ICCJ. Decizia nr. 1822/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1822/2009
Dosar nr. 4048/1/2009
Şedinţa publică din 15 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă nr. 1/ A din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de inculpatul G.A.
În baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului G.A.
Prin aceeaşi încheiere s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3001 şi art. 160a alin. (1) C. proc. pen. şi a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. f), art. 160b, art. 3002 şi art. 303 alin. (6) C. proc. pen., la cererea inculpatului G.A.
Instanţa a reţinut, sub aspectul măsurii arestării preventive că aceasta a fost luată faţă de inculpat cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, de la data luării acestei măsuri nu au intervenit elemente de natură a crea convingerea că temeiurile care au impus-o s-au schimbat, iar menţinerea sa este necesară, în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapte grave, care, prin modalitatea de comitere şi urmărire produse, conduc la concluzia că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.A., care a învederat expres că înţelege să critice doar măsura dispusă de instanţă privind menţinerea arestării preventive.
Sub acest aspect, inculpatul critică încheierea, solicitând punerea sa în libertate, motivând că faptele au fost săvârşite între anii 2002 - 2004, în cauză sunt mai mulţi inculpaţi însă recurentul este singurul arestat preventiv, că a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 4 ani şi6 luni închisoare şi se află în arest de 2 ani o lună şi 11 zile, depăşindu-se cu mult termenul rezonabil la care face referire articolul 5 paragraful 3 din C.E.D.O.
Mai arată inculpatul că procesul în prezent este suspendat, cauza fiind trimisă la Curtea Constituţională, că există un mare număr de martori ce trebuie audiaţi, astfel că se va ajunge la o prelungire excesivă a stării de arest. De asemenea, circumstanţele sale personale indică faptul că lăsarea sa în libertate nu poate prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând încheierea primei instanţe, în limitele în care a fost investită, apreciază că aceasta este legală şi temeinică sub aspectul soluţiei de menţinere a stării de arest a inculpatului G.A.
Procedând la verificarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 şi 160b C. proc. pen., în mod corect instanţa de apel a dispus menţinerea acesteia, analizând-o, totodată, şi din perspectiva art. 5 din C.E.D.O. şi a art. 23 alin. (1) din Constituţia României.
Pentru ca lipsirea de libertate a unei persoane să fie conformă C.E.D.O. trebuie să se încadreze în unul din cazurile prevăzute la lit. a) - f) paragraf 1 art. 5 din Convenţie.
Instanţa de apel a constatat corect, că inculpatul se află în situaţia prevăzută de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenţie, conform căruia: „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice a se crede, în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Inculpatul a fost arestat preventiv în cauză în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar temeiurile arestării se menţin şi în prezent:
- faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanţă sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani;
- lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv trafic de persoane şi trafic de minori, urmările acestora şi rezonanţa negativă produsă în comunitate pe care au pricinuit-o faptele comise şi care ar fi amplificată de punerea în libertate a inculpatului.
În motivele de recurs s-a mai invocat şi depăşirea termenului rezonabil al măsurii arestului preventiv, astfel cum transpare acesta din art. 5 paragraful 3 al C.E.D.O.
Potrivit textului acestuia: „Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi cu dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".
Din jurisprudenţa C.E.D.O. reiese că aprecierea noţiunii de „limite rezonabile" se face „in concreto", în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte.
În cazul în speţă, în mod corect s-a apreciat că, în raport de natura şi complexitatea cauzei, stadiul procesual actual, poziţia procesuală a inculpatului, multitudinea părţilor implicate, nu se poate vorbi de o depăşire a limitelor detenţiei rezonabile.
Nu în ultimul rând trebuie remarcat că eforturile organelor judiciare de a soluţiona cauza au fost perturbate de însăşi conduita recurentului inculpat, care a determinat în prezent suspendarea judecării cauzei prin invocarea repetată a unor excepţii de constituţionalitate.
Este uşor de observat că invocarea acestor excepţii nu s-a făcut în interesul soluţionării cauzei şi aflării adevărului întrucât acestea vizează texte din procedură repetat verificate de Curtea Constituţională, care le-a apreciat ca fiind constituţionale prin numeroase decizii.
Prin încheierea din 14 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Suceava a fost sesizată Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 332 alin. (3) C. proc. pen. Cauza a fost suspendată şi dosarul înaintat Curţii Constituţionale, fixându-se, totodată un termen de control al stării de arest, la data de 6 mai.
Şi la acest termen, inculpatul a invocat un număr de alte cinci excepţii de neconstituţionalitate, pentru unele dintre acestea fiind din nou sesizată Curtea Constituţională, ceea ce va duce la mărirea duratei suspendării cauzei, astfel că se poate lesne constata că inculpatul îşi invocă propria turpitudine în ceea ce priveşte termenul soluţionării procesului, ceea ce nu este admisibil.
Desigur, în materie penală, astfel cum s-a statuat, în jurisprudenţa C.E.D.O., simpla valorificare a tuturor garanţiilor prevăzute de procedură sau utilizarea căilor de atac nu poate fi imputabilă, dar în speţă, aşa cum reiese din aspectele evocate mai sus referitoare la modalitatea în care inculpatul a invocat succesiv excepţii de neconstituţionalitate, se poate constata o activitate abuzivă a acestuia în utilizarea procedurilor, ce face ca perioada în care procesul nu se poate judeca să nu poată fi luată în considerare la calcularea „termenului rezonabil".
Cât priveşte considerentele de ordin personal şi medical prezentate în favoarea inculpatului, acestea prezintă, desigur relevanţă, ele au şi fost avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei, dar nu constituie cauze legale de revocare a măsurii preventive, atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, se menţin în cauză temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii nr. 1/ A din 6 mai 2009 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2511/117/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1825/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
