ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 153/2009

Dosar nr. 5676/2/200.

Şedinţa publică din 20 ianuarie 200.

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 1982/P/2007 din 13 august 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus - în temeiul art. 228 alin. (6) combinat cu art. 10 lit. b) C. proc. pen. - neînceperea urmării penale faţă de M.C.F. pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut, din actele premergătoare efectuate, următoarele:

La data de 15 noiembrie 2007, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost înregistrată plângerea formulată de T.I. care a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului M.F. din cadrul Judecătoriei Turnu Măgurele întrucât, cu ocazia judecării dosarului nr. 646/2006 (soluţionat prin sentinţa civilă nr. 368/2006), i-ar fi respins în mod abuziv, ca tardivă, plângerea împotriva unor procese verbale de contravenţie, fără o cercetare judecătorească prealabilă care presupunea, în opinia petentului, audierea martorilor propuşi, admiterea probei cu expertiza tehnică, formularea unei cereri adresate parchetului pentru stabilirea prejudiciului (faptă prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP))

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 368 din 10 aprilie 2006, Judecătoria Turnu Măgurele a respins ca tardiv formulată plângerea împotriva proceselor verbale de contravenţie nr. 043798 şi nr. 043797 din 05 decembrie 2005, reţinând că a fost formulată de contravenient cu peste 15 zile fată de termenul prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001.

Prin Decizia nr. 524/R din 08 iunie 2006, Tribunalul Teleorman a admis recursul formulat de contravenientul T.I. împotriva sentinţei civile menţionate şi a trimis cauza spre rejudecare, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu inspectoratul Politiei Judeţului Teleorman.

Prin sentinţa civilă nr. 1319 din 12 septembrie 2006, Judecătoria Turnu Măgurele a admis plângerea contravenţională formulată de contravenientul T.I. împotriva proceselor verbale de contravenţie AT nr. 043797 şi 043798 din 03 decembrie 2005 ale Postului de Poliţie Teleorman, pe care Ie-a anulat motivat de faptul că procesele verbale sus-menţionate nu au fost comunicate în termenul legal de cel mult o lună de la data aplicării sancţiunii, în acest caz executarea sancţiunii prescriindu-se, în cauză intervenind prescripţia executării acesteia.

Pornind de la noua soluţie, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului M.F., motivat de faptul că a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, astfel cum s-a stabilit în calea de atac.

În final, procurorul care a efectuat actele premergătoare a opinat în sensul că, în situaţia dată, pentru o hotărâre nelegală şi netemeinică magistratul nu poate fi tras la răspundere penală. Tragerea la răspundere penală a judecătorului este inadmisibilă atâta timp cât reformarea hotărârilor în căile de atac constituie apanajul instanţei superioare în grad, fiind o cale admisă de lege, Parchetul de pe lângă Curtea Apel Bucureşti neputându-se subroga în drepturile unei instanţe recurs. Altfel spus, pentru orice hotărâre greşită, sau apreciată ca nefondată şi nelegală, magistraţii ar trebui să răspundă penal, lucru care nu poate fi acceptat. Ca atare, în condiţiile inadmisibilităţii unei astfel de opinii se constată că, în cauză, nu sunt indicii pentru tragerea la răspundere penală a magistratului M.F.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind capătul de cerere referitor la funcţionarul public care l-a prejudiciat pe cel în cauză, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Prin rezoluţia nr. 1531/11-2/2008 din 09 septembrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.

Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a reţinut următoarele:

Sentinţa pronunţată de judecătorul M.C.F. a fost urmare propriei sale convingeri şi nu poate, prin ea însăşi, să conducă la o responsabilitate penală din partea magistratului care a pronunţat-o. Conform normelor de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti nu pot fi verificate decât de instanţa superioară în grad, urmarea plângerii formulată de parte. De asemenea, în mod corect s-a dispus disjungerea în vederea continuării cercetărilor, întrucât fapta comisă de funcţionarul public nu intră în competenţa de soluţionare a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În conformitate cu dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere la instanţa competentă.

Prin sentinţa penală nr. 270 /F din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că împrejurarea potrivit căreia judecătorul a pronunţat o hotărâre care a fost desfiinţată în căile de atac, privită singular şi în absenţa oricăror indicii care să releve că a comis o faptă prevăzută de legea penală, nu este de natură să justifice tragerea la răspundere penală a acestuia.

Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat prezentul recurs.

În motivarea recursului se indică - greşit în raport cu obiectul prezentului recurs, nefiind soluţionată o cauză penală pe fond, după trimiterea în judecată a unei persoane prin rechizitoriu - incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi pct. 18 C. proc. pen. (fil. 1).

Recurentul, prin cererea de recurs, după reiterarea acuzaţiilor din plângerea penală, a solicitat casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimată.

Pentru termenul de judecată, recurentul, legal citat, nu s-a prezentat (fii.6), depunând - prin serviciul poştal - „note scrise" (fil. 7) în care, de asemenea, reiterează acuzaţiile anterioare şi susţine că „nu am fost mulţumit de judecată".

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Accesul oricărei persoane la justiţie şi, respectiv, posibilitatea desfiinţării ori modificării hotărârilor judecătoreşti numai în căile de atac prevăzute de lege sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 şi art. 17 din Legea nr. 304/2004).

Raţiunea judiciară a instituirii unor căi de atac contra hotărârilor judiciare derivă tocmai din necesitatea reformării acelor hotărâri judecătoreşti care conţin elemente de netemeinicie ori nelegalitate.

Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătoreşti în căile de atac (prin desfiinţare, casare, modificare) nu poate, privită singular şi în absenţa unor minime indicii ale săvârşirii de către magistrat a unei fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistratului respectiv.

Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 270/F din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Penal