ICCJ. Decizia nr. 2204/2009. Penal
| Comentarii |
|
I.C.C.J., secţia penală, Decizia nr. 2204 din 11 iunie 2009
Prin sentinţa penală nr. 359/D din 2 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii formulată de inculpat din art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen., în art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 81 din OUG 195/2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului Ţ.N.(fiul lui V. şi M., născut la 25 noiembrie 1977 în localitatea Medgidia, judeţul Constanţa, studii superioare, domiciliat în Bucureşti, sector 2, fără antecedente penale) pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen. şi părăsirea locului accidentului prevăzut de art. 81 din OUG 195/2002 (actual nr. 89 alin. (1) din OUG 195/2002, modificată prin OUG 69/2007), întrucât faptele nu au fost săvârşite de inculpat.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. nu au fost acordate despăgubiri civile părţilor civile L.G., Spitalul Municipal Moineşti şi Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bacău.
S-a luat act că părţile vătămate M.R. şi C.E. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.
S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 40/P/2004 din 21 februarie 2005 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului Ţ.N. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, tentativă la omor deosebit de grav şi părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 174 alin. (1) – 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i), cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., art. 81 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În rechizitoriu se susţin următoarele:
Din luna septembrie 2002, victima L.O. a fost prieten cu partea vătămată M.R.(a se vedea declaraţia părţii vătămate f. 31).
Începând cu luna iunie 2003, victima L.O. a mers la lucru în Italia.
J.A.N. a locuit în localitatea Zemeş, judeţul Bacău.
În luna mai 2003, acesta s-a împrietenit cu numita Z.A. din localitatea Zemeş. La mijlocul lunii iunie 2003, Z.A. a fost chemată de J.A.N. în Bucureşti şi a locuit în apartamentul din sector 2, aparţinând inculpatului Ţ.N. Acesta din urmă şi J.A.N. erau prieteni.
Z.A. a intervenit pe lângă M.R., pe care o cunoştea şi a chemat-o şi pe aceasta în Bucureşti. Partea vătămată M.R. şi inculpatul Ţ.N. au locuit împreună în apartamentul aparţinând acestuia din urmă. În vara anului 2003 aceştia, împreună cu alţi tineri, au fost pe litoralul Mării Negre.
La mijlocul lunii august 2003, M.R. a fost sunată de victima L.O., fostul ei prieten şi a rugat-o să revină în localitatea Zemeş. M.R. şi Z.A., fără a încunoştiinţa pe inculpatul Ţ.N., respectiv pe J.A.N., au părăsit municipiul Bucureşti şi au venit în localitatea Zemeş. Victima L.O. şi partea vătămată M.R. au reluat relaţiile de prietenie. Victima L.O. a aflat despre relaţiile părţii vătămate M.R. cu inculpatul Ţ.N. Datorită acestui fapt, între victimă şi partea vătămată M.R. au avut loc discuţii contradictorii. L.O., la data de 10 octombrie 2003, s-a interesat de aceste relaţii la locuinţa numitei Z.A., ocazie cu care a lovit-o. Z.A., se pare că (a se vedea declaraţia numitei M.R. – f. 31-32) l-a anunţat de acest fapt pe J.A.N.
La data de 4 octombrie 2003, inculpatul Ţ.N., împreună cu J.A.N., J.A., sora acestuia şi cetăţeanul italian V.V. s-au deplasat cu autoturismul BMW, de culoare roşie, cu număr de înmatriculare din Bucureşti, în oraşul Piatra Neamţ şi apoi în localitatea Zemeş.
În localitatea Zemeş se afla şi partea vătămată C.E. din localitatea Floreşti, judeţul Prahova, care, împreună cu concubina sa A.C., venise la locuinţa numitei B.N., bunica concubinei sale. Partea vătămată C.E. se împrietenise cu victima L.O.
La data de 12 octombrie 2003, în jurul orei 12,00, partea vătămată C.E. s-a întâlnit cu victima L.O.(f. 48) şi l-a ajutat să repare autoturismul D. 1310 , pe care acesta din urmă îl cumpărase, fără a fi înmatriculat pe numele său.
În jurul orei 19,30, partea vătămată C.E. şi victima L.O. s-au întâlnit şi s-au înţeles să meargă la locuinţa părţii vătămate M.R. din localitatea Zemeş.
Inculpatul Ţ.N. a venit cu autoturismul marca BMW în faţa blocului din localitatea Zemeş, unde locuia M.R.
În acest timp, a venit cu autoturismul D. 1310, victima L.O., care era însoţit de C.E. M.R. s-a urcat în autoturismul victimei L.O. Inculpatul Ţ.N., cu autoturismul său,a blocat drumul, intenţionând să nu lase pe victima L.O. să plece.
Inculpatul Ţ.N. şi victima L.O. s-au ameninţat reciproc. Victima L.O. cu autoturismul D. 1310 a intenţionat să se deplaseze spre oraşul Moineşti. În autoturism se afla, pe scaunul din dreapta faţă, partea vătămată C.E., iar pe bancheta din spate, partea vătămată M.R. Inculpatul Ţ.N. i-a urmărit cu autoturismul său.
Inculpatul Ţ.N. a încercat să lovească intenţionat, cu autoturismul său D. 1310, condusă de către victima L.O.
În momentul în care a ajuns în apropierea blocului, la parterul căruia se află farmacia şi dispensarul uman din localitatea Zemeş, inculpatul Ţ.N. a încercat să lovească autoturismul condus de victimă. Aceasta a fost atenţionată de către M.R. şi a virat, pe o stradă laterală, mărginită de blocul în care se afla farmacia, dispensarul uman din Zemeş şi barul D. SRL.
În actul de sesizare al instanţei se reţine că intenţia inculpatului de a încerca să lovească autoturismul condus de victimă rezultă din următoarele mijloace de probă: declaraţiile numitei M.R.(f. 31-32, 51-54), declaraţiile părţii vătămate C.E.(f. 48-50), procesul verbal de reconstituire prin care M.R. indică traseul pe care s-a deplasat autoturismul condus de victimă şi locul unde inculpatul Ţ.N. a încercat, intenţionat, să lovească autoturismul condus de victimă (f. 106-109), declaraţia martorului S.M.(f. 60-61) şi procesul verbal de reconstituire (f. 98-100), din care rezultă că autoturismul D. 1310 a ieşit de pe strada laterală menţionată, martorul declară că a cunoscut autoturismul şi pe victima L.O.
Inculpatul Ţ.N. s-a deplasat la locuinţa bunicii numitului J.A., la o distanţă de 200-250 metri de locul unde a încercat intenţionat să lovească autoturismul condus de victimă (a se vedea declaraţia inculpatului Ţ.N. – f. 82) şi l-a luat în autoturism pe J.A.N.
Inculpatul Ţ.N. a continuat să urmărească, cu autoturismul său, pe cel condus de victima L.O.
Martorul S.M.(f. 60-61) confirmă că o persoană din autoturismul BMW de culoare roşie, s-a interesat dacă a trecut prin acel loc autoturismul, condus de victima L.O.
Partea vătămată M.R. precizează că, pe strada laterală pe care a intrat după ce inculpatul a încercat să lovească cu autoturismul, au staţionat cca. 5-10 minute (f. 106-109). În această perioadă de timp, inculpatul Ţ.N. a avut suficient timp să se deplaseze la locuinţa bunicii lui J.A., situată la o distanţă de cel mult 250 metri, pentru a-l lua pe acesta din urmă.
