ICCJ. Decizia nr. 1641/2009. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1641 din 5 mai 2009
Prin sentinţa penală nr. 351/PI din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosar, în baza art. 11 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata S.M.M., născută la data de 15 iulie 1970 în Timişoara, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a constatat că partea vătămată G.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în timpul urmăririi penale şi în instanţă au rămas în sarcina statului şi s-a dispus plata din fondul M.J. a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiş.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş nr. 972/P/2006 din data de 04 octombrie 2007, a fost trimisă în judecată inculpata S.M.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de dispoziţiile art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., reţinând că în data de 14 decembrie 2006, în jurul orei 06,30, G.V., concubinul inculpatei, a plecat la serviciu, lăsând-o pe aceasta acasă, să aibă grijă de copilul lor.
S-a reţinut în rechizitoriu faptul că, datorită plânsetelor copilului, inculpata, nemairezistând presiunii psihice, a luat hotărârea de a ucide copilul. Astfel, între orele 08,00 -14,00, inculpata S.M.M. a aplicat minorului S.N. mai multe lovituri în zona capului şi a membrelor, aspect care a condus la decesul acestuia în jurul orei 14,09. Inculpata, ştiind că fiul său este decedat, l-a abandonat şi s-a deplasat din Timişoara în localitatea Ciacova, acasă la martora Ş.L., unde a locuit aproximativ o lună de zile, fără a-l anunţa pe concubinul său G.V. care a declarat-o dispărută.
S-a mai reţinut de către organele de cercetare penală faptul că, în jurul orei 17,45, G.V. a sosit la domiciliu şi a găsit biletul şi trupul neînsufleţit al minorului. În urma acestei constatări, a anunţat Poliţia şi Salvarea. Organele de cercetare penală care s-au deplasat la faţa locului au constatat decesul minorului şi au luat măsura trimiterii corpului copilul la I.M.L. Timişoara în vederea efectuării autopsiei.
Instanţa a constatat că probele administrate în cauză sunt insuficiente dar şi contradictorii, nu se coroborează între ele, astfel că nu s-a putut face dovada în mod cert a vinovăţiei inculpatei S.M.M. în sensul săvârşirii infracţiunii de omor calificat .
Instanţa a mai reţinut că nu a existat nici un martor direct care să asiste la exercitarea unor violenţe asupra copilului de către inculpată, nu există nici o dovadă că rezoluţia infracţională a fost luată între orele 8 - 14, faptul că i s-au aplicat copilului mai multe lovituri în zona capului şi a membrelor este contrazis de concluziile raportului de autopsie, care stabilesc că o serie de leziuni nu au fost produse la data de 14 decembrie 2006, ziua decesului copilului, ele datând în urmă cu 3-7 zile.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că este incident principiul „in dubio pro reo", dubiul profitând inculpatei, care a fost achitată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Prin Decizia penală nr. 7/A din 26 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpată.
Curtea de Apel a apreciat că soluţia adoptată de Tribunalul Timiş este legală şi temeinică, motivele de apel invocate de parchet nu au oferit nici un argument care să contrazică soluţia instanţei de fond, observaţiile fiind exacte pe excluderea părţii vătămate G.V. de la vreo eventuală faptă de natură penală, aspect care însă nu are o importanţă covârşitoare deoarece nu s-a pus problema ca această persoană să fi contribuit la decesul minorului, în condiţiile în care printr-o probă ştiinţifică a fost exclusă posibilitatea ca moartea copilului să fi fost cauzată de căderea părţii vătămate peste copil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara care a criticat greşita achitare a inculpatei, consecinţă a unei grave erori de fapt, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând soluţia de achitare dispusă în cauză de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Argumentele invocate de parchet în vederea demonstrării vinovăţiei inculpatei nu sunt în măsură să înlăture dubiul corect constatat de ambele instanţe în cauză, dubiu ce nu poate conduce decât la achitarea inculpatei.
Parchetul susţine că, în baza probelor evidente şi concludente, în ziua de 14 decembrie 2006 singura care se afla acasă cu copilul a fost inculpata S.M.M. Se mai arată că datorită leziunilor aplicate minorului între orele 8,00-14,00 acesta era decedat. La ora la care a ajuns acasă tatăl minorului, G.V., copilul era decedat, acesta fiind persoana care a chemat poliţia, în vreme ce inculpata era plecată la Ciacova, la familia Ş.
