ICCJ. Decizia nr. 1719/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1719/2009
Dosar nr. 1860/1/2009
Şedinţa publică din 11 mai 2009
Prin cererea introdusă la data de 27 februarie 2009 şi înregistrată sub nr. 1860/1/2009, S.G. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 231 din 26 ianuarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5114/2/2008.
În motivarea contestaţiei formulate, contestatorul a arătat că la data soluţionării recursului nu a fost citat, invocând drept temei legal dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Pentru soluţionarea contestaţiei în anulare s-a ataşat dosarul de fond cu nr. 5514/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin încheierea din data de 30 martie 2009, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a fost admisă în principiu contestaţia în anulare formulată de contestator şi s-a fixat termen pentru judecarea în fond a contestaţiei.
Examinând, în fond, contestaţia în anulare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată şi urmează a fi respinsă.
Pentru ca o parte să beneficieze de contestaţie pentru acest caz, trebuie îndeplinite următoarele condiţii :
a) Pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs, procedura de citare faţă de această parte nu a fost îndeplinită potrivit legii, în sensul că operaţiile de emitere a citaţiei, de înmânare a acesteia cât şi dovada modului de îndeplinire a procedurii de citare nu au fost efectuate sau au fost efectuate în condiţii ce nu asigură cunoaşterea de către parte a datei de desfăşurare a şedinţei de judecată la instanţa de recurs.
b) Partea nu a fost prezentă la judecarea cauzei de către instanţa de recurs, aducându-se astfel atingere dreptului său de a participa la judecată şi de a pune concluzii.
Dacă partea a fost prezentă la judecarea în recurs, deşi procedura de citare nu fusese îndeplinită potrivit legii, nulitatea a fost acoperită prin prezenţa părţii şi aceasta nu mai poate invoca acest caz de contestaţie în anulare, chiar dacă a cerut amânarea în vederea pregătirii apărării.
c) Lipsa părţii să se fi produs în faţa instanţei de recurs, când au avut loc dezbateri judiciare, în stadiu judecării recursului sau la judecarea cauzei după casare, de către instanţa de recurs.
În speţă, condiţiile cerute de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nu sunt îndeplinite întrucât contestatorul a fost citat la adresa indicată în cererea de recurs, cu respectarea dispoziţiilor art. 175-179 C. proc. pen.
Aşa cum rezultă din cererea de recurs, contestatorul a indicat drept loc de citare adresa de domiciliu şi anume Bucureşti, adresă la care a fost citat conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare (fila 5 din dosarul nr. 5114/2/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Încunoştinţarea contestatorului s-a făcut conform art. 179 alin. (4) C. proc. pen. prin afişarea citaţiei pe uşa locuinţei persoanei citate, încheindu-se proces verbal întrucât nicio persoană nu a fost găsită acasă.
În consecinţă, contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎNNUMELELEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.G. împotriva deciziei nr. 231 din 26 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta a Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 5114/2/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1713/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1756/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
---|