ICCJ. Decizia nr. 1424/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1424/2009
Dosar nr. 6805/2/2008
Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 327 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 1743/II/2/2008 din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 18 decembrie 2006, petentul T.I. a formulat plângere penală împotriva avocatului R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în aceea că, în calitate de apărător ales al Asociaţiei de proprietari de la domiciliul petiţionarului, a intentat o acţiune civilă în pretenţii, în care susţinea iniţial că acesta datora suma de 3350 lei, pentru ca, ulterior, să precizeze un debit într-un cuantum mai mic cu intenţia de a-şi însuşi diferenţa.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că avocatul a asigurat asistenţa juridică solicitată în baza unui contract.
Prin acţiunea civilă formulată s-a solicitat obligarea lui T.I. la plata sumei de 33.493.000 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere datorate pe perioada august 2004 - august 2005.
Ulterior, prin precizarea acţiunii, s-a menţionat că din eroare a fost inclusă în calcul şi suma de 9.345.000 lei, sumă pentru care se pronunţase deja o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pusă în executare.
Prin sentinţa penală nr. 7244 din 12 decembrie 2005, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a dispus admiterea acţiunii Asociaţiei de proprietari şi obligarea pârâtului la plata sumei de 1459 lei, reprezentând cheltuieli de întreţinere datorate, 553 lei penalităţi şi 403 lei fond de rulment.
Prin rezoluţia nr. 2007/P/2007 din 3 octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul R.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a arătat că acuzaţiile formulate de petent sunt nesusţinute de dovezi şi determinate de nemulţumirea acestuia faţă de soluţia dispusă de instanţă.
Plângerea petentului împotriva măsurii dispuse de procuror a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 1743/II-2/2008 din 27 octombrie 2008.
Petiţionarul T.I. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale la instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., susţinând că avocatul nu a reprezentat interesele asociaţiei, ci propriile-i interese, iar împuternicirea avocaţială pe care a emis-o era falsă.
Instanţa de fond a constatat că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, întrucât avocatul şi-a îndeplinit în mod corect mandatul de apărător, nu a încălcat dispoziţiile legale şi nu a prejudiciat interesele petiţionarului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, petiţionarul T.I., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei instanţei de apel, considerând că are dreptul şi la această cale de atac.
Petentul a susţinut că sentinţa este neconstituţională şi nelegală, că de la dosar lipsesc actele pe care le-a depus şi că instanţa a interpretat şi încadrat juridic greşit faptele săvârşite de intimată, acestea constând în infracţiunile de înşelăciune, fals, uz de fals, mărturie mincinoasă, săvârşirea unei infracţiuni pentru ascunderea alteia.
Examinând hotărârea atacată, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Soluţionând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia procurorului pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constatând în mod întemeiat că aceasta este conformă actelor premergătoare efectuate şi dispoziţiilor legale în materie.
Nu există dovezi că la dosarul cauzei s-ar fi depus şi alte înscrisuri şi nici petiţionarul nu a făcut precizări în acest sens.
Avocatul R.A. a reprezentat într-o cauză civilă Asociaţia de proprietari, exercitând cu bună credinţă mandatul de apărător ales şi formulând o acţiune în pretenţii îndreptată împotriva petiţionarului T.I.
Petitul acţiunii a fost modificat în mod corect, în favoarea pârâtului şi fără intenţia de a-l înşela pe acesta, în conformitate cu dovezile referitoare la suma datorată de acesta Asociaţiei de proprietari.
În cauză nu există niciun indiciu de săvârşire a vreunei fapte penale, astfel că, aflându-se în prezenţa unei cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, Înalta Curte constată că soluţia dispusă de procuror – de neîncepere a urmăririi penale faţă de avocatul R.A. – este legală şi temeinică.
Încadrarea juridică a faptelor constituie îndatorirea şi dreptul procurorului, astfel că formularea de critici sub acest aspect de către petiţionar nu este fondată; de altfel, în condiţiile inexistenţei faptelor materiale, susţinerea oricărei încadrări juridice în favoarea sau detrimentul altuia este superfluă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs.
Cum instanţa de fond a respins ca nefondată plângerea petiţionarului, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., rezultă că singura cale de atac prevăzută de lege la care poate recurge acesta este recursul, calea de atac a apelului nu este permisă de legiuitor în procedura specială care guvernează plângerea împotriva soluţiilor procurorului, prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. şi, de altfel, nici de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., care statuează că sentinţele pronunţate de curţile de apel pot fi atacate cu recurs.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este nefondat şi îl va respinge ca atare, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 327 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1420/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1432/2009. Penal. Lovirea sau alte violenţe... → |
|---|
