ICCJ. Decizia nr. 1368/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1368/2009
Dosar nr. 2519.1/108/2007
Şedinţa publică din 13 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 341 din 28 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul I.Ş., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Pe durata şi în condiţiile prevăzută de art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii din 27 aprilie 2007 şi durata arestării preventive a inculpatului din 28 aprilie 2007 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a sumei de 1132,54 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.
A fost respinsă cererea formulată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei, în contul Baroului Arad a sumei de 150 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00, trecând prin faţa imobilului cu numărul 276 din localitatea Grăniceri, imobil unde locuieşte inculpatul I.Ş., victima V.C. a fost lovită, fără motiv, de acesta, aflat în stare de ebrietate.
În urma loviturilor primite în zona feţei şi a capului, victima a căzut la pământ, în stare de inconştienţă, inculpatul continuând să o lovească cu picioarele.
Victima a rămas în stare de inconştienţă până la venirea martorului S.A., după care a doua zi a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Secţia Chirurgie Toracică, unde a stat internată până la data de 26 aprilie 2007, când, cu tot tratamentul medicamentos administrat, a decedat, urmare unui stop cardiac.
Situaţia de fapt descrisă mai sus a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: în cursul urmăririi penale, cu procesul verbal de sesizare din oficiu, declaraţiile martorilor S.A., S.P.L., C.F., G.D.; I.Ş.l., I.L.O., I.S.F., B.A., O.D., raportul de autopsie medico-legală, buletinul anatomopatologic, planşa fotografică şi, în faza cercetării judecătoreşti, cu declaraţiile martorilor S.A., I.S.F., I.Ş.l., I.S.F., S.P.L., procesul verbal de confruntare între S.A. şi I.Ş.l., declaraţiile martorilor I.L.O., C.F., B.A., Ţ.S., L.l., F.l., S.D., G.D., coroborate cu declaraţiile date de inculpat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul I.Ş.
În motivarea apelului formulat de către parchet s-a arătat că, instanţa a făcut o greşită individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, pericolul social al faptei care este ridicat, rezultatul produs, şi anume moartea victimei, neputând fi ignorate nici circumstanţele reale în care a acţionat inculpatul.
În motivarea propriului apel, inculpatul a solicitat să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul faptei reţinute în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi de inculpatul I.Ş. împotriva sentinţei penale nr. 341 din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 2519.1/108/2007.
În baza art. 383 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive a acestuia din data de 28 octombrie 2008 la zi.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că vinovăţia inculpatului a fost dovedită, fără dubii, prin mijloacele de probă administrate în cauză. Totodată, prima instanţă a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gradul de pericol social al faptei, circumstanţele în care s-a săvârşit infracţiunea, cât şi conduita inculpatului, neimpunându-se majorarea cuantumului pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.Ş. care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că ambele instanţe au comis o gravă eroare de fapt, întrucât, în mod greşit, a fost identificat ca autor al unei fapte pe care nu a săvârşit-o, împrejurare ce a avut drept consecinţă, pronunţarea unei hotărâri nelegale de condamnare a sa. A solicitat ca instanţa de recurs să dispună achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că, prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică, pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Înalta Curte constată că, ambele instanţe, printr-o judicioasă apreciere a probatoriilor administrate au stabilit elementele cheie în baza cărora l-au identificat pe inculpatul recurent ca autor al faptei.
Astfel, s-a dovedit în cauză că, în noaptea de 12 aprilie 2007, în timp ce se afla în localitatea Grăniceri, victima V.C. s-a întâlnit cu inculpatul, în faţa imobilului, unde locuieşte acesta din urmă.
Inculpatul, aflat în stare de ebrietate, l-a întrebat pe V.C. ce doreşte şi ce caută în zona respectivă, după care, fără motiv, i-a aplicat cu pumnii mai multe lovituri în zona feţei, victima căzând la pământ.
Profitând de starea de inconştienţă a acesteia, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele în diferite zone ale corpului, după care a intrat în locuinţă, lăsând victima în locul respectiv.
Cei trei copii ai inculpatului, respectiv I.Ş.l., I.L.O. şi I.S.F. au ieşit imediat în stradă, pentru a vedea ce s-a întâmplat şi, găsindu-l pe V.C. căzut la pământ, în stare de inconştienţă, s-au deplasat, împreună cu martorul C.V., la locuinţa martorului S.A., la care era angajată victima ca cioban, relatându-i cele întâmplate.