Martorul Z.C. a văzut că, în apropierea podului denumit P., ce traversează Tazlăul Sărat din localitatea Zemeş, autoturismul marca BMW urmărea cu viteză mare autoturismul D. 1310, condus de către victima L.O. Martorul Z.C. cunoştea ambele autoturisme. Acesta se afla la o distanţă relativ mică de locul unde s-a produs accidentul şi precizează că, imediat după producerea acestuia a mers la locul unde s-a produs; martorul relatează aspecte privind producerea accidentului (f. 92-96, 122-124). Declaraţia martorului a fost înregistrată şi pe casetă video.
Inculpatul Ţ.N. a lovit intenţionat autoturismul condus de victima L.O., urmărind să-i ucidă pe acesta şi pe părţile vătămate C.E. şi M.R., aflate în autoturism sau acceptând această posibilitate.
În momentul în care se afla pe drumul judeţean 117 în sensul de deplasare Zemeş - Moineşti, în apropiere de podul denumit P., victima L.O. conducea autoturismul cu o viteză de 90-100 km/h. Drumul judeţean DJ 117, în zona respectivă este format din următoarele tronsoane curbă la stânga, un tronson drept cu o lungime de aproximativ 200 metri, curbă la dreapta cu o lungime de 400 metri şi apoi podul de peste râul Tazlău, cu lungime totală de 43,20 metri. Partea vătămată M.R. a văzut că din spate se deplasa cu viteză autoturismul BMW condus de inculpatul Ţ.N. şi a atenţionat victima, că intenţionează să-l lovească. Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic auto conf. dr. ing. C.N., inculpatul Ţ.N. conducea autoturismul cu o viteză de 115 km/h (f. 13). Inculpatul a lovit în partea dreaptă spate şi lateral dreapta spate autoturismul D. 1310, condus de victima L.O. Intuind posibilitatea de a părăsi suprafaţa carosabilă şi de a lovi capul podului sau balustrada din stânga, L.O. a încercat o manevră de redresare, prin viraj de dreapta, a autoturismului, manevra de redresare spre dreapta cu reducerea vitezei, prin frânare energică, nu a reuşit şi, ca urmare, autoturismul s-a ciocnit cu partea dreaptă faţă de balustrada podului şi a căzut în gol de la o înălţime de 6 metri, cu răsucire în aer, la un unghi final de 180 metri. La faţa locului, după producerea accidentului, au venit martorii H.D.I.(f. 52), N.M.C.(f. 65-66) care au ajutat, împreună cu alte persoane, să iasă din autoturism părţile vătămate M.R., C.E. şi pe victima L.O.
În actul de sesizare se susţine că inculpatul a intrat în coliziune în mod intenţionat cu autoturismul condus de victimă, acest lucru rezultând din următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate M.R. şi C.E.(f. 31, 33, 41-54) care confirmă faptul că inculpatul, după ce anterior a încercat să lovească cu autoturismul său pe cel condus de victima L.O., în momentul în care se afla pe podul denumit „roşu", a intrat în coliziune intenţionată, lovind partea dreaptă şi dreapta spate a autoturismului D. 1310, condus de victima L.O.
Declaraţiile părţilor vătămate sunt confirmate de rapoartele de expertiză efectuate în cauză.
Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 104 din 2004 al I.N.E.C. - Laboratorul Interjudeţean Iaşi, pe caroseria autoturismului D. 1310, s-au identificat urme specifice de tamponare, în partea dreaptă spate. Aceste urme constau în deformarea spoilerului spate în partea dreaptă sus, cu lipsă de material şi deformarea prin comprimare a ultimei clame de fixare a acestuia pe suportul metalic.
De asemenea, cu ocazia examinării autoturismului BMW, s-a constatat o urmă dinamică de frecare care ar fi putut fi creată în urma unui contact fizic cu un alt autovehicul (f. 126-142).
Prin raportul de expertiză tehnică, efectuat de expertul tehnic auto conf. dr. ing. C.N., se stabileşte existenţa unor avarii la autoturismul D. 1310 care sunt rezultatul impactului cu un alt autovehicul cu balustrada podului din beton armat.
Avariile produse la impactul cu un alt autovehicul sunt următoarele: deformarea armăturii metalice a spoilerului spate (fig. 8, pag. 116, fig. 9,10,11, pag. 117, fig. 9, pag. 133), deformarea clemei de prindere din extrema dreaptă pe armătura metalică a spoilerului spate (fig. 16,17, pag. 119, fig. 13, pag. 135, dos. pen.), distrugerea spoilerului spate din partea dreaptă (fig. 3, pag. 115, fig. 4, pag. 130, fig. 8, pag. 132, fig. 16-17, pag. 137, dos. pen.), distrugerea părţii laterale a spoilerului spate în trei fragmente şi lipsa porţiunii superioare (fig. 10, expertiză tehnică, fig. 7, pag. 116, fig. 8 - pag. 132, fig. 18, pag. 138, dos. pen.), deformarea panoului spate, în partea dreaptă cu înfundarea acestuia pe o adâncime de 2,2 cm (fig. 5, 6, 7, expertiză tehnică; fig. 13-14, pag. 118, fig. 15, pag. 119, fig. 11, pag. 134, fig. 14, pag. 135, dos. pen.), deformarea aripei spate dreapta, prin înfundare pe o zonă eliptică cu dimensiunile 20 x 15 cm şi o adâncime de 0,3 cm, la nivelul porţiunii lipsă din partea laterală dreapta a spoilerului spate (fig. 8,9,11,12,13,14, 15, 16 – expertiză tehnică, fig. 4, pag. 115, fig. 6, pag. 116, fig. 8, pag. 132, dos. pen.), aripa spate dreapta, deasupra nervurii acesteia, se observă şi o serie de zgârieturi sub forma a trei linii perfect paralele, cu lungimea de 50 cm (fig. 8,9,11,12,13 – expertiză tehnică).
Prin această expertiză s-au stabilit şi avariile autoturismului D. 1310 produse la impactul cu balustrada din beton armat, din partea dreaptă a podului, pe sensul Zemeş - Moineşti.
Au fost stabilite vitezele de deplasare ale autoturismelor înainte de lovirea intenţionată din partea inculpatului, respectiv a autoturismului D. 1310 condus de victima L.O., de 90-100 km/h, iar a autoturismului BMW, condus de inculpatul Ţ.N., de 115 km/h.
S-a stabilit dinamica producerii accidentului, confirmându-se că: la deplasarea pe drumul judeţean DJ 117 cu carosabilul umed, autoturismul D. 1310, a fost tamponat de un alt autovehicul, în partea dreaptă spate şi lateral dreapta spate şi împins spre partea stângă a sensului de deplasare Zemeş – Moineşti. Conducătorul autoturismului a încercat manevra de redresare prin viraj dreapta cu frânare energică, dar datorită vitezei de deplasare mari şi carosabilului umed, această manevră nu a fost eficientă.
Autoturismul s-a ciocnit cu balustrada din partea dreaptă a podului pe o lungime de 0,65 m, a trecut prin degajarea de 8 – 10 m din această balustradă, a căzut în gol de la înălţimea de cca. 6 m şi, în cădere, s-a răsucit, căzând de pe cupolă în zona cu pietriş din albia râului.
La contactul dur cu suprafaţa albiei râului, s-a produs rănirea gravă a celor trei persoane din maşină, urmată de decesul conducătorului auto L.O.
Dinamica producerii accidentului confirmă unele aspecte relatate de către martori în declaraţiile date.
