ICCJ. Decizia nr. 1613/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1613/2009
Dosar nr. 2243/36/2008
Şedinţa publică din 30 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 420/P/2008 din 20 august 2008, după efectuarea actelor premergătoare, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a dispus, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., neînceperea penală faţă de intimaţii A.E. (notar), G.M. (avocat) şi C.F. pentru infracţiunile prevăzute de art. 289, 290, 292, 248 şi 2481 C. pen., reţinând, în sinteză, că, în raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 - 2001), cu incriminările şi cu limitele de pedeapsă existente la data respectivă, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
S-a mai reţinut că, faţă de persoanele arătate, a mai fost depusă o plângere penală pentru aceleaşi fapte (fiind însă diferite textele incriminatoare invocate de către petiţionar), plângere soluţionată prin rezoluţia nr. 218/P/2006 din 8 februarie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, fiind dispusă neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Plângerea petiţionarului împotriva ultimei rezoluţii a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 405/II/2/2008 din 29 septembrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.
În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat instanţei competente.
Prin sentinţa penală nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut, în sinteză, pe de o parte, că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale (aspect pe care petiţionarul nu îl contestă, însă a apreciat că trebuiau continuate cercetările), iar pe de altă parte, că, potrivit art. 13 C. proc. pen., numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal în cazul împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Împotriva sentinţei, petiţionarul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- la soluţionarea plângerii în primă instanţă, petiţionarul a fost prezent personal, fiind asistat şi de către apărător ales;
- pentru angajarea unui avocat şi pregătirea apărării, la cererea petiţionarului, instanţa de recurs a acordat un termen (19 martie 2009);
- la acest nou termen, s-a prezentat petiţionarul, care nu a depus motive scrise de recurs, acesta expunând oral motivele de recurs, astfel cum sunt menţionate în partea introductivă a deciziei.
Pentru motivele ce se vor arăta, recursul petiţionarului va fi respins ca nefondat.
În raport cu data pretinselor fapte (anii 1993 - 2001), procurorul, după efectuarea actelor premergătoare, a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de persoanele reclamate pe temeiul intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale [(art. 10 lit. g) C. proc. pen.)].
Or, potrivit art. 228 alin. (l) C. proc. pen., nu este legal posibilă începerea urmăririi penale dacă din actele premergătoare rezultă unul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că rezoluţiile şi sentinţa atacată sunt legale şi temeinice, însuşi recurentul-petiţionar necontestând incidenţa cazului referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.
Înalta Curte apreciază ca fiind corect argumentul primei instanţe în sensul că nemulţumirea petiţionarului legată de necontinuarea cercetărilor nu este întemeiată deoarece, potrivit art. 13 alin. (l) C. proc. pen., în caz de prescripţie numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, iar nu şi persoana prejudiciată prin săvârşirea pretinselor fapte de natură penală.
În condiţiile de fapt şi de drept arătate, celelalte nemulţumiri ale recurentului petiţionar, referitoare la efectele juridice a actelor presupus a fi fost falsificate, nu pot forma obiect al examinării în cadrul prezentului recurs în raport cu limitele investirii instanţei, acesta având la dispoziţie alte căi procedurale pentru remedierea, înlăturarea ori anularea respectivelor acte ori consecinţe juridice.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul petiţionarului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.V. împotriva sentinţei penale nr. 2/ P din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1609/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1617/2009. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
