ICCJ. Decizia nr. 149/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 149/2009
Dosar nr. 1399/54/200.
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 134/P/2008 din 9 iunie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a dispus, în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.C., executor judecătoresc, pentru infracţiunile prevăzute de art. 288, art. 291 şi, respectiv, art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 1000 lei.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul, în baza actelor premergătoare şi a actelor de cercetare penală efectuate, a reţinut următoarele:
Învinuitul P.C. ocupă funcţia de executor judecătoresc, aşa cum se menţionează în adresa nr. 134 din 29 mai 2008 a Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Părţile vătămate D.C., D.N. şi D.G. au formulat plângere penală prin care au sesizat că învinuitul a modificat o hartă cadastrală pe care a trasat un drum de trecere peste proprietatea părţilor vătămate, drum ce în realitate nu există, şi de care a uzat la organele de urmărire penală şi în instanţele de judecată.
De asemenea, părţile vătămate au mai sesizat că învinuitul a contrafăcut semnăturile lui T.A. şi T.I. pe un tabel pe care l-a depus la Primăria oraşului Orşova şi la Consiliul Local Orşova, şi prin care a atestat în mod nereal că părţile vătămate ocupă mai multe suprafeţe de teren în mod abuziv.
Ascultat fiind, învinuitul P.C. a declarat că în anul 1982 a cumpărat, pe bază de chitanţă, o suprafaţă de teren de 2248 mp situată în zona Sudoame, teren învecinat cu coproprietatea fraţilor D.N., D.C. şi D.G., iar în anul 2007 fraţii D. au împrejmuit terenul lor, blocând drumul de acces cu motivarea că acesta trece peste suprafaţa lor de teren.
Învinuitul P.C. a acţionat în instanţă, solicitând obligarea părţilor vătămate la deblocarea drumului, ocazie cu care a depus, în copie, o schiţă cadastrală pe care apărea acest drum, însă din verificările efectuate la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi a rezultat că există un drum de acces la terenul învinuitului, dar care nu trece peste terenurile aparţinând proprietăţii părţilor vătămate.
De asemenea, G.G., director la O.C.P.I. Mehedinţi, a declarat că există un drum care limitează proprietatea lui P.C., care însă nu trece peste proprietăţile celorlalţi vecini şi a fraţilor D., iar după examinarea unei hărţi depuse de învinuit la instanţă şi organele de urmărire penală, s-a constatat că apare un drum care nu se regăseşte pe harta cadastrală a zonei Sudoame.
În acelaşi sens, a declarat şi I.E., arhitect şef în cadrul Primăriei Orşova, care a precizat că drumul nu figurează în niciun document la Primăria Orşova, iar drumul la care face referire învinuitul este creat artificial peste proprietăţile persoanelor din zonă, printre care D.G., D.N. şi D.C.
Martora a mai precizat că P.C. are drum de acces la proprietatea sa, dar care nu trece peste proprietatea familiei D., şi că nu-şi explică de ce pe copiile hărţii, ce cuprinde zona Sudoame, apare desenat încă un drum care nu se regăseşte în documentele oficiale.
Martorul B.G., care a întocmit, la solicitarea învinuitului P.C., documentaţia pentru obţinerea numărului cadastral şi identificarea parcelei, a declarat că copia de pe harta cadastrală ce cuprinde zona Sudoame i-a fost înmânată de către învinuit şi că nu cunoaşte cine a înscris peste original încă un drum de acces către proprietatea acestuia şi care trece peste proprietăţile fraţilor D. De asemenea, martorul a precizat că după-ce a studiat documentele, a realizat că învinuitul P.C. a creionat pe hartă şi drumul de acces care trece peste proprietăţile fraţilor D., şi că el a respectat vecinătăţile şi curbele de nivel, întrucât harta depusă de P.C. referitoare la drum nu avea nicio influenţă asupra obţinerii numărului cadastral.
Cu privire la semnăturile de pe tabelul depus de către învinuitul P.C. la Primăria mun. Orşova şi la Consiliul Local al mun. Orşova, martorul T.I. a declarat că semnătura de pe acest tabel nu-i aparţine şi, verificând seria şi numărul actului de identitate, se constată că nu corespunde, însă audiat fiind învinuitul cu privire la această faptă a precizat că semnătura de pe tabel a fost făcută, în numele lui T.I., de soţia acestuia T.A., şi că numerele de pe tabel nu sunt cele ale actelor de identitate, ci după cărţile de alegător.
Procedând la verificarea cărţilor de alegător, se constată că într-adevăr seriile acestora sunt 183615 pentru T.I. şi 183614 pentru soţia acestuia T.A., care în prezent se află în Italia.
Având în vedere împrejurările în care au fost comise, consecinţele juridice produse, precum şi că învinuitul P.C. nu are antecedente penale, procurorul a apreciat că faptele sale nu prezintă pericolul social al unor infracţiuni, iar scopul legii penale poate fi realizat şi prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Cu privire la T.A., prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus a se disjunge cauza şi trimite la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova, în vederea efectuării de cercetări pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că a contrafăcut semnătura soţului său pe memoriul adresat Primăriei Orşova şi Consiliului Local Orşova.