A fost stabilită traiectoria autoturismului D. 1310 în ipoteza tamponării acestuia de un alt autovehicul, fiind conformă cu dinamica producerii accidentului în cauză.
S-a stabilit că victima L.O., aflată la volan, a încercat să reducă viteza, prin frânare energică pe zona podului, concomitent cu mişcarea de redresare pe dreapta, ţinându-se seama de valoarea vitezei de impact între partea frontală a autoturismului şi balustrada podului (f. 11, raport de expertiză tehnică). Rezultatul a fost pozitiv stabilindu-se că viteza de ciocnire dintre partea frontală a autoturismului Dacia şi balustrada din dreapta a podului a fost de 31,88 km/h, insuficientă pentru a preîntâmpina căderea acestuia în albia râului şi rănirea gravă a celor trei persoane.
Urmare accidentului, victima L.O. a decedat înainte de a fi scos din autoturism.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 116/C/2203 a C.M.L. Moineşti, avizat de S.M.L. Bacău, moartea lui L.O. a fost violentă, datorându-se stopului cardio-respirator survenit urmare unui politraumatism etc., leziunile fiind grave, sigur şi direct mortale, în momentul decesului, alcoolemia a fost absentă (f. 24-27).
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 672/OF/2003 al C.M.L. Moineşti, partea vătămată C.E. a prezentat disjuncţie sterno-claviculară şi fractură stiloidă cubitus, leziuni ce au necesitat 30-35 zile îngrijiri medicale.
În conformitate cu certificatul medico-legal nr. 619/E/2003 al C.M.L. Moineşti, s-a stabilit că M.R., a prezentat un politraumatism obiectivat prin fractură de claviculă, pneumotorax drept posttraumatic etc., leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Din coroborarea materialului probator existent la dosar instanţa a reţinut că în cauză nu sunt suficiente probe care să ateste, dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpatului.
Inculpatul şi-a susţinut în mod constant, încă de la primele declaraţii, nevinovăţia, arătând că, în data de 12 octombrie 2003 s-a întâlnit cu M.R. în faţa blocului acesteia, unde se afla şi victima L.O., că între ei a avut loc o altercaţie, că acesta l-a ameninţat, după care victima, împreună cu partea vătămată M. au plecat. Inculpatul a plecat şi el, având acelaşi drum, a mers în spatele D. conduse de victimă. În faţa complexului Zemeş a vrut să-i depăşească, dar D. a frânat brusc şi a virat stânga, inculpatul a reuşit să evite impactul, depăşind prin dreapta. Apoi, inculpatul a mers la numita O.O., a luat-o şi au mers împreună la bunica martorului J.A., cu care inculpatul s-a întors la Complexul Zemeş pentru a o căuta pe victimă. Întrucât nu l-au găsit, au plecat, în acelaşi scop, la bunica părţii vătămate M.
Nefiind de găsit nici acolo, cei doi au mers la domiciliul martorei O.O. unde au ajuns în jurul orei 19,30 şi au parcat maşina în curte.
Inculpatul a arătat că, aflând că victima se îndrepta spre Moineşti, a luat-o în acel sens, dar nu a ajuns la podul pe care a avut loc accidentul aflat la ieşirea din localitatea Modârzău, întrucât s-a întors din drum la intrarea în localitate. A mai arătat că, anterior datei de 12 octombrie 2003 autoturismul său prezenta avarii – lampa spate stânga spartă, oglinda stângă spartă şi bandoul de cauciuc zgâriat în partea dreaptă spate.
Versiunea inculpatului a fost confirmată de declaraţia martorei O.O., care arată că inculpatul, însoţit de vărul său, martorul J.A., au venit la domiciliul său în jurul orelor 20,00, au parcat maşina în curte, iar pe la orele 21,00, au plecat pe jos spre locuinţa lui J. Maşina a rămas în curtea martorei, care declară că, în acea împrejurare nu a văzut ca aceasta să prezinte avarii de vreun fel. La rândul său, martorul J.A. declară că se afla la familia B., când inculpatul a venit şi i-a relatat că a fost agresat de nişte localnici, la Complexul Zemeş. Au aflat de la martorul S. că maşina condusă de victima L.O. a luat-o înspre Moineşti. Au mers mai întâi pe la bunica R.M., dar, întrucât victima nu se afla acolo, şi-au continuat drumul până la Modârzău, unde în zona clubului s-au întors.
Partea vătămată C.E., care şi-a menţinut declaraţiile pe parcursul procesului penal, a arătat în a doua declaraţie de la urmărirea penală (f. 48-49 dos.urm.pen.) că, în dreptul Farmaciei Zemeş, inculpatul a vrut să-i lovească din spate, fiind avertizaţi de M.R. în acest sens, victima reuşind să vireze pe o stradă laterală, unde s-au oprit. Inculpatul a coborât, s-a uitat în direcţia lor şi a plecat în direcţia Moineşti. Victima L.O. a revenit în şoseaua principală îndreptându-se spre Moineşti. La podul de pe Modârzău au văzut venind din spate, cu viteză mare, o maşină, iar victima a accelerat. Partea vătămată C.E. a recunoscut maşina inculpatului, şi, după ce au făcut curba, să intre pe pod, M. a avertizat că îi va lovi, moment în care BMW-ul a lovit D. cu partea stângă faţă în partea dreapta spate a D. , moment în care victima a pierdut controlul asupra volanului şi, după ce a derapat, a lovit balustrada podului şi s-au răsturnat în albia râului. Partea vătămată a relatat că a văzut că maşina din spate, (deşi avea farurile aprinse), era a inculpatului şi că cel de la volan era inculpatul. Instanţa a reţinut că este, însă, de notorietate că, pe timp de noapte este foarte greu, dacă nu imposibil, de a identifica marca unei maşini a cărei fază de drum (faza lungă) este aprinsă în faţa celui ce priveşte.
Aceeaşi parte vătămată, în prima declaraţie de la parchet, arată că inculpatul i-a urmărit tot drumul de la farmacie până la pod şi că a văzut în BMW o persoană în dreapta şoferului şi o alta în spate, însă martorul nu a mai reiterat aceste din urmă afirmaţii şi în faţa instanţei.
Instanţa a mai reţinut şi un aspect relevant, în sensul că această parte vătămată, cu ocazia confruntării cu inculpatul a arătat că persoana care i s-a prezentat nu seamănă cu persoana pe care a văzut-o la blocul R.M.
