ICCJ. Decizia nr. 1993/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1993/2009
Dosar nr. 190/42/2009
Şedinţa publică din 27 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 58 din 30 martie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, s-a respins plângerea formulată de petentul V.V. împotriva rezoluţiilor nr. 644/P/2008 din 4 februarie 2009 şi nr. 175/II/2/2009 din 17 februarie 2009, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca nefondată.
A menţinut ca legale şi temeinice rezoluţiile privind neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) faţă de intimatul I.C.L.C., inspector principal de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, întrucât faptele nu există.
Pentru a se pronunţa această soluţie s-au reţinut următoarele:
Prin plângerea înaintată cu adresa nr. 287/VIII/1/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu disp. art. 278 C. proc. pen., petentul persoană vătămată V.V., domiciliat în municipiul Tulcea, a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor adoptate în dosarul nr. 644/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul făptuitor I.C.L.C., inspector principal de poliţie în cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) , constatându-se că fapta nu există.
Din menţiunile efectuate pe rezoluţia nr. 175/II/2/2009 din 17 februarie 2009, (comunicată pentru luarea la cunoştinţă a soluţiei dispuse de Procurorul General), precum şi memoriul înaintat curţii de apel la data de 30 martie 2009, se constată că acesta consideră actele procedurale atacate ca fiind contrare înscrisurilor depuse în cauză, iar aflarea adevărului ar depinde exclusiv de confruntarea în instanţă cu numita N.D., reclamată în dosarul instrumentat de intimat.
Deşi legal citat, petentul nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar, arătând în scris menţinerea poziţiei până la confirmarea luării tuturor măsurilor necesare pentru aducerea la judecată a persoanei respective.
Faţă de atitudinea adoptată şi dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. s-a dispus ataşarea dosarului penal nr. 644/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Verificând lucrările şi materialul administrat la acest moment al fazei procesuale, în raport de conţinutul plângerii adresate organelor de urmărire penală la 17 septembrie 2008 de petentul persoană vătămată V.V. şi dispoziţiile procedurale ce reglementează tragerea la răspundere penală a ofiţerilor de poliţie judiciară, pentru soluţiile adoptate cu ocazia instrumentării cauzelor penale repartizate, rezultă că neînceperea urmăririi penale conform art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de inspectorul principal de poliţie intimat I.C.L.C., este legală şi temeinică.
Faţă de prevederile art. 228 rap. la art. 278 şi art. 2781 C. proc. pen., temeinicia soluţiilor propuse prin referatele întocmite de organele de cercetare penală sesizate fiind cu săvârşirea unei infracţiuni, indiferent de natura acestora, de principiu, poate fi verificată exclusiv de procuror şi instanţele judecătoreşti, însă numai prin exercitarea căilor de atac în termenele şi condiţiile admise de legislaţia procedurală în materie.
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că la data de 03 mai 2004 petentul persoană vătămată a solicitat cercetarea penală şi trimiterea în judecată a numitei N.D., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) C. pen., susţinând că în perioada iulie 2002 - aprilie 2004 i-ar fi dat suma de 84.000.000 ROL în scopul de a-i face descântece pentru contracararea „entităţilor energetice negative", însă ea nu a făcut nimic în acest sens.
Potrivit regulamentului de repartizare a sesizărilor formulate conform art. 221 C. proc. pen., înregistrate pe rolul organelor de poliţie cauza înregistrată sub nr. 188775/2004 pe rolul Poliţiei municipiului Buzău - Biroul de Investigaţii Criminale, a fost repartizată intimatului I.C. la aceea dată inspector în funcţie, în cadrul acestei unităţi şi atribuţii de poliţie judiciară.
Totodată s-a format dosarul nr. 2097/P/2004 al Pachetului de pe lângă Judecătoria Buzău.
Urmare actelor premergătoare efectuate prin referatul din 17 iunie 2004 în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., intimatul făptuitor a propus procurorului de caz neînceperea urmăririi penale, concluzionând că nu sunt întrunite condiţiile cerute de lege pentru existenţa elementului material al infracţiunii de înşelăciune, apreciind că mijlocul folosit de N.D. şi respectiv reclamat de V.V. „pretenţia că este înzestrată cu capacităţi extrasenzoriale care îi permit manipularea unei entităţi energetice, fie în sens pozitiv fie negativ" nu este veridic, neinspirând în mod obişnuit încredere unei persoane cu discernământ.
Propunerea a fost însuşită de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău iar rezoluţia nr. 2097/P/2004 din 16 iulie 2004 adoptată de procuror a fost verificată atât conform art. 278 alin. (3) rap. la art. 275-277 C. proc. pen., de către procurorul ierarhic superior cât şi în procedura prev. de art. 2781 din acelaşi cod, de către instanţele judecătoreşti, respingându-se ca nefondate plângerile formulate de petentul persoană vătămată V.V. prin rezoluţia nr. 1271/II/2/2004 şi respectiv sentinţa penală nr. 281 din 07 februarie 2005 a Judecătoriei Buzău.
Hotărârea primei instanţe a intrat sub puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 324 din 19 mai 2006 a Tribunalului Buzău, constatându-se ca tardiv introdus recursul declarat de acesta.
Or, în atare situaţie justificat prin rezoluţia nr. 644/P/2008 din 04 februarie 2009, confirmată de Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la data de 17 februarie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul I.C.L.C., constatându-se inexistenţa infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 lit. a) C. pen.
De altfel prin plângerea adresată parchetului, petentul persoană vătămată nu indică elemente de fapt şi mijloace de probă de natură a forma convingerea existenţei unor indicii temeinice în sensul art. 681 C. proc. pen., că intimatul în exerciţiul funcţiei cu intenţie sau din gravă neglijenţă ar fi comis acte materiale având ca urmare producerea unor consecinţe juridice şi adoptarea hotărârilor judecătoreşti susmenţionate.
Este cert că, nemulţumit de soluţia adoptată în rezolvarea definitivă a litigiului purtat cu persoana reclamată N.D., în realitate în prezenta cauză el vizează reluarea cercetărilor de către organele judiciare, pentru aceeaşi faptă în afara cadrului legal acceptat de legislaţia penală în materie şi garantat constituţional, ceea ce excede prevederilor art. 2781 C. proc. pen.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul V.V. care, prin cererea scrisă depusă la dosar, a solicitat, în principal, citarea şi aducerea în faţa instanţei a numitei N.D.
Examinând cauza sub toate aspectele, Înalta Curte constată că s-au efectuat acte premergătoare care nu au pus în evidenţă cele susţinute de petiţionar, respectiv că actele procedurale atacate sunt contrare înscrisurilor depuse în cauză, inspectorul principal de poliţie I.C.L.C. nefiind vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece fapta nu există.
Împrejurarea că o soluţie dispusă de procuror sau de instanţă nemulţumeşte una din părţi nu este de natură să constituie infracţiune şi să atragă răspunderea penală a magistratului care a pronunţat-o.
În condiţiile legii, partea nemulţumită poate exercita căile de atac ordinare şi eventual extraordinare.
Verificând şi din oficiu, potrivit disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici alte motive care să conducă la casare, aşa încât, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionar se va respinge, ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.V. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 30 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1966/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2002/2009. Penal → |
|---|