Prin ordonanţa nr. 1347/11/2/2008 din 11 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de executorul judecătoresc P.C. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul general a apreciat că soluţia adoptată este legală şi temeinică fiind fundamentată pe probele administrate din care rezultă lipsa pericolului social al infracţiunilor pentru care a fost cercetat executorul judecătoresc sus-menţionat, procurorul de caz apreciind în mod corect asupra realizării scopului preventiv şi educativ al sancţiunii aplicate. Astfel, apărările învinuitului sunt contrazise de mărturiile numitelor G.G., director la OCPI Mehedinţi şi I.E. - arhitect şef în cadrul Primăriei Orşova, potrivit cărora «drumul» în discuţie nu figurează în niciun document oficial al Primăriei, fiind creat artificial peste proprietăţile persoanelor din zonă. Singura persoană interesată de oficializarea acestui drum este învinuitul iar invocarea concluziilor expertizei, care conchide asupra neexistenţei unui alt drum cu ieşire directă la calea publică, nu are relevanţă atâta timp cât expertiza s-a efectuat pe baza documentelor puse la dispoziţie de învinuit. Cu privire la reţinerea în sarcina învinuitului a faptei prevăzute de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., este cert că P.C. a înlesnit comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către T.A., care a semnat în numele soţului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în numele său, deci prin imitaţie - activitate infracţională desfăşurată în beneficiul învinuitului, iar disjungerea şi declinarea competenţei s-a impus având în vedere dispoziţiile procesual penale care reglementează competenţa materială a organelor de urmărire penală.
În temeiul art. 278/1 C. proc. pen., numitul P.C. s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 183 din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de P.C.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Litigiul dintre părţile din speţă a apărut ca urmare a acţiunii civile având ca obiect ordonanţa preşedinţială pentru accesul la teren, cerere formulată de învinuitul P.C., în calitate de reclamant, împotriva părţii vătămate D.N., în calitate de pârât, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la ridicarea împrejmuirii (gard şi poartă) prin care a blocat accesul reclamantului la terenul proprietatea sa, teren situat în punctul Izlaz Sudoame, pe raza localităţii Jupalnicul Vechi, judeţul Mehedinţi.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Orşova, formându-se dosarul nr. 744/274/2007, iar în susţinerea cererii învinuitul P.C. a depus acte de proprietate pentru terenul său, precum şi un plan ce amplasament al imobilului, respectiv un plan de situaţie, care atesta că accesul la terenul său se realizează pe un „drum de care", drum ce a fost blocat de către partea vătămată D.N.
Prin sentinţa civilă nr. 452 din 23 august 2007, această cauză a fost soluţionată în sensul admiterii în parte a cererii de ordonanţă preşedinţială, cu obligarea pârâtului D.N. să permită accesul reclamantului P.C. la imobil, prin deblocarea „drumului de care" reprezentat pe planul de situaţie existent la dosarul cauzei, până la soluţionarea definitivă a cauzei nr. 743/274/2007 aflată pe rolul aceleiaşi judecătorii.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca executarea hotărârii să se facă fără somaţie, ceea ce s-a şi întâmplat după cum rezultă din procesul verbal de executare silită nr. 223/E/2007 din 28 august 2007.
În aceste condiţii, partea vătămată D.N. a formulat plângere penală, invocând faptul că planul de situaţie, depus la dosar, reprezintă un înscris falsificat prin modificarea copiei hărţii cadastrale, constând în înscrierea unui drum de acces care, în realitate, nu există şi nu apare pe originalul hărţii cadastrale respective.
Cercetările efectuate la urmărirea penală, au confirmat susţinerile părţii vătămate, reţinându-se ca lămuritoare pentru cauză: copia hărţii originale; ortofotoplanul zonei; adresa Primăriei Orşova nr. 4800 din 11 aprilie 2008, la care este ataşat procesul verbal de constatare la faţa locului, care atestă că „drumul de care" nu există în realitate, ci pe harta depusă de P.C. apare ca o adăugire grafică; declaraţiile martorilor: B.G. - (persoană autorizată de Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) care a întocmit planul cadastral conform înscrisurilor prezentate de P.C., şi care a relatat că drumul de acces care apare în documentaţia cadastrală, întocmită acestuia, nu corespunde hărţii originale care i-a fost prezentată cu ocazia cercetărilor, G.G. şi I.E. - care au relatat că drumul de acces apare numai pe o copie a hărţii cadastrale fără a se regăsi pe harta cadastrală oficială a zonei Jupalnicul Vechi.