De asemenea, celălalt ocupant al autovehiculului D., partea vătămată M.R., în primele două declaraţii de la urmărirea penală (f. 28 şi 31 dos.urm.pen.) a arătat că nu îşi mai aminteşte nimic legat de momentul accidentului (declaraţiile din 29 octombrie 2003 şi 4 noiembrie 2003), însă la confruntarea cu inculpatul de la urmărirea penală (f. 33 dosar u.p.) arată că au fost izbiţi de un BMW, ştia că era condus de inculpat, pentru că anterior o vizitase la bloc, dar nu reţine împrejurările producerii izbiturii. Cu aceeaşi ocazie, partea vătămată a arătat că, atunci când a venit la blocul unde locuieşte, inculpatul era însoţit de doi băieţi, aspect neconfirmat de celelalte probe administrate în cauză. În următoarea declaraţie de la urmărirea penală din 12 februarie 2004, precum şi în procesul verbal de conducere în teren (f. 106 dos. u.p.) a revenit şi a arătat că nu îşi mai aminteşte momentul accidentului şi nu poate afirma cu certitudine că autoturismul victimei a fost lovit de inculpat, iar la o nouă confruntare cu inculpatul (f. 75-76 dos. u.p.) a arătat că ea a fost cea care l-a atenţionat pe victima L. că vor fi loviţi, dar nu îşi mai aminteşte că a repetat avertizarea şi când se aflau pe pod, însă partea vătămată C. i-a spus acest lucru. În faţa instanţei, partea vătămată a arătat că nu-şi aminteşte de ce victima a frânat brusc în faţa Complexului Zemeş şi că nu îşi aminteşte nimic despre accident, că a fost vizitată la spital de partea vătămată C., care i-a povestit cele declarate de ea la urmărirea penală şi a sfătuit-o să declare în acest mod, spunându-i că ulterior îşi va aminti şi ea. A arătat că a precizat procurorului că cele relatate nu au fost percepute personal de ea, dar acesta nu a menţionat acest lucru în declaraţie.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că principalul şi singurul martor ocular al acuzării – martorul Z.C., în vârstă de 15 ani la data faptei, în declaraţia de la urmărirea penală, luată la data de 18 februarie 2004, a arătat că se afla în faţa barului situat la 20 metri de pod, când a văzut cum trece în viteză autoturismul D. al victimei, iar la jumătate de minut a trecut în viteză o altă maşină. S-a auzit o bufnitură, s-a uitat şi a văzut D. care s-a izbit de balustradă şi s-a răsturnat de pe pod. A văzut că maşina care lovise din spate D. era oprită şi, la lumina stopurilor, a văzut că acea număr de înmatriculare de Bucureşti şi a recunoscut emblema BMW. Declaraţia martorului a fost filmată pe casetă video, ataşată la dosar. Din vizionarea casetei, instanţa a reţinut următoarele:
Mai întâi, sub aspect procedural, caseta a fost filmată la 19 februarie 2004, a doua zi după ce a fost luată prima declaraţie în formă scrisă. Deşi la luarea declaraţiei, în data de 18 februarie 2004, se consemnează că a asistat şi un martor asistent, F.A., la filmarea casetei nu se prezintă acelaşi lucru. Potrivit art. 81 C. proc. pen., până la vârsta de 14 ani ascultarea martorului minor se face în prezenţa unuia dintre părinţi ori a tutorelui, prevedere legală încălcată de procuror la prima audiere a martorului. Abia la declaraţia luată martorului la 13 ianuarie 2005, a fost asistat de mama sa. Cu privire la conţinutul declaraţiei de pe casetă, instanţa reţine că martorul a declarat cu o diferenţă de nuanţă faţă de declaraţia scrisă. Martorul nu declară că a văzut autoturismul BMW cum ar fi lovit D., ci că a auzit două bufnituri. După prima bufnitură, a auzit o maşină că s-a oprit, apoi altă bubuitură, când D. a căzut de pe pod. Martorul a arătat că a presupus că autoturismul BMW a lovit D., întrucât s-au auzit două bufnituri, dar el nu a văzut decât D. căzând de pe pod.
S-a reţinut că, în declaraţia olografă dată de martor la 18 februarie 2004, că acesta nu afirmă că ar fi văzut cum D. ar fi fost lovită.
La urmărirea penală s-a efectuat şi un proces verbal în care martorul Z. a arătat locul unde se afla când a văzut cele declarate (fila 124 dos. u.p.), astfel, au fost efectuate măsurători din care rezultă că din faţa barului unde se afla martorului şi până la pod sunt aproximativ 338 paşi (şi nu 20 m aşa cum a declarat acesta). Din ultima fotografie efectuată cu ocazia acestui proces verbal (foto 4, f. 124) instanţa a constatat distanţa apreciabilă la care se află podul, faţă de bar, unde se afla martorul, după o curbă aproape în unghi drept, astfel încât era cu neputinţă ca martorul, pe timp de noapte (în luna octombrie, la ora 19,30 -20,00 este întuneric), să fi văzut la lumina stopurilor, atunci când a frânat pentru a aborda curba deosebit de periculoasă dinaintea podului, că autoturismul care circula în urma D., era marca BMW şi,cu atât mai puţin, numărul de înmatriculare.
S-a reţinut că martorul, cu ocazia întocmirii procesului verbal a declarat întocmai ca şi la declaraţia filmată, doar că a auzit cele două bufnituri, nu că ar fi văzut autoturismul BMW că ar fi lovit maşina condusă de victima L.O.
S-a constatat că declaraţia martorului Z.C. prezintă semne de întrebare şi sub aspectul faptului că acesta a relatat în amănunt aspecte referitoare la relaţiile părţii vătămate M.R. cu victima, de plecarea acesteia la Bucureşti unde a locuit cu inculpatul, de acuzaţiile că ar fi sustras bunuri din locuinţa inculpatului, de relaţiile lui J.N. cu Z.A., apreciindu-se ca fiind curios cum de un adolescent în vârstă de 15 ani are cunoştinţă de aceste lucruri, în condiţiile în care nu a pronunţat numele inculpatului, în faţa instanţei declarând că nu îl mai văzuse pe acesta până în acel moment. Instanţa a considerat curioasă şi împrejurarea că martorul cunoştea maşina inculpatului în condiţiile în care inculpatul locuia în Bucureşti, iar martorul nu i-a pronunţat măcar numele, drept dovadă că l-ar fi cunoscut.
La cea de-a doua declaraţie luată martorului Z., în faza de urmărire penală, la 13 ianuarie 2005, deşi apărătorul inculpatului solicitase să fie încunoştiinţat de audiere pentru a asista, procurorul l-a audiat pe martor fără a lua în considerare cererea acestuia.
În faţa instanţei, însă, martorul Z.C. nu a menţinut declaraţiile de la urmărirea penală, arătând că a fost insultat de procuror şi ameninţat, că la prima declaraţie nu a fost prezentă mama sa, iar a doua declaraţie a fost luată, de asemenea, în lipsa mamei, care a fost adusă ulterior să semneze. În faţa instanţei, martorul a declarat că nu a văzut D. decât atunci când era căzută în râu, că a auzit o bufnitură, că nu a mai văzut altceva, iar distanţa de la bar până la pod este de 300 m. A mai arătat că, şi cu ocazia luării declaraţiei şi a procesului verbal de conducere în teren amintit mai sus, a menţionat doar cele relatate în instanţă, dar procurorul i-a dictat conţinutul declaraţiei.
Din analiza declaraţiilor martorului Z.C. şi coroborarea acestora cu celelalte probe, instanţa de fond a reţinut că declaraţia dată în faţa acesteia reprezintă adevărul.
Pentru lămurirea aspectelor legate de faptul dacă între cele două autoturisme a avut loc un contact fizic, instanţa a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice criminalistice.
Autoturismul inculpatului a fost cercetat prima dată în luna noiembrie 2003 (proces verbal f. 43, dos u.p., fără ziua încheierii), iar expertizarea acestuia a avut loc prima dată la 18 februarie 2004. Cu aceste două ocazii nu au fost identificate urme de tamponare, ci doar avariile pe care le-a amintit inculpatul ca existând anterior datei de 12 octombrie 2003 – lampa spate stânga spartă, oglinda stânga spartă şi bandoul de cauciuc zgâriat în partea dreaptă spate. Cu aceste ocazii, s-a constatat că autoturismul nu prezintă avarii în partea frontală.