Înalta Curte constată că, dimpotrivă, probele nu sunt evidente şi nici concludente pentru susţinerea ipotezei parchetului.
Este adevărat că sunt probe clare din care rezultă că în data de 14 decembrie 2006 inculpata a rămas acasă, cu copilul, în vreme ce tatăl minorului, concubinul său, Grigore Vasile, a plecat la serviciu.
De asemenea, decesul copilului s-a produs în jurul orelor 14,00, iar G.V. s-a întors de la serviciu după această oră, într-un interval ce nu s-a putut stabili cu precizie, dar oricum, situat în jurul orelor 17,00.
Susţinerea parchetului că în dimineaţa zilei de 14 decembrie 2006, când inculpata a rămas singură cu copilul, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri ce au condus la decesul minorului este, însă, contrazisă de probele ştiinţifice efectuate în cauză.
Din raportul de autopsie nr. 708 din 15 decembrie 2008 rezultă că decesul copilului „s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi dilacerării cerebrale survenite în evoluţia unui politraumatism cranio-cerebral", iar „ leziunile cerebrale pot data de 2-7 zile".
Această probă, singura „evidentă şi concludentă" în cauză infirmă supoziţia parchetului că inculpata a luat rezoluţia infracţională să ucidă copilul în dimineaţa zilei de 14 decembrie 2006, căci este clar demonstrat că leziunile ce au provocat moartea datează de 3-7 zile.
În acest condiţii, nu există nici o probă directă care să o încrimineze pe inculpată, ci doar anumite împrejurări care, însă, nu pot fi demonstrate şi nu sunt de natură a înlătura pentru inculpată prezumţia de nevinovăţie.
Împrejurarea că inculpata a scris un bilet concubinului său, în care se face referire la o femeie identificată ca fiind fosta soţie a acestuia face dovada că aceasta era convinsăcă Grigore Vasile dorea să o părăsească şi îi tot spunea lucrul acesta în glumă, nu şi că a aplicat copilului lovituri ce au produs decesul.
Plecarea inculpatei la familia Ş., la Ciacova, nu este cert stabilită, dar, nici nu s-a produs în ziua decesului copilului, 14 decembrie 2006, întrucât martora Ş.L. arată că inculpata a venit la ea la Ciacova, cu două zile înainte de Crăciun, ori decesul s-a produs la 11 zile înainte de Crăciun.
În acest context, devin verosimile declaraţiile martorei P.I., care susţine că inculpata a stat la ea în apartament după decesul copilului.
Aceeaşi martoră vorbeşte şi de violenţele pe care G.V. le exercita asupra inculpatei şi chiar a copilului, astfel că aceste afirmaţii, chiar dacă nu sunt susţinute de alte probe, ridică însă semne de întrebare asupra condiţiilor şi cauzelor leziunilor ce au fost constatate pe corpul minorului decedat.
Se mai invocă de parchet textul poligraf la care inculpata a prezentat un comportament simulat.
Nici acest argument nu poate fi reţinut întrucât, pe de o parte, concluziile testului poligraf nu constituie, potrivit normelor procesuale penale române, probă în procesul penal şi pe de altă parte, este ştiut că rezultatele acestui test nu sunt relevante pentru persoanele drogate sau care suferă de afecţiuni psihice.
Inculpata, astfel cum rezultă din examenul psihiatric la care a fost supusă, prezintă note dizarmonice schizoide, note narcisice şi note dissociale, fiind diagnosticată cu tulburare de personalitate mixtă pe fond de retard mental uşor.
Inculpata, pe tot parcursul procesului, a negat constant săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Nici la judecata în apel, nici în recurs, inculpata, deşi legal citată, nu s-a prezentat spre a putea fi audiată.
În cauză nu rezultă şi existenţa altor martori sau alte probe ce ar mai putea fi administrate, astfel că, pe baza probatoriului deja administrat, contradictoriu, irelevant în unele situaţii, dubiul remarcat de primele două instanţe persistă, singura soluţie ce se impune fiind aceea a achitării inculpatei, prezumţia de nevinovăţie a acesteia nefiind răsturnată.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată a fost achitat din fondul M.J.L.C.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1576/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1690/2009. Penal → |
|---|
