ICCJ. Decizia nr. 1710/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1710/2009
Dosar nr. 3900/1/200.
Şedinţa publică din 8 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4459/3/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a menţinut starea de arest preventiv a apelanţilor inculpaţi C.T şi V.M. A respins cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de apelanţii inculpaţi.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul C.T., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate, întrucât nu se mai menţin temeiurile care au stat la baza arestării preventive.
Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 300 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.l60b.
Conform art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de apel, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul C.T. a comis faptele de trafic de minori şi proxenetism, în formă continuată, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 329 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este legală şi temeinică.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul a fost, iniţial, arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune [lit. c)].
Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent [art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie], în speţă, în temeiul condamnării inculpatului C.T. la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 156 din 12 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală).
Chiar dacă sentinţa nu a rămas, încă, definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru infracţiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi pentru care există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Aceste temeiuri se menţin şi în continuare.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva încheierii de şedinţă din 9 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 4459/3/2008 (825/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1720/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
