatea infracţională a inculpatului G.Ş.D. s-a limitat la a-l contacta pe inculpatul B.I. şi a-l ruga să-l ajute pe fratele său, G.G.L., să-şi ridice mai repede cartea de identitate.
Inculpatul l-a îndemnat pe denunţător să-i ofere lui B.I. suma de 3.000.000 lei (ROL), pentru serviciul ce urma să i-l facă.
Fraţii G. s-au deplasat la domiciliul inculpatului B.I., solicitându-i să intervină la S.E.I.P. Prahova pentru întocmirea cărţii de identitate.
Inculpatul G.Ş.D. s-a comportat diligent faţă de fratele său mai tânăr, G.G.L. şi care, fiind stabilit în Italia, avea nevoie de eliberarea urgentă a unui nou act de identitate, cerându-i ajutorul.
Intermedierea operată urmărea obţinerea actului de identitate în 3 zile, în loc de 30 de zile.
Contactarea inculpatului B.I. şi discuţiile cu acesta au avut loc pe 26 aprilie 2007, iar pe 27 aprilie 2007, crezând că va fi înşelat, G.G.L. a denunţat fapta de trafic de influenţă organelor de urmărire penală, antrenând, astfel, şi răspunderea penală a fratelui său.
Toate aceste împrejurări de fapt, grefate pe scopul şi urmările faptei comise, precum şi în raport de persoana inculpatului G.Ş.D. (persoană fără antecedente penale, administrator al unei societăţi comerciale, căsătorit) şi de relaţiile de strânsă rudenie dintre denunţător şi denunţat, îndreptăţesc aprecierea instanţei de apel în legătură cu lipsa vădită de importanţă a faptei comise prin atingerea minimă adusă valorilor apărate de lege.
Fapta săvârşită de inculpatul G.Ş.D. fiind lipsită de pericol social, Înalta Curte constată că nu este justificată condamnarea acestuia, soluţia dispusă în apel fiind legală şi temeinică.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti va fi respins ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 102 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul G.Ş.D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1222/2009. Penal → |
|---|
