ICCJ. Decizia nr. 1398/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1398/2009
Dosar nr. 37/59/2009
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42/PI din 19 februarie 2009, Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins plângerile petiţionarului V.V., ca nefondate şi a menţinut rezoluţia din 26 septembrie 2008, Dosar nr. 344/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, petiţionarul V.V. a solicitat tragerea la răspundere penală a procurorului D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului, prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen., constând în aceea că a soluţionat în mod abuziv mai multe dosare penale, într-unul dintre acestea, respectiv Dosarul nr. 8595/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, favorizându-l pe infractorul G.I.
Prin rezoluţia nr. 344/P/2008 din 26 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în temeiul art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) din acelaşi cod a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror D.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 1267/II/2/2008 din 18 decembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 275 – art. 278 C. proc. pen., a dispus respingerea plângerii.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că, în faţa instanţei, pe baza înscrisurilor depuse, petentul nu a dovedit că intimatul D.C. ar fi săvârşit infracţiunile reclamate.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs petiţionarul, fără a preciza în scris motivele pentru care a înţeles să-l declare şi fără a se prezenta în instanţă pentru a le invoca şi susţine.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanţa de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluţia pronunţată este legală şi temeinică, fără a se fi dovedit în nici un fel săvârşirea vreunei fapte penale de către intimat.
De asemenea, se constată că motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere şi analizate în fazele procesuale anterioare, petiţionarul fără a aduce, în recurs, elemente noi, pe baza cărora să poată fi luată în discuţie nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei atacate.
Împrejurarea că petiţionarul este nemulţumit de soluţia adoptată în cauză nu poate conduce, în nici un caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
De altfel, petiţionarul a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, este de esenţa principiului independenţei procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.
Ca atare, în mod corect a fost reţinut atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, cât şi de instanţa de fond faptul că, într-adevăr intimatul procuror a soluţionat mai multe plângeri penale ale petentului, parte dintre rezoluţiile acestuia fiind confirmate de procurorul ierarhic superior, iar unele infirmate, împrejurare care nu este însă de natură să conducă la concluzia că procurorul a avut vreo intenţie infracţională.
Faţă de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinţei recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva sentinţei penale nr. 42/PI din 19 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1406/2009. Penal. Ucidere din culpă (art.178... → |
|---|
