ICCJ. Decizia nr. 1320/2009. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 1320 din 9 aprilie 2009
Prin sentinţa penală nr. 10/F din 13 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală - s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionarul G.P. împotriva ordonanţei nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi rezoluţiei nr. 1255/II/2/2008 din 23 iulie 2008 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a dispus, respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de intimatul N.M.M. împotriva Ordonanţei nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi rezoluţiei nr. 1923/II/2/2008 din 2 decembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A menţinut ordonanţa şi rezoluţiile atacate.
A obligat petiţionarul G.P. şi N.M.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele.
Prin ordonanţa nr. 91/P/2008 din 20 mai 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) şi g) C. proc. pen. şi art. 38 C. proc. pen. cu referire la art. 42-45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public I.E.D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 2481 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.; disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pentru efectuarea cercetărilor faţă de numiţii N.M.M. şi N.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza a constatat că, la data de 23 ianuarie 2008, a fost înregistrată la Parchet plângerea penală formulată de petentul G.P. împotriva notarului public I.E.D. şi a numiţilor N.M.M. şi N.V.M., prin care a învederat faptul că aceştia l-au indus în eroare, încheind o înţelegere de vânzare a unui imobil, pentru care petentul le-a dat o sumă de bani, însă, ulterior, nu au mai fost de acord să-i vândă imobilul şi nici nu i-au restituit suma avansată, respectiv 24.000 DOLAR SUA.
Din cercetări, a rezultat că, între părţi, s-a încheiat un înscris sub semnătură privată iar, ulterior, deşi s-au efectuat demersuri la notarul public I.E.D., cei doi fraţi N. nu au mai fost de acord cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. În aceste condiţii, petentul a tras concluzia că notarul public ar fi fost în înţelegere cu cei doi fraţi Nistor şi că ar fi întocmit o adresă către parchet, în care afirma, în mod fals, că s-ar fi făcut programări pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare.
La rândul său, petentul a fost cercetat într-o cauză penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ca urmare a plângerilor penale, formulate de către cei doi fraţi N.
Procurorul a constatat că, în sarcina notarului public I.E.D., nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 2481 C. pen., câtă vreme acesta nu a autentificat vreun act al părţilor şi, ca atare, nu putea fi în situaţia de a produce o vătămare a intereselor legale ale reclamantului.
În privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., procurorul a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., procurorul a constatat că, pe de o parte, nu există nici un fel de indiciu în sensul săvârşirii acesteia şi, pe de altă parte, complicitatea la înşelăciune, imputată de petent aceluiaşi notar public, face imposibilă reţinerea favorizării infractorului, infracţiune care presupune un ajutor dat fără o înţelegere anterioară. Or, petentul, imputând notarului public şi săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, a pretins tocmai existenţa unei înţelegeri frauduloase anterioare.
Referitor la infracţiunea de complicitate la înşelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., procurorul a constatat, de asemenea, că nu există indicii în sprijinul acuzaţiei formulate de petent, câtă vreme nu a existat o implicare directă a notarului public în negocierile dintre acesta şi fraţii N.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul G.P. a formulat plângere, conform art. 278 C. proc. pen., la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei plângeri, ce a fost înregistrată la data de 10 iulie 2008, petentul a invocat, în esenţă, două argumente:
- procurorul nu a verificat „probele" (actele) pe baza cărora notarul public a eliberat adresa nr. 67/18 februarie 2002;
- nu a fost administrat mijlocul de probă solicitat de petent, considerat esenţial de către acesta, constând în confruntarea sa cu „învinuiţii".
Prin Rezoluţia nr. 1255/II/2/2008 din data de 23 iunie 2008, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului.
S-a reţinut, în esenţă, că mijloacele de probă la care a făcut referire petentul sunt nu numai neconcludente în cauză, dar şi nepertinente.
Dacă persoana vătămată a suferit vreun prejudiciu prin neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare care a constituit obiectul înţelegerii sale prealabile cu fraţii N., aceasta s-a datorat exclusiv proprietarului imobilului, care a refuzat să încheie contractul.
Din moment ce notarul public nu a autentificat vreun act, întrucât una din părţi a refuzat să-l încheie, motivele refuzului fiind irelevante, acesta nu putea produce nici o vătămare intereselor legale ale persoanei vătămate.
În consecinţă, procurorul de caz a apreciat în mod corect ca nefiind pertinentă confruntarea persoanei vătămate cu făptuitorii.
Împotriva ordonanţei şi rezoluţiei procurorului a formulat plângere, la instanţă, în termenul legal, conform art. 2781 C. proc. pen., petentul G.P.
În motivarea scrisă a plângerii, petentul a criticat, ca fiind nelegale şi netemeinice, soluţiile procurorului, atât cea de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata I.E.D., cât şi cea de disjungere a cauzei în ceea ce îi priveşte pe intimaţii N.M.M. şi N.V.M.
A arătat că organul de urmărire penală, încălcând dispoziţiile art. 3, art. 62 şi art. 202 C. proc. pen., care îl obligau la manifestarea unui rol activ în vederea aflării adevărului, nu a motivat renunţarea la administrarea unor probe esenţiale pentru lămurirea cauzei.