În aceste condiţii, martorul S.A. s-a deplasat iniţial pe jos până în dreptul locuinţei inculpatului, dar constatând că V.C. era încă în stare de inconştienţă şi nu se putea deplasa, a revenit cu autoturismul, transportându-l la locuinţa sa.
A doua zi, întrucât starea de sănătate a victimei s-a agravat, aceasta a fost dusă de martora S.P.L. mai întâi la dispensarul din comuna Şiclău, apoi la Spitalul din Chişineu Criş şi, ulterior, V.C. a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Arad, în perioada 13 aprilie - 26 aprilie 2007. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism toracic, cu fractura coastelor, cu leziune pleuro-pulmonară, traumatism maxilo-facial acut închis şi, cu toate eforturile medicale depuse, a decedat, în ziua de 26 aprilie 2007, ca urmare a unui stop cardiac.
Din raportul de autopsie medico-legală nr. 123/ B din 27 aprilie 2007 întocmit de S.J.M.L. Arad a rezultat că moartea numitului V.C. a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardiorespiratorii acute, ca urmare a complicaţiilor infecţioase (bronhopneumonie, miocardită, nefrită interstitială, infarct renal), consecutive unui pneumohemotorax produs în cadrul unui politraumatism cu componentă predominant toracică, cu multiple fracturi costale (şi pe fondul unei bronhopneumonii cronice obstructive), asociat cu un traumatism cranio-cerebral, cu contuzie cerebrală.
În privinţa poziţiei procesuale a inculpatului, Înalta Curte reţine că acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, nici în cursul urmăririi penale şi nici în cursul cercetării judecătoreşti, susţinând că, în noaptea de 12 aprilie 2007 nu s-a aflat la domiciliu, ci la sălaşul unde erau amplasate oile.
Susţinerile inculpatului însă nu au fost confirmate de probatoriile administrate în cauză şi nici măcar de martorii propuşi de acesta în apărarea sa, în faţa instanţei de apel, respectiv de martorii F.l., Ţ.S. şi L.l.
Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptei este dovedită prin declaraţiile martorei C.F., care a descris agresiunea comisă de inculpat asupra victimei, declaraţii care se coroborează cu declaraţiile date în faza de urmărire penală, de martorii I.Ş.l., l.L.O., I.S.F. (copiii inculpatului), care au confirmat prezenţa acestuia la domiciliu în noaptea de 12 aprilie 2007, în jurul orelor 23,00. Astfel, martorii au declarat că se aflau în locuinţă când, auzind câinii lătrând, au ieşit în curte să vadă ce s-a întâmplat. În acel moment, în curte a intrat inculpatul, care Ie-a cerut acestora să meargă în faţa casei şi să vadă ce este cu omul căzut pe iarbă.
Din declaraţiile martorului S.A. a rezultat că fiul inculpatului, respectiv I.Ş.l., nu i-a putut explica martorului de ce tatăl său l-a bătut pe V.C., dar a precizat că tatăl său are probleme ia băutură.
În mod corect, ambele instanţe, de fond şi apel, au înlăturat declaraţiile date în cursul cercetării judecătoreşti de către soţia inculpatului, I.S.F. şi de către copiii acestuia, respectiv I.Ş.l., I.L.O. şi I.S.F. care, contrar celor declarate în cursul urmăririi penale, au revenit, susţinând că inculpatul nu s-a aflat la domiciliu în noaptea respectivă.
Având în vedere natura relaţiilor existente între părţi şi împrejurarea că, schimbarea esenţială a primelor declaraţii nu a fost justificată cu argumente credibile, noile declaraţii necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, Înalta Curte apreciază că, în mod întemeiat, a fost înlăturată varianta oferită, respectiv alibiul construit de inculpat în susţinerea nevinovăţiei sale.
Deşi, în faţa instanţei de apel, inculpatul a susţinut că, declaraţiile date de copiii săi în cursul urmăririi penale au fost scrise de lucrătorii de poliţie şi nu corespund adevărului, Înalta Curte, verificând actele dosarului, a constatat că, în realitate, copiii inculpatului au fost audiaţi de organele de poliţie, în prezenţa reprezentantului legal, semnând declaraţiile date.
Având în vedere aspectele relevate mai sus, Înalta Curte constată că, invocarea de către inculpat a nevinovăţiei, în raport de fapta săvârşită, contrazice nesusţinut probatoriile administrate în cauză.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ş. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Potrivit art. 3857 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive a acestuia de la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.Ş. împotriva deciziei penale nr. 5/ A din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 aprilie 2007 la 13 aprilie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1363/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1372/2009. Penal → |
|---|
