ICCJ. Decizia nr. 155/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 155/2009
Dosar nr. 4/32/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 4/MAE din 9 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 a fost admisă cererea autorităţilor judiciare germane, respectiv Procuratura Ravensburg, pentru executarea mandatului european de arestare numărul 32 Js 18634/08 emis la data de 15 august 2008 privind persoana solicitată S.A.E., dispunându-se predarea acesteia autorităţilor judiciare emitente.
S-a constatat durata reţinerii şi arestării începând cu data de 4 ianuarie 2009,menţinându-se măsura arestării până la predarea efectivă către autorităţile judiciare germane emitente, cu respectarea condiţiilor art. 96 din Legea nr. 302/2004.
În baza art. 94 alin. (2) din lege s-a dispus comunicarea sentinţei autorităţii judiciare emitente, Ministerului Justiţiei şi Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul M.I.R.A.
S-a constatat că persoana solicitată a avut apărător ales, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a reţinut că persoana solicitată S.A.E. se află în curs de urmărire penală pentru o faptă de furt incriminată de art. 242, art. 25 C. pen. german, fiind emis împotriva sa de către autorităţile judiciare germane, respectiv Procuratura Ravensburg , mandatul european de arestare numărul 32 Js 18634/08 emis la data de 15 august 2008.
În fapt, s-a reţinut că la data de 16 iunie 2008 între orele 13 şi 13,10 persoana solicitată împreună cu alte trei persoane au furat suma de 26.395 Euro numerar din seiful oficiului poştal din vecinătatea magazinului din Erikirchen pentru a-i întrebuinţa în scopuri personale. Făcând acest lucru, ei au acţionat în complicitate, de bună voie şi intenţionat, bazându-se pe o multitudine de sarcini precise.
La termenul din 9 ianuarie 2009 persoana solicitată a arătat că nu este de acord să fie predată autorităţilor germane, invocând un motiv de ordin personal.
În raport de această situaţie, s-a procedat la audierea persoanei solicitate în conformitate cu disp. art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.
Constatând că în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare enumerate în art. 88 din lege, a dispus predarea persoanei solicitate autorităţilor judiciare emitente.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs persoana solicitată S.A.E., susţinând în esenţă atât în scris, cât şi cu ocazia dezbaterilor că instanţa de fond nu a ţinut cont de motivul cu caracter personal invocat, constând în faptul că a divorţat de soţul său, iar trimiterea ei în Germania pentru a fi cercetată alături de acesta i-ar crea grave consecinţe întrucât din dorinţa lui de a se răzbuna, ar implica-o şi pe fosta soţie în cauza în care sunt cercetaţi.
Pe de altă parte, instanţa de fond a dispus predarea sa, fără a obţine garanţia din partea statului solicitant în sensul că, dacă va fi găsită vinovată şi condamnată în Germania, va fi trimisă în România pentru a-şi executa pedeapsa.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că Tribunalul din Ravensburg-Germania a emis la data de 2 octombrie 2008 un mandat european de arestare împotriva persoanei solicitate S.A.E., cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de furt sub forma complicităţii prev. de art. 242 alin. (1) şi art. 25 alin. (2) C. pen. german, constând în aceea că la data de 16 iunie 2008, acţionând împreună cu numiţii M.P., C.C.M. şi M.E.N., a sustras din seiful agenţiei poştale aflate în centrul comercial din Eiriskirch suma de 26395 de Euro, pe care a dorit să o întrebuinţeze în scopuri personale.
Cu ocazia audierii sale în procedura de punere în executare a mandatului, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu predarea sa către autorităţile germane, întrucât autorul faptei este fostul său soţ numitul S.M., cu care în prezent se află în relaţii de duşmănie (fil.22 ds. fond).
Curtea reţine că potrivit art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, „dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventualele obiecţii în ce priveşte identitatea".
Rezultă aşadar că instanţa investită cu o cerere de executare a unui mandat european de arestare nu este abilitată să-l cenzureze din perspectiva existenţei probelor de vinovăţie împotriva persoanei indicate în mandata participaţiei sale la comiterea infracţiunii, limitându-se să verifice dacă în cauză este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 88 din Legea nr. 302/2004, obligatoriii sau opţionale, ori dacă există vreo obiecţie în ce priveşte identitatea persoanei solicitate (în sensul că persoana indicată în mandat nu este una şi aceeaşi cu cea care urmează a fi predată).
În speţă, persoana solicitată şi-a motivat refuzul de a fi predată autorităţilor germane prin aceea că adevăratul autor al faptei este fostul său soţ, cu care se află în relaţii de duşmănie, făcând referire la disp. art. 9 alin. (2) din lege.
Or, o asemenea susţinere nu se circumscrie niciunuia dintre motivele de refuz al executării dintre cele menţionate anterior, iar invocarea textului dovedeşte necunoaşterea legii în condiţiile în care art. 9 referitor la motivele opţionale de refuz al cooperării judiciare a fost abrogat prin art. l pct. 6 din Legea nr. 224/2006.
Cealaltă critică formulată de către recurentă este însă întemeiată. Potrivit art. 87alin. (2) din lege, „cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
Această garanţie acordată de statul solicitant reprezintă o condiţie specială prevăzută de lege pentru executarea mandatului european, fiind vorba practic despre o predare a propriilor cetăţeni sub condiţia executării în statul de origine a pedepsei, în cazul în care aceasta va fi aplicată.
Având în vedere că în cuprinsul mandatului european ce face obiectul prezentei cauze nu era inserată o asemenea garanţie de către autorităţile judiciare emitente, instanţa de fond trebuia să facă demersurile necesare în acest sens.
Sub acest aspect, hotărârea atacată este supusă casării ,urmând ca în aceste limite să fie admis recursul persoanei solicitate şi să se procedeze la rejudecarea cauzei de către instanţa de control judiciar conform art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.
Prin urmare, neexistând niciun motiv de neexecutare dintre cele prevăzute de lege şi nefiind formulată nicio obiecţie privind identitatea, având în vedere că fapta menţionată în mandat constituie infracţiune şi potrivit legii române [conform art. 85alin. (2) din Legea nr. 302/2004],urmează a se dispune predarea persoanei solicitate, însă sub condiţia respectării dispoziţiilor art. 87alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, iar cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului conform art. 192alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de persoana solicitată S.A.E. împotriva sentinţei penale nr. 4/MAE din 9 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând:
Dispune predarea persoanei solicitate S.A.E. sub condiţia respectării dispoziţiilor art. 87alin. (2) din Legea nr. 302/2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1542/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3760/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