În faza de urmărire penală, au fost efectuate două expertize. Prima dintre acestea, efectuată de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi a concluzionat că la autoturismul BMW 320 s-a constatat o singură urmă dinamică de frecare, pe bandoul de cauciuc al barei din spate, în colţul stâng, iar pe caroseria D. 1310, s-au identificat urme specifice de tamponare în partea dreaptă sus, cu lipsă de material şi deformarea, prin comprimare, a ultimei clame de fixare. Se reţine că urmele identificate pe autoturismul BMW 320, la datele la care a fost examinat, nu au fost create în urma unui contact fizic între acesta şi autoturismul D., iar analiza spectrometrică în infraroşu a unei bucăţi din spoilerul spate al D. din zona în care prezenta urme de tamponare, nu a relevat prezenţa de material din care este confecţionat bandoul de cauciuc al barei din faţă al autoturismului BMW (f. 142, dosar u.p.).
Afirmaţia din rechizitoriu, cum că această expertiză atestă impactul dintre cele două autoturisme pentru că pe autoturismul BMW s-au găsit urme de frecare a fost apreciată de instanţa de fond ca fiind necorespunzătoare adevărului, având în vedere că respectivele urme au fost găsite pe bara din spate şi nu pe cea din faţă stânga a BMW-ului, cum s-ar fi întâmplat dacă ar fi lovit D. condusă de victimă.
Cea de-a doua expertiză efectuată– şi singura care îl incriminează pe inculpat – s-a considerat că a fost efectuată de un specialist – inginer C.N. şi nu de un expert autorizat. Existând contradicţii flagrante între cele două expertize (contradicţii care nu au fost lămurite de procuror prin dispunerea unei alte expertize aşa cum obligă art. 125 C. proc. pen. în etapa cercetării judecătoreşti au fost dispuse alte expertize criminalistice, având ca obiective stabilirea dinamicii producerii accidentului, dacă a existat contact fizic între cele două autoturisme.
Expertiza efectuată de expert N.D.(f. 264-182 dos. inst.) conţine aceleaşi concluzii ca şi expertiza efectuată la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi – că între cele două autoturisme nu a existat contact fizic şi că producerea accidentului a avut ca şi cauze viteza excesivă cu care circula autoturismul D., configuraţia drumului – curbă deosebit de periculoasă – şi condiţiile meteo carosabil umed.
A fost dispusă o nouă expertiză la I.N.E.C. Bucureşti, care a confirmat concluziile raportului de expertiză Iaşi.
Din constatările efectuate s-a reţinut că autoturismul D. prezenta o deformare a părţii superioare a panoului spate situat deasupra lămpii dreapta spate, în zona lămpii de mers înapoi, dar tripla nu a prezentat avarii ca urmare a unui impact. Cu ocazia cercetării spoilerului spate s-a constatat că acesta era spart în partea superioară, cu lipsă de material în zona colţului dreapta spate.
După demontare, partea metalică a barei de protecţie a revenit la forma iniţială, nemaifiind deformată sau tensionată, poziţia deplasată fiind datorată poziţiei suportului de prindere a barei de protecţie.
Expertiza a concluzionat că nu se poate reţine că a existat un contact între cele două autoturisme anterior producerii evenimentului rutier, nu se poate stabili dacă tamponarea autoturismului D. a putut determina lovirea balustradei şi răsturnarea în albia râului,necunoscându-se momentul şi locul unde a fost pierdut controlul direcţiei de deplasare de către numitul L.O. şi amplitudinea manevrelor efectuate de conducătorul autoturismului D.
Întrucât, cu ocazia acestei expertize s-a constatat prezenţa pe caroseria autoturismului D. a două pete roşii cu aspect de vopsea, a fost dispus un supliment de expertiză la I.N.E.C. Bucureşti pentru a lămuri modalitatea de producere a acestora, dacă pot proveni de la maşina inculpatului, raportat la stratul de vopsea existent pe maşina acestuia la momentul producerii accidentului.
S-a răspuns, în suplimentul de expertiză, că nu se poate stabili modalitatea producerii celor două pete raportat la poziţionarea lor pe caroseria autoturismului BMW, nu se poate stabili prin analiză spectrometrică compoziţia chimică a acestora, fiind insuficiente, nu poate fi identificat stratul de vopsea aflat pe BMW, în condiţiile în care acesta a fost revopsit, după cum a afirmat inculpatul la termenul la care s-a dispus suplimentul de expertiză.
S-a reţinut că suprafaţa de caroserie pe care au fost constatate petele, nu a prezentat urme de deformare.
Coroborând materialul probator existent la dosar, instanţa de fond a apreciat că nu se poate reţine vinovăţia inculpatului Ţ.N. pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că a tamponat autoturismul în care se aflau victima L.O. şi părţile vătămate C.E. şi M.R.. Declaraţia constantă a părţii vătămate C.E. şi declaraţia din faza urmăririi penale a martorului Z.C. sunt contrazise de declaraţiile aceluiaşi martor din faza cercetării judecătoreşti, faţă de declaraţiile martorilor J.A., O.O., ale părţii vătămate M.R. din faza de judecată şi prima declaraţie de la urmărirea penală, de declaraţiile constante ale inculpatului, cât mai ales, de expertizele criminalistice efectuate în cauză – probe ştiinţifice – ale căror concluzii concordante şi fără dubiu atestă că între autoturismul condus de inculpat şi autoturismul D., condus de victima L.O. nu a existat un impact, fie el sub formă de tamponare, frecare, ştergere.
S-a apreciat că prezenţa autoturismului inculpatului pe podul despre care s-a făcut vorbire la momentul producerii accidentului de către autoturismul D. nu este probată dincolo de orice dubiu. Întreg probatoriul converge spre concluzia că victima L.O., pe fondul vitezei excesive de aproximativ 100 km/h, a pierdut controlul volanului pe un carosabil umed, la ieşirea din curba periculoasă aflată la capătul podului peste râul Modârzău şi, aflat într-o stare de surescitare nervoasă cauzată de conflictul verbal anterior cu inculpatul şi cu prietena sa, partea vătămată M.R. în maşină, acesta din urmă atestat de partea vătămată C.E. Prima bufnitură de care vorbeşte martorul Z. s-a constatat că nu putea proveni, în aceste condiţii, decât de la impactul pe care l-a produs lovirea D. de parapetul de beton al podului, iar a doua bufnitură, de căderea autoturismului în albia râului.
Din procesul verbal de cercetare la faţa locului instanţa a reţinut că balustrada podului fusese, anterior incidentului, distrusă pe o suprafaţă de aproximativ 7 m, impactul autoturismului D. condus de victimă, lărgind suprafaţa cu încă aproximativ 1 m, astfel încât, dacă ar fi existat un impact cât de mic între cele două autoturisme, urmat sau nu de împingere, martorul Z. ar fi auzit trei zgomote – primul de la impactul dintre maşini, al doilea de la lovirea de balustradă, iar al treilea de la impactul cu solul în albia râului Modârzău.
S-a apreciat că victima a condus, la rândul său, cu viteză ridicată şi anterior accidentului, după cum arată partea vătămată C.(f. 17 dosar u.p.) în zona Complexului Zemeş – 90 km/h, iar înainte de intrarea în curba deosebit de periculoasă dinaintea podului, după cum a precizat tot aceeaşi parte vătămată, victima a accelerat la 90-100 km/h, aşa cum concluzionează şi expertizele efectuate în cauză. S-a reţinut că şi dacă s-ar fi admis ipoteza în care inculpatul ar fi urmărit cu maşina autoturismul Dacia, în cauză nu se poate stabili cu certitudine existenţa unui impact dintre cele două autovehicule şi care să fi avut drept consecinţă căderea autoturismului în albia râului,în condiţiile în care cele trei expertize efectuate în cauză (Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, a expertului N.D. şi a I.N.E.C. Bucureşti) nu au putut stabili că între cele două autoturisme a existat un impact, cercetarea maşinii inculpatului a fost efectuată prima dată la aproape o lună de la accident şi a probelor testimoniale parţial contradictorii, instanţă a constatat că nu se poate reţine cu certitudine vinovăţia inculpatului, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie.
Instanţa de fond a considerat că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, aceasta a dat eficienţă regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului „ (in dubio pro reo).
Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt în baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de cercetare la faţa locului, certificat medico-legal nr. 619/E/2003 şi raport de constatare medico-legal nr. 672/2003 şi nr. 116/C/2003, declaraţiile martorilor: L.I., S.M., Z.C., H.D., Z.A., N.M. şi J.A.N., proces verbal de confruntare, rapoartele de expertiză tehnică criminalistică f. 152-179 şi f. 125-142, dosar u.p. şi f. 274-282, 89 şi 143 dos. inst., declaraţiile inculpatului.
Prin avocat ales, inculpatul a cerut, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe părţile vătămate M.R. şi C.E. din tentativă la omor deosebit de grav prevăzută de art. 174-175 lit. i) C. pen., art. 176 lit. b) C. pen., în sensul înlăturării agravantei referitoare la omorul deosebit de grav având în vedere Decizia nr. 5 din 20 februarie 2006, pronunţată de I.C.C.J. prin care, soluţionând recursul în interesul legii, a hotărât că actele de violenţă cu intenţia de a ucide, săvârşite în această împrejurare asupra a două persoane, dintre care una a decedat, constituie atât infracţiunea de omor – simplu, calificat sau deosebit de grav – comisă asupra unei singure persoane, cât şi tentativa de omor, după caz, simplu, calificat sau deosebit de grav, aflate în concurs.
Prima instanţă a arătat că agravanta prevăzută în art. 176 alin. (1) lit. b) C. pen. nu este aplicabilă în cazul faptelor menţionate, pentru următoarele considerente:
Decizia I.C.C.J. enunţată are în vedere cazul în care actele de violenţă s-au săvârşit asupra a două persoane din care una a decedat şi alta nu. În speţă, acţiunea s-a exercitat asupra a trei persoane din care una a decedat, iar celelalte două nu. Dispoziţiile art. 176 lit. b) C. pen. se reţin în ipoteza în care se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane – omor deosebit de grav în formă continuată, respectiv când nu se produce decesul a cel puţin două din victimele vizate. Această interpretare se deduce din motivarea recursului în interesul legii enunţat. Cum în cauză acţiunea referitoare la părţile vătămate M.R. şi C.E. nu le-a produs moartea, se poate reţine agravanta omorului deosebit de grav, prevăzută de art. 176 lit. b) C. pen., în forma tentativei. Aşa fiind, s-a reţinut că încadrarea juridică din rechizitoriu este corectă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în cadrul termenului legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a criticat hotărârea apelată, susţinând că aceasta este netemeinică pentru următoarele motive:
Mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti dovedesc pe deplin vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, astfel: declaraţia victimei M.R.(f. 31-32, 51-54 dosar u.p.), declaraţiile părţii vătămate C.E., procesul verbal de reconstituire, prin care victima M.R. a indicat traseul pe care s-a deplasat autoturismul condus de victima L.O. şi locul unde inculpatul Ţ.N. a încercat intenţionat să lovească autoturismul condus de victimă, declaraţiile inculpatului Ţ.N., care arată că s-a deplasat la casa bunicii numitului J.A., care se afla la o distanţă de 200 m de locul unde a încercat să lovească autoturismul condus de victimă, declaraţia martorului Z.C., care precizează că a văzut în apropierea podului P. autoturismul marca BMW, ce urmărea cu viteză mare autoturismul D. 1310 condus de victimă şi, fiind în apropiere, a relatat aspecte privind producerea evenimentului, declaraţia acestuia fiind înregistrată pe casetă video (aspecte confirmate şi de declaraţiile martorilor M.R., S.M., L.I.).
Declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate se coroborează cu raportul de expertiză criminalistică nr. 104 din 3 iulie 2004 efectuat de I.N.E.C. – Laboratorul Interjudeţean Iaşi, care a stabilit că pe caroseria autoturismului D. 1310 aparţinând victimei, s-au identificat urme specifice de tamponare în partea dreaptă spate (acestea constau în spargerea spalierului spate partea de sus cu lipsă de materie şi deformarea prin comprimare a ultimei clame de fixare a acesteia pe suportul metalic, iar cu ocazia examinării autoturismului BMW, s-a constatat urmă dinamică de frecare, care ar fi putut fi creată în urma unui contact fizic cu un alt autoturism.
De asemenea, prin raportul de expertiză tehnic auto efectuat de către expertul tehnic auto conferenţiar dr. C.N. s-a stabilit existenţa unor avarii ale autoturismului D. 1310, care sunt urmare a impactului cu un alt autovehicul. S-au stabilit vitezele de deplasare a celor două autoturisme: D. având o viteză de 90-100 km/h, iar BMW 115 km/h, dinamica producerii evenimentului, respectiv faptul că autoturismul victimei a fost tamponat de un alt autovehicul în partea dreaptă şi lateral dreapta spate şi împins spre stânga, căzând în gol de la circa 6 m, în cădere s-a răsucit, căzând pe cupolă, iar la contactul dur cu suprafaţa albiei, s-a produs rănirea gravă a celor 3 persoane, urmate de decesul lui L.O.
Raportul de expertiză nr. 237 al I.N.E.C. din 31 octombrie 2007 şi suplimentul de expertiză nr. 88 din 30 aprilie2008, sunt în contradicţie cu declaraţiile martorilor prezenţi la locul faptei, iar experţii au tratat „obiectul expertizei" ca fiind un accident de circulaţie, ori, în realitate, autoturismul BMW a fost folosit de către inculpat în activitatea infracţională, acesta urmărind cu intenţie directă tamponarea autoturismului D. 1310 aparţinând victimei, ceea ce a condus şi la o presiune psihică a victimei care, în condiţii atmosferice de carosabil umed, nu a mai putut stăpâni autoturismul.
Faptul că în timpul cercetării judecătoreşti, partea vătămată M.R. şi martorul Z.C. şi-au nuanţat declaraţiile, nu este de natură să conducă la altă concluzie decât cea reţinută de către organele de urmărire penală în urma coroborării probelor administrate (procesul verbal de examinare a autoturismului, raportul de expertiză criminalistică, raportul de expertiză tehnică, rapoartele de constatare medico-legală coroborate cu declaraţiile martorilor C.E., S.M., Z.C., N.M.C., H.D.I., Z.A., Z.A.N., L.G., L.I., Ş.G., S.M., S.C., Z.R. şi B.E.), instanţa având obligaţia de a reţine acele probe care, prin colaborare, corespund cel mai bine adevărului.
S-a subliniat că inculpatul, deşi nu a recunoscut săvârşirea faptei, în timpul cercetării judecătoreşti a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a) şi b) C. pen., în art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 81 din OUG nr. 195/2002.
Pentru motivele arătate, s-a solicitat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale şi pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice.
Inculpatul nu a depus în scris motive de apel, ci a formulat note scrise, ulterior, retrăgându-şi apelul.
