ICCJ. Decizia nr. 1617/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1617/2009

Dosar nr.3646/1/2009

Şedinţa publică din 30 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din data de 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 51/46/2009, a fost respinsă plângerea formulată de inculpatul S.I. prin care acesta a cerut ridicarea măsurilor asigurătorii luate prin ordonanţa din data de 2 decembrie 2008 de către D.N.A. – S.T. Piteşti în dosarul nr. 52/P/2008.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în sinteză, că nu este competentă să se pronunţe asupra plângerii întrucât, potrivit deciziei nr. 71/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, competenţa soluţionării acesteia aparţine procurorului.

Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs.

Recursul va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Sediul materiei este art. 168 C. proc. pen.

Pentru interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 168 C. proc. pen.,SECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 71 din 15 octombrie 2007 (M. Of. nr. 539/2008) au statuat că „competenţa de a soluţiona plângerea formulată în temeiul art. 168 C. proc. pen., revine procurorului în cursul urmăririi penale şi, respectiv, instanţei de judecată în cursul judecăţii".

Or, din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa a fost deja sesizată cu judecarea cauzei prin rechizitoriul nr. 52/P/2008 din data de 21 ianuarie 2009 emis de D.N.A. – S.T. Piteşti.

Astfel, pe rolul Curţii de Apel Piteşti se află dosarul nr. 51/46/2009, înregistrat la data de 22 ianuarie 2009, dosar în care au fost acordate mai multe termene de judecată, fiind deja începută cercetarea judecătorească.

Cauza fiind în cursul judecării în primă instanţă, competenţa soluţionării tuturor cererilor, excepţiilor etc., inclusiv a celor întemeiate pe art. 168 C. proc. pen., este în competenţa instanţei sesizate, iar nu a procurorului, chiar dacă măsura asiguratorie a fost dispusă în cursul urmăririi penale.

În consecinţă, instanţa era obligată, potrivit art. 168 C. proc. pen., astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 71/2007 aSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să soluţioneze pe fond plângerea formulată de către inculpat.

Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul inculpatului, va casa, în parte, încheierea recurată şi va dispune rejudecarea plângerii de către Curtea de Apel Piteşti, aceasta fiind instanţa căreia îi revine competenţa soluţionării în primă instanţă a fondului plângerii.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva încheierii din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 51/46/2009.

Casează încheierea atacată şi dispune rejudecarea plângerii inculpatului împotriva măsurii sechestrului asigurător de către aceeaşi instanţă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1617/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs