ICCJ. Decizia nr. 1608/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1608/200.
Dosar nr. 646/43/200.
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă .
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele .
Prin sentinţa penală nr. 9 din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii F.P. şi B.D. împotriva ordonanţei din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş dată în dosarul nr. 73/P/2007 confirmată prin rezoluţia din 05 decembrie 2008 nr. 327/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Tg. Mureş dată în dosarul nr. 73/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penală faţă de B.L.R., avocat în cadrul Baroului Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., reclamată de petiţionarii B.D. şi F.P.
Totodată s-a disjuns cauza şi s-a declinat competenţa de soluţionare sub aspectul infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., faţă de B.R., în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.Mureş.
Prin rezoluţia din 5 decembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş a fost respinsă cererea petiţionarilor împotriva ordonanţei din 27 octombrie 2008.
S-a reţinut că petiţionarii B.D. şi F.P. au formulat o plângere penală, solicitând efectuarea cercetărilor faţă de B.L.R. şi B.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.
În plângerea formulată, petiţionarii au arătat că la data de 18 august 2003 s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect un autoturism marca Tico cu nr. de înmatriculare, calitatea de cumpărător avându-o B.D. şi cea de vânzător M.(B.)E. şi M.M., achitându-se la data încheierii contractului suma de 45.000.000 lei, urmând ca diferenţa de preţ, de 10.000.000 lei, să fie achitată la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare ce presupunea în prealabil achitarea unei rate societăţii de leasing şi radierea autoturismului de pe SC F.T.I. SRL. Maşina aparţinea SCF.T.I. SRL ai cărei reprezentanţi nu era familia M. ci B.R.
Ulterior, petiţionarii le-au relatat soţilor B. toate aspectele de dobândire a maşinii şi faptul că autoturismul a fost implicat într-un accident de circulaţie urmare căruia a suferit avarii.
Soţii B., în raport de relatările persoanelor vătămate, le-au solicitat să le achite diferenţa de 10.000.000 lei, pentru a-şi exprima acordul întocmirii dosarului de daune la SC A.A. SA şi au ridicat prima de asigurare acordată pentru avarierea autoturismului în accidentul de circulaţie, asigurându-i că vor semna şi ştampila actele necesare acestui demers. Au mai susţinut că, deşi a fost trimisă „on-line" suma de 10.000.000 lei lui B.R. şi a fost întocmit dosarul de daune, stabilindu-se prima de asigurare la 69.000.000 lei, B.R. a solicitat la SC A.A. SA, transferarea dosarului de daune de la Timişoara la Tg. Mureş, ridicând suma de bani.
Petiţionarii au susţinut că activitatea infracţională a intimatei B.L.R. ar fi constat în aceea că Ie-a determinat să achite 10.000.000 lei cu asigurarea fermă că le va remite actele necesare ridicării sumei ce se va stabili cu titlul de daune datorată acestora.
Analizând actele dosarului, instanţa de fond a constatat că, la data de 28 august 2003, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare indicat de petiţionari, în contract prevăzându-se calitatea de coproprietar al vânzătorului M.M. şi în acelaşi timp de împuternicit al SC F.T.I. SRL Tg.Mureş. Prin urmare, la data încheierii contractului autoturismul constituia proprietatea SC F.T.I. SRL.
Ulterior dobândirii autoturismului de către petiţionari, acesta a fost implicat într-un accident de circulaţie, astfel că petiţionarii s-au deplasat la Tg.Mureş, respectiv la sediul societăţii, unde au fost îndrumaţi la cabinetul de avocatură a intimatei B.L.R..
La cabinet s-au întâlnit cu B.L.R. şi B.R., petiţionarii primind cu acea ocazie un formular tipizat prin care SC F.T.I. SRL o împuternicea pe B.D. să o reprezinte în relaţia cu SC A., petiţionarilor fiindu-le solicitat să achite suma de 10.000.000 lei, restantă din preţul contractului, fiind indicat şi un număr de cont deschis la BRD.
Suma obţinută de petiţionari pentru reparaţia maşinii a fost de 69-70 milioane lei, înţelegerea a fost ca diferenţa de 10.000.000 lei să fie achită din banii obţinuţi prin asigurător.
Petiţionarii trebuiau să achite rata pentru autoturism la societatea de leasing şi apoi să procedeze la radierea autoturismului şi la achitarea diferenţei de preţ de 10.000.000 lei.
Analizând plângerea petiţionarilor, instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune trebuie ca inducerea sau menţinerea în eroare a persoanei să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract şi să se fi săvârşit în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate.
Din analiza textului de lege indicat mai sus, prin coroborare cu probele aflate la dosarul cauzei, instanţa de fond a apreciat că în mod corect s-a constatat de către parchet că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de B.L.R., în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Instanţa de fond a reţinut că, din probele administrate în cauză rezultă că petiţionarii nu au fost induşi în eroare de către B.L.R., nici cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului şi nici mai apoi, cu ocazia discuţiei la cabinetul de avocatură, suma de 10.000.000 lei fiind depusă la A. în vederea achitării integrale a ratei maşinii. Această sumă de bani a fost folosită, de fapt, pentru rezolvarea problemei autoturismului, care la data cumpărării de către petiţionari se afla în sistem de leasing.
Împotriva hotărârii primei instanţe, în termen legal, petiţionarii F.P. şi B.D. au declarat recurs, solicitând casarea sentinţei, infirmarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea dosarului la parchet pentru reluarea cercetărilor faţă de intimată, susţinând, în esenţă, că aceasta se face vinovată de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.
Examinând hotărârea instanţei de fond sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Ordonanţa din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş dată în dosarul nr. 73/P/2007 este legală şi temeinică, întrucât, actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă indicii cu privire la săvârşirea de către intimata B.L.R. a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, nerezultând că petiţionarii F.P. şi B.D. au fost induşi în eroare de aceasta, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, care să le creeze petiţionarilor o falsă reprezentare a realităţii, plângerea penală formulată neavând niciun suport probator.
În consecinţă, soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva intimatei B.L.R., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. este corectă, astfel că, respingând plângerea petiţionarilor şi menţinând ordonanţa atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii F.P. şi B.D. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii F.P. şi B.D. împotriva sentinţei penale nr. 9 din 2 martie 2009 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1577/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 162/2009. Penal → |
|---|