Prin Decizia penală nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva sentinţei penale nr. 359/D din 2 iulie 2008, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosar.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au fost lăsate în sarcina statului.
În temeiul art. 369 C. proc. pen., s-a luat act că apelantul inculpat Ţ.N. şi-a retras apelul declarat împotriva aceleiaşi sentinţei penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută în raport de probele administrate în cauză, dând o corectă interpretare acesteia, inculpatul Ţ.N. nefăcându-se vinovat de săvârşirea infracţiunii, nefiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie.
Astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că martorii audiaţi în cauză (M.R. şi Z.C.) nu au furnizat elemente suficiente de natură să conducă la stabilirea vinovăţiei inculpatului, declaraţiile acestora au fost oscilante, în faza de urmărire penală au prezentat o situaţie de fapt, după care au revenit, în faza de cercetare judecătorească asupra celor declarate, prezentând o altă situaţie de fapt.
S-a mai reţinut că expertizele efectuate în cauză au concluzionat, fără dubiu, că între autoturismul condus de inculpat şi autoturismul D., condus de victima L.O. nu a existat un impact, fie sub formă de tamponare, frecare sau ştergere.
S-a dat, astfel, eficienţă regulii „in dubio pro reo" („orice îndoială este în favoarea inculpatului"), atâta timp cât din probele administrate în sprijinul învinuirii persistă îndoiala, iar alte probe nu se întrevăd sau nu există, apreciind în acest caz că îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie, motiv pentru care se impunea achitarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. susţinând că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare.
În motivele de recurs se susţine că cele trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată există, au fost comise cu vinovăţie de inculpatul Ţ.N. şi se impune condamnarea acestuia pentru art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. cu referire la art. 176 lit. b) C. pen., art. 81 din OUG nr. 195/2002.
În analiza cauzei, judecătorii au efectuat o analiză părtinitoare a probelor administrate în cauză, au formulat păreri personale, fără nici un suport probatoriu, cu consecinţe extrem de negative privind condiţiile şi împrejurările de comitere a faptelor – au acordat unor probe o valoare dinainte stabilită, nu au verificat concludenţa şi nici nu au coroborat mijloacele de probă potrivit principiului dincolo de orice îndoială rezonabilă, încălcând principiul aflării adevărului şi pe cel al dreptăţii, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 158 din 16 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău şi a sentinţei penale nr. 359/D din 2 iulie 2008 a Tribunalului Bacău, reţinerea cauzei spre rejudecare şi pe fond condamnarea inculpatului.
Motivele de recurs au fost dezvoltate în scris şi ataşate dosarului cauzei.
Concluziile reprezentatului M.P., ale intimatei părţi vătămate, ale apărătorului inculpatului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului Ţ.N. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată următoarele:
Conform art. 1 C. proc. pen., scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiune, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi la persoana făptuitorului.
Legea obliga organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat, învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză (D. contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Având în vedere apărarea formulată de inculpatul Ţ.N., în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, Înalta Curte reţine că jurisprudenţa C.E.D.O. a statuat în sensul că: "principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării îi revine obligaţia de a arăta inculpatului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare şi să-i permită să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării (cauza Mesesegue şi Jabordo vs. Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual-penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Raportând conţinutul recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la actele şi probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale urmate, Înalta Curte îl considera nefondat pentru următoarele considerente.
Conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen. soluţia de condamnare a inculpatului se pronunţă numai dacă instanţa constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
Din economia acestui text de lege, rezultă cu claritate, că instanţele de judecată pronunţă condamnarea inculpatului numai în situaţia în care probele strânse în cursul urmăririi penale şi verificate în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc în mod cert, că fapta a fost săvârşită de inculpat. Numai după verificarea efectuată a probelor în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
Art. 289 C. proc. pen. dispune ca: „judecata cauzei se face în faţa instanţei, constituită potrivit legii şi se desfăşoară în şedinţă orală, nemijlocit şi în contradictoriu".
Astfel, probele strânse în cursul urmăririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea în judecată.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale trebuie verificate în activitatea de judecată de către instanţă, în şedinţă publică, în mod nemijlocit, oral şi contradictoriu.
Numai după verificarea efectuată, în aceste condiţii, instanţa poate reţine motivat, că exprimă adevărul, fie probele de la urmărirea penală, fie cele administrate în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 62, 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 C. proc. pen., hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate.
Ori, în cauză, probele strânse în cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere în judecată, precum şi probele administrate în faza judecăţii, nu dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunilor prevăzute de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., art. 20 C. pen. raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi art. 81 din OUG 195/2002, este inculpatul Ţ.N.
Martorii indicaţi în rechizitoriu au fost audiaţi nemijlocit de către cele 2 instanţe, iar în urma verificării conţinutului declaraţiilor acestora, a părţilor vătămate nu rezultă cu certitudine că inculpatul este autorul infracţiunilor.
Poziţia inculpatului a fost constantă, încă de la primele declaraţii, aceea de nevinovăţie, versiunea sa cu privire la desfăşurarea evenimentelor fiind confirmată de către martorii O.O. şi J.A., în sensul că nu a fost prezent la locul săvârşirii faptei. Deşi M.P. a susţinut că inculpatul a încercat influenţarea acestor martori, iar declaraţiile date de către aceştia sunt subiective (martorul J. fiind vărul inculpatului Ţ.), din analiza conţinutului declaraţiilor celorlalţi martori, cât şi a depoziţiilor părţilor vătămate, coroborate cu declaraţiile martorilor J. şi O. nu rezultă aspecte care să infirme cele susţinute de către aceştia.
Astfel, partea vătămată C.E., în declaraţia dată la urmărirea penală, învederează faptul că au fost urmăriţi pe pod de către inculpatul Ţ.N., care venea cu maşina sa cu o viteză foarte mare, însă această percepţie în mod corect a fost apreciată cu rezerve, deoarece pe timp de noapte este de notorietate că este foarte greu a identifica o maşină şi şoferul ei, atunci când aceasta are faza de drum aprinsă în faţa celui care priveşte. Mai mult, ceea ce contribuie la aprecierea cu rezerve a declaraţiilor acestei părţi vătămate este şi faptul că, la urmărirea penală, a precizat şi numărul persoanelor existente în maşina inculpatului, după care în faţa instanţei nu a mai reiterat aceste afirmaţii, iar cu ocazia confruntării cu inculpatul a învederat că persoana care i se prezintă nu seamănă cu persoana pe care „a văzut-o la blocul R.". Astfel, în condiţiile în care acesta nu este consecvent în relatările sale, nu se poate imputa celor 2 (două) instanţe că au apreciat în mod subiectiv declaraţiile şi au dat relevanţă celor din faza de cercetare judecătorească, care se coroborează cu celelalte probe.
Aceeaşi situaţie apare şi în cazul declaraţiilor părţii vătămate M.R. care, într-o primă fază arată că nu îşi mai aminteşte nici un amănunt legat de accident, după care revine şi arată că au fost izbiţi de un BMW, care era condus de inculpatul Ţ.N., recunoscând împrejurările producerii izbiturii. Ulterior, într-o altă declaraţie, învederează că nu îşi mai aminteşte momentul accidentului, că nu poate afirma cu certitudine dacă au fost loviţi de inculpat, după care arată că partea vătămată C. a fost cea care i-a povestit cele declarate de ea la urmărirea penală, sfătuind-o să declare în acest mod.