De asemenea, organul de urmărire penală, încălcând dispoziţiile art. 354 şi art. 356 C. proc. pen., a renunţat,fără a oferi vreo motivare, şi la administrarea unei alte probe concludente pentru soluţionarea cauzei, respectiv, confruntarea sa cu intimaţii.
În raport cu motivele astfel invocate, petentul a solicitat, în principal, aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru redeschiderea şi completarea urmăririi penale, iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prin reţinerea cauzei spre soluţionare de către instanţa de judecată.
Cu ocazia judecării plângerii, petentul a invocat oral, la termenul din data de 12 ianuarie 2009, conform menţiunilor consemnate în practicaua încheierii de la acea dată, nulitatea ordonanţei procurorului şi prin prisma omisiunii acestuia de a fi procedat la audierea intimaţilor.
Petentul a depus la dosar copie de pe adresa din 18 februarie 2002, înaintată de Biroul Notarului Public I.E.D. către D.G.P. a Municipiului Bucureşti şi Rezoluţia nr. 3194/P/2001 din data de 22 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (filele 4, 62 şi 97-98).
Intimatul N.M.M. a depus la dosar copii de pe adresa din 14 februarie 2002 a D.G.P. a Municipiului Bucureşti – Poliţia sectorului 5. Deciziile penale nr. 3188/R din data de 15 decembrie 2006 şi nr. 1331/R din data de 30 mai 2007 ale Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, Decizia penală nr. 1527/R din data de 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I – a penală, Sentinţa penală nr. 727/F din data de 16 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, secţia penală şi Raportul întocmit sub nr. 75938 din data de 02 aprilie 2001 de către Serviciul de Control al D.G.P. a Municipiului Bucureşti (filele 28-57).
Prin cererea depusă în dosar la termenul din data de 22 septembrie 2008, intimatul N.M.M. a precizat că formulează, la rândul său, plângere împotriva ordonanţei nr. 91/P/2008 din data de 20 mai 2008, criticând, ca fiind nelegală, dispoziţia procurorului de disjungere a cauzei în ceea ce îi priveşte pe el şi pe fratele său (intimatul N.V.M.) şi de declinare a dosarului astfel format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pe motiv că, în cauză, există autoritate de lucru judecat cu privire la infracţiunile de înşelăciune şi denunţare calomnioasă, prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 C. pen. În opinia sa, procurorul trebuia să pronunţe o soluţie întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. j) C. proc. pen.
Intimatul N.M.M. a depus la dosar şi o copie a plângerii similare adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (înregistrată sub nr. 1210 din 18 noiembrie 2008), formulată de acesta împotriva aceleiaşi ordonanţe (filele 102-104).
Prin Rezoluţia nr. 1923/II/2/2008 din data de 2 decembrie 2008, în temeiul art. 275 şi art. 278 alin. (1) C. proc. pen., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată plângerea intimatului N.M.M., reţinând, în esenţă, că dispoziţia de disjungere a cauzei şi declinare a competenţei de soluţionare a acesteia nu vizează fondul cauzei.
Susţinerile autorului plângerii privind autoritatea de lucru judecat urmează a fi avute în vedere în noua cauză înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, care va dispune sub acest aspect.
Verificând ordonanţa şi rezoluţiile atacate, instanţa de fond a apreciat plângerea petiţionarului G.P. ca fiind nefondată, iar plângerea intimatului N.M.M., ca inadmisibilă.
Se reţine, în esenţă, faptul că, pentru infracţiunile prevăzute de art. 289 şi art. 291 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie, existând astfel o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 2481, art. 264 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., instanţa de fond a reţinut că nu există elemente care să permită reţinerea în sarcina notarului public a acestor infracţiuni.
În calitatea sa de notar, intimata era abilitată să autentifice contractul de vânzare-cumpărare între intimatul N.V.M. în calitate de vânzător şi petentul G.P., în calitate de cumpărător cu privire la imobilul situat în Bucureşti, sector 5.
Or, în speţă, proprietarul imobilului nu şi-a exprimat niciodată consimţământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Motivele care au determinat această atitudine a proprietarului, reţine instanţa de fond, sunt irelevante, în ceea ce o priveşte pe intimata I.E.D., deoarece fiind un contract consensual sinalagmatic, vânzarea-cumpărarea nu se putea realiza, potrivit legii, decât prin realizarea acordului de voinţă al părţilor contractante şi asumarea obligaţiilor reciproce.
Ca atare, în lipsa realizării acordului de voinţă al părţilor contractante, intimatei I.E.D. nu i se poate imputa vreo faptă ilicită proprie, prin care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu să fi cauzat vreo vătămare intereselor legale ale petentului.
În atare condiţii, s-a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe dispoziţiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este legală.
Aceeaşi concluzie se impune a fi reţinută şi cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 264 C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
În acelaşi timp, cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., Curtea de Apel a reţinut că nu s-a stabilit că intimaţii N.M.M. şi N.V.M. – pretins favorizaţi de intimata I.E.D. – ar fi săvârşit vreo infracţiune.