Faţă de aceste probatorii, prima instanţă a reţinut că în mod corect s-a constatat de către procuror faptul falsificării copiei hărţii cadastrale depusă în procesul civil de către învinuitul P.C., faptele acestuia întrunind elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 288 C. pen. şi art. 291 C. pen. S-a mai reţinut şi că apărarea formulată de învinuit în sensul că ar fi deţinut această copie de la autorul său (vânzătorul terenului la care se referă calea de acces în litigiu), nu a fost confirmată de probe concludente, fiind o simplă susţinere a învinuitului. De asemenea, nici apărarea referitoare la semnificaţia juridică a folosirii copiei, faţă de original, nu a fost reţinută deoarece copia hărţii cadastrale modificată a fost utilizată atât pentru întocmirea documentaţiei cadastrale, fiind prezentată de învinuit martorului B.G., cât şi în justificarea ordonanţei preşedinţiale, litigiu civil soluţionat în favoarea învinuitului; pe cale de consecinţă, copia respectivă a fost utilizată în circuitul civil, producând aceleaşi efecte juridice ca şi un înscris original, prezumat a fi conform adevărului, astfel că actul material de falsificare a produs consecinţele incriminate atât în art. 288 C. pen., cât şi în art. 291 C. pen. Privitor la infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 290 C. pen., respectiv, complicitatea învinuitului la falsificarea semnăturii numitului T.I. de către T.A., s-a reţinut că procurorul a apreciat corect probele administrate, în sensul că semnătura în cauză întregeşte sesizarea care, aparent, emană de la numitul T.I., având drept finalitate sancţionarea părţilor vătămate D.C. şi D.G. pentru ocuparea abuzivă a unui drum de acces public, folosit de semnatarii sesizării, inclusiv soţii T. Astfel, apărarea că, în realitate, nu a existat o acţiune materială de falsificare, deoarece aspectele sesizate urmau a fi reclamate şi de către numitul T.I., nu are suport probator în cauză, cât timp din declaraţia acestei persoane şi soţiei sale rezultă că respectivii nu aveau cunoştinţă de cele sesizate, şi nu au formulat vreo reclamaţie împotriva părţilor vătămate.
Faţă de toate cele reţinute, prima instanţă a concluzionat că soluţia adoptată de procuror este legală şi temeinică întrucât, deşi obiectiv faptele învinuitului întrunesc condiţiile incriminate în conţinutul infracţiunilor respective, în raport de urmările produse şi persoana învinuitului, acestea nu prezintă pericolul social al infracţiunilor menţionate, fiind justificată soluţia de scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. coroborat cu art. 18/1 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative conform art. 18/1 alin. (3) C. pen.
Împotriva sentinţei, numitul P.C. a declarat prezentul recurs.
În primă instanţă au fost depuse, ca probe, înscrisuri care au fost avute în vedere la urmărirea penală (fil. 26-31, dosar instanţă fond).
În recurs nu au fost depuse alte probe (înscrisuri), motivele de recurs fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul nu este fondat.
În condiţiile existenţei unor ample argumentaţii faptice şi juridice ale ordonanţei (pag. 1-3 ordonanţă) şi sentinţei atacate (pag. 4-6 sentinţă) şi, deopotrivă, a unui amplu material probator strâns în cursul urmăririi penale (fil. 14-33, fil. 39-174), Înalta Curte - însuşindu-şi aceste argumente - apreciază că nu se impune reiterarea lor, mai ales că, sub aspect probator, după adoptarea soluţiei procurorului nu au intervenit elemente noi de natură să justifice modificarea situaţiei de fapt şi de drept anterior prezentate.
Solicitând schimbarea temeiului de drept al soluţiei de netrimitere în judecată [din art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., în art. 10 lit. d) C. proc. pen.], recurentul a contestat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor.
Or, probele administrate (înscrisurile emise de autorităţile competente şi declaraţiile persoanelor ascultate în cursul urmăririi penale, astfel cum au fost deja menţionate) infirmă situaţia faptică prezentată de învinuit în înscrisurile folosite de acesta în cursul demersurilor sale juridice.
Apărările învinuitului (pretinsa deţinere a copiei de la vânzătorul terenului, respectiv, utilizarea unei copii, iar nu a originalului, referirea la expertiza efectuată pe baza actelor oferite chiar de el) au fost corect examinate şi legal înlăturate atât de procuror, cât şi de prima instanţă, astfel cum s-a menţionat anterior.
Alterarea în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, a unui înscris oficial, urmată de folosirea acestui înscris, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, constituie infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi, respectiv, uz de fals, prevăzute de art. 288 şi art. 291 C. pen., în concret, faptele învinuitului - astfel cum au fost expuse - fiind din categoria celor care realizează elementele constitutive ale laturilor obiectivă şi subiectivă pentru cele două infracţiuni. Sunt, de asemenea, realizate şi elementele constitutive ale complicităţii la fals în înscrisuri sub semnătură privată (art. 26 raportat la art. 290 C. pen.), recurentul înlesnind comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată de către numita T.A., care a semnat în numele soţului ei, cu altă semnătură decât s-a semnat în numele său, deci prin imitaţie - activitate infracţională desfăşurată în beneficiul învinuitului.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte - în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C. împotriva sentinţei penale nr. 183 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3745/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Penal → |
|---|