Având în vedere, atât declaraţia părţii vătămate C.E. care conţine aspecte contradictorii şi care pun la îndoială corectitudinea percepţiei acestuia cu privire la incident, cât şi declaraţia părţii vătămate M.R. care practic relatează aspecte care nu au fost percepute personal de aceasta nu se poate deduce din aceste probe în mod clar şi neechivoc implicarea inculpatului în incident, cu atât mai mult cu cât celelalte probe administrate nu confirmă varianta învederată de către părţile vătămate.
Cu privire la declaraţiile martorului Z.C., pe care M.P. le consideră esenţiale în dovedirea vinovăţiei inculpatului Ţ.N. şi, în acelaşi timp, critică modalitatea de interpretare a acestora de către cele două instanţe, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, au fost înlăturate declaraţiile acestuia date la urmărirea penală, apreciindu-le ca fiind relevante în soluţionarea cauzei cele date în faţa instanţei, acestea corespunzând adevărului, coroborându-se şi cu declaraţia filmată pe casetă video, cât şi cu procesul verbal de conducere în teren. Astfel, acest martor arată (f. 168 dos. Trib. Bacău) că nu-l cunoaşte pe inculpat, că a auzit o bubuitură, iar distanţa faţă de locul accidentului era de aproximativ 300 m. De asemenea, ceea ce a văzut a fost D. victimei când era deja căzută de pe pod, nu şi maşina inculpatului. Faţă de această poziţie procesuală, în mod corect s-a apreciat că de la o asemenea distanţă era imposibil să distingă numărul de înmatriculare al unei maşini, cât şi marca acesteia, iar faţă de precizarea făcută în faţa instanţei că declaraţiile i-au fost dictate de către procuror, sub ameninţare, apar ca fiind justificate toate amănuntele date de către acesta în faza de urmărire penală, corect înlăturate de către instanţa de fond, apreciindu-se motivat că declaraţiile date în faţa instanţei de judecată corespund adevărului.
Dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea faptelor, constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material probator.
Existenţa unor martori care în declaraţiile lor (S.M. şi S.C.) fac referire la faptul că inculpatul Ţ. s-ar fi interesat dacă victima L.O. ar fi trecut prin acel loc, nu prezintă relevanţă, nu aduc nici o dovadă cu privire la impactul dintre cele două autoturisme şi nici la faptul că inculpatul s-ar fi aflat pe pod, la momentul producerii impactului, relevând aspecte anterioare incidentului.
Complexitatea problemelor ivite în prezenta cauză a reclamat efectuarea unor expertize tehnice criminalistice pentru lămurirea aspectelor legate de faptul dacă între cele două autoturisme a avut loc un contact fizic.
Expertizele efectuate în cauză au avut, în esenţă, aceleaşi concluzii, respectiv între cele două autoturisme conduse de inculpatul Ţ.N. şi victima L.O. nu a rezultat o tamponare efectivă, neputându-se stabili o legătură de cauzalitate între pierderea controlului direcţiei de mers de către autoturismul condus de L.O. şi primirea unei lovituri în spate din partea autoturismului condus de Ţ.N. De asemenea, tot ştiinţific s-a concluzionat pe baza expertizei dispuse imposibilitatea constatării producerii celor două pete de culoare roşie de pe aripa dreaptă a autoturismului D.
Susţinerile M.P., în sensul că ulterior incidentului, inculpatul şi-a reparat maşina, iar la expertizarea acestuia (iunie 2004) nu au fost avute în vedere avariile centrale, nu sunt relevante, atâta timp cât autoturismul inculpatului a fost cercetat prima dată în luna noiembrie 2003 (procesul verbal f. 43 dos. u.p.), iar prima expertiză a avut loc la 18 februarie 2004, iar cu aceste două ocazii nu au fost identificate urme de tamponare, ci doar avariile pe care inculpatul le-a amintit anterior datei de 12 octombrie 2003 – lampa spate, stânga spartă, oglinda stângă spartă, bandoul de cauciuc zgâriat în partea dreaptă spate. Cu aceste ocazii s-a constatat că autoturismul nu prezintă avarii în partea frontală.
În ceea ce priveşte expertiza efectuată de specialistul ing. C.N. şi pe care instanţa greşit nu a luat-o în calcul, potrivit susţinerilor M.P., Înalta Curte apreciază că în mod justificat nu s-a ţinut cont de concluziile acestei expertize în raport de dispoziţiile art. 119 C. proc. pen. (dacă există expertiză medico-legală sau expertiză oficială în specialitatea respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta) şi art. 13 din OUG nr. 2/2000 („în lipsa experţilor tehnici judiciari din specialitatea cerută, expertizele tehnice judiciare pot fi efectuate şi de alţi specialişti care nu au calitatea de expert tehnic judiciar, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) – f)), procurorul neinvocând motive deosebite pentru care să fie nevoit a apela la acest specialist şi nu la experţi autorizaţi (ing. C.N. – nu figura pe lista experţilor autorizaţi de M.J.).
Totuşi, instanţele, în virtutea rolului activ şi aplicării principiului aflării adevărului (art. 3 C. proc. pen.) constatând contradicţiile flagrante între cele 2 expertize (cazul Bonisch contra Austriei) au dispus efectuarea altor 3 expertize criminalistice (Laboratorul interjudeţean Iaşi, a expertului N.D. şi a I.N.E.C. Bucureşti) ale căror concluzii au fost convergente în sensul inexistenţei vreunui contact fizic între cele două autoturisme, şi, totodată, s-a reţinut că suprafaţa de caroserie pe care au fost constatate petele de culoare roşie nu a prezentat urme de deformare.
Astfel, expertiza fiind, potrivit art. 64 C. proc. pen., un mijloc de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar aprecierea probelor se face numai în urma examinării tuturor probelor administrate, în mod corect instanţele le-au dat relevanţă probatorie expertizelor efectuate de către persoanele autorizate care se coroborează cu alte probe administrate în cauză.
Din analiza întregului material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia inculpatului Ţ.N. privind negarea săvârşirii infracţiunilor este sinceră, ea coroborându-se cu declaraţiile martorului Z.(din faza de cercetare judecătorească), cu declaraţiile martorilor J.A., O.O., a părţii vătămate M.R.(din faza de judecată şi prin declaraţiile de la urmărirea penală), cât şi cu expertizele criminalistice efectuate în cauză – probe ştiinţifice ale căror concluzii concordante şi fără dubiu au atestat că între cele două autoturisme nu a existat un impact, fie el sub forma de tamponare, frecare, ştergere.
Prezenţa autoturismului inculpatului pe podul despre care se face vorbire la momentul producerii accidentului nu este probată dincolo de orice dubiu. Simplele afirmaţii sau deducţii, referitoare la o stare de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe. Atâta timp cât probe având la bază explicaţiile ştiinţifice ale unor specialişti în domeniu nu pot stabili existenţa unui impact între cele două autoturisme, cel al inculpatului Ţ. şi al victimei L., iar probele testimoniale nu demonstrează implicarea inculpatului Ţ.N. în acest incident, în mod corect s-a constatat că nu se poate reţine cu certitudine vinovăţia inculpatului, prezumţia de nevinovăţie a acestuia nefiind răsturnată, în mod corect dându-se eficienţă regulii „in dubio pro reo" (orice îndoială este în favoarea inculpatului), astfel încât soluţia de achitare pronunţată de instanţa de fond şi menţinută de prima instanţă de control judiciar apare ca fiind legală şi temeinică, corespunzătoare unei cercetări judecătoreşti temeinice.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2609/2009. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