În ceea ce priveşte dispoziţia de disjungere a cauzei şi formarea unui nou dosar, prin declinarea de competenţă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, instanţa a reţinut că plângerea petiţionarului N.M.M. este inadmisibilă în raport de cerinţele prevăzute de art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs, în termen legal, petiţionarul G.P. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimata I.E.D.
În motivele scrise şi în susţinerea orală a recursului, petiţionarul a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 17 C. proc. pen., arătând că procurorul nu a efectuat nici un act de cercetare penală, nu a dispus audierea intimaţilor, nu a procedat la confruntarea acestora.
Reţine şi invocă petiţionarul împrejurarea că nici organul de urmărire penală şi nici instanţa de judecată nu au efectuat cercetările necesare pentru a stabili legalitatea adresei din 18 februarie 2002, întocmită de notarul public I.E.D.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen. – pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei – cu referire la art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că, la data de 23 ianuarie 2008 petiţionarul G.P. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicitând tragerea la răspundere penală a notarului public I.E.D. şi a numiţilor N.V.M., respectiv N.M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), raportat la art. 2481 C. pen., art. 264 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 215 alin. (1), (3) – pentru notarul public I.E.D. – respectiv, infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 259 C. pen. faţă de ceilalţi făptuitori.
În conţinutul plângerii, petiţionarul susţine că a fost indus în eroare de făptuitorii N.V.M. şi N.M.M., încheind cu aceştia o „înţelegere" de vânzare a unui imobil, în virtutea căreia, reclamantul le-a remis o sumă de bani însă, ulterior, aceştia nu au mai fost de acord să-i vândă imobilul şi nici nu i-au restituit suma de 24.000 DOLAR SUA.
Rezultă, din probele administrate, că părţile au încheiat, la data de 12 ianuarie 2001, un înscris sub semnătură privată, potrivit cu care făptuitorul N.M.M., în calitate de vânzător – împuternicit de către N.V.M. - a primit de la numitul G.P., în calitate de cumpărător, suma de 11.000 DOLAR SUA, reprezentând a doua tranşă din preţul total de 27.000 DOLAR SUA convenit de părţi pentru vânzarea imobilului – casă de locuit – şi a terenului aferent acestuia, situat în Bucureşti,sector 5.
Vânzătorul confirmă, totodată, că a primit prima tranşă în sumă de 13.000 DOLAR SUA la data de 25 noiembrie 2000, când i-au fost date cumpărătorului G.P. şi cheile de la imobil.
Relevantă este inserarea, în conţinutul aceluiaşi înscris, a faptului că dacă, până la autentificarea contractului, vânzătorul se răzgândeşte, se obligă să restituie integral suma primită drept preţ, precum şi contravaloarea reparaţiilor şi a îmbunătăţirilor.
Ulterior, la data de 22 martie 2001, făptuitorul N.V.M., în calitate de vânzător înstrăinează acelaşi imobil fratelui său, N.M.M., încheindu-se contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 556 de către notarul public M.P.
Această împrejurare a constituit unul dintre motivele formulării mai multor plângeri penale, dispunându-se soluţii de netrimitere în judecată.
Relativ la faptele pretins a fi fost săvârşite de intimata I.E.D., Înalta Curte reţine că, pentru infracţiunile de fals intelectual prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., s-a împlinit termenul de prescripţie.
Adresa a fost întocmită de către notarul public I.E.D. la data de 18 februarie 2002. Infracţiunea de fals intelectual este sancţionată de lege cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar infracţiunea de uz de fals este pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.
În raport de limitele de pedeapsă şi de data la care se pretinde că au fost săvârşite cele două infracţiuni, se constată ca fiind incidente dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv art. 122 alin. (2) teza I-a C. pen.
În ceea ce privesc celelalte fapte, din actele premergătoare în cauză nu rezultă indicii privind săvârşirea de către intimata I.E.D. a infracţiunilor prevăzute de art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., art. 264 C. pen., respectiv art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Chiar dacă, iniţial, a existat o înţelegere a părţilor în sensul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aceasta nu s-a materializat. Nu prezintă relevanţă, sub aspectul împrejurărilor examinate, motivele pentru care proprietarul imobilului – N.M.M. – nu a mai dorit să perfecteze contractul de vânzare-cumpărare cu petiţionarul G.P.
În fine, Înalta Curte constată ca fiind legală şi temeinică soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii formulate de intimatul N.M. împotriva aceleiaşi ordonanţe.
Prin ordonanţa atacată, procurorul a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, pentru continuarea cercetărilor faţă de N.M.M. şi N.V.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (3) şi art. 259 C. pen.
Soluţia de declinare nu poate fi cenzurată prin prisma dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care permit doar verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor de netrimitere în judecată.
Aşa fiind, în baza art. 3851 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.P. împotriva sentinţei penale nr. 10/F din 3 ianuarie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1428/2009. Penal → |
|---|
